ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 564/2023

Ședința publică din data de 5 aprilie 2023

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași sub nr. x/2023 la data de 04.01.2023 Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași a solicitat, pentru reclamanta A., să se dispună emiterea unui ordin de protecție împotriva pârâtului B. prin care să se dispună obligarea pârâtului la păstrarea unei distanțe minime determinate față de reclamantă precum și interzicerea oricărui contact telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod cu victima.

II. Hotărârile care au generat conflictul de competență

Prin sentința nr. 123/06.01.2023, Judecătoria Iași a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 2 București.

A reținut instanța că art. 40 alin. (1) din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței domestice stabilește competența teritorială în favoarea judecătoriei în a cărei circumscripție își are domiciliul sau reședința victima, aceasta fiind o normă atributivă de competență teritorială absolută, de ordine publică.

În cauză, din copia cărții de identitate și susținerile victimei, rezultă că victima are domiciliul în București, aceasta venind doar în vizită în municipiul Iași.

Potrivit art. 88 C. civ. reședința persoanei fizice este în locul unde își are locuința secundară. În interpretarea acestei dispoziții legale nu se poate reține că reclamanta are reședința în localitatea Iași, câtă vreme vine doar ocazional în această localitate, motiva pentru care competența de soluționare a cauzei aparține instanței în a cărei rază teritorială se regăsește domiciliul victimei, în speță Judecătoria Sector 2 București.

Prin sentința nr. 1349/10.02.2023, Judecătoria Sector 2 București, a declinat competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Iași, a constatat conflictul negativ și a înaintat dosarul pentru soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție.

A reținut instanța că în cauză, a fost emis, de către secția 4 Poliție Iași, un ordin de protecție provizoriu, iar potrivit art. 34 alin. (6) din Legea nr. 217/2003, procurorul înaintează ordinul de protecție provizoriu, însoțit de documentele care au stat la baza emiterii și confirmării acestuia, judecătoriei competente în a cărei rază teritorială a fost emis, însoțit de o cerere pentru emiterea ordinului de protecție, întocmită potrivit prevederilor art. 40 alin. (3) lit. a) și art. 41 din același act normativ.

Având în vedere prevederilor speciale ale art. 34 alin. (6) din Legea nr. 217/2003, care se aplică cu prioritate în raport de norma generală, consacrată prin art. 40 alin. (1) din Legea nr. 217/2003, în temeiul principiului specialia generalibus derogant, instanța competentă să judece prezenta cauză este Judecătoria Iași, în a cărei circumscripție teritorială a fost emis ordinul de protecție provizoriu.

III. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași, secția civilă, pentru următoarele argumente:

Obiectul cauzei îl constituie solicitarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași, de emitere a unui ordin de protecție pentru reclamanta A., împotriva pârâtului B., în procedura Legii nr. 217/2003.

Instanțele aflate în conflict și-au declinat reciproc competența apreciind că în cauză este incident fie art. 40 alin. (1) din Legea nr. 217/2003, potrivit căruia competența de soluționare a pricinii aparține instanței de pe raza teritorială în care își are domiciliul victima, fie art. 34 alin. (6) din aceeași lege, potrivit căruia competența aparține instanței în a cărei rază teritorială a fost emis ordinul de protecție provizoriu.

În raport de obiectul cererii și de titularul acesteia, respectiv Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași, Înalta Curte constată că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 34 alin. (6) din Legea nr. 217/2003.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 38 alin. (1) din Legea nr. 217/2003, persoana a cărei viață, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violență din partea unui membru al familiei poate solicita instanței ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecție.

Totodată, art. 40 din același act normativ prevede că: "(1) Cererea pentru emiterea ordinului de protecție este de competența judecătoriei de pe raza teritorială în care își are domiciliul sau reședința victima. (2) Cererea pentru emiterea ordinului poate fi introdusă de victimă personal sau prin reprezentant legal. (3) Cererea poate fi introdusă în numele victimei și de: a) procuror; b) reprezentantul autorității sau structurii competente, la nivelul unității administrativ-teritoriale, cu atribuții în materia protecției victimelor violenței domestice; c) reprezentantul oricăruia dintre furnizorii de servicii sociale în domeniul prevenirii și combaterii violenței domestice, acreditați conform legii, cu acordul victimei".

Ca atare, procedura reglementă de art. 40 din Legea nr. 217/2003 are în vedere situația în care cererea de emitere a ordinului de protecție este adresată instanței direct de către victimă sau în numele acesteia de către persoanele abilitate de lege în acest sens, fără a exista emis anterior un ordin de protecție provizoriu.

Pentru această ultimă ipoteză, care este și cea specifică cauzei pendinte, procedura este prevăzută de către art. 36 din același act normativ, care la alin. (1) prevede că "Ordinul de protecție provizoriu se înaintează de către unitatea de poliție din care face parte polițistul care l-a emis, pentru confirmare, parchetului de pe lângă judecătoria competentă în a cărei rază teritorială a fost emis, în termen de 24 de ore de la data emiterii".

Potrivit alin. (4) al aceluiași articol, "Procurorul confirmă necesitatea menținerii măsurilor de protecție dispuse de organul de poliție prin ordinul de protecție provizoriu, aplicând o rezoluție cu caracter administrativ pe exemplarul original al acestuia", iar, în conformitate cu alin. (6) al aceluiași text legal, "Imediat după confirmarea prevăzută la alin. (4), procurorul înaintează ordinul de protecție provizoriu, însoțit de documentele care au stat la baza emiterii și confirmării acestuia, judecătoriei competente în a cărei rază teritorială a fost emis, însoțit de o cerere pentru emiterea ordinului de protecție, întocmită potrivit prevederilor art. 40 alin. (3) lit. a) și art. 41".

În speță, prin cererea cu care a învestit instanța de judecată, petentul Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași a solicitat emiterea unui ordin de protecție în favoarea reclamantei A. și împotriva pârâtului B., atașat cererii fiind depus ordinul de protecție provizoriu din data de 03.01.2023, emis de către C., polițist în cadrul secției 4 Poliție din municipiul Iași .

Ca atare, cum în cauză a fost emis un ordin de protecție provizoriu, în stabilirea competenței de soluționare a prezentei cereri de emitere a ordinului de protecție sunt incidente dispozițiile art. 34 alin. (6) din Legea nr. 217/2003, potrivit cărora competentă a se pronunța asupra cererii de emitere a ordinului de protecție este instanța în circumscripția căreia a fost emis ordinul de protecție provizoriu.

Or, în speță, ordinul de protecție provizoriu a fost emis de către un agent din cadrul secției 4 Poliție din municipiul Iași, care se află în raza teritorială a Judecătoriei Iași.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va stabili competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Iași, secția civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași, secția civilă.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 5 aprilie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.