Decizia nr. 697/2026 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 443 a Judecătoriei Roman

asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Roman la data de 17 februarie 2026, sub nr. x/2026, reclamantul Parchetul de pe lângă Judecătoria Roman, a solicitat emiterea unui ordin de protecție în favoarea numitei A., împotriva pârâtului B. în baza dispozițiilor prevăzute de Legea nr. 217/2003, prin care să se dispună pe durata de 12 luni de la data emiterii ordinului, măsura obligării pârâtului la păstrarea unei distanțe minime de 100 de metri față de intimată, raportat la domiciliul acesteia. În esență, reclamantul Parchetul de pe lângă Judecătoria Roman a arătat că în data de 16 februarie 2026, în jurul orei 00:00, pârâtul a agresat-o fizic pe mama sa, lovind-o cu un topor în zona toracică și în zona membrului superior drept.

Au fost atașate Ordinul de protecție provizoriu nr. x/16 februarie 2026 emis pe numele pârâtului, precum și actele întocmite cu ocazia cercetărilor care au condus la emiterea ordinului. În drept, reclamantul a invocat prevederile Legii nr. 217/2003 privind prevenirea și combaterea violenței în familie. II. Hotărârile care au generat conflictul de competență Prin sentința nr. 443/25 februarie 2026, Judecătoria Roman a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași. A reținut instanța că art. 40 alin. (1) din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie stabilește competența teritorială în favoarea judecătoriei în a cărei circumscripție își are domiciliul sau reședința victima, aceasta fiind o normă atributivă de competență teritorială absolută, de ordine publică.

Instanța a apreciat că din punct de vedere al normelor de competență, prezintă relevanță domiciliul sau reședința, precum și in extenso, reședința de fapt de la momentul sesizării instanței de judecată. În concret, faptul că în luna februarie 2026, reclamanta s-a deplasat de la domiciliul din sat Poieni, comuna Dagâța la locuința fiului său, din jud. Neamț, nu poate conduce la concluzia că aceasta și-a stabilit reședința în comuna Stănița, având în vedere faptul că această schimbare implică o anumită stabilitate și întindere în timp, care să fie anterioară introducerii cererii. Din această perspectivă, modificarea de câteva zile a locuinței victimei nu prezintă relevanță în ceea ce privește competența, neputând fi interpretată ca o schimbare a reședinței, motiv pentru care a constatat că Judecătoria Roman nu este instanța competentă să soluționeze cauza.

Prin sentința nr. 4996/2026, pronunțată în data de 03 aprilie 2026, Judecătoria Iași, secția civilă, a declinat competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Roman, a constatat conflictul negativ și a înaintat dosarul pentru soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție. A reținut instanța că în cauză, a fost emis de către Poliția Roman, un ordin de protecție provizoriu, iar potrivit dispozițiilor Legii nr. 217/2003 privind prevenirea și combaterea violenței în familie, ordinul de protecție provizoriu, însoțit de documentele care au stat la baza emiterii și confirmării acestuia, se înaintează judecătoriei competente în a cărei rază teritorială a fost emis, însoțit de o cerere pentru emiterea ordinului de protecție, întocmită potrivit prevederilor art. 25 alin. (3) lit. a) și art. 26 din același act normativ.

În aceste condiții, a concluzionat că, în ceea ce privește soluționarea cererilor care au ca obiect emiterea unui ordin de protecție, competența teritorială este absolută și aparține, Judecătoriei Roman, întrucât Ordinul de protecție provizoriu nr. x din 16 februarie 2026 a fost emis de către organele de poliție din cadrul Poliției Roman și a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman. III. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Roman, pentru următoarele argumente: Obiectul cauzei îl constituie solicitarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman, de emitere a unui ordin de protecție pentru reclamanta A., împotriva pârâtului B., în procedura Legii nr. 217/2003 privind prevenirea și combaterea violenței în familie.

Instanțele aflate în conflict și-au declinat reciproc competența apreciind că în cauză este incident fie art. 40 alin. (1) din Legea nr. 217/2003, potrivit căruia competența de soluționare a pricinii aparține instanței de pe raza teritorială în care își are domiciliul victima, fie art. 34 din aceeași lege, potrivit căruia competența aparține instanței în a cărei rază teritorială a fost emis ordinul de protecție provizoriu. În raport de obiectul cererii și de titularul acesteia, respectiv Parchetul de pe lângă Judecătoria Roman, Înalta Curte constată că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 34 alin. (6) din Legea nr. 217/2003. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 38 alin. (1) din Legea nr. 217/2003, persoana a cărei viață, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violență din partea unui membru al familiei poate solicita instanței ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecție.

Totodată, art. 40 din același act normativ prevede că: "(1) Cererea pentru emiterea ordinului de protecție este de competența judecătoriei de pe raza teritorială în care își are domiciliul sau reședința victima. (2) Cererea pentru emiterea ordinului poate fi introdusă de victimă personal sau prin reprezentant legal.

(3) Cererea poate fi introdusă în numele victimei și de: a) procuror; b) reprezentantul autorității sau structurii competente, la nivelul unității administrativ-teritoriale, cu atribuții în materia protecției victimelor violenței domestice; c) reprezentantul oricăruia dintre furnizorii de servicii sociale în domeniul prevenirii și combaterii violenței domestice, acreditați conform legii, cu acordul victimei". Ca atare, procedura reglementă de art. 40 din Legea nr. 217/2003 are în vedere situația în care cererea de emitere a ordinului de protecție este adresată instanței direct de către victimă sau în numele acesteia de către persoanele abilitate de lege în acest sens, fără a exista emis anterior un ordin de protecție provizoriu.

Pentru această ultimă ipoteză, procedura este prevăzută de către art. 36 din același act normativ, care la alin. (1) prevede că "Ordinul de protecție provizoriu se înaintează de către unitatea de poliție din care face parte polițistul care l-a emis, pentru confirmare, parchetului de pe lângă judecătoria competentă în a cărei rază teritorială a fost emis, în termen de 24 de ore de la data emiterii". Potrivit alin. (4) al aceluiași articol, "Procurorul confirmă necesitatea menținerii măsurilor de protecție dispuse de organul de poliție prin ordinul de protecție provizoriu, aplicând o rezoluție cu caracter administrativ pe exemplarul original al acestuia", iar, în conformitate cu alin. (6) al aceluiași text legal, "Imediat după confirmarea prevăzută la alin. (4), procurorul înaintează ordinul de protecție provizoriu, însoțit de documentele care au stat la baza emiterii și confirmării acestuia, judecătoriei competente în a cărei rază teritorială a fost emis, însoțit de o cerere pentru emiterea ordinului de protecție, întocmită potrivit prevederilor art. 40 alin. (3) lit. a) și art. 41". În speță, prin cererea cu care a învestit instanța de judecată, petentul Parchetul de pe lângă Judecătoria Roman a solicitat emiterea unui ordin de protecție, atașat cererii fiind depus ordinul de protecție provizoriu nr. x din data de 16 februarie 2026, emis de către C.,

polițist în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț . Ca atare, cum în cauză a fost emis un ordin de protecție provizoriu, în stabilirea competenței de soluționare a prezentei cereri sunt incidente dispozițiile art. 34 alin. (6) din Legea nr. 217/2003, potrivit cărora competentă a se pronunța asupra cererii de emitere a ordinului de protecție este instanța în circumscripția căreia a fost emis ordinul de protecție provizoriu. Or, în speță, ordinul de protecție provizoriu a fost emis de către un agent din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț, pentru evenimentele care au avut loc în localitatea Stanița care se află în raza teritorială a Judecătoriei Roman. Pentru aceste considerente, Înalta Curte va stabili competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Roman.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Roman. Definitivă. Pronunțată astăzi, 15 aprilie 2026, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.