ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 178/2025

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, secția I civilă în 19.05.2021, sub nr. x/2021, reclamanții A. și B. S.R.L. au solicitat instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâților C., D., E., F., G. și H. la plata sumei de 610.000 RON, din care 366.000 RON reprezentând prejudiciu material, iar 244.000 RON reprezentând prejudiciu moral produs reclamanților, ca urmare a neexecutării obligațiilor contractuale și a modalității în care s-au derulat relațiile între părți, precum și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1.349, art. 1.350, art. 1.357, art. 1.381, art. 1.531 C. civ., respectiv art. 192 și 194 C. proc. civ.

Sentința pronunțată de Tribunalul Vâlcea Prin sentința nr. 1037/24.04.2023, Tribunalul Vâlcea, secția I civilă a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei H. și a respins acțiunea formulată împotriva acestei pârâte, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă; a admis excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de pârâta D., și a respins acțiunea formulată împotriva acestei pârâte, ca fiind prescrisă; a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâtul C., pe care l-a obligat la plata către reclamanta B. S.R.L. a sumei de 22.500 RON, reprezentând contravaloare chirie, și a sumei de 4.230 RON, reprezentând cheltuieli de judecată; a respins, în rest, acțiunea formulată de către reclamanți împotriva pârâților C., E., F. și G..

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Pitești Prin decizia nr. 1565/20.03.2024, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă a admis excepția netimbrării, invocată din oficiu, și a anulat, ca netimbrat, apelul reclamanților împotriva sentinței, formulat în contradictoriu cu pârâții C., D., E., F., G. și H..

Calea de atac a recursului exercitată în cauză Împotriva acestei decizii au declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., reclamanții A. și B. S.R.L., prin care au solicitat casarea deciziei recurate și admiterea apelului formulat, în sensul schimbării în parte a sentinței primei instanțe, în sensul admiterii în totalitate a cererii de chemare în judecată. În dezvoltarea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenții au arătat că prima instanță le-a admis cererea de acordare a facilităților la plata taxei judiciare de timbru. De asemenea, au mai menționat și că în perioada judecării apelului, din cauză de forță majoră, nu au fost prezenți în România, fiind nevoiți să plece în Israel, având în vedere războiul din Fâșia Gaza, eveniment de notorietate mondială, care nu mai trebuia invocat și dovedit. În contextul menționat, arată că atât înștiințarea lor cu privire la plata taxei de timbru, cât și anularea apelului la primul termen de judecată, s-au realizat cu nesocotirea regulilor de procedură, precum și a cazului de forță majoră menționate. În dezvoltarea celui de-al doilea motiv de recurs invocat, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin aceea că "soluția de respingere a cererii de chemare în judecată s-a dat cu încălcarea normelor legale de drept material constând în art. 1.349-1.350, art. 1.357 și urm., respectiv art. 1.530 C. civ..", recurenții au reluat integral susținerile formulate, în acest sens, prin cererea de apel împotriva sentinței primei instanțe.

Apărări formulate în cauză Intimata-pârâtă D. a formulat întâmpinare, în termenul procedural, prin care a invocat excepția netimbrării recursului, respectiv excepția tardivității acestuia, iar pe fond a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat. În dezvoltarea excepției netimbrării recursului, intimata-pârâtă a invocat ca fiind incidente prevederile art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, iar întrucât recurenții nu și-au îndeplinit obligația de a achita taxa judiciară de timbru aferentă recursului, deși au fost înștiințați în acest sens și nici nu au formulat cerere de ajutor public judiciar, a considerat ca fiind incidentă sancțiunea nulității recursului față de neîndeplinirea acestei cerințe legale. În dezvoltarea excepției tardivității recursului, intimata-pârâtă a menționat că înregistrarea cererii de recurs a avut loc în 31.05.2024, după împlinirea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 485 C. proc. civ., iar recurenții nu au formulat cerere de repunere în termenul de recurs, astfel că recursul este tardiv. Pe fondul cererii de recurs, a menționat, referitor la cea dintâi critică formulată, că împrejurările invocate de recurenți, în sensul că au solicitat acordarea facilităților de plata taxei judiciare de timbru în fața primei instanțe, iar solicitarea le-a fost admisă de Tribunalul Vâlcea, nu au relevanță în ceea ce privește obligația de plata taxei de timbru aferentă cererii de apel sau de recurs. Așa cum corect a reținut instanța de apel, apelanții au fost legal citați cu mențiunea obligației de a achita o taxă judiciară de timbru în valoare de 4.790 RON raportat la motivele de apel invocate, însă nu au făcut dovada îndeplinirii acestei obligații și nici nu au contestat modalitatea de stabilire a cuantumului taxei, respectiv nu au solicitat acordarea ajutorului public judiciar. În ceea ce privește "cauza de forță majoră" invocată de recurenți, ca motivare a neîndeplinirii obligației de plata taxei judiciare de timbru în apel, cu referire la faptul că recurentul nu a fost prezent în România din cauza războiului din Fâșia Gaza, arată că, potrivit art. 1.351 alin. (2) C. civ., "forța majoră este orice eveniment extern, imprevizibil, absolut invincibil și inevitabil." În contextul menționat de recurenți, nu poate fi invocată valid forța majoră cu privire la exonerarea de răspundere pentru neplata taxei judiciare de timbru, întrucât recurenții au fost reprezentați prin avocat în fața instanței de apel, (reprezentant convențional I.), astfel că absența din țară nu îi absolvă de îndeplinirea obligației de plata taxei de timbru. De asemenea, recurenții nu ar fi putut invoca legal, în apel, această "cauză de forță majoră", având în vedere că rezoluția de stabilire a taxei de timbru le-a fost comunicată în 18.09.2023, iar declanșarea conflictului armat din Fâșia Gaza a avut loc ulterior, în 07.10.2023, astfel că evenimentul invocat nu exista la data la care li s-a comunicat obligația de plată. Mai mult, recurentul A. este cetățean israelian, cu reședința în România, neavând domiciliul în Fâșia Gaza, zona afectată de conflict, astfel că, în privința acestuia, nu suntem în prezența unui eveniment imprevizibil, absolut invincibil și inevitabil. În ceea ce privește criticile întemeiate pe motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a arătat, în principal, că în dezvoltarea acestora sunt reluate cuvânt cu cuvânt motivele apelului (a se vedea paginile 3-16 din motivele de recurs), scrise cu același font din apel și aceeași așezare în pagină. De altfel, nu doar fontul sau așezarea în pagină conduc la această concluzie, ci și expresiile folosite: "sentința apelată este nefondată", precum și referirea la probele administrate în fața primei instanțe. Din acest motiv, în susținerea caracterului nefondat al criticilor, intimata-pârâtă a indicat că înțelege să reia, la rândul său, apărările formulate prin întâmpinarea depusă în față instanței de apel. Intimatul-pârât G. a formulat întâmpinare, în termenul procedural, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, fiind evidențiată, în acest sens, situația de fapt. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând, cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., excepția tardivității recursului, invocată de intimata-pârâtă D., prin întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul este nul pentru considerentele expuse în continuare. Căile de atac și termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze. În consecință, nici părțile și nici instanța de judecată nu pot deroga, pe cale de interpretare, de la termenele prevăzute de lege pentru exercițiul unei căi de atac și de la modalitatea în care acestea se calculează. Potrivit art. 485 alin. (1) C. proc. civ., termenul de recurs este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel. Dispozițiile art. 468 alin. (2)-(4), precum și cele ale art. 469 din același cod se aplică în mod corespunzător. De asemenea, conform dispozițiilor art. 185 alin. (1) C. proc. civ., când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate. Or, în speță, se constată neobservarea, de către recurenții-reclamanți, a termenului legal de 30 de zile pentru declararea recursului, în condițiile în care decizia atacată a fost comunicată reclamantului B. S.R.L., la sediul procesual ales, în 19.04.2024 (conform dovezii de la dosarul instanței de apel), respectiv reclamantului A. în 22.04.2024, la domiciliul procesual ales (conform dovezii de la dosarul curții de apel), în timp ce recursul a fost formulat în 29.05.2024 (data oficiului poștal, în conformitate cu dovada de la dosar), ulterior datei de 20.05.2024, respectiv 23.05.2024, la care s-a împlinit termenul de recurs. Ca atare, întrucât recursul pendinte a fost formulat cu nerespectarea termenului legal impus de dispozițiile art. 485 alin. (1) C. proc. civ., în cauză este incidentă sancțiunea nulității căii de atac. Aceasta întrucât, fiind vorba despre un termen legal peremptoriu, nerespectarea acestuia atrage sancțiunea decăderii recurentului din exercitarea dreptului la recurs, sancțiune reglementată prin norma imperativă înscrisă în art. 185 alin. (1) C. proc. civ., criticile formulate pe calea recursului nemaiputând fi analizate, întrucât aspectul procedural menționat este prioritar. Totodată, se observă și faptul că în speță nu sunt incidente ipotezele stabilite prin teza a II-a a art. 485 alin. (1) C. proc. civ., precum și că recurenții-reclamanți nu au solicitat repunerea în termen, conform dispozițiilor art. 186 din același cod.