Decizia nr. 1728/2025 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — recurs

Deliberând asupra recursului de față și subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. (...)", reține următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș - secția Civilă la 13.12.2016, reclamanta S.C. A. S.A., în insolvență, prin administrator judiciar B. ("A."), a chemat în judecată pe pârâta S.C. C. S.A. ("C."), solicitând ca aceasta să fie obligată să-i plătească suma de 2.159.529,18 RON.

Prin încheierea din 27.03.2018, prima instanță a suspendat judecata până la soluționarea dosarului nr. x/2015 al Tribunalului București - secția I Penală; încheierea a fost casată prin decizia nr. 124/R-CONT/23.01.2019, pronunțată de Curtea de Apel Pitești - secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, cauza fiind trimisă instanței de fond, pentru continuarea judecății. La 26.05.2020, tribunalul a dispus din nou suspendarea judecății până la soluționarea dosarului nr. x/2015; de data aceasta, recursul promovat de reclamantă împotriva acestei încheieri a fost respins prin decizia civilă nr. 225/R-COM/09.03.2021, pronunțată de aceeași curte de apel. La 07.11.2023, Tribunalul Argeș - secția Civilă a redeschis judecata, iar prin sentința civilă nr. 532/14.11.2023, a respins acțiunea, obligând reclamanta să plătească pârâtei suma de 21.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, S.C. A. S.A., prin administrator judiciar B., a declarat apel, care a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 189/A-COM/26.04.2024, pronunțată de Curtea de Apel Pitești - secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. A. S.A., în reorganizare, prin administrator judiciar B., a declarat recurs împotriva acestei decizii, solicitând casarea ei și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel. În motivare, autoarea căii de atac a susținut că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material; a invocat, astfel, motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Printr-o primă critică, recurenta a arătat că instanțele de fond și-au fundamentat în mod greșit soluțiile pe sentința penală nr. 143/12.02.2020, pronunțată de Tribunalul București - secția I Penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 927/A/05.05.2023 a Curții de Apel București - secția I Penală. A susținut că aceste hotărâri au autoritate de lucru judecat în litigiul civil numai cu privire la faptă - complicitate la abuz în serviciu - și persoanele care au săvârșit-o - D. și E. -, nu însă cu privire la legalitatea sau anularea contractului de asociere nr. x/22.02.2008, asupra cărora instanța penală nu s-a pronunțat. A subliniat că, deși hotărârile penale reflectă încălcarea cerinței inserate în documentația de licitație ce impunea deținerea în proprietate a autobuzelor utilizate pentru transportul public, ele atestă, deopotrivă, îndeplinirea adecvată a obiectului asocierii.

A susținut că a suportat toate costurile aferente mijloacelor de transport utilizate de pârâtă timp de 1 an, fără ca aceste sume să îi fie restituite, fiind astfel pusă în imposibilitatea de rambursa creditul contractat de la F. S.A., ceea ce a determinat deschiderea procedurii sale de insolvență. A învederat că, independent de rezultatul pozitiv al asocierii, acțiunea era întemeiată în privința cheltuielilor pe care le-a suportat pentru funcționarea autobuzelor și a reliefat, totodată, că exploatând mijloacele de transport, pârâta s-a îmbogățit fără just temei, corespunzătoare însărăcirii propriului patrimoniu. Printr-o critică distinctă, recurenta a subliniat că instanțele au fost învestite cu o acțiune în pretenții, iar pârâta nu a pretins anularea contractului de asociere în participație prin intermediul unei cereri reconvenționale.

Din această perspectivă, autoarea recursului a observat că, deși pretențiile sale sunt aferente derulării asocierii în cursul anilor 2014-2015, perioadă în care avea calitatea de proprietar al mijloacelor de transport exploatate - întrucât a refinanțat contractul de leasing prin contractul de credit nr. x/20.12.2011 și a devenit proprietarul celor 40 de autobuze - instanța de apel a apreciat în mod greșit că această împrejurare este lipsită de relevanță. O altă critică a fost îndreptată împotriva considerentelor prin care curtea de apel a înlăturat motivul vizând ignorarea de către instanța de fond a concluziilor expertizei contabile, arătând că ele sunt nerelevante, în raport cu decizia penală nr. 927/2023 a Curții de Apel București.

Prin întâmpinare, S.C. C. S.A. a invocat excepția nulității recursului, iar în subsidiar, a cerut respingerea acestuia ca nefondat. În cauză, s-a derulat procedura de filtrare a recursului, prevăzută de art. 493 C. proc. civ., fiind întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a căii de atac, în conformitate cu art. 493 alin. (2) C. proc. civ. acesta a fost, potrivit încheierii din 19.03.2025, comunicat părților, cu mențiunea că au dreptul de a depune punct de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare, drept de care părțile nu s-au prevalat. Prin încheierea de la 11.06.2025, excepția nulității a fost respinsă, iar recursul a fost admis în principiu și s-a dispus ca părțile să fie citate pentru dezbateri.

Examinând decizia atacată, în limita controlului de legalitate, Înalta Curte reține următoarele: Astfel cum rezultă din hotărârile instanțelor devolutive, disputa litigioasă derivă din contractul de asociere în participațiune nr. x/22.02.2008 încheiat între actuala intimată și ofertantul câștigător, asocierea formată din A. și S.C. G. S.A. ("G."), ca urmare a licitației publice deschise organizate în scopul modernizării transportului public de călători din municipiul Pitești. Asocierea a urmărit efectuarea, cu cele 80 de autobuze deținute de asociat, a activităților de transport public local de călători, urmând ca prețul practicat pentru biletele de călătorie și abonament de transport să fie repartizat conform înțelegerii părților.

Încheiat inițial pentru o durată de șase ani, contractul a fost prelungit pentru o perioadă adițională de cel mult doi ani, prin acordul formal din 28.02.2014. În dosarul penal nr. x/2014, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție ("D.N.A.") s-a sesizat din oficiu și la plângerea unor persoane fizice în legătură cu săvârșirea de fapte penale privind licitația organizată de municipiul Pitești. Prin ordonanța din 14.11.2014, D.N.A. a introdus în cauză A., ca parte responsabilă civilmente, și a instituit, în temeiul art. 251 și art. 252 alin. (9) C. proc. pen.., sechestrul asupra unui număr de 40 de autobuze aparținând acesteia, desemnând C. drept custode.

Prin rechizitoriul nr. x/2014/18.03.2015, au fost trimiși în judecată mai mulți inculpați; dosarul penal a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București sub nr. x/2015. La 13.12.2016, A. a inițiat cererea de față, prin care, invocând că C. folosește în continuare autobuzele obiect al asocierii, dar refuză să îi plătească partea cuvenită din profitul realizat, a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 2.159.529,18 RON - profit aferent perioadei 01.10.2014-01.10.2015 -, a cheltuielilor cu plata primelor asigurărilor CASCO, a cheltuielilor de exploatare și a cheltuielilor de reabilitare a autobuzelor.

În dosarul nr. x/2015, prin sentința penală nr. 143/12.02.2020, Tribunalul București - secția I Penală a admis pe fond cererea de intervenție în interes propriu și a respins cererea de constituire ca parte civilă, formulată de C.. Totodată, a admis în parte cererea de constituire ca parte civilă formulată de Consiliul Local al Municipiului Pitești, reținând că prejudiciul pretins de acesta se identifică cu cel pretins de C.. Pentru a hotărî astfel, a constatat dovedită legătura de cauzalitate dintre faptele ilicite comise de inculpați și prejudiciul produs Consiliului Local, reprezentat de suma profiturilor obținute de A. și G., respectiv a valorilor decontate în cadrul contractului de comision/discount și a contractului de service.

A obligat, în baza art. 19 C. proc. pen.., cu referire la art. 1.381 și urm. C. civ., pe inculpații H., I., E. (în solidar și cu partea responsabilă civilmente G.), D. (în solidar și cu partea responsabilă civilmente A.), J., K., L., M. și N. la plata către partea civilă Consiliul Local al Municipiului Pitești a sumei de 23.013.099,65 RON, reprezentând suma profiturilor obținute de A. și G.. La 26.02.2020, tribunalul a suspendat judecata prezentei cauze până la soluționarea definitivă a dosarului penal. Prin decizia penală nr. 927/A/05.05.2023, Curtea de Apel București - secția I Penală, a admis, între altele, și apelul C. și, în temeiul art. 19 C. proc.

pen.., cu referire la art. 1.381 și urm. C. civ., a admis acțiunea civilă exercitată de C. și a obligat în solidar inculpații H., E. (în solidar și cu partea responsabilă civilmente G.), D. (în solidar și cu partea responsabilă civilmente A.) și K. (numai până la concurența sumei de 21.710.406,06 RON) la plata către partea civilă C. a sumei de 23.279.706,03 RON, reprezentând suma profiturilor obținute de A. și G. și a valorilor decontate în cadrul contractului de comision/discount. Judecata prezentei cauze a fost reluată, iar cererea a fost respinsă de tribunal, soluția fiind confirmată prin respingerea căii ordinare de atac promovate de reclamantă. Examinând criticile subsumate de autoarea recursului art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că ele vizează, în realitate, pretinsa greșită aplicare a art. 431 alin. (2) C. proc. civ. și a art. 28 C. proc. pen.., deci încălcarea normelor de procedură referitoare la efectul pozitiv al autorității de lucru judecat a hotărârii penale în procesul civil, astfel că vor fi reîncadrate și analizate din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Recurenta afirmă, în esență, că, în raport cu pretenția dedusă judecății, hotărârilor din dosarul nr. x/2015 nu li se putea recunoaște autoritate de lucru judecat, întrucât nu o privesc statuările instanței penale, care nu au vizat anularea contractului de asociere în participațiune. Susținerile sunt nefondate. Ambii litiganți au avut calitatea de parte în procesul penal, în sensul art. 32 alin. (2) C. proc.

pen.. - recurenta ca parte responsabilă civilmente și intimata ca parte civilă - iar prin urmare, hotărârile pronunțate li se opun cu efect obligatoriu. În civil, efectul pozitiv al autorității de lucru judecat a hotărârii penale se impune în mod diferențiat, fiind subordonat, în primul rând, soluției pronunțate în procesul penal - condamnare, achitare sau încetare - și, în al doilea rând, legăturii dintre aceasta și acțiunea civilă. Prin decizia instanței de apel, în dosarul penal s-a reținut că trimiterea în judecată a reprezentantului A., D., privește atât perioada premergătoare încheierii contractului, cât și încheierea și executarea lui; s-a arătat că inculpatul a semnat convenția, a executat-o, primind plăți de la C., deși cunoștea că nu mai sunt îndeplinite condițiile necesare pentru perfectarea ei, autobuzele nemaifiind deținute în proprietate.

S-a imputat, totodată, inculpatului că a acceptat prelungirea contractului, deși cunoștea că este interzisă de lege. Instanțele penale l-au condamnat pe D. pentru infracțiunea de complicitate la abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 309 C. pen. și cu aplicarea art. 5 C. pen. Au obligat A., în calitate de parte responsabilă civilmente, în solidar cu inculpatul menționat, să plătească C. suma de 23.013.099,65 RON, care include profiturile obținute de A. și G. din contractul de asociere în participațiune. Contrar susținerii recurentei, aceste hotărâri, pe care intimata le-a invocat în apărare, sunt hotărâri de condamnare și au, în raport cu art. 28 alin. (1) C. proc.

pen.., autoritate de lucru judecat deplină, nu numai cu privire la existența faptelor și a persoanelor care le-au săvârșit, dar și asupra legăturii de cauzalitate și a prejudiciului. Așadar, statuarea instanțelor penale, prin care profitul cuvenit A. din asocierea în participațiune a fost calificat drept prejudiciu cauzat intimatei C., se impune atât părților din procesul penal, cât și jurisdicției civile. În continuare, notează că, astfel cum a fost sintetizată în precedent, fapta ilicită reținută în sarcina prepusului recurentei, D., se referă la încheierea nelegală a contractului de asociere în participațiune, prelungirea lui cu încălcarea legii, precum și nesocotirea obligației de constituire a aportului.

Ea a fost săvârșită anterior perfectării asocierii și astfel, a produs efecte prejudiciale pe toată derularea contractului, succesive și continuate în timp. De aceea, incongruența dintre perioada pentru care autoarea demersului judiciar pretinde în prezenta cauză profitul cuvenit din asociere și intervalul avut în vedere de instanța penală la stabilirea sumei pe care A. a fost obligată să o plătească C. nu este, prin ea însăși, de natură să înlăture lucrul judecat anterior. Prin urmare, chestiunile deja tranșate sunt deplin aplicabile cererii de față, configurată ca o acțiune în răspundere contractuală, cât timp pretenția ce o fundamentează se identifică, în substanța sa, cu paguba stabilită în procesul penal.

În aceste condiții, independent de faptul că instanțele penale nu au anulat formal contractul de asociere în participație, admiterii cererii reclamantei i se opuneau dezlegările lor privind existența faptei ilicite și a prejudiciului. Considerentele anterioare relevă și caracterul nefondat al criticii ce combate înlăturarea de către curte a motivului de apel prin care reclamanta a susținut că hotărârile din dosarul penal nu sunt pertinente, întrucât în perioada relevantă pentru procesul de față, 01.10.2014-01.10.2015, era titulara dreptului de proprietate asupra mijloacelor de transport. Contrar acestor argumente, dezlegările obligatorii ale instanței penale - în sensul că prejudiciul la repararea căruia a fost obligată recurenta înglobează profitul obținut din asociere - vizează inclusiv perioada ulterioară anului 2011, astfel că nu pot fi contrazise de împrejurarea că, la un moment dat în derularea contractului, A. a redobândit proprietatea autobuzelor.

Nu pot fi primite nici criticile opuse de recurentă înlăturării motivelor de apel ce privesc respingerea de către tribunal a pretențiilor reprezentând cheltuieli de exploatare, aferente lucrărilor de mentenanță a autobuzelor sau pentru contractele de asigurare CASCO. Pretențiile în analiză nu puteau fi fundamentate pe contractul de asociere în participațiune, în primul rând pentru că încheierea și prelungirea lui nelegale îl făceau inapt să stea la baza acțiunii. De altfel, în cadrul acestui raport juridic, cheltuielile se reflectă în determinarea rezultatului asocierii și nu pot fundamenta un drept autonom de creanță susceptibil de a fi valorificat printr-o acțiune directă îndreptată împotriva cocontractantului, precum cea de față.

Potrivit art. 1.949 C. civ., asociatul are drept doar la partea sa din profit, în măsura în care acesta există. Dintr-o altă perspectivă, Înalta Curte observă că, începând cu 14.11.2024, intimata a avut posesia mijloacelor de transport aparținând recurentei A. în virtutea calității de custode, desemnată astfel prin ordonanța D.N.A. de instituire a măsurii sechestrului. În aceste condiții, pretențiile evocate conturează, în realitate, o acțiune a proprietarului împotriva custodelui, a cărei cauză juridică rezidă în executarea măsurii asigurătorii, motiv pentru care ele nu pot fi analizate din perspectiva răspunderii contractuale. Instanța de recurs va înlătura susținerile care afirmă producerea unei îmbogățiri fără just temei a pârâtei, cauză a acțiunii invocată pentru prima dată în recurs, cu încălcarea principiului non omisso medio, care permite, potrivit art. 488 alin. (2) C. proc.

civ., examinarea în calea extraordinară de atac numai a criticilor care au fost supuse, fără succes, dezbaterii instanțelor de fond. Nici obiecția privind neomologarea raportului de expertiză nu poate fi primită, de vreme ce măsura în care probele administrate pot fi valorificate în motivarea hotărârii nu poate fi anticipată la momentul încuviințării lor, iar administrarea acestora nu implică cu necesitate că au aptitudinea de a susține raționamentul judiciar. Cum în cauză, hotărârea tribunalului s-a întemeiat pe activarea efectului pozitiv al lucrului judecat, raportul de expertiză nu era relevant în economia soluției. Față de ansamblul considerentelor anterioare, reținând că motivele de nelegalitate invocate nu atrag casarea hotărârii, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.A., prin administrator judiciar B., împotriva deciziei nr. 189/A-COM/26.04.2024, pronunțată de Curtea de Apel Pitești - secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Definitivă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 noiembrie 2025.