Decizia nr. 692/2026 — ÎCCJ, Secția I civilă — conflict de competență împotriva sentinței nr. 762/2025 a Tribunalului București

După deliberare, asupra conflictului negativ de competență: I. Circumstanțele cauzei Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București - secția a V-a civilă, la data de 16 ianuarie 2025, sub nr. x/2025, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței obligarea pârâtului la plata sumei de 143.283 RON cu titlu de daune materiale, a sumei de 500.000 RON cu titlu de daune morale, precum și a dobânzii legale penalizatoare, actualizarea debitului cu rata inflației și acordarea cheltuielilor de judecată pe care le va efectua în cadrul procesului. În drept, reclamanta a indicat dispozițiile art. 276 alin. (6) C. proc.

pen. coroborate cu prevederile art. 453 C. proc. civ., precum și art. 80 din Legea 303/2004 și art. 24 din Legea 165/2018, art. 1 alin. (2) C. civ. raportat la art. 539 alin. (1) lit. b) și alin. (2), art. 540 și art. 541 C. proc. pen., coroborate cu art. 1349 C. civ., art. 1531 alin. (1) și (2) coroborate cu dispozițiile art. 1535 alin. (1) C. civ. și art. 1 alin. (3), art. 3 alin. (1) și (2) din O.G. nr. 13/2011, precum și art. 451 alin. (1) și art. 453 alin. (1) C. proc. civ. Prin sentința civilă nr. 762 din 03 iunie 2025, Tribunalul București a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului București și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului Suceava.

Pentru a hotărî astfel, această instanță a apreciat că, în ceea ce privește competența teritorială, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 107 C. proc. civ., ci prevederile art. 541 alin. (3) C. proc. pen., ce reglementează o normă de competență cu caracter special. Ca atare, instanța a constat că Tribunalul București nu este competent să soluționeze cauza, întrucât reclamanta, astfel cum a indicat în cuprinsul cererii de chemare în judecată, are domiciliul în județul Suceava, iar nu în București. Învestit prin declinare, Tribunalul Suceava, prin sentința civilă nr. 133 din 27 ianuarie 2026, a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Suceava, invocată de reclamanta A., a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului București, a constatat ivit conflictul negativ de competență și, suspendând judecata cauzei, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

În motivare, instanța a apreciat ca fiind incidente dispozițiile art. 107 C. proc. civ. și a reținut că normele care stabilesc competența de soluționare a cauzei sunt norme de ordine privată, ce nu puteau fi valorificate de instanță, în vederea justificării necompetenței teritoriale și declinării acesteia în favoarea altei instanțe, în lipsa invocării excepției necompetenței de către pârât. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: În cauza pendinte, instanțele aflate în conflict au determinat în mod diferit competența teritorială de soluționare a cauzei, reținând diferit dispozițiile legale incidente cauzei.

În acest sens, Tribunalul București - secția a V-a civilă a reținut că, în cauză, este vorba de o competență teritorială exclusivă a instanței de la domiciliul reclamantului, dată de dispozițiile art. 541 alin. (3) C. proc. pen., în timp ce Tribunalul Suceava - secția I civilă a reținut că, în ceea ce privește competența teritorială de soluționare a cauzei sunt aplicabile dispozițiile de drept comun, respectiv art. 107 C. proc. civ., acestea fiind norme de ordine privată, ce nu puteau fi valorificate de instanță, în lipsa invocării excepției de necompetență de către pârât.

Înalta Curte reține că obiectul cauzei ce a generat declinările reciproce de competență îl constituie acțiunea formulată de reclamantă privind obligarea pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor la plata sumei de 143.283 RON cu titlu de daune materiale, a sumei de 500.000 RON cu titlu de daune morale, dobândă legală penalizatoare și actualizarea debitului cu rata inflației, calculate de la data de 17 iulie 2024 și până la plata efectivă, precum și cheltuieli de judecată. În drept, reclamanta a indicat dispozițiile art. 276 alin. (6) C. proc. pen. coroborate cu prevederile art. 453 C. proc. civ., precum și art. 80 din Legea 303/2004 și art. 24 din Legea 165/2018 pentru capătul de cerere privind obligarea pârâtului la acordarea daunelor materiale, art. 1 alin. (2) C. civ.

raportat la art. 539 alin. (1) lit. b) și alin. (2), art. 540 și art. 541 C. proc. pen., coroborate cu art. 1349 C. civ. pentru capătul de cerere privind obligarea pârâtului la acordarea daunelor morale, art. 1531 alin. (1) și (2) coroborate cu dispozițiile art. 1535 alin. (1) C. civ. și art. 1 alin. (3), art. 3 alin. (1) și (2) din O.G. nr. 13/2011 pentru capătul de cerere privind acordarea dobânzii legale penalizatoare și actualizarea debitului cu rata inflației și art. 451 alin. (1) și art. 453 alin. (1) C. proc. civ. privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Înalta Curte, în raport cu situația de fapt dedusă judecății și de finalitatea urmărită de reclamantă prin acțiunea formulată, respectiv valorificarea unui drept personal constând în repararea prejudiciului cauzat prin cercetarea sa penală urmată de achitare, constată că obiectul cauzei deduse judecății se circumscrie răspunderii civile delictuale, care este reglementată de dispozițiile art. 1349 C. civ., precum și art. 541 alin. (3) C. proc. pen., temeiuri juridice indicate de parte. Rezultă, așadar, că în cazul acțiunii în răspundere civilă delictuală competența teritorială este alternativă (facultativă), legiuitorul stabilind mai multe instanțe deopotrivă competente să judece un litigiu, fiind astfel aplicabile dispozițiile de drept comun prevăzute de art. 111 C. proc.

civ., potrivit cărora "cererile îndreptate împotriva statului (...) pot fi introduse la instanța de la domiciliul sau sediul reclamantului ori la instanța de la sediul pârâtului". În ceea ce privește norma de competență reglementată de dispozițiile art. 541 alin. (3) C. proc. pen., aceasta nu este o normă de competență exclusivă, ci una de ordine privată, edictată în favoarea reclamantului. Prin urmare, fiind o normă de competență de ordine privată, reclamantul are posibilitatea să opteze între mai multe instanțe deopotrivă competente în raport cu dispozițiile art. 116 C. proc. civ. Or, în cauza pendinte, reclamanta a ales între instanța competentă potrivit domiciliului său - municipiul Rădăuți, județul Suceava -, respectiv, Tribunalul Suceava, și instanța competentă în raport cu sediul pârâtului.

Cum în prezenta cauză, pârâtul este Statul, competența se raportează la sediul reprezentantului legal al acestuia, respectiv Ministerul Finanțelor, cu sediul în București, Bd. x. În consecință, având în vedere că prevederile legale stabilesc un caz de competență teritorială alternativă, Înalta Curte reține că reclamantul este cel care face alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente, astfel cum prevăd dispozițiile art. 116 C. proc. civ., alegând, în cauza pendinte, să introducă cererea de chemare în judecată la instanța competentă potrivit sediului pârâtului. Prin urmare, instanța competentă în raport cu sediul pârâtului este Tribunalul București, instanță aleasă de reclamant pentru introducerea cererii de chemare în judecată.

Pentru considerentele expuse, având în vedere caracterul de ordine privată al normelor de competență incidente în cauză, în aplicarea dispozițiilor legale anterior menționate, în temeiul art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București. .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București. Definitivă. Pronunțată astăzi, 01 aprilie 2026, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.