Decizia nr. 52/2026 — ÎCCJ, Secția I civilă

Obiectul cererii de chemare în judecată. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, la data de 11.01.2019, sub nr. x/2019, reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții C., D., E., F. și G., anularea contractului de vânzare-cumpărare intervenit între numiții C., D., în calitate de vânzători, și numiții E., G., în calitate de cumpărători, autentificat sub nr. x/23.02.2011 de Biroul Notarului Public H., desființarea ipotecii din contractul de împrumut cu ipotecă imobiliară intervenit între numiții F., în calitate de împrumutător și creditor ipotecar, și E. și G., în calitate de împrumutați și debitori ipotecari, autentificat la data de 8.03.2013 la Biroul Notarului Public I.. În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1250 și următoarele, art. 2367 din C. civ.

Hotărârea pronunțată în primă instanță, în primul ciclu procesual. Prin sentința civilă nr. 1713/22.12.2020, Tribunalul București a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune ca neîntemeiată și a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâții C., D., E., F. și G., a constatat nulitatea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/23.02.2011 de Biroul Notarului Public H., a constatat nulitatea parțială a contractului de împrumut cu ipotecă imobiliară autentificat sub nr. x/08.03.2013 de Biroul Notarului Public I., în ceea ce privește ipoteca instituită asupra imobilului situat în Pantelimon, Aleea x, jud. Ilfov, având nr. cadastral x, înscris în C.F nr. x a orașului Pantelimon, a obligat pârâții să le plătească reclamanților suma de 8.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată și a obligat pârâții la plata către stat a sumei de 19.051,55 RON, reprezentând taxa de timbru pentru care reclamanții au beneficiat de reducere, prin încuviințarea ajutorului public judiciar.

Hotărârea pronunțată în apel, în primul ciclu procesual. Prin decizia civilă nr. 1062A/29.06.2022, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelurile formulate de apelanții-pârâți D. și C. împotriva încheierii din 31.07.2020 și a sentinței civile nr. 1713 din 22.12.2020 pronunțate de Tribunalul București, secția a V-a civilă și, în consecință, a admis și apelurile formulate de apelanții-pârâți E., F. și G., a anulat încheierea și sentința civilă apelată și a trimis cauza pentru rejudecare la aceeași instanță, reținându-se nelegala citare a pârâților D. și C..

Hotărârea pronunțată în primă instanță în al doilea ciclu procesual. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă sub nr. x/2019*. La termenul din data de 18.10.2023, pârâții E., F. și G. au invocat și excepția lipsei de interes în promovarea capătului al doilea al cererii de chemare în judecată, aceasta fiind unită cu fondul cauzei împreună cu excepția prescripției dreptului material la acțiune. Prin sentința civilă nr. 1488/8.12.2023, Tribunalul București, secția a V-a civilă a respins excepția lipsei de interes, ca neîntemeiată; a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, ca neîntemeiată; a admis cererea formulată de reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâții C., D., E., F. și G.; a constatat nulitatea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/23.02.2011 de Biroul Notarului Public H. și a constatat nulitatea parțială a contractului de împrumut cu ipotecă imobiliară autentificat sub nr. x/08.03.2013 de Biroul Notarului Public I., în ceea ce privește ipoteca instituită asupra imobilului situat în Pantelimon, Aleea x, jud. Ilfov, având nr. cadastral x, înscris în C.F nr. x a orașului Pantelimon.

Hotărârea pronunțată în apel în al doilea ciclu procesual. Prin decizia nr. 764 din 4 iulie 2024, Curtea de Apel București - secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins ca nefondate apelurile formulate de apelanții-pârâți G., F. și E., precum și de apelanții-pârâți C. și D. împotriva sentinței civile nr. 1488/08.12.2023 pronunțate de Tribunalul București, secția a V-a civilă în dosarul nr. x/2019 în contradictoriu cu intimații-reclamanți A. și B.. Curtea a obligat apelanții la plata către intimații-reclamanți, în solidar, a cheltuielilor de judecată în sumă de 5950 RON.

Calea de atac formulată în cauză. Împotriva deciziei nr. 764 din 4 iulie 2024 a Curții de Apel București - secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie au formulat recurs recurenții-pârâți F., E., G. precum și recurenții-pârâți D. și C.. 6.1. Recursul declarat de recurenții-pârâți F., E. și G.. Recurenții pârâți au solicitat admiterea recursului, casarea în tot a deciziei civile recurate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel. În motivarea recursului, recurenții pârâți au invocat cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., arătând că instanța de apel a încălcat normele de procedură prevăzute de art. 204 alin. (3) din C. proc. civ. întrucât nu a reținut modificarea nelegală și nepermisă a cererii de chemare în judecată în rejudecarea fondului, prin cererea depusă de către intimații-reclamanți prin poșta electronică pentru termenul de judecată din data de 17.05.2023. Astfel, prin precizările depuse, intimații-reclamanți au modificat cauza de nulitate, temeiul de drept invocat inițial pe primul capăt de cerere prin care au solicitat anularea contractului de vânzare-cumpărare, fiind art. 1250 și următoarele din noul C. civ., iar ulterior au solicitat constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare în temeiul art. 948 coroborat cu art. 966 și art. 968 din vechiul C. civ., invocând pentru prima dată cauza ilicită. Instanța de apel în mod greșit a respins acest motiv de apel, considerând că prin precizările făcute reclamanții nu au modificat cererea de chemare în judecată privind primul capăt de cerere și că pârâții nu s-au opus, în condițiile în care au solicitat, prin cererea depusă în ședința publică din data de 05.04.2023, ca reclamanții să precizeze cererea și nu să o modifice. Astfel, instanța de apel a făcut o aplicare greșită a normelor de procedură, considerând în mod nelegal că indicarea unei noi cauze de nulitate constituie de fapt o precizare, aspect care a dus și la calificarea cererii ca fiind imprescriptibilă. Recurenții pârâți au invocat cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. și au arătat că, după reținerea cauzei ilicite ca temei al nulității invocate de către reclamanți pe primul capăt de cerere, instanța de apel a făcut o aplicare greșită a normelor de drept material referitoare la prescripție, considerând în mod nelegal că art. 2 din Decretul nr. 167/1958 este incident în cauză, modificând temeiul de drept reținut de instanța de fond. În cauză, pentru primul capăt de cerere, sunt incidente prevederile art. 3 alin. (1) și art. 9 din Decretul nr. 167/1958, privind termenul general de prescripție de 3 ani, aplicabil acțiunii în anularea actului subsecvent ca urmare a anulării actului inițial, termen ce a început să curgă la data nașterii dreptului la acțiune, respectiv 01.03.2013, data pronunțării deciziei civile nr. 159/01.03.2013 și s-a împlinit la data de 01.03.2016, mult anterior datei de 11.01.2019, data înregistrării prezentei acțiuni pe rolul instanței. Recurenții pârâți au arătat că, prin decizia civilă nr. 159/01.03.2013 instanța nu a anulat întreaga executare, ci a dispus anularea în parte a acesteia, potrivit mențiunii din dispozitivul hotărârii: anulează în parte executarea silită, ceea ce duce la concluzia că executarea silită pornită în baza titlului executoriu neînvestit cu formulă executorie nu a fost considerată nulă absolut, instanța menținând un act de adjudecare emis în același dosar de executare, în baza aceluiași titlu executoriu neînvestit cu formulă executorie. Prin cererea de chemare în judecată reclamanții au solicitat instanței să dispună anularea contractului de vânzare-cumpărare și nicidecum să constate nulitatea absolută a acestuia pentru cauză ilicită, precizarea acestora depusă în dosarul de rejudecare fond fiind de fapt o modificare a acțiunii, depusă cu încălcarea dispozițiilor art. 204 alin. (1) din C. proc. civ. și neexistând acordul expres al pârâților. Instanța de apel a făcut o aplicare greșită a normelor de drept material referitoare la prescripție și în privința celui de-al doilea capăt de cerere, considerând în mod nelegal că art. 1249 alin. (1) din C. civ. este incident pe capătul de cerere privind desființarea ipotecii din contractul de împrumut cu ipotecă imobiliară autentificat sub nr. x/08.03.2013, hotărârea fiind dată cu încălcarea normelor de drept material cuprinse în art. 2500, art. 2501, art. 2517 din C. civ.. Contractul de împrumut cu ipotecă imobiliară nu este lovit de nulitate absolută, fiind incident un caz de nulitate relativă, ce atrage anularea parțială a acestui act ca efect al anulării actului inițial, iar potrivit art. 2529 alin. (1) lit. c) din C. civ., "în celelalte cazuri de anulare (în speța de față anularea actului subsecvent ca urmare a anulării actului inițial), termenul general de prescripție de 3 ani curge de la data la care cel îndreptățit a cunoscut cauza anulării, însă nu mai târziu de 18 luni din ziua încheierii actului juridic". Astfel, cererea privind desființarea ipotecii din contractul de împrumut a fost făcută de către reclamanți cu mult timp după expirarea termenului legal. În cauză este aplicabil termenul general de prescripție de 3 ani, dreptul la acțiunea în desființarea ipotecii născându-se la data de 11 martie 2013 (data înscrierii dreptului de ipotecă în cartea funciară nr. x a UAT Pantelimon, înscriere ce a devenit opozabilă față de terți) și s-a împlinit la data de 11 martie 2016, cu mult timp înainte de înregistrarea cererii pe rolul instanței. Intimații-reclamanți au stat în pasivitate timp de aproape șase ani, aducând atingere stabilității circuitului civil și actelor juridice încheiate între părți. În mod nelegal instanța de apel a respins motivul de apel privind respingerea excepției lipsei de interes a reclamanților în formularea celui de-al doilea capăt de cerere având ca obiect desființarea ipotecii din contractul de împrumut cu ipotecă imobiliară autentificat sub nr. x/08.03.2013, cu încălcarea normelor de drept material cuprinse în art. 32 alin. (1) lit. d) și art. 859 alin. (1) din C. proc. civ. în forma în vigoare la data începerii executării silite în dosarul nr. x/2013 al Biroului Executorilor Judecătorești Asociați J. și J.. Lipsa interesului intimaților-reclamanți rezidă în situația de fapt și de drept potrivit căreia, la momentul introducerii acțiunii la instanță, 11.01.2019, actul de adjudecare nr. 1567/2013 emis la data de 25.06.2014 de Biroului Executorilor Judecătorești Asociați J. și J. în dosarul nr. x/2013, care constituie titlul de proprietate pentru recurenta-pârâtă F. căsătorită, este definitiv, nemaiputând fi atacat de către intimații-reclamanți. Acesta poate fi atacat exclusiv pe calea contestației la executare în condițiile și termenul prevăzut de dispozițiile procedural civile reglementate în materia specială a executării silite. Dreptul de proprietate asupra imobilului adjudecat definitiv de către recurenta-pârâtă F. căsătorită, în dosarul de executare nr. 1567/2013 deschis în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de împrumut cu ipotecă imobiliară ce face obiectul prezentului litigiu, a fost înscris definitiv în Cartea Funciară, urmare parcurgerii și respectării procedurii de executare, de adjudecare și înscriere provizorie urmată de înscrierea definitivă în Cartea Funciară a actului de adjudecare definitiv. Deși intimații-reclamanți au avut cunoștință de derularea procedurii execuționale desfășurate în dosarul de executare nr. 1576/2013 al Biroului Executorilor Judecătorești Asociați J. și J., intimatul-reclamant B. fiind prezent personal și asistat de avocat K., iar intimata-reclamantă A. fiind reprezentată de același avocat, la termenul de licitație publică desfășurată la sediul Biroului Executorilor Judecătorești Asociați J. și J., la data de 27.05.2014, conform procesului-verbal de licitație nr. x/2013 din 27.05.2014, nu au înțeles să-și apere dreptul invocat asupra imobilului urmărit, având deschisă calea contestației la executarea silită reglementate de art. 711, art. 712 alin. (2) și (5) din C. proc. civ. în forma în vigoare la data depunerii cererii de executare în dosarul mai sus precizat, solicitarea suspendării executării silite, contestarea în termen a actului de adjudecare pe calea contestației la executare, în acord cu dispozițiile art. 854 alin. (1) din C. proc. civ. în forma aplicabilă. Pasivitatea intimaților-reclamanți nu poate fundamenta promovarea capătului doi de cerere după rămânerea și înscrierea definitivă a actului de adjudecare în cartea funciară, o astfel de atitudine pasivă fiindu-le exclusiv imputabilă. În susținerea acestei critici, recurenții pârâți au invocat decizii ale Curții Constituționale: nr. 388 din data de 27.05.2015 publicată în Monitorul Oficial nr. 530/16.07.2015, nr. 233 din data de 03.05.2022 publicată în Monitorul Oficial nr. 679/07.07.2022, din care rezultă că toate demersurile judiciare pentru protejarea drepturilor pe care le pretind terții interesați asupra imobilului urmărit pot fi demarate doar în cursul urmăririi silite imobiliare și nicidecum după finalizarea procedurii de executare silită imobiliară și rămânerea definitivă a actului de adjudecare, când orice cerere de evicțiune pornită împotriva adjudecatarului este definitiv stinsă, Curtea făcând trimitere inclusiv la o cerere de revendicare imobiliară ce poate fi demarată doar în cursul executării silite a imobilului, demers judiciar pe care chiar instanța de apel 1-a invocat în mod greșit în susținerea soluției de respingere a excepției lipsei interesului. Actul de adjudecare nr. 1576/2013 a fost contestat de către intimații-reclamanți, însă cererea a fost respinsă ca tardiv formulată, soluție dispusă de instanța de apel Tribunalul Ilfov, secția Civilă în dosarul nr. x/2015 prin decizia civilă nr. 382A/15.02.2017, decizie menținută de aceeași instanță urmare soluționării contestației în anulare, conform deciziei civile nr. 2998/A/29.06.2018, și conform deciziei civile nr. 2323/29.05.2019 pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția Civilă, în dosarul nr. x/2018, în calea extraordinară de atac a revizuirii, toate aceste hotărâri intrând în puterea lucrului judecat cu privire la valabilitatea actului de adjudecare și a titlului executoriu. Nemaiputând solicita și obține în mod legal anularea/desființarea actului de adjudecare nr. 1576/2013 din data de 25.06.2014 și nici promova alte cereri de evicțiune privind imobilul adjudecat, aceste cereri fiind stinse definitiv după cum a statuat Curtea Constituțională prin Decizia nr. 233/03.05.2022 (mai sus citată) cu putere definitivă și general obligatorie, intimații-reclamanți nu justifică un interes în formularea și susținerea capătului doi al cererii de chemare în judecată. Recurenții pârâți au criticat respingerea nelegală a excepțiilor de la principiul anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului inițial, invocate în apărare, și anume cazul subdobânditorului de bună-credință și cu titlu oneros al unui imobil, principiul validității aparenței în drept și acțiunea în rectificarea cărții funciare. Recurenții pârâți au arătat că sunt dobânditori de bună-credință ai imobilului în litigiu; prin urmare sancțiunea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autenficat sub nr. x/23.02.2011 confirmată de către instanța de apel este una excesivă. Contractul de vânzare-cumpărare a fost încheiat în condiții de legalitate, fiind convinși că procedează la cumpărarea imobilului de la adevărații proprietari și bazându-se pe cuprinsul cărții funciare. În considerarea dispozițiilor de drept comun regăsite în art. 1898 din C. civ. de la 1864, norme de drept material încălcate de instanța de apel, buna-credință este credința cumpărătorilor că acela de la care cumpără imobilul, avea toate însușirile cerute de lege pentru a-i transmite proprietatea. Chiar dacă acest articol reglementează dobândirea imobilelor prin prescripția achizitivă de la 10 la 20 de ani este neîndoielnică valoarea sa de principiu în materia dreptului civil. Prin urmare, în cauză este aplicabilă excepția de la principiul "resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis" și anume, "error communis facit jus". La momentul încheierii contractului, imobilul era liber de sarcini, conform extrasului de carte funciară pentru autentificare nr. 21476/22.02.2011 eliberat de OCPI Ilfov - BCPI Buftea, mențiunea fiind evidențiată și în cuprinsul actului, extras de carte funciară ce a fost comunicat de către notarul public la dosarul cauzei, însă atât instanța de fond cât și instanța de apel au ignorat acest act. Deși instanța de apel a reținut că notarea litigiului nu a fost operată în cartea funciară a imobilului ci în Registrul de Transcripțiuni și Inscripțiuni, arătând că transcrierea litigiului notat prin încheierea nr. 12018/02.02.2011 din Registrul de Transcrițiuni și Inscripțiuni în cartea funciară a avut loc la data de 29.03.2013, respectiv la peste 2 ani de la data autentificării contractului de vânzare-cumpărare, pretinde în mod greșit că pârâții trebuiau să verifice Registrul de Transcripțiuni și Inscripțiuni, iar nu să se încreadă în extrasul de carte funciară pentru autentificare. Deși instanța de apel a mai îndreptat prin hotărârea pronunțată situația de fapt față de reținerile grave ale instanței de fond, a reținut total greșit ca motiv al dovedirii relei-credințe că soții cumpărători trebuiau să verifice Registrul de Transcripțiuni și Inscripțiuni. În momentul deschiderii cărții funciare ce constituie unicul mijloc de publicitate imobiliară, sistemul de transcripțiuni și inscripțiuni este înlocuit cu cartea funciară. Contractul de vânzare-cumpărare a fost încheiat la sediul notarului public, acesta având obligația legală de a solicita extrasul de carte funciară pentru autentificare în baza art. 54 din Legea nr. 7/1996, acesta fiind unicul act care atestă situația de carte funciară. Demersurile cumpărătorului trebuie să țină cont de reglementările specifice din materia publicității imobiliare, ei luând cunoștință de situația cărții funciare a imobilului din extrasul de carte funciară pentru autentificare obținut doar de notarul public care a autentificat actul. Instanța de apel nu a făcut nicio referire la declarația de renunțare la judecata cererii ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2009 înregistrat pe rolul instanței în 2009, anterior adjudecării imobilului din data de 02.08.2010. În niciun caz nu se poate reține că cei doi cumpărători au cunoscut că dreptul vânzătorilor este contestat în acest dosar, după cum a reținut instanța de apel care nu a observat reaua-credință a reclamanților manifestată ulterior predării de bună voie a posesiei imobilului, care au declarat că renunță la judecata acestui dosar, în prezența avocatului lor, scriind cu mâna lor că sunt de acord și au semnat procesul-verbal de predare a imobilului din data de 12.11.2010 întocmit de executorul judecătoresc în dosarul de executare nr. 5069/2010. Reclamanții au declarat în fața executorului judecătoresc, cu ocazia predării imobilului de la aceștia către D., că nu se opun acestei executări, deci au fost de acord să predea de bună voie posesia imobilului necontestând procedura executării silite de evacuare, actul fiind semnat personal de către fiecare în parte, în prezența avocatului lor, care a confirmat conținutul actului prin semnătură. Actul încheiat de executorul judecătoresc are puterea și forța probantă a unui act autentic. Este greșită susținerea instanței de fond menținută de instanța de apel, că și-au asumat riscul de a nu se da eficiență declarațiilor de renunțare la judecată și la dreptul pretins exprimat de reclamanții Ghețu, urmare notării litigiului în Registrul de Transcripțiuni și Inscripțiuni, astfel că s-a născut în mod rezonabil, un dubiu în legătură cu intenția părții de renunțare la valorificarea drepturilor sale. Având în vedere că cei doi cumpărători nu au avut cunoștință de notarea litigiului, nefiindu-le opozabilă această notare întrucât ea a fost operată în registrul de transcripțiuni și inscripțiuni, nefiind publică, nu aveau cum să intuiască intenția debitorilor de a reveni asupra renunțării exprimate personal. Ca o chestiune prealabilă, Curtea a reținut că nu se poate raporta la considerentele cuprinse în alte hotărâri judecătorești care fac trimitere la buna sau reaua-credință a cumpărătorilor la dobândirea bunului imobil, câtă vreme în prezenta speță instanța este limitată la analiza bunei-credințe a cumpărătorilor, ca excepție de la aplicarea principiului anulării actului subsecvent ca efect al anulării actului primar, analiză distinctă de cea făcută în cadrul unor litigii având alt obiect, primind astfel motivul de apel privind greșita reținere de către instanța fondului a autorității de lucru judecat în privința considerentelor altor hotărâri judecătorești pronunțate în litigii cu un alt obiect, considerente din decizia recurată ce nu solicită a fi înlăturate. În cauză se poate reține buna-credință a cumpărătorilor E. și G., având drept consecință reținerea aplicabilității excepției de la principiul anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului inițial, respectiv valabilitatea aparenței în drept care justifică menținerea validității actului juridic cu titlu oneros încheiat de cumpărători cu titularul aparent al unui drept. În cauză a fost dovedită și eroarea comună și invincibilă în care s-au aflat cumpărătorii E. și G., întrucât procesul-verbal de predare silită bun imobil ce are forța probantă a unui act autentic cuprindea declarația de renunțare a debitorilor B. și A. la dreptul pretins și la judecata dosarului nr. x/2019 al Judecătoriei Cornetu, aceștia având convingerea că au cumpărat de la adevărații proprietari. Recurenții au invocat greșita aplicare/interpretare de către instanța de apel a normelor de drept material cuprinse în art. 31, art. 34 și art. 36 din Legea nr. 7/1996 a cadastrului și publicității imobiliare (forma în vigoare la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare ce face obiectul litigiului), critică ce se încadrează în cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. Dispozițiile art. 31 din Legea nr. 7/1996 (forma în vigoare la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare în litigiu) au fost aplicate/interpretate greșit de către instanța de apel, în considerarea respingerii excepției privind principiul publicității imobiliare invocate, motivând instanța de apel că în principiu acest text de lege presupune existența a cel puțin trei înscrieri ale dreptului de proprietate asupra unui imobil care operează în favoarea unor titulari diferiți, contrar prevederilor mai sus citate. În speță, recurenții-pârâți, cumpărătorii din contractul de vânzare-cumpărare, în calitate de dobânditori de bună-credință și cu titlu oneros ai dreptului de proprietate înscris în cartea funciară, au făcut dovada cu înscrisurile administrate că, la data înscrierii dreptului lor de proprietate în cartea funciară, dobândit prin cumpărare, nu era notată nicio acțiune privind contestarea cărții funciare nr. x a UAT Pantelimon și nici din titlul autorului (actul de adjudecare) cât nici din cuprinsul cărții funciare nu reieșea vreo altă situație decât situația juridică reală. După trecerea unui termen de 3 ani calculat de la data înregistrării cererii de întabulare a dreptului de proprietate în cartea funciară, în speță 24.02.2011 (data depunerii cererii de înscriere la OCPI Ilfov-BCPI Buftea de către notarul public), dacă cuprinsul cărții funciare nu a fost contestat de către verus dominus (în cazul de față reclamanții Ghețu) printr-o acțiune în rectificarea cărții funciare, dobânditorii de bună-credință beneficiază de îndată de protecție. În acest caz, dobânditorul de bună-credință care s-a încrezut în conținutul cărții funciare este preferat imediat în conflict cu verus dominus, fără a fi nevoie de vreo scurgere de timp în ceea ce privește posesia tabulară. Având în vedere că dobânditorii din actul primar (adjudecatarii Coarnă din actul de adjudecare, ce sunt înstrăinătorii în actul juridic subsecvent) și-au înscris dreptul real în cartea funciară, iar ulterior au înstrăinat/transmis acest drept printr-un alt act juridic cu titlu oneros (contractul de vânzare-cumpărare în litigiu) unor subdobânditori de bună-credință (cumpărătorii E. și G.) aceștia din urmă vor putea fi chemați în judecată, după declararea nulității actului primar, însă numai înăuntrul termenului de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 36 din Legea nr. 7/1996. După expirarea acestui termen, subdobânditorul de bună-credință și cu titlu oneros beneficiază pe deplin de efectele publicității imobiliare și dreptul înscris în cartea funciară va fi opozabil înstrăinătorilor din actul primar (debitorii B. și A.), ceea ce echivalează cu menținerea actului subsecvent. Este complet nelegală afirmația instanței că, pentru a putea fi incidente prevederile art. 34 și 36 din Legea nr. 7/1996 a cadastrului și publicității imobiliare, era necesar ca dreptul real al intimaților-reclamanți B. și A. să fi fost înscris în cartea funciară, textele de lege mai sus citate nefacând distincție în privința persoanei care a fost prima înscrisă în cartea funciară a imobilului. Recurenții pârâți au invocat cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., susținând motivarea sumară și confuză a deciziei civile recurate, ceea ce echivalează cu nemotivarea hotărârii în privința soluționării pe fond a capătului doi din cererea de chemare în judecată, având ca obiect desființarea ipotecii din contractul de împrumut cu ipotecă imobiliară autentificat sub nr. x/08.03.2013 la BNP I. și aplicarea greșită a normelor de drept material din art. 909 alin. (3) din C. civ. În privința bunei-credințe a recurentei-pârâte F., instanța de apel a precizat că aceasta nu se verifică în speță, menționând că la data autentificării contractului de împrumut cu garanție imobiliară, soluția pronunțată în dosarul nr. x/2009 fusese notată în cartea funciară, reținerea fiind contrară realității. Totodată instanța de apel nu s-a pronunțat asupra motivului de apel privind excepția reglementată de art. 909 alin. (3) din C. civ. Contrar celor greșit reținute de către instanța de apel ce au determinat nereținerea bunei-credințe a recurentei-pârâte la data autentificării contractului de împrumut cu ipotecă imobiliară, conform mențiunilor din conținutul actului, E. și G. au declarat că imobilul nu este grevat de sarcini sau servituți, de niciun drept de orice natură al unor terțe persoane, situație ce rezultă din Extrasul de Carte Funciară de autentificare nr. 33703/07.03.2013 emis de OCPI Ilfov - BCPI Buftea. În apărare, a fost invocată excepția reglementată de art. 909 alin. (3) din C. civ., respectiv situația celui care întemeindu-se pe înscrierea din cartea funciară a dobândit un drept real imobiliar în temeiul unui contract de ipotecă, dar numai după trecerea unui termen de 3 ani de la data înregistrării cererii de înscriere a dreptului real respectiv sau după un termen de 1 an în cazul în care încheierea prin care s-a ordonat înscrierea care face obiectul acțiunii în rectificare, a fost comunicată celui îndreptățit. În cazul de față sunt împlinite ambele termene cu mult înainte de promovarea prezentei acțiuni de către intimații reclamanți. Potrivit art. 909 alin. (4) C. civ., termenele prevăzute la alin. (2) și (3) sunt termene de decădere. Contractul de împrumut cu ipotecă imobiliară a fost încheiat între proprietarii imobilului înscriși în Cartea Funciară și F., imobilul fiind liber de sarcini, astfel încât aceasta a fost de bună-credință la încheierea actului. 6.2. Recursul declarat de recurenții-pârâți D. și C.. Recurenții pârâți D. și C. au solicitat admiterea recursului și casarea deciziei cu trimiterea cauzei către Curtea de Apel București, spre rejudecarea apelului, admiterea acestuia și respingerea acțiunii. În motivarea recursului, recurenții pârâți au invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ. Recurenții pârâți au considerat că instanța a respins în mod eronat excepția prescripției dreptului material la acțiune și a încălcat dispozițiile art. 1249 din C. civ. în ceea ce privește contractul de împrumut cu ipotecă imobiliară și ale art. 2 din Decretul Lege nr. 167/1958 în ceea ce privește contractul de vânzare-cumpărare privind prescripția dreptului material la acțiune, calificând greșit tipul nulității actelor ca fiind nulitate absolută. Încălcarea de către instanța de apel a dispozițiilor legale atrage sancțiunea nulității pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 5 și pct. 8 din C. proc. civ. În privința primului capăt de cerere, acțiunea este prescrisă, în raport cu art. 3 alin. (1) și art. 9 din Decretul nr. 167/1958, în cauză fiind aplicabil termenul general de prescripție de 3 ani care a început să curgă de la data nașterii dreptului la acțiune, conform art. 7 alin. (1) din același Decret. Dreptul la acțiunea în anularea actului subsecvent ca urmare a anulării actului inițial s-a născut la data pronunțării anulării actului de adjudecare nr. 192/02.08.2010, respectiv la data de 01.03.2013 când a fost pronunțată de către Tribunalul Giurgiu decizia civilă nr. 159 în dosarul nr. x/2009; De la momentul pronunțării respectivei hotărâri, intimații reclamanți aveau dreptul să introducă acțiunea având un petit identic cu cel din prezenta cauză; nefăcând acest lucru, a intervenit prescripția extinctivă. Recurenții pârâți au arătat că pârâții Odeh și-au intabulat dreptul lor de proprietate asupra imobilului dobândit prin cumpărare în Cartea Funciară nr. x a localității Pantelimon, intabulare care a produs efecte de opozabilitate fata de terți, prin încheierea nr. 22430 din 08.03.2011 a OCPI Ilfov, BCPI Buftea, anterior rămânerii definitive a hotărârii în dosarul sus menționat. În privința capătului al doilea de cerere, privind desființarea ipotecii din contractul de împrumut autentificat la data de 08.03.2013, recurenții pârâți au considerat că prescripția dreptului material la acțiune a început să curgă la 08.03.2013 și s-a împlinit la data de 08 martie 2016, în raport cu dispozițiile art. 2500, art. 2501, art. 2517 din noul C. civ.. În cauză, este aplicabil termenul general de prescripție de 3 ani, dreptul la acțiunea în desființarea ipotecii născându-se la data de 11 martie 2013 și fiind împlinit la data de 11 martie 2016, cu mult timp înainte de formularea acțiunii. Termenul de 3 ani curge de la data încheierii și înscrierii în cartea funciară a contractului de ipotecă, contract de care reclamanții au luat cunoștință atât prin înscrierea în cartea funciară, cât și imediat ulterior (dovadă fiind acțiunea actestora de rectificarea cărții funciare, acțiune respinsă). În privința tipului nulității în privința celor două acte atacate de reclamanți, aceasta este o nulitate relativă. În primul rând, în privința nulității actului de adjudecare nr. 192/02.08.2010, este vorba de o acțiune în nulitate relativă. Natura nulității actului de adjudecare a fost stabilită de către Tribunalul Giurgiu prin decizia civilă nr. 159 în dosarul nr. x/2009 în sensul că este relativă, cel puțin în privința relației dintre intimații reclamanți Ghețu și pârâți. Astfel, indiferent de cauza nulității actului de adjudecare, cererea de anulare a actelor/actului subsecvent are natura unei nulități relative și nu absolute. Faptul că actul inițial (actul de adjudecare din anul 2009) a fost anulat, chiar dacă ar fi vorba despre o nulitate absolută, nu se traduce automat în faptul că acțiunea în anularea actului subsecvent are aceeași natură. În această situație, va trebui făcută de către instanță o analiză independentă a motivelor de nulitate, potrivit criteriilor generale de calificare a naturii nulității - prin prisma interesului apărat, public sau privat. Anularea unui contract civil dintre două părți (contractul de vânzare cumpărare și cel de ipotecă) protejează cu siguranță un interes privat. În acest caz, interesul era evident al reclamanților de a acționa și trebuiau să facă acest lucru în timp util (sub sancțiunea efectelor împlinirii termenul de prescripție), interesul desființării actului fiind exclusiv al lor. În caz contrar, dacă titularul dreptului la acțiune ar întârzia să solicite anularea acestui act subsecvent, actul în sine ar rămâne perpetuu în dubiu, periclitând grav stabilitatea circuitului civil. Instanța de fond a respins în mod eronat excepția lipsei de interes a acțiunii, interpretând și aplicând greșit dispozițiile art. 33 din C. proc. civ.. În acest sens, recurenții pârâți au invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (5) și alin. (8) din C. proc. civ. Excepția lipsei de interes se fundamentează pe două motive diferite: interesul nu este legitim; interesul nu este actual, raportat la data introducerii acțiunii și la faptul că acesta trebuie să persiste pe tot parcursul derulării procedurilor judiciare. Chiar în măsura în care s-ar considera că în cauză este incidentă o nulitate absolută care ar fi imprescriptibilă iar prezenta acțiune ar fi admisibilă, exercitarea acestei acțiuni reprezintă un abuz de drept al reclamanților, care încearcă pe această cale să își acopere/justifice neglijența de a acționa, neglijență care a făcut ca imobilul să intre în circuitul civil prin acte juridice subsecvente, prejudiciind astfel terții. Abuzul de drept rezultă prin următoarele elemente: i) intimații-reclamanți au acționat foarte târziu de la data la care au aflat de existența actelor atacate, fapt ce a condus la intrarea actelor în circuitul civil având loc și executarea silită ulterioară din 2014 de la BEJ J. și J.; ii) intimații-reclamanți nu și-au înscris în timp util actele/dreptul în cartea funciară, părțile pârâte inițial fiind în necunoștință de cauză privind existența litigiilor inițiate de aceștia la momentul încheierii contractelor atacate; iii) intimații-reclamanți au declarat că renunță la orice litigii în faza executării silite. Astfel, din conținutul încheierii nr. 12018 din 11.02.2011 emise în dosarul nr. x/2018 din 02.02.2011, rezultă că OCPI Ilfov a dispus notarea litigiului cu privire la imobilul teren, imobil neînscris în Cartea Funciară și neavând număr cadastral, în registrul de transcrispțiuni și inscriptiuni și nu în cartea funciară a imobilului nr. 100820 a UAT Pantelimon, astfel încât nicio parte nu a înțeles să își asume vreun risc la data autentificării contractului, neavând cunoștință de intenția debitorilor B. și A. de revenire asupra declarațiilor făcute în cadrul unui act de executare silită ce are forța probantă a unui act autentic. Prin Procesul-verbal de predare silită a bunului imobil din 12 noiembrie 2010 emis în dosarul de executare nr. x/2010, reclamanții au declarat expres, asistați de avocat, următoarele: "litigiile menționate în cuprinsul acestuia se vor stinge, ca urmare a renunțării debitorilor B. la judecată și la drepturile pretinse, aceștia declarând cu ocazia predării imobilului de la aceștia către D., că nu se opun acestei executări", actul fiind semnat personal de către fiecare în parte și menționând că sunt de acord, în prezența avocatului lor. În cursul executării silite desfășurate în dosarul de executare nr. 192/2009 al BEJ L., debitorul B. a formulat cereri de temporizare a executării silite; ambii debitori B. și A. au achitat de bună voie creditorului o parte din debitul datorat, respectiv suma de 35.000 Euro în echivalent RON, încheind în acest sens un act adițional la contractul de asistență juridică. Recurenții pârâți au arătat că întreg comportamentul menționat, comportament consecvent pe durata mai multor ani, prin mai multe acte/omisiuni distincte, intră în mod evident în sfera abuzului de drept și transformă demersul acestora într-un ilicit civil ca urmare a abuzului de drept. Prin această prismă, interesul intimaților-reclamanți apare ca nelegitim și trebuie sancționat prin admiterea excepției lipsei de interes. În ceea ce privește condiția ca interesul să fie actual la data introducerii acțiunii și să persiste pe tot parcursul derulării procedurilor judiciare și recurenții pârâți au arătat că intimata pârâtă F. are calitatea de proprietar al imobilului în baza Actului de adjudecare nr. 566/25.06.2014 emis în dosarul de executare nr. 1576/25.06.2014 al BEJ Asociați J. și J., fiind și proprietar tabular. Actul de adjudecare și titlul executoriu în baza căruia a fost pornită executarea silită sunt valabile și menținute de instanță urmare a respingerii cererii de anulare a actului de adjudecare formulate de către contestatorii B. și A., conform deciziei civile nr. 382/15.02.2017 pronunțate de către Tribunalul Ilfov, secția Civilă, în dosarul nr. x/2015 (soluție pronunțată în apel), conform deciziei civile nr. 2998/A din 29.06.2018 pronunțate de Tribunalul Ilfov, secția Civilă, în dosarul nr. x/2018 (soluție pronunțată în contestația în anulare) și conform deciziei civile nr. 2323/29.05.2019 pronunțate de Tribunalul Ilfov, secția Civilă, în dosarul nr. x/2018 (în calea extraordinară de atac a revizuirii), toate aceste hotărâri cu privire la valabilitatea actului de proprietate al pârâtei F. intrând în puterea lucrului judecat. Având în vedere faptul ca reclamanții nu mai pot astfel intra posesia și proprietatea bunului imobil, ca urmare a celor de mai sus, demersul acestora de a se îndrepta împotriva subdobânditorilor cu titlu oneros și de bună credință este lipsit de o finalitate practică întrucât, chiar dacă ar anula actele ce fac obiectul prezentului dosar, nu ar mai putea obține folosul concret, anume dobândirea dreptului de proprietate. Astfel, interesul reclamanților nu este actual. Folosul potențial, indicat de către instanța de apel, anume o eventuală acțiune viitoare care ar putea avea drept finalitate obținerea bunului în natură este nereal în situația în care a fost menținut ca valabil actul de adjudecare, în contradictoriu cu intimații reclamanți și în lipsa unei acțiuni/petit, în prezentul dosar care să aibă o asemenea finalitate concretă. Un interes potențial nu este actual. Recurenții pârâți au arătat că instanța de fond a înlăturat în mod eronat excepția păstrării bunului de către terțul achizitor de bună-credință și cu titlu oneros; buna-credință a părților actelor se apreciază în concret în funcție de conduita părții adverse care trebuie să fie și ea coerentă și de bună-credință. Abuzul de drept al intimaților reclamanți trebuia valorificat de către instanța de apel în aprecierea aplicării excepției de la principiul "resoluto jure dantis… ", recurenții pârâți invocând în acest sens motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (8) din C. proc. civ. Instanța de fond a reținut în mod corect situația de fapt, dar concluzia raționamentului juridic a fost eronată. În realitate, în principiu, anularea actului inițial atrage după sine și anularea actului subsecvent, dacă se referă la același drept. Acest principiu cunoaște anumite derogări (excepții), menite să confere securitate circuitului civil. Recurenții pârâți au arătat că este incidentă excepția referitoare la posibilitatea păstrării bunului de către subdobânditorii E. și G., care au fost de bună-credință la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, care nu au avut cunoștința de intenția de revenire a declaranților B. și A. asupra declarației de renunțare la judecată și drepturile pretinse privind dosarul nr. x/2009, nefiind notat litigiul în Cartea Funciaraănr. x a imobilului, extrasul de Carte Funciara pentru autentificare fiind liber de sarcini. Nu este rezonabilă, având un extras de carte funciară fără sarcini, prezumarea de către cumpărători că intimații-reclamanți vor vrea să renunțe la declarația lor de renunțare la judecată și renunțare la însăși dreptul pretins, declarație făcută în cadrul unui act autentic, întocmit de executorul judecătoresc în faza de executare silită. De asemenea recurenții pârâți au invocat caracterul irevocabil al actului unilateral de renunțare, fiind făcut în fața executorului judecătoresc, reclamanții fiind și asistați de către avocat. Recurenții pârâți au considerat că, în lipsa anulării exprese a acestei manifestări de voință a reclamanților (anume renunțarea la litigii/drept), acesta continuă să producă efecte, cel puțin față de terții beneficiari ai actului. Recurenții pârâți au reiterat ca argumente în susținerea aplicabilității excepției de la regula "resoluto jure dantis..." toate susținerile menționate în cadrul motivului de recurs referitor la abuzul de drept al intimaților reclamanți. Conduita și abuzul de drept al intimaților reclamanți trebuiau valorifice de către instanța de apel în aprecierea aplicării excepției de la principiul "resoluto jure dantis… ", având consacrarea juridică atât în C. civ., cât și în principiul "nemo propria turpitudinem allegans."

Apărările formulate în cauză. Intimații-reclamanți A. și B. au formulat întâmpinare față de recursurile formulate de recurenții E., G. si F., precum și de recurenții C. si D., prin care au solicitat, în principal, respingerea recursurilor ca nule și, în subsidiar, respingerea acestora ca nefondate, cu obligarea părților adverse la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea întâmpinării, intimații reclamanți au arătat că, deși sunt încadrate formal în dispozițiile pct. 5, 6 și 8 ale art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., criticile recurenților nu vizează o veritabilă încălcare a normelor de procedură și nu relevă nici lipsa motivării ori aplicarea vădit greșită a unei norme de drept. Instanța nu a ignorat nicio normă procedurală, ci a făcut o aplicare judicioasă a dispozițiilor legale, în temeiul art. 22 din C. proc. civ. având inclusiv rolul de a califica corect în drept cererile formulate, indiferent de terminologia folosită de reclamant. Critica privind pretinsa modificare tardivă a acțiunii este nefondată. Cererea introductivă a fost formulată cu petit de anulare a unor acte juridice - formulare care permite instanței să stabilească natura nulității în funcție de cauzele invocate, acestea fiind specifice nulității absolute. Atât cu ocazia concluziilor in primul ciclu procesual asupra excepției prescripției, cât și în etapa rejudecarii, a fost precizat că se invocă nulitate absolută, ceea ce reprezintă o clarificare (solicitată), nu o modificare a cererii. De asemenea, explicitarea temeiului de drept nu constituie modificare a cererii de chemare în judecată și nu este supusă termenului de la art. 204 din C. proc. civ. Instanța a stabilit, în mod motivat, că este vorba despre nulitate absolută, sancțiune aplicabilă actelor încheiate cu încălcarea normelor de ordine publică. În consecință, acțiunea este imprescriptibilă. În ceea ce privește modul de soluționare a excepției lipsei de interes, și acesta este o chestiune de fapt și de apreciere procesuală, care ține de oportunitatea și convingerea instanței cu privire la existența unui interes legitim, personal și actual al reclamanților. Intimații reclamanți au arătat că actele subsecvente nu sunt încheiate valabil și sunt lovite de nulitate absolută, iar acțiunea în constatarea nulității absolute este imprescriptibilă, potrivit dispozițiilor art. 2502 alin. (2) pct. 3 din C. civ. Faptul că este vorba despre o nulitate absolută este unul evident, având și motivele pe care instanța le-a avut în vedere în anularea executării silite. Nulitatea absolută sancționează nerespectarea unei norme juridice care ocrotește un interes general - edictat printr-o normă juridică imperativă, de ordine publică - și care instituie o condiție pentru validitatea actului, iar o nulitate absolută - respectiv cea constatată cu privire la titlul executoriu și toate actele de executare - nu poate atrage o altfel de nulitate decât una de asemenea absolută. Intimații reclamanți au arătat că justifică un interes determinat, legitim, personal, născut și actual in anularea, respectiv desființarea înscrisurilor individualizate. Aspectul legat de cum vor pune în executare efectiv hotărârea favorabilă este unul ulterior, iar folosul practic al acesteia urmează să fie concretizat în viitor, o hotărâre favorabilă putând sta la baza unor demersuri ulterioare care să conducă la întoarcerea bunurilor în posesia reclamanților. Nu se poate considera că a existat o bună-credință a pârâților adjudecatari D. și C., în condițiile în care aceștia au acceptat să participe la licitația unor bunuri imobile executate silit în baza unui contract de asistență juridică neînvestit cu formulă executorie, supunându-se în mod deliberat consecințelor anulării unei astfel de executări ce nu a avut la bază un titlu executoriu. Pârâții D. și C. au acceptat să participe la o vânzare prin licitație fără să depună minimum de diligențe în conduita lor juridică pentru a verifica dosarul de executare silită, actele cuprinse în acesta și modul în care a fost pornită și continuată executarea. De asemenea, pârâții D. și C. cunoșteau că reclamanții au contestat executarea silită încă din momentul depunerii contestației la executare, înainte de emiterea actelor de adjudecare. Pârâții E. și G. cunoșteau la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare situația juridică a imobilului care a făcut obiectul acestui contract, având informații legate de modul în care a fost pornită executarea silită, de modul în care s-a procedat la adjudecare, de reaua-credință a pârâților D. și C. la dobândirea acestor imobile, precum și de faptul că exista un litigiu constând în contestația la executare pe rolul instanței de judecată, cu posibilitatea admiterii acesteia. Susținerea recurenților potrivit căreia reclamanții ar fi exercitat un abuz de drept prin formularea acțiunii introductive este vădit nefondată și nu poate fi primită. Potrivit jurisprudenței constante a instanței supreme și a Curții Constituționale, dreptul de a exercita o acțiune în justiție este un drept fundamental, garantat de art. 21 din Constituția României și de art. 6 §1 din Convenția europeană a drepturilor omului. Simpla nemulțumire a unei părți față de conținutul sau efectele unei acțiuni în justiție nu poate constitui, în sine, abuz de drept. Excepția nulității recursurilor invocată de intimații reclamanți a fost respinsă la termenul de judecată din 9 decembrie 2025. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursurile declarate sunt fondate pentru considerentele ce urmează să fie expuse. În prealabil examinării motivelor de casare, Înalta Curte constată că, în etapa recursului, situația de fapt stabilită în mod suveran de instanțele de fond nu mai poate fi cenzurată, instanța de recurs verificând dacă dispozițiile legale incidente au fost interpretate adecvat și aplicate corect situației de fapt stabilite, conform art. 483 alin. (3) din C. proc. civ. Evocând, în măsura necesară statuării asupra recursului, cadrul procesual și circumstanțele litigiului stabilite de instanțele de fond, se constată că acestea au reținut că, împotriva reclamanților-debitori B. și A. a fost începută executarea silită în dosarul de executare nr. 192/2009 al Biroul executorului judecătoresc L., la cererea creditorului Cabinet Individual de Avocatură M., în temeiul titlului executoriu reprezentat de contractul de asistență juridică nr. x/05.02.2008. Executarea silită desfășurată în dosarul de executare menționat a privit imobilul situat în orașul Pantelimon, județul Ilfov, compus din teren în suprafața de 950 mp și construcții, neintabulat în cartea funciară, proprietatea debitorilor A. și B.. Contestația la executare formulată de intimații reclamanți B. și A. împotriva actelor de executare întocmite în dosarul de executare menționat a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu sub nr. x/2009. Prin actul de adjudecare nr. 192/02.10.2010 emis în dosarul de executare menționat, imobilul a fost dobândit de către recurenții pârâți C. și D.. Aceștia, în calitate de vânzători, au transmis dreptul de proprietate asupra imobilului către pârâții E. și G., în calitate de cumpărători, prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x/23.02.2011 de Biroul Notarului Public H.. Prin decizia civilă nr. 159/01.03.2013 pronunțată de Tribunalul Giurgiu, secția Civilă în dosarul nr. x/2009, a fost admis recursul formulat de reclamanții (recurenți-contestatori în acel dosar) B. și A. împotriva sentinței civile nr. 8467/31.10.2012 a Judecătoriei Giurgiu, a fost anulată în parte executarea silită pornită în temeiul contractului de asistență juridică nr. x/05.02.2018 în dosarul de executare nr. 192/2009 al Biroul executorului judecătoresc L., au fost anulate actele de adjudecare nr. 192/02.08.2010 privind imobilul teren în suprafață de 950 mp din tarlaua x și construcția situată în Pantelimon, Aleea x, jud. Ilfov și actul de adjudecare nr. 192/17.01.2011 privind terenul în suprafață de 5.000 mp situat în tarlaua x, parcela x situat în Pantelimon, jud. Ilfov, înscris în C.F nr. x a localității Pantelimon și s-a dispus întoarcerea executării silite, cu consecința repunerii părților în situația anterioară, în sensul reintrării în patrimoniul reclamanților a imobilelor adjudecate prin actele de adjudecare anulate. Prin contractul de împrumut cu ipotecă imobiliară autentificat sub nr. x/08.03.2013 de Biroul Notarului Public I., pârâta F. a acordat cu titlu de împrumut pârâților E. și G. suma de 300.000 euro. Pârâții E. și G. au constituit în favoarea