Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
Data
2 decembrie 2025

Decizia nr. 2186/2025 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 846/2023 a Judecătoriei Bălcești

asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bălcești la data de 21.07.2023 sub nr. x/2023, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții B. și C., a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate inopozabilitatea actului de partaj voluntar nr. 165 din 17.01.2023, respectiv a actului de partaj voluntar nr. 227 din 25.01.2023, ambele încheiate între pârâți, să se dispună revocarea acestora, precum și repunerea părților în situația anterioară încheierii acestor acte. De asemenea, a solicitat obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată. În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 678 și următoarele din C. civ., art. 1143 C. civ., și art. 1560, art. 1562 C. civ.

și următoarele din C. civ. Prin sentința civilă nr. 846 din 24 noiembrie 2023 pronunțată de Judecătoria Bălcești, instanța admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea, instanță competentă din punct de vedere material și teritorial. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Vâlcea – secția I Civilă la data de 23.01.2024. Prin încheierea de ședință din data de 16.04.2024, Tribunalului Vâlcea – secția I Civilă a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C.. I.2.

Sentința pronunțată de prima instanță Prin sentința civilă nr. 2177 din 26 iunie 2024, Tribunalul Vâlcea, secția I civilă a admis, în parte, cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții B. și C., și a constatat inopozabilitatea Actului de partaj voluntar încheiat între pârâți autentificat sub nr. x/17.01.2023 de către notarul public D. din cadrul Biroului Notarial Individual și a Actului de partaj voluntar încheiat între pârâți autentificat sub nr. x/25.01.2023 de către notarul public D. din cadrul Biroului Notarial Individual, față de reclamanta A. S.R.L. I.3. Hotărârea pronunțată în apel Prin decizia civilă nr. 1256 din data de 21 martie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de pârâții B. și C., împotriva sentinței civile nr. 2177 din 26 iunie 2024 pronunțate de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. x/2023 în contradictoriu cu intimata-reclamanta A. S.R.L.

II. Calea de atac a recursului exercitată în cauză Împotriva deciziei civile nr. 1256 din data de 21 martie 2025 pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă au declarat recurs pârâții B. și C.. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 21 mai 2025 și a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. 2, astfel cum reiese din fișa Ecris (aflată la dosarul de recurs) II.1. Motivele de recurs Prin recursul formulat, pârâții au solicitat casarea deciziei recurate și respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată. În motivarea căii de atac, în temeiul motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc.

civ., recurenții-pârâți au susținut că instanța de fond a admis în mod greșit acțiunea, considerând fără temei că sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de dispozițiile art. 1562 și următoarele C. civ., soluție ce a fost menținută de instanța de apel prin decizia recurată în urma respingerii apelului. În raport de prevederile art. 1562 alin. (2) C. civ., pentru a opera inopozabilitatea este necesară îndeplinirea condiției ca terțul contractant sau cel care a primit plata să cunoască faptul că debitorul își creează sau își micșorează starea de insolvabilitate, condiție imperativă care, în opinia recurenților, nu este îndeplinită în cauză, nefiind dovedită în niciun fel complicitatea la așa-zisa fraudare a creditoarei-reclamante.

Au mai susținut recurenții că nu corespunde adevărului susținerea reclamantei, ce a fost reținută de către instanța de fond fără niciun fel de probă, că pârâții au încheiat actele de partaj voluntar, cunoscut fiind că fosta soție dorește să-și creeze o stare de insolvabilitate, susținându-se fără temei complicitatea soțului la fraudarea reclamantei. Astfel, raporturile comerciale s-au derulat între reclamantă, B., în calitate de persoană fizică autorizată și B., în calitate de garant, potrivit contractului de vânzare-cumpărare nr. x/23.04.2019, fostul soț neavând nicio calitate în aceste relații comerciale. Totodată, sentința civilă nr. 2387/24.06.2020 a fost pronunțată în dosarul nr. x/2019 doar în contradictoriu cu B., nefiind opozabilă și lui C., iar executarea silită a fost începută împotriva fostei sale soții.

În ceea ce privește divorțul, recurenții au arătat că acesta a intervenit în luna noiembrie 2022, din motive personale, neînțelegerile existând de ani de zile, fără nicio legătură cu intenția de a frauda interesele reclamantei, prin crearea unei stări de insolvabilitate. De asemenea, se susține că fostul soț nu a cunoscut, prin prisma relațiilor de familie, datoriile și încercarea fostei soții de a-și crea o stare de insolvabilitate, la momentul la care au fost încheiate actele de partaj voluntar. În ceea ce privește partajul voluntar, recurenții au precizat că a fost efectuat pentru lichidarea patrimoniului comun, după divorț, iar bunurile au fost repartizate în lotul recurentul-pârât C. nu cu intenția de fraudare a intereselor cuiva, ci motivat de faptul că bunurile provin de la părinții acestuia, foștii soți realizând în timpul căsătoriei doar câteva îmbunătățiri, pentru care au stabilit sultele compensatorii menționate în lotul fostei soții.

Recurenții au reiterat faptul că pârâtul C. nu a avut cunoștință despre existența unei obligații financiare a fostei sale soții față de vreo altă persoană, fiind exclusă orice înțelegere în scopul fraudării intereselor reclamantei, astfel cum în mod greșit s-a reținut. Reclamanta nu a dovedit existența unei complicități la frauda pretinsă, astfel că se apreciază că nu sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de dispozițiile art. 1562 C. civ. pentru ca acțiunea promovată să poată fi admisă. În ceea ce privește soluția pronunțată de instanța de apel, recurenții-pârâți au susținut că aceasta a răspuns criticilor din apel dând eficiență absolută dispozițiilor art. 329 C. proc. civ., astfel că prezumțiile simple au fost singurele probe pe care instanța de fond și-a întemeiat soluția, neexistând nicio altă dovadă care să ducă la concluzia existenței complicității la fraudă și implicit la aprecierea ca fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1562 C. civ.

II.2. Apărările formulate în cauză. În termen legal, reclamanta S.C. A. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin intermediul căreia a invocat excepția nulității recursului întrucât motivele de recurs reprezintă, de fapt, critici pe care recurenții le-au formulat în mod identic și prin cererea de apel. De asemenea, cererea de recurs nu conține motive de nelegalitate privind hotărârea atacată sau dispozițiile legale încălcate, ci doar se fac aprecieri cu privire la temeinicia și nu la legalitatea deciziei recurate. Astfel, recurenții au criticat modalitatea de apreciere și interpretare a probelor, aspecte care de asemenea, nu pot fi analizate de instanța de recurs, aceasta analiză revenind, în exclusivitate, judecătorului fondului.

În subsidiar, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului ca nefondat. În ceea ce privește susținerile recurenților potrivit cărora bunurile ce au făcut obiectul partajului provin de la părinții recurentului, intimata a arătat că acestea nu corespund adevărului întrucât, astfel cum rezultă din actul de partaj, acestea au fost dobândite, în comun, de către cei doi recurenți. Referitor la susținerile vizând divorțul, intimata-reclamantă a susținut că recurenții locuiesc și la acest moment la aceeași adresă, astfel cum rezultă din cererea de recurs.

A mai susținut intimata că nu pot fi primite afirmațiile recurenților conform cărora recurentul-pârât nu ar fi avut cunoștință despre existența vreunei obligații financiare ale fostei sale soții în contextul în care acesta cunoștea activitatea persoanei fizice autorizate B. ce avea deschis un magazin la adresa de domiciliu iar toate citațiile emise în dosarul nr. x/2019 al Judecătoriei Râmnicu Vâlcea au fost comunicate la domiciliul comun al celor doi. Intimata-reclamantă a arătat că ulterior radierii persoanei fizice autorizate B. din data de 29.12.2022, la scurt timp, recurenta-pârâta și-a înregistrat la aceeași adresă o nouă societate în data de 04.01.2023. Concluzionând, intimata a solicitat respingerea recursului, în contextul în care, din succesiunea actelor și faptelor prezentate rezultă cu prisosință că recurenții-pârâți au utilizat mijloace viclene cu intenția de a se sustrage de la executarea silita demarata de intimata-reclamantă.

Nu a fost formulat răspuns la întâmpinare. II.3. Procedura derulată în fața Înaltei Curți În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 alin. (5) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 15 iulie 2025, s-a fixat termen de judecată la data de 02 decembrie 2025, în ședință publică, cu citarea părților, în vederea soluționării recursului declarat în cauză. III. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor formulate în motivele de casare prevăzute de lege, Înalta Curte constată următoarele: În ceea ce privește calea de atac formulată în cauză, se reține că recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată numai în termenul și condițiile expres prevăzute de lege.

În conformitate cu prevederile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază acesta și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiași articol sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate. De asemenea, în conformitate cu art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului în care există motive de casare de ordine publică.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ. iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat. În consecință, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate. În raport de aceste considerente, analizând cererea formulată, Înalta Curte constată că, deși formal au invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc.

civ., prevederi legale care au în vedere situația în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei și când instanța a aplicat greșit normele de drept material, când a recurs la textele de lege incidente pricinii, dar fie le-a încălcat, fie le-a aplicat în mod greșit, recurenții-pârâți nu a formulat, în concret, critici de nelegalitate încadrabile în aceste motive sau în celelalte motive de casare limitativ prevăzute de lege. Pentru a se reține incidența motivului de casare circumscris art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc.

civ., era necesar să se arate într-o manieră efectivă ori concretă lipsa motivării în legătură cu critici punctuale, deduse judecății de către recurenții-pârâți, însă, aceștia din urmă, nu au arătat în ce măsură hotărârea recurată nu este motivată sau ar conține motive contradictorii sau străine de obiectul cauzei, nefiind identificate critici subsumabile acestui motiv de casare.

În ceea ce privește criticile referitoare la neîndeplinirea condițiilor prevăzute de dispozițiile art. 1562 alin. (2) C. civ., prin care recurenții susțin, în esență, faptul iar actul de partaj nu a fost încheiat cu intenția de a frauda interesele reclamantei, iar recurentul-pârât nu cunoștea la momentul încheierii acestuia datoriile recurentei-pârâte și nici încercarea acesteia din urmă de a-și crea o stare de insolvabilitate, Înalta Curte constată că acestea, în ansamblul lor, nu constituie critici de nelegalitate a deciziei recurate, în contextul în care privesc situația de fapt stabilită de instanțele de fond, ce nu poate fi reevaluată în recurs iar, pe de altă parte sunt reluate, identic susținerile din cererea de apel.

Prin declararea prezentei căi de atac, recurenții-pârâți erau ținuți a invoca o eventuală deficiență a raționamentului instanței de prim control judiciar, iar nu doar de a reitera argumentele invocate în fazele procesuale anterioare, indiferent de concluzia instanței de apel. De asemenea, invocarea formală a dispozițiilor art. 1562 alin. (2) C. civ. nu relevă veritabile elemente de nelegalitate a deciziei recurate, cât timp nu se grefează pe considerentele acesteia, ci constituie o simplă reiterare motivelor de apel, care au primit deja dezlegare prin decizia atacată. Or, în calea de atac extraordinară a recursului se verifică exclusiv legalitatea hotărârii supuse controlului judiciar, respectiv corecta aplicare a legii la situația faptică stabilită de instanțele de fond.

Prin decizia atacată s-a răspuns deja acestor critici, potrivit considerentelor pe larg dezvoltate, pe care instanța de apel le-a expus în motivarea soluției adoptate. În ceea ce privește susținerile recurenților-pârâți potrivit cărora instanța de apel, în analiza motivelor de apel, a dat eficiență absolută prevederilor art. 329 C. proc. civ., prezumțiile simple fiind singurele probe ce au stat la baza deciziei recurate întrucât nu ar exista nicio altă dovadă privind existența unei complicități la fraudă și implicit la îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 1562 C. civ., Înalta Curte constată că nu reprezintă critici de nelegalitate ci aspecte de netemeinicie întrucât privesc situația de fapt și modalitatea în care instanța de apel a înțeles să valorifice probele administrate în cauză.

Or, instanța de recurs nu are competența de a cenzura situația de fapt stabilită prin hotărârea atacată și de a reevalua, în acest scop, probele, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii, prin raportare la cadrul factual care a fost constatat deja, deoarece modul în care instanțele de fond au interpretat probele administrate și au stabilit, pe baza acestora, o anumită situație de fapt, nu constituie motiv de recurs în reglementarea art. 488 C. proc. civ. Prin urmare, deși formal încadrat în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. recursul nu conține critici care să poată fi subsumate motivelor de casare prevăzute de lege, astfel încât, în cauză, devine incidentă sancțiunea nulității prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc.

civ. Pentru aceste considerente, Înalta Curte va constata nul recursul declarat de pârâții B. și C. împotriva deciziei civile nr. 1256 din data de 21 martie 2025, pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă.

DECIDE Constată nul recursul declarat de pârâții B. și C. împotriva deciziei civile nr. 1256 din data de 21 martie 2025, pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă. Definitivă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 02 decembrie 2025.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.