ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 858/2024

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, sub nr. x/07.10.2020, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să se dispună obligarea pârâtei să restituie sumele avansate de reclamant prin viramente bancare în contul acesteia, în vederea achiziționării materialelor de construcție, manoperă și alte cheltuieli ocazionate de construirea casei de locuit, situate în Rm. Vâlcea, str. x, în cuantum de 1.246.092 RON și 6.000 euro, sume ce au fost achitate în perioada 2014, dată ce corespunde cu autorizația de construire nr. x/8.10.2014, și până în anul 2017. În temeiul art. 453 C. proc. civ., a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Prin sentința civilă nr. 354 din 26 ianuarie 2021 pronunțată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea în dosarul nr. x/2020 a fost admisă excepția necompetenței materiale în soluționarea cauzei, față de valoarea obiectului cererii de chemare în judecată, cu consecința declinării competenței de soluționare a pricinii în favoarea Tribunalului Vâlcea, dosarul fiind înregistrat pe rolul Tribunalului Vâlcea, secția I civilă la data de 15 februarie 2021. I.

Hotărârea pronunțată de prima instanță Prin sentința civilă nr. 1978 din 03 noiembrie 2022, Tribunalul Vâlcea, secția I civilă a respins excepțiile autorității de lucru judecat și prescripției dreptului material la acțiune, invocate prin întâmpinare, a admis acțiunea, așa cum a fost precizată și a obligat pârâta să restituie reclamantului suma de 433.136,26 RON și 6.000 euro, precum și la plata sumei de 14.418,47 RON cheltuieli de judecată, din care 9.418,47 RON taxa judiciară de timbru proporțional admiterii acțiunii, astfel cum a fost aceasta precizată și 5.000 RON onorariu avocațial. I.

Hotărârea pronunțată în apel Prin decizia civilă nr. 2373 din 19 aprilie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, a fost admis apelul declarat de apelanta-pârâtă B., împotriva sentinței civile nr. 1978 din 03 noiembrie 2022 pronunțate de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. x/2020, în contradictoriu cu intimatul-reclamant A.; a fost schimbată sentința în sensul că a fost admisă excepția autorității de lucru judecat și respinsă acțiunea, astfel cum a fost precizată, ca existând autoritate de lucru judecat; a fost obligat intimatul-reclamant la plata către apelanta-pârâtă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 7000 RON, fond și apel. I.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă a declarat recurs reclamantul A.. Prin cererea formulată, recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel, aceasta din urmă soluționând în mod greșit procesul, fără a intra în judecata fondului. Recurentul-reclamant a invocat drept motive de casare motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 6, 7 și 8 C. proc. civ. După expunerea pe larg a situației de fapt și a derulării procesului în fazele procesuale anterioare, recurentul-reclamant a învederat că prima instanță a respins în mod corect excepția autorității de lucru judecat, reținând că nu există identitate de obiect, întrucât sumele ce fac obiectul acțiunii de față, astfel cum au fost precizate, sunt diferite de cele solicitate anterior în dosarul nr. x/2017. Cu toate acestea, deși nu a fost învestită de intimata-pârâtă cu o astfel de apărare, instanța de apel a apreciat că există identitate de obiect, întrucât indicarea unui alt prejudiciu, a unei alte întinderi a micșorării patrimoniului reclamantului și respectiv a măririi patrimoniului pârâtei decurg din același fapt juridic analizat în primul litigiu, fără a interveni elemente ulterioare primei judecăți, ci reprezintă o chestiune de probatoriu. Prin urmare, cu o motivare care excede apărării formulate de către apelanta-pârâtă, instanța de apel a admis apelul, dând o interpretare eronată dispozițiilor art. 430, 431 alin. (1), (43)4 și 435 C. proc. civ. și a admis excepția autorității de lucru judecat, deși obiectul cauzei este diferit de cel cu care instanța a fost anterior învestită. A mai susținut recurentul-reclamant că instanța de apel a interpretat greșit excepția autorității de lucru judecat, în condițiile în care pretențiile sunt total diferite de cele din cauza inițială, iar criticile pârâtei nu au vizat niciodată aceste aspecte abordate de Curte. În concluzie, instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești și cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, hotărârea fiind și nemotivată sau cuprinzând motive străine de natura cauzei. A mai susținut recurentul-reclamant că instanța de apel a reținut că sumele solicitate prin noua acțiune sunt total diferite, confirmând astfel soluția primei instanțe în sensul că nu există autoritate de lucru judecat, însă, din oficiu, fără a fi fost sesizată de către pârâtă, a considerat că există autoritate de lucru judecat, întrucât în ambele cazuri obiectul cauzei ar fi fost cel privind micșorarea câtimii patrimoniului reclamantului și, din această perspectivă nesupusă dezbaterii părților, a admis excepția autorității de lucru judecat. Or, instanța de apel avea obligația doar să verifice motivele de apel, iar nu să îi confere consultanță juridică apelantei-pârâte sau să motiveze excepția dintr-o perspectivă pe care aceasta nu a avut-o în vedere și nu a supus-o dezbaterii contradictorii. Totodată, a învederat recurentul-reclamant că respectiva cerere prin care a solicitat micșorarea se referea la câtimea pretențiilor cu care instanța a fost sesizată prin noua cerere, motivând în mod clar că din eroare au fost menționate și sumele anterioare. Or, câtă vreme apelanta-pârâtă nu a învestit instanța cu o excepție de autoritate de lucru judecat, recurentul-reclamant a apreciat că instanța de apel și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești. Tot din această perspectivă, instanța de apel a pronunțat hotărârea cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Sumele noi pe care le-a solicitat reclamantul, dovedite cu acte, sunt în cuantumul dispus de instanță. În consecință, recurentul-reclamant solicită admiterea recursului, apreciind că nu operează autoritatea de lucru judecat în raport de litigiul anterior, întrucât pretențiile sunt diferite. I.

Apărările formulate în cauză Intimata-pârâtă B. a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepția netimbrării, excepția tardivității și excepția nulității recursului pentru neîncadrarea în motivele de casare, iar pe fond a solicitat respingerea acestuia ca nefondat. Intimata-pârâtă a învederat că instanța de apel a soluționat cererea potrivit procedurii prevăzute de art. 466 și urm. C. proc. civ., limitându-se strict la analizarea cererilor fiecărei părți. A mai susținut că recurentul-reclamant nu a indicat sub ce formă instanța de apel ar fi depășit atribuțiile puterii judecătorești. De asemenea, a învederat că a invocat excepția autorității de lucru judecat în ambele cicluri procesuale, astfel că instanța de apel nu și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești. Totodată, a arătat că partea adversă nu a indicat care sunt motivele contradictorii din hotărârea atacată, ci doar a urmărit reevaluarea probelor administrate. Așadar, a apreciat că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Intimata-pârâtă a apreciat că în cauză există autoritate de lucru judecat față de sentința civilă nr. 7709/20.12.2019. A mai considerat că prin decizia recurată nu a fost încălcată autoritatea de lucru judecat, astfel că nu este incident nici motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., intimata-pârâtă a susținut că recurentul-reclamant nu a indicat în concret normele de drept material care ar fi fost încălcate sau aplicate greșit de către instanța de apel. În consecință, a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică. I.

Răspunsul la întâmpinare Recurentul-reclamant a formulat răspuns la întâmpinarea intimatei-pârâte, prin care a solicitat respingerea excepțiilor invocate de intimata-pârâtă și a reiterat susținerea că în cauză nu există autoritate de lucru judecat. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia atacată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este fondat și urmează a fi admis, pentru considerentele ce urmează să fie expuse. Prin memoriul de recurs, recurentul-reclamant a criticat hotărârea instanței de apel pentru nelegalitate și a invocat incidența motivelor de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 6, 7 și 8 C. proc. civ. În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., recurentul-reclamant a susținut că instanța de apel și-a depășit atribuțiile judecătorești, întrucât s-a pronunțat asupra excepției autorității de lucru judecat, deși intimata-pârâtă a învestit instanța cu o astfel de excepție, dar doar din perspectiva sumelor solicitate în ambele acțiuni. Acest motiv de recurs este nefondat. Cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere când instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești, este incident atunci când instanța ar trece în domeniul altei puteri constituite în Stat, aducând astfel atingere principiului separației puterilor (executivă, legislativă și judecătorească), fundamental pentru democrația constituțională. Acest caz de casare presupune ca instanța să admită solicitarea de a se lua o măsură pe care numai un organ al puterii executive sau legislative îl putea face. În schimb, dacă instanța interpretează ori aplică greșit legea de procedură ori substanțială, sunt incidente alte cazuri de casare. În cazul de față, soluționarea de către instanța de apel a excepției autorității de lucru judecat nu poate constitui o încălcare a atribuțiilor puterii judecătorești, așa cum susține recurentul-reclamant, întrucât asupra acestei excepții nu se poate pronunța decât instanța de judecată, legiuitorul acordându-i acesteia puteri depline în acest sens, potrivit normelor procesual civile, astfel că această critică nu poate fi încadrată în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. În realitate, recurentul-reclamant este nemulțumit de soluția dată de instanța de apel excepției autorității de lucru judecat, aspect care va fi avut în vedere cu ocazia analizării criticilor subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. În cadrul motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-reclamant a susținut că hotărârea este și nemotivată sau cuprinde motive străine de natura cauzei. Acest motiv de nelegalitate prevăzut de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei. Din economia dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., care reglementează elementele pe care trebuie să le cuprindă orice hotărâre judecătorească pentru exercitarea unui control judiciar (arătarea motivelor de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și a celor pentru care s-au înlăturat cererile părților), reiese că obligația instanței de a-și motiva hotărârea are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expuse în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților, punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant și raționamentul logico-juridic pe care se întemeiază soluția pronunțată, neîndeplinirea acestor condiții atrăgând casarea. Procedând la verificarea deciziei recurate, din perspectiva respectării cerințelor legale de indicare a motivelor de fapt și de drept care au format convingerea instanței, Înalta Curte constată că instanța de apel a luat în considerare toate aspectele esențiale ale cauzei și a răspuns criticilor formulate prin motivele de apel de către pârâtă, motivarea deciziei pronunțate în apel cuprinzând fraze prin care se arată într-o manieră lămuritoare considerentele pentru care nu a fost menținută sentința primei instanțe, cu referiri exprese la situația de fapt concretă din speța dedusă judecății și la dispozițiile legale aplicabile. Viciile motivării unei hotărâri, în sensul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se referă la lipsa motivării, la motivarea inexactă ori motivarea insuficientă, hotărârea fiind casabilă, prin prisma acestui motiv de recurs, dacă există contradicție între considerente și dispozitiv, în sensul că motivarea hotărârii duce la o anumită soluție însă în dispozitiv instanța s-a oprit la soluția contrară, când cuprinde considerente contradictorii, în sensul că din unele rezultă temeinicia pretențiilor supuse judecății, iar din altele netemeinicia acestora și, în consecință, se exclud reciproc, când lipsește motivarea soluției din dispozitiv sau când aceasta este superficială ori cuprinde considerente străine de natura pricinii. Raportat la aceste aspecte, recurentul-reclamant ar fi trebuit să invoce și să demonstreze incidența uneia sau a mai multor ipoteze dintre cele mai sus arătate, însă, din analiza cererii de recurs, Înalta Curte constată că aceasta nu conține precizări care să reprezinte o argumentare în fapt și în drept a vreunei critici de nelegalitate a deciziei instanței de apel care să poată fi circumscrisă acestui motiv de recurs, în sensul că recurentul-reclamant nu a arătat în ce manieră instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., acesta nefăcând nimic altceva decât să susțină că hotărârea este nemotivată sau cuprinde motive străine de cauză. Susținerile ce preced această concluzie a recurentului-reclamant sunt în argumentarea motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., ce urmează a fi analizat de instanța de recurs. Recurentul-reclamant nu relevă, în concret, considerente străine de natura pricinii în motivarea deciziei recurate, ci opune aprecierile instanței de apel propriilor susțineri, susținând că aceasta a dat o interpretare proprie excepției autorității de lucru judecat, în condițiile în care pretențiile sunt total diferite în prezenta cauză. Or, o asemenea comparație exclude incidența cazului de recurs expres invocat. În acest context, rezultă cu evidență din modul în care a fost motivat recursul că invocarea prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este doar formală, situație ce nu justifică incidența în cauză a acestui motiv de recurs. Prin motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., recurentul-reclamant supune analizei instanței de recurs critici referitoare la greșita soluționare de către instanța de apel a excepției autorității de lucru judecat, susținând că au fost încălcate dispozițiile art. 430, art. 431 alin. (1), art. 434 și art. 435 C. proc. civ. În susținerea acestui motiv, recurentul-reclamant susține în esență, că instanța de apel a admis excepția autorității de lucru judecat, apreciind eronat, contrar primei instanțe, că obiectul dedus judecății în prezenta cauză este identic cu cel ce a format obiectul dosarului nr. x/2017 Acest motiv de recurs este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Printr-o primă cerere de chemare în judecată formulată de partea reclamantă din procesul pendinte, cerere ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2017 al Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, s-a solicitat instanței obligarea intimatei-pârâte din această cauză la restituirea sumelor de bani pe care i le-a alocat pentru achiziționarea terenului și construirea casei, imobil situat în Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea. Această cerere, întemeiată pe instituția îmbogățirii fără justă cauză, a fost admisă prin sentința civilă nr. 7709/20.12.2019 pronunțată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea în dosarul nr. x/2017, definitivă, și a fost obligată pârâta B. să-i restituie reclamantului A. suma de 300.923 RON. Instanța a reținut în esență, că atât pentru achiziționarea terenului, cât și pentru edificarea construcției, reclamantul a avansat importante sume de bani în contul pârâtei. În considerarea normei de drept prevăzute de dispozițiile art. 430 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească menționată beneficiază de autoritate de lucru judecat numai în ceea ce privește chestiunea tranșată în respectivul proces, anume restituirea sumei concrete de bani de 300.923 RON. Prin demersul judiciar dedus judecății în prezentul dosar, înregistrat inițial pe rolul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea și declinat ulterior spre soluționare Tribunalului Vâlcea, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtei B. la plata sumelor avansate prin viramente bancare în contul pârâtei, în perioada 2014 - 2017, în vederea achiziționării materialelor de construcții, manoperă și alte cheltuieli ocazionate pentru construirea casei de locuit, situate în municipiul Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea, în cuantum de 1.246.092 RON și 6.000 euro. Prin precizările succesive de acțiune, reclamantul și-a micșorat câtimea pretențiilor cu sumele de bani ce au format obiectul judecății în dosarul nr. x/2017, solicitând în prezentul dosar obligarea pârâtei la restituirea sumelor de 433.136,26 RON și 6.000 euro, ca reprezentând diferența contribuției sale la edificarea casei pârâtei, rămasă nerecuperată în primul dosar. Această cerere este întemeiată pe dispozițiile art. 1345-1346 și urm. C. civ. care reglementează îmbogățirea fără justă cauză. Prima instanță a fondului, soluționând cererea cu care a fost învestită, a respins excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâtă, apreciind în esență, că nu este întrunită cerința identității de obiect, pretențiile deduse judecății în cauza de față fiind distincte de cele solicitate în dosarul nr. x/2017; de asemenea, instanța a respins și excepția prescripției dreptului material la acțiune și a admis acțiunea formulată de reclamant, obligând pârâta să-i restituie reclamantului suma de 433.136,26 RON și 6000 euro. Soluționând apelul declarat de pârâtă împotriva hotărârii primei instanțe, instanța de apel a admis excepția autorității de lucru judecat, apreciind că obiectul prezentului litigiu este identic cu cel al litigiului ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2017, întrucât se urmărește tot restituirea micșorării patrimoniului reclamantului ca urmare a contribuției sale la edificarea aceleiași construcții; a mai reținut că reprezintă o chestiune de probatoriu și nu are relevanță în privința obiectului cererii de chemare în judecată faptul că reclamantul indică alte facturi sau ordine de plată pentru a solicita o altă sumă de bani; în consecință a admis apelul și a schimbat sentința primei instanțe, respingând acțiunea, astfel cum a fost precizată, ca existând autoritate de lucru judecat. Prin memoriul de recurs formulat, recurentul-reclamant critică hotărârea instanței de apel, susținând că obiectul pricinii de față nu este identic cu cel al dosarului nr. x/2017, întrucât în dosarul de față se solicită alte sume de bani. Cu titlu prealabil, Înalta Curte notează că autoritatea de lucru judecat este cel mai important efect al unei hotărâri judecătorești, iar potrivit art. 430 C. proc. civ. hotărârea judecătorească ce soluționează în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată. Pentru a exista autoritate de lucru judecat, trebuie să existe triplă identitate de părți, de obiect și de cauză, în acest sens fiind dispozițiile art. 431 alin. (1) C. proc. civ., care prevăd că nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect. Această condiție a identității de părți, obiect și cauză reprezintă o cerință care valorifică efectul negativ al autorității de lucru judecat, anume interzicerea reluării aceleiași judecăți în condițiile identității de elemente reglementate prin art. 431 alin. (1) C. proc. civ., mai sus evocat. Examinând cadrul procesual al dosarului nr. x/2017 al Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, în raport de care a fost invocată excepția autorității de lucru judecat de către intimata-pârâtă, Înalta Curte constată că este întrunită condiția identității de părți și cauză. Astfel, cele două dosare, dosarul nr. x/2017 și prezentul dosar privesc aceleași părți, respectiv pe recurentul-reclamant A. și pe intimata-pârâtă B.. De asemenea, cele două dosare au și aceeași cauză, respectiv ambele acțiuni sunt întemeiate pe instituția îmbogățirii fără justă cauză ce decurge din edificarea construcției proprietatea pârâtei pe cheltuiala reclamantului. Însă, în ceea ce privește obiectul celor două dosare, contrar constatărilor instanței de apel, Înalta Curte reține că acesta nu este identic, întrucât în dosarul nr. x/2017, recurentul-reclamant din prezenta cauză a solicitat restituirea sumei de 300.923 RON aferente contribuției sale la edificarea casei intimatei-pârâte, iar în prezentul dosar a solicitat restituirea diferenței de 433.136,26 RON și 6000 euro, sumă pe care a avansat-o intimatei-pârâte în vederea achiziționării materialelor de construcție, manoperă și altele cheltuieli ocazionate pentru construirea casei de locuit, situate în Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea. Așadar, instanța de recurs observă că recurentul-reclamant nu a dedus judecății în primul proces (dosar nr. x/2017) aceeași pretenție, respectiv suma de 433.136,26 RON și 6000 euro, ci a înțeles să o solicite ulterior, derivat din același raport juridic, prin cererea ce formează obiectul prezentului dosar. Este adevărat că în sfera noțiunii de obiect al cererii de chemare în judecată nu se include numai pretenția concretă (obiectul material), ci se include și dreptul subiectiv care poartă asupra pretenției. Or, în speța pendinte nici dreptul subiectiv ce poartă asupra pretenției concrete nu este identic cu cel din litigiul anterior, întrucât în prezentul litigiu, se conturează un alt drept de creanță care nu a fost supus unei analize anterioare a instanței. Mai reține Înalta Curte că s-ar fi pus problema unui autorități de lucru judecat în situația în care recurentul-reclamant ar fi solicitat aceste pretenții - suma de 433.136,26 RON și 6000 euro - în litigiul anterior, instanța i le-ar fi respins pe motiv că nu au fost probate adecvat, iar partea ar fi solicitat aceleași pretenții într-un alt proces aducând alte probe sau alte argumente. Or, așa cum s-a reținut anterior, recurentul-reclamant nu a solicitat aceste pretenții în litigiul ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2017 Așadar, în considerarea obiectului diferit al celor două cereri, în mod eronat instanța de apel a statuat că în speță operează excepția autorității de lucru judecat în raport de litigiul anterior purtat între părți, ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2017 Recurentul-reclamant a mai invocat și incidența motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pe motiv că instanța de apel a încălcat sau aplicat greșit normele de drept material. Referitor la acest motiv de recurs, Înalta Curte observă că recurentul-reclamant a făcut o trimitere formală la acest text de lege, fără a indica în concret care sunt normele de drept material încălcate sau aplicate greșit de instanța de apel, pentru ca instanța de recurs să poată exercita controlul de legalitate asupra hotărârii atacate. Prin urmare, acest motiv de recurs nu poate fi primit. În consecință, în temeiul argumentelor expuse și potrivit dispozițiilor art. 497 C. proc. civ. raportat la art. 480 alin. (3) C. proc. civ., în referire la art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa hotărârea recurată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.