Decizia nr. 166/2026 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — recurs

Asupra recursului de față, reține următoarele: Prin încheierea din 29.05.2025, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel Timișoara - secția de insolvență, societăți, concurență neloială și litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a suspendat judecata apelului declarat de pârâții A. - Întreprindere Individuală și A. împotriva sentinței civile nr. 587/10.10.2024 a Tribunalului Arad - secția a II-a Civilă, până la soluționarea dosarului penal nr. x/2023 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad. Împotriva acestei încheieri, reclamanta B. S.R.L. a declarat recurs, solicitând casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel.

În motivare, a arătat că instanța de apel a aplicat greșit art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., având în vedere că din conținutul ordonanței de începere a urmăririi penale din 07.03.2023 rezultă că faptele penale pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale în respectivul dosar penal - x/2013 nu au nicio legătură cu prezenta cauză. În plus, potrivit recurentei, operațiunea dintre cei doi pârâți, care face obiectul prezentei cauze, a făcut obiectul unui alt dosar penal - nr. x/2024 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad - finalizat cu ordonanța de clasare din 11.12.2024; în acest context, întrucât chestiunea penală a fost deja tranșată nu se mai impunea suspendarea cauzei, tribunalul valorificând în considerentele sentințe apelate o parte din probatoriul administrat în acest dosar penal.

În opinia recurentei, solicitarea de suspendare formulată de partea adversă a fost cu scopul vădit dilatoriu, în vederea tergiversării soluționării apelului ceea ce contravine principiului celerității și a dreptului la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil, făcând trimitere la art. 6 C.E.D.O. și art. 21 alin. (3) din Constituție. Cererea de recurs nu a fost fundamentată în drept. Analizând încheierea atacată prin prisma criticilor invocate, Înalta Curte reține următoarele: Premergător analizării criticilor formulate, Înalta Curte constată că, deși recurenta nu a indicat în mod expres niciun motiv de recurs din cele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., acestea pot fi circumscrise ipotezei reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc.

civ. Aceasta întrucât susținerile recurentei vizează luarea greșită a măsurii suspendării judecății cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., potrivit cărora "Instanța poate suspenda judecata când s-a început urmărirea penală pentru o infracțiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea, dacă legea nu prevede altfel". Înalta Curte notează că măsura suspendării judecății, reglementată de art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., are caracter facultativ și poate fi dispusă numai dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege. Astfel, nu este suficientă simpla existență a unei urmăriri penale, fiind necesar ca infracțiunea cercetată să fie de natură să aibă o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează a fi pronunțată în cauza civilă.

În speță, instanța de apel a dispus suspendarea judecății reținând doar existența unei cercetări penale aflate în curs, vizând societatea C. S.R.L., în calitate de persoană vătămată, și pârâții D. - Întreprindere Individuală și D., în calitate de făptuitori, în legătură cu anumite operațiuni economice, printre altele, încheiate cu ceilalți pârâți, A. - Întreprindere Individuală și A.. Cu toate acestea, instanța de apel nu a arătat în ce mod rezultatul cercetării penale ar putea influența în mod determinant soluționarea litigiului dedus judecății, în condițiile în care persoana vătămată este o altă societate. Totodată, în ceea ce îi privește pe pârâții din prezentul litigiu, a existat o cercetare penală distinctă, care a făcut obiectul dosarului penal nr. x/2024, finalizat prin ordonanța de clasare din 11.12.2024.

Or, simpla împrejurare că a fost începută urmărirea penală nu este, prin ea însăși, suficientă pentru a justifica suspendarea judecății, fiind necesar ca instanța să evidențieze existența unei legături directe și relevante între faptele cercetate în cadrul procedurii penale și obiectul cauzei civile deduse judecății. În aceste condiții, măsura suspendării judecății apare ca fiind dispusă cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., împrejurare ce atrage incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Pentru aceste considerente, Înalta Curte va admite recursul declarat de recurenta-reclamantă, va casa încheierea atacată și va dispune trimiterea cauzei instanței de apel pentru continuarea judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Admite recursul declarat de reclamanta B. S.R.L. împotriva încheierii din 29.05.2025, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara - secția de insolvență, societăți, concurență neloială și litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi în dosarul nr. x/2022, în contradictoriu cu intimații-pârâți D. - Întreprindere Individuală, prin lichidator judiciar Prestigiu S.P.R.L., D., A., A. - Întreprindere Individuală. Casează încheierea atacată și trimite cauza pentru continuarea judecății aceleiași curți de apel. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 ianuarie 2026.