ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 499/2026

Ședința publică din data de 9 martie 2026

După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Roman la data de 31 ianuarie 2026, Parchetul de pe lângă Judecătoria Roman a solicitat, în numele reclamantului A., prin reprezentant legal B., în contradictoriu cu pârâta C., emiterea unui ordin de protecție față de aceasta.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 34 alin. (6) din Legea nr. 217/2003.

Prin sentința civilă nr. 314 din 3 februarie 2026, Judecătoria Roman a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cererii având ca obiect ordin de protecție formulate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Roman, pentru reclamanții B. și A., în contradictoriu cu pârâta C., în favoarea Judecătoriei Botoșani.

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 40 alin. (1) din Legea nr. 217/2003, "Cererea pentru emiterea ordinului de protecție este de competența judecătoriei de pe raza teritorială în care își are domiciliul sau reședința victima".

Întrucât reclamanții au domiciliul în satul Mândrești, str. x, comuna Vlădeni, jud. Botoșani, competența de soluționare a cererii de emitere a ordinului de protecție aparține Judecătoriei Botoșani.

În consecință, Judecătoria Roman a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Botoșani.

Prin sentința civilă nr. 1010 din data de 24 februarie 2026, Judecătoria Botoșani a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cererii, ce are ca obiect obiect ordin de protecție, formulate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Roman, pentru reclamanții B. și A., în contradictoriu cu pârâta C., în favoarea Judecătoriei Roman. A constatat intervenit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea soluționării acestuia.

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că nu sunt incidente dispozițiile art. 40 alin. (1) din Legea nr. 217/2003 întrucât, anterior, a fost emis un ordin de protecție provizoriu. Prin urmare, situația dedusă judecății se încadrează în ipoteza reglementată de prevederile art. 34 alin. (6) din același act normativ, care stipulează că: "Imediat după confirmarea prevăzută la alin. (4) procurorul înaintează ordinul de protecție provizoriu, însoțit de documentele care au stat la baza emiterii și confirmării acestuia, judecătoriei competente în a cărei rază teritorială a fost emis, însoțit de o cerere pentru emiterea ordinului de protecție, întocmită potrivit prevederilor art. 40 alin. (3) lit. a) și art. 41".

În cauză, prin cererea introductivă, Parchetul de pe lângă Judecătoria Roman a solicitat emiterea unui ordin de protecție în favoarea reclamantului A., prin reprezentant legal B., și împotriva pârâtei C., atașat cererii fiind depus ordinul de protecție provizoriu din data de 30 ianuarie 2026, confirmat de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman.

Prin urmare, întrucât a fost emis un ordin de protecție provizoriu, în considerarea dispozițiilor art. 34 alin. (6) din Legea nr. 217/2003, competentă a se pronunța asupra cererii de emitere a ordinului de protecție este instanța în circumscripția căreia a fost emis ordinul de protecție provizoriu, respectiv Judecătoria Roman.

În consecință, Judecătoria Botoșani a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Roman.

Examinând conflictul negativ de competență, Înalta Curte reține că Judecătoriei Roman îi revine competența de soluționare a cauzei, în considerarea următoarelor dispoziții legale și argumente:

Chestiunea care a determinat ivirea conflictului negativ de competență a fost dată de aprecierea diferită, de către cele două instanțe, a normelor legale aplicabile cauzei. Astfel, Judecătoria Roman a reținut incidența dispozițiilor art. 40 din Legea nr. 217/2003, iar Judecătoria Botoșani a apreciat că se aplică prevederile art. 34 alin. (6) din același act normativ.

Înalta Curte constată că, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Roman, petentul Parchetul de pe lângă Judecătoria Roman a solicitat emiterea unui ordin de protecție față de pârâta C., în vederea protejării victimei A..

Anexat cererii, petentul a depus ordinul de protecție provizoriu din data de 30 ianuarie 2026, confirmat de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman.

Înalta Curte constată că, prin dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 217/2003, Capitolul IV (Ordinul de protecție provizoriu), Secțiunea 1 (Competență și condiții de fond pentru emitere), a fost reglementată procedura privind emiterea ordinului de protecție provizoriu, de către polițiștii care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, constată că există un risc iminent ca viața, integritatea fizică ori libertatea unei persoane să fie pusă în pericol printr-un act de violență domestică, prin ordinul de protecție provizoriu dispunându-se "pentru o perioadă de 5 zile, una ori mai multe măsuri de protecție, apte să contribuie la diminuarea riscului iminent constatat (...)", conform art. 31 alin. (1) din același act normativ.

Potrivit art. 34 din Legea nr. 217/2003, "(1) Ordinul de protecție provizoriu se înaintează de către unitatea de poliție din care face parte polițistul care l-a emis, pentru confirmare, parchetului de pe lângă judecătoria competentă în a cărei rază teritorială a fost emis, în termen de 24 de ore de la data emiterii....(4) Procurorul confirmă necesitatea menținerii măsurilor de protecție dispuse de organul de poliție prin ordinul de protecție provizoriu, aplicând o rezoluție cu caracter administrativ pe exemplarul original al acestuia...(6) Imediat după confirmarea prevăzută la alin. (4), procurorul înaintează ordinul de protecție provizoriu, însoțit de documentele care au stat la baza emiterii și confirmării acestuia, judecătoriei competente în a cărei rază teritorială a fost emis, însoțit de o cerere pentru emiterea ordinului de protecție, întocmită potrivit prevederilor art. 40 alin. (3) lit. a) și art. 41. (7) În situația înaintării ordinului de protecție provizoriu potrivit prevederilor alin. (6), durata inițială pentru care a fost dispus se prelungește, de drept, până la soluționarea în primă instanță a cererii pentru emiterea ordinului de protecție. Procurorul comunică acest lucru de îndată unității de poliție care a înaintat ordinul de protecție provizoriu, care ia măsuri pentru informarea imediată a persoanelor ce făceau obiectul acestuia."

Totodată, la art. 38 alin. (1) din Legea nr. 217/2003 a fost reglementată procedura privind emiterea ordinului de protecție, în situația punerii în pericol a vieții, integrității fizice sau psihice a unei persoane de către un membru de familie, cererea fiind de competența judecătoriei de pe raza teritorială în care își are domiciliul sau reședința victima și putând fi introdusă personal de aceasta sau prin reprezentant legal ori de către alte persoane abilitate de lege (procuror, reprezentantul autorității sau structurii competente, la nivelul unității administrativ-teritoriale, cu atribuții în materia protecției victimelor violenței domestice, reprezentantul oricăruia dintre furnizorii de servicii sociale în domeniul prevenirii și combaterii violenței domestice, acreditați conform legii, cu acordul victimei, potrivit alin. (3) lit. a), b) și c) ale aceluiași articol), conform art. 40 alin. (1) din același act normativ.

Procedura instituită prin art. 40 din Legea nr. 217/2003 are în vedere situația în care cererea de emitere a ordinului de protecție este adresată în mod direct instanței de către victimă, personal, prin reprezentant sau prin intermediul altor persoane abilitate de lege în acest sens, fără ca, anterior formulării cererii, să fi fost emis un ordin de protecție provizoriu, potrivit art. 34 din lege.

Înalta Curte constată că, pentru aceste situații distinct reglementate, legiuitorul a instituit norme de competență teritorială diferite, stabilirea instanței competente depinzând de particularitatea emiterii anterioare a unui ordin de protecție provizoriu.

În cauza de față, pentru protejarea reclamantului A., la 30 ianuarie 2026, un agent din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț a emis un ordin de protecție provizoriu, care a fost confirmat de procurorul competent.

Conform prerogativei acordate prin reglementarea de la art. 34 alin. (6) din Legea nr. 217/2003, petentul Parchetul de pe lângă Judecătoria Roman a învestit Judecătoria Roman cu soluționarea cererii privind emiterea ordinului de protecție în favoarea victimei.

În aceste condiții, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 34 alin. (6) din Legea nr. 217/2003, competența de soluționare a cererii privind emiterea ordinului de protecție revenind Judecătoriei Roman, care este instanța în circumscripția căreia a fost emis ordinul de protecție provizoriu.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Roman.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Roman.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 9 martie 2026, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform dispozițiilor art. 402 din C. proc. civ.