ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1989/2019

Ședința publică din data de 6 noiembrie 2019

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1593 din 27 iunie 2019, pronunțată de Tribunalul Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale, a fost admisă excepția de necompetență teritorială; a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că, prin cererea dedusă judecății reclamanta SOCIETATEA NAȚIONALĂ a SĂRII S.A. - prin SUCURSALA SALINA OCNA DEJ a solicitat, în contradictoriu cu pârâții A., B. ȘI C., obligarea acestora la plata sumei de 7.440 RON, reprezentând prejudiciu produs societății prin activitatea culpabilă pe care au exercitat-o în calitatea de director și de salariați ai săi.

Raportat la obiectul cererii de chemare în judecată - litigiu de muncă, tribunalul a reținut că devin incidente dispozițiile art. 269 alin. (2) din Codul muncii, potrivit cărora cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) (conflicte de muncă) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul.

În sensul celor arătate mai sus este și decizia nr. 1334 din 19 aprilie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă.

Din împrejurarea că reclamanta își are sediul în București și constatându-se că nu s-a făcut dovada că ar avea un alt sediu în circumscripția Tribunalului Cluj, rezultă că aceasta din urmă instanță nu este competentă din punct de vedere teritorial să soluționeze prezenta cauză.

Având în vedere că aceste dispoziții legale stabilesc imperativ care este instanța competentă teritorial să soluționeze cauza, având ca obiect litigiile de muncă, tribunalul, față de dispozițiile art. 129 alin. (2) pct. 3, art. 130 alin. (3) și art. 132 alin. (3) C. proc. civ., a admis excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu și a declinat cauza în favoarea Tribunalului București, în raport de criteriul sediului reclamantei, aflat în circumscripția acestei din urmă instanțe.

Prin sentința civilă nr. 4829 din 16 septembrie 2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a fost admisă excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu; a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj.

Instanța a reținut că, potrivit art. 269 alin. (2) din Codul Muncii, cererile referitoare la conflictele de muncă se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința, iar potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011, cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează instanței competente în a cărei circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Rezultă că, în vederea determinării competenței teritoriale, legiuitorul a prevăzut două criterii alternative de stabilire a competenței, în sensul că reclamantul, are alegerea de competență între instanța de la domiciliul sau de la locul de muncă.

În raport de dispozițiile art. 56 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cu care pot sta în judecată asociațiile, societățile sau alte entități fără personalitate juridică, dacă sunt constituite potrivit legii, instanța a apreciat că nu prezintă relevanță faptul că reclamanta este o sucursală, adică un dezmembrământ lipsit de personalitate juridică, chiar raporturile juridice de muncă ce atrag competența exclusivă fiind încheiate și derulate cu reclamanta, care are sediul în localitatea Dej, județul Cluj.

Așadar, reclamantă este în cauză Sucursala Salina Ocna Dej, cu sediul în Dej, jud. Cluj, sucursală la care își desfășoară raporturile de muncă cei trei pârâți, aceasta fiind de altfel și entitatea care a suferit prejudiciul ce tinde să-l acopere prin acțiunea de față.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

În speță, Înalta Curte constată că prezentul litigiu vizează un conflict de muncă, declanșat de către angajator, respectiv o acțiune în răspundere patrimonială.

Conform dispozițiilor art. 266 din Codul muncii, "Jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum și a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod."

Conflictul individual de muncă este definit de dispozițiile art. 1 alin. (1) lit. p) din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, ca fiind "conflictul de muncă ce are ca obiect exercitarea unor drepturi sau îndeplinirea unor obligații care decurg din contractele individuale și colective de muncă ori din acordurile colective de muncă și raporturile de serviciu ale funcționarilor publici, precum și din legi sau din alte acte normative".

Codul muncii, în art. 267, determină persoanele care pot avea calitatea de parte în litigiile de dreptul muncii:

a) salariații, precum și orice altă persoană titulară a unui drept sau a unei obligații în temeiul prezentului cod, al altor legi sau al contractelor colective de muncă;

b) angajatorii - persoane fizice și/sau persoane juridice -, agenții de muncă temporară, utilizatorii, precum și orice altă persoană care beneficiază de o muncă desfășurată în condițiile prezentului cod;

c) sindicatele și patronatele;

d) alte persoane juridice sau fizice care au această vocație în temeiul legilor speciale sau al C. proc. civ.

Art. 269 din același cod statuează că:

"(1) Judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor judecătorești, stabilite potrivit legii. (2) Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul".

Totodată, conform dispozițiilor art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă, se adresează instanței judecătorești competente, în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau locul de muncă.

Înalta Curte are în vedere, totodată, dispozițiile art. 56 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora:

"Cu toate acestea, pot sta în judecată asociațiile, societățile sau alte entități fără personalitate juridică, dacă sunt constituite potrivit legii."

Dat fiind că raporturile juridice de muncă ce atrag competența exclusivă au fost încheiate și derulate cu SOCIETATEA NAȚIONALĂ A SĂRII S.A. - SUCURSALA SALINA OCNA DEJ, care are sediul în localitatea Dej, județul Cluj, în funcție de acest sediu se va determina instanța competentă să soluționeze prezenta cauză.

Având în vedere că localitatea Dej, se află în circumscripția teritorială a Tribunalului Cluj, rezultă că această instanță este competentă să soluționeze litigiul de muncă ivit între părți.

Așa fiind, în raport de considerentele expuse și de principiul asigurării accesului efectiv la justiție, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) din noul C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cererii ce face obiectul cauzei, în favoarea Tribunalului Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 6 noiembrie 2019.