ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2195/2019

Ședința publică din data de 22 noiembrie 2019

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 8 aprilie 2019 pe rolul Tribunalului Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale, sub număr de dosar x/2019, reclamanta Societatea Națională a Sării S.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâții A., B., C., D., E. F. și G. obligarea acestora la plata sumei de 41.806,71 RON, reprezentând prejudiciu produs societății prin activitatea culpabilă pe care au exercitat-o în calitatea de salariați ai Societății Naționale a Sării S.A. - Sucursala Salina Ocna Dej, repartizată după cum urmează: A. - 7.758,95 RON, B. - 9.217,7 RON, C. - 3.909,06 RON, D. - 9690,15 RON, E. - 5.270,20 RON F. -2.339,20 RON și G. - 3.621,45 RON.

În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 254 și art. 256 Codul muncii.

Prin sentința civilă nr. 1657/2019 din 5 iulie 2019 pronunțată de Tribunalul Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale, a fost admisă excepția de necompetență teritorială; a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că, fiind vorba de un conflict de muncă, în condițiile în care litigiul vizează răspunderea patrimonială a salariatului, în cauză sunt incidente normele care guvernează jurisdicția muncii.

Raportat la obiectul cererii de chemare în judecată - litigiu de muncă, Tribunalul Cluj a reținut că devin incidente dispozițiile art. 269 alin. (2) din Codul muncii, potrivit cărora cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) (conflicte de muncă) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul.

S-a arătat că aceste dispoziții sunt completate de art. 210 din Legea nr. 62/2011 conform căruia, cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărei circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul, fiind astfel reglementată în mod expres o competență teritorială exclusivă și absolută în această materie.

Raportat la împrejurarea că reclamanta își are sediul în București, s-a apreciat că instanța competentă este Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

S-a mai reținut că art. 269 din Codul muncii nu lasă la alegere reclamantului - angajator, instanța competentă, respectiv angajatorul nu are opțiunea de a introduce acțiunea la sediul principal sau la sediul secundar, sediul procesual ales ori locul de muncă al angajatului, în condițiile în care norma legală prevede expres că instanța competentă este cea de la sediul reclamantului (angajator), în sensul celor arătate fiind și decizia nr. 920 din 10 februarie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă.

Învestit prin declinare, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a reținut că, potrivit art. 269 alin. (2) din Codul Muncii, cererile referitoare la conflictele de muncă se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința, iar potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011, cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează instanței competente în a cărei circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

S-a arătat că, în cazul litigiilor de muncă, sub aspectul competenței teritoriale, prin excepție de la regula de drept comun, înscrisă în art. 107 C. proc. civ. (potrivit căreia "cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel"), conform prevederilor art. 210 din Legea 62/2011 a dialogului social, cererea se introduce la instanța în a cărei rază reclamantul își are domiciliul sau locul de muncă.

Așadar, în vederea determinării competenței teritoriale, legiuitorul a prevăzut două criterii alternative de stabilire a competenței, în sensul că reclamantul, are alegerea de competență între instanța de la domiciliul sau de la locul de muncă.

S-a constatat că în fapt reclamanta este Societatea Națională a Sării S.A. - Sucursala Salina Ocna Dej și aceasta a făcut alegerea competenței învestind cu soluționarea cauzei Tribunalul Cluj. Deși aceasta este o sucursală, s-a apreciat ca fiind lipsită de relevanță juridică absența personalității juridice, raportat la prevederile art. 56 alin. (2) C. proc. civ. care prevăd faptul că pot sta în judecată asociațiile, societățile sau alte entități fără personalitate juridică, dacă sunt constituite potrivit legii.

S-a arătat că raporturile juridice de muncă ce atrag competența exclusivă au fost încheiate și derulate cu Societății Naționale a Sării S.A. - Sucursala Salina Ocna Dej, care are sediul în municipiul Cluj. Mai mult, locul de muncă, stabilit de părți prin contract individual de muncă este tot în județul Cluj și pentru întreg demersul juridic desfășurarea actelor procedurale în același loc asigură o mai bună administrarea a actului de justiție.

Astfel, prin sentința civilă nr. 5066 din 25 septembrie 2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a fost admisă excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj. Constatându-se existența conflictului negativ de competență între cele două secții, dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

În speță, Înalta Curte constată că prezentul litigiu vizează un conflict de muncă, declanșat de către angajator, respectiv o acțiune în răspundere patrimonială.

Conform dispozițiilor art. 266 din Codul muncii:

"Jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum și a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod."

Conflictul individual de muncă este definit de dispozițiile art. 1 alin. (1) lit. p) din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, ca fiind "conflictul de muncă ce are ca obiect exercitarea unor drepturi sau îndeplinirea unor obligații care decurg din contractele individuale și colective de muncă ori din acordurile colective de muncă și raporturile de serviciu ale funcționarilor publici, precum și din legi sau din alte acte normative".

Codul muncii, în art. 267, determină persoanele care pot avea calitatea de parte în litigiile de dreptul muncii:

a) salariații, precum și orice altă persoană titulară a unui drept sau a unei obligații în temeiul prezentului cod, al altor legi sau al contractelor colective de muncă;

b) angajatorii - persoane fizice și/sau persoane juridice -, agenții de muncă temporară, utilizatorii, precum și orice altă persoană care beneficiază de o muncă desfășurată în condițiile prezentului cod;

c) sindicatele și patronatele;

d) alte persoane juridice sau fizice care au această vocație în temeiul legilor speciale sau al C. proc. civ.

Art. 269 din același cod statuează că:

"(1) Judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor judecătorești, stabilite potrivit legii. (2) Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul".

Totodată, conform dispozițiilor art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă, se adresează instanței judecătorești competente, în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau locul de muncă.

Art. 216 din același act normativ stipulează că: " Dispozițiile prezentei legi referitoare la procedura de soluționare a conflictelor individuale de muncă se completează în mod corespunzător cu cele din C. proc. civ..".

Conform art. 116 C. proc. civ., "Reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente".

În speță, instanța constată că reclamanta este Societatea Națională a Sării S.A. - Sucursala Salina Ocna Dej, entitate fără personalitate juridică, care are sediul în localitatea Dej, județul Cluj, și aceasta a făcut alegerea competenței învestind cu soluționarea cauzei Tribunalul Cluj.

Înalta Curte are în vedere, totodată, dispozițiile art. 56 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora:

"Cu toate acestea, pot sta în judecată asociațiile, societățile sau alte entități fără personalitate juridică, dacă sunt constituite potrivit legii."

Dat fiind că raporturile juridice de muncă ce atrag competența exclusivă au fost încheiate și derulate cu SOCIETATEA NAȚIONALĂ A SĂRII S.A. - SUCURSALA SALINA OCNA DEJ, care are sediul în localitatea Dej, județul Cluj, în funcție de acest sediu se va determina instanța competentă să soluționeze prezenta cauză.

Având în vedere că localitatea Dej, se află în circumscripția teritorială a Tribunalului Cluj, rezultă că această instanță este competentă să soluționeze litigiul de muncă ivit între părți.

Reclamanta prin depunerea cererii de chemare în judecată la Tribunalul Cluj a învestit în mod legal această instanța, fixând în mod definitiv competența în favoarea acesteia.

Așa fiind, în raport de considerentele expuse și de principiul asigurării accesului efectiv la justiție, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 noiembrie 2019.