Decizia nr. 2185/2025 — ÎCCJ, Secția I civilă

asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă la data de 03.11.2022, sub nr. x/2022, reclamanta Federația Română de Tenis a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sportului, obligarea pârâtului la plata către reclamantă a sumei de 1.544.954 RON, cu titlu de obligații contractuale restante, precum și la plata dobânzii penalizatoare pentru perioada cuprinsă între data de 2 noiembrie 2021 și data plății efective a debitului principal indicat la lit. a), la care se adaugă cheltuieli de judecată. În drept, acțiunea a fost întemeiată pe art. 1350 C. civ.

precum și celelalte prevederi invocate în cuprinsul cererii. La termenul de judecată din data de 25 octombrie 2023 Tribunalului București, secția a IV-a civilă, a dispus rectificarea citativului în sensul că în calitate de pârât este Agenția Națională pentru Sport, având în vedere că modificările cu privire la organizare și denumirea pârâtului au fost dispuse printr-un act normativ. I.2.

Sentința pronunțată de prima instanță Prin sentința civilă nr. 838/12.06.2024, pronunțată de Tribunalul București – secția a IV a Civilă în dosarul nr. x/2022, s-a admis cererea formulată de reclamanta Federația Română de Tenis, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională pentru Sport, sens în care a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1.544.954 RON, reprezentând finanțare restantă, și la plata penalităților de întârziere în cuantum de 299.238,59 RON, aferente perioadei 02.11.2021 – 10.05.2024, precum și la plata, în continuare, a penalităților de întârziere începând cu data de 11.05.2023 și până la achitarea integrală a debitului principal, iar în final a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 26.740 RON din care 15.213 RON onorariu avocat, 2.000 RON onorariu expert și 9.527 RON reprezentând taxă judiciară de timbru.

I.3. Hotărârea pronunțată în apel Prin decizia civilă nr. 279 din data de 18 martie 2025, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins excepția necompetenței materiale a Tribunalului București – secția a IV-a civilă, invocată de apelanta pârâtă, ca inadmisibilă. A respins apelul formulat de apelanta-pârâtă Agenția Națională pentru Sport împotriva sentinței civile nr. 838/12.06.2024, pronunțată de Tribunalul București – secția a IV-a Civilă în dosarul nr. x/2022, în contradictoriu cu intimata reclamantă Federația Română de Tenis, ca nefondat. A obligat apelanta pârâtă să achite intimatei reclamante suma de 9.150,82 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată. II. Calea de atac a recursului exercitată în cauză Împotriva deciziei civile nr. 279 din data de 18 martie 2025 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a declarat recurs pârâta Agenția Națională pentru Sport.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 22 mai 2025 și a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. 2, astfel cum reiese din fișa Ecris (aflată la dosarul de recurs) II.1. Motivele de recurs Pârâta Agenția Națională pentru Sport a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței competente material conform Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, în forma anterioară datei de 02.08.2018, urmând ca în rejudecare să fie respinsă cererea de chemare în judecată așa cum a fost formulată, ca inadmisibilă, neîntemeiată și nefondată. În motivarea căii de atac, după prezentarea situației de fapt, în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc.

civ., recurenta-pârâtă a arătat că la data de 18.03.2025, în cadrul dezbaterilor asupra fondului apelului declarat împotriva sentinței primei instanțe, reprezentantul recurentei a solicitat "a se constata că cererea de chemare în judecată era de competența funcțională a instanței de contencios administrativ și fiscal". În acest sens, în susținerea apelului, recurenta a solicitat a se observa că, potrivit H.G.

nr. 576/2023 privind organizarea, funcționarea și atribuțiile Agenției Naționale pentru Sport, apelanta ANS este o instituție cu personalitate juridică, iar conform art. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, "prezenta cauză este de competența contenciosului administrativ". De asemenea, s-a solicitat a se constata că în prezenta cauză raportul juridic derivă din executarea unui contract administrativ de finanțare, competența aparținând instanței de contencios, în condițiile în care recurenta nu este titular de drepturi și obligații civile, fiind organizată ca instituție publică.

În cea ce privește susținerile intimatei Federația Română de Tenis potrivit cărora că nu s-a menționat în cuprinsul apelului, în mod expres, și încheierea interlocutorie din 25.10.2023, prin care instanța de fond a respins implicit excepția necompetenței materiale a primei instanțe invocată de recurentă, reprezentantul convențional al acesteia din urmă, tot în susținerea admiterii apelului, a solicitat "a se avea în vedere jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, respectiv decizia civilă nr. 1850/2023, în care în situații similare soluția definitivă a Î.C.C.J.

a fost trimiterea cauzei spre rejudecare din perspectiva tuturor împrejurărilor neclarificate, inclusiv a competenței materiale". În raport de considerentele avute în vedere de instanța de apel, recurenta-pârâtă a susținut că deși Legea nr. 212/2018 pentru modificarea și completarea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 și a altor acte normative a intrat în vigoare la data de 02.08.2018, respectiv ulterior Notificării nr. x din data de 29.11.2017 de sistare a finanțării intimatei Federația Română de Tenis, în mod greșit, instanța de apel a reținut în motivarea deciziei recurate textul intrat în vigoare la data de 02.08.2024, respectiv faptul că, potrivit art. 8 alin. (2) teza ultimă din Legea nr. 554/2004, litigiile care decurg din executarea contractelor administrative sunt în competența de soluționare a instanțelor de drept comun.

Pentru aceste considerente, recurenta a susținut că instanța de apel a respins în mod greșit apelul formulat, cu încălcarea normelor de drept materiale incidente. II.2. Apărările formulate în cauză. În termen legal, intimata-reclamantă Federația Română de Tenis, a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în principal, constatarea nulității recursului formulat de pârâta Agenția Națională pentru Sport, iar în subsidiar respingerea acestuia ca nefondat, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată. În susținerea excepției nulității recursului, intimata-reclamantă a susținut că prin cererea de apel formulată în dosar, recurenta-pârâtă a criticat hotărârea primei instanțe doar sub aspectul modalității de soluționare a excepțiilor inadmisibilității, tardivității și prescripției cererii de chemare în judecată, precum și cu privire la modalitatea de soluționare a fondului cererii de chemare în judecată.

Așadar, pe calea cererii de apel, recurenta nu a criticat modalitatea de soluționare a excepției necompetenței materiale a Tribunalului București, secția a V-a civilă, iar prin recurs aceasta critică - drept unic motiv de casare - doar modalitatea de soluționare de către prima instanță a excepției necompetenței materiale. Prin urmare, întrucât nu a fost invocat în cererea de apel, unicul motiv de recurs invocat nu poate fi primit spre analiză de instanța de recurs, intimata-reclamantă a susținut că se impune constatarea nulității recursului în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

În susținerea caracterului nefondat al recursului, prin întâmpinare intimata-reclamantă a arătat că, astfel cum a reținut și Tribunalul București în cadrul încheierii interlocutorii de stabilire a competenței materiale din 25.10.2023 cererea de chemare în judecată nu constituie o cerere de anulare a vreunui act administrativ, ci o cerere în executarea Contractului de Finanțare, de natură civilă și de competența instanțelor de drept comun, potrivit art. 8 alin. (2) teza ultimă din Legea nr. 554/2004 "Litigiile care decurg din executarea contractelor administrative sunt în competența de soluționare a instanțelor civile de drept comun." În contextul în care obiectul cererii introductive formulate a constat în obligarea recurentei-pârâte la executarea obligațiilor pe care aceasta și le-a asumat prin Contractul de Finanțare (contract administrativ), dar pe care, în mod culpabil, nu le-a executat, în temeiul dispozițiilor art. 1270 alin. (1) C. civ.

și ale celor ale art. 1350 C. civ., în opinia intimatei, cererea de chemare în judecată nu poate fi încadrată de plano în prevederile art. 10 alin. (1) ale Legii nr. 554/2004, care să atragă competenta Curții de Apel București. Raportat la aceste aspecte, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului. Nu a fost depus răspuns la întâmpinare. II.3. Procedura derulată în fața Înaltei Curți În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 alin. (5) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 15 iulie 2025, s-a fixat termen de judecată la data de 02 decembrie 2025, în ședință publică, cu citarea părților, în vederea soluționării recursului declarat în cauză. III. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) C. proc.

civ., excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor formulate în motivele de casare prevăzute de lege, invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinarea formulată Înalta Curte constată următoarele: În ceea ce privește calea de atac formulată în cauză, se reține că recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată numai în termenul și condițiile expres prevăzute de lege. În conformitate cu prevederile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază acesta și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiași articol sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

De asemenea, în conformitate cu art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului în care există motive de casare de ordine publică. A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ. iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat. În consecință, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc.

civ., calea de atac va fi lovită de nulitate. În raport de aceste considerente, analizând cererea formulată, Înalta Curte constată că recurenta nu expune o argumentare juridică aptă de cenzură în recurs întrucât criticile sale au fost invocate omisso medio și nici nu se raportează la considerentele deciziei civile ce face obiectul recursului. Prin memoriul de recurs, recurenta a formulat critici privind soluția instanței de apel de respingere a excepției necompetenței materiale a primei instanțe, fără a dezvolta alte critici privind fondul cauzei. Raportat la criticile formulate, Înalta Curte constată, în acord cu instanța de apel, că prin cererea de apel, recurenta-pârâtă nu a adus nicio critică încheierii de ședință din data de 25.10.2023 prin care prima instanță a reținut că este competentă să soluționeze pricina, conform art. 8 alin. (2) din Legea nr. 544/2004.

Astfel cum s-a susținut și prin memoriul de recurs, în cadrul dezbaterii apelului, recurenta, prin reprezentantul convențional, a invocat în fața instanței de apel excepția necompetenței materiale a Tribunalului București ce a soluționat cauza în primă instanță, excepție respinsă ca inadmisibilă prin decizia recurată. Potrivit art. 470 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. cererea de apel va cuprinde, printre altele, cerințe intrinseci enumerate de textul legal, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază apelul. Pe cale de consecință, în mod corect instanța de apel a reținut că neregularitățile privind judecata în primă instanță nu se mai invocă, în etapa procesuală a apelului, sub forma excepției procesuale sau a altui incident procedural, ci sub forma motivului de apel.

Dispozițiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ. stabilesc că motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) din același cod nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deși au fost invocate în termen, au fost respinse sau au rămas nesoluționate. Or, nu pot fi invocate direct în recurs critici sau motive care nu au fost supuse anterior dezbaterii în etapa apelului, deoarece recursul verifică legalitatea deciziei din apel, și nu pe cea a primei instanțe, astfel că invocarea omisso medio a unor motive, nepropuse în apel, nu este permisă, așa cum prevede art. 488 alin. (2) C. proc. civ.

Pe cale de consecință, criticile recurentei privind necompetența materială a primei instanțe nu pot fi deduse judecății în recurs în contextul în care nu au fost invocate, în mod legal, prin intermediul cererii de apel, pentru că, într-o atare situație, instanța de recurs nu poate exercita controlul judiciar asupra hotărârii pronunțate, iar analizarea în faza recursului a altor motive față de cele invocate în fața instanței de apel ar duce la privarea părții de un grad de jurisdicție contravenind, astfel, dispozițiilor art. 488 alin. (2) C. proc. civ.

De asemenea, în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că motivele de recurs nu vizează considerentele curții de apel, care au determinat pronunțarea soluției de respingere ca inadmisibilă a excepției materiale a Tribunalului București – secția a IV-a civilă, ci recurenta reiterează motivele invocate în fața primei instanțe, respectiv în cursul dezbaterii apelului în fața instanței de apel, fără a critica, în concret, motivele pentru care excepția sa a fost respinsă, conduită ce nu respectă rigorile motivării căii de atac a recursului. Or, pentru a face obiectul analizei instanței de recurs, criticile formulate în susținerea căii de atac trebuie să se grefeze pe considerentele hotărârii recurate și să tindă a demonstra nelegalitatea acesteia, ipoteză care nu se regăsește în cauză prin raportare la criticile aduse de către recurentă și la dezlegările date prin decizia supusă recursului excepției necompetenței materiale a instanței de fond.

Așa fiind, criticile formulate de recurentă nu reprezintă critici de nelegalitate și nici nu se referă la considerentele hotărârii atacate, motiv pentru care nu pot forma obiect de analiză în coordonatele recursului, ele fiind incompatibile cu limitele imperativ stabilite pentru exercitarea acestei căi de atac extraordinare. Prin urmare, Înalta Curte constată că o atare motivare a recursului nu îndeplinește rigorile impuse de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., cele susținute prin cererea de recurs neputând fi convertite în vreun motiv de casare prevăzut de lege, nereprezentând veritabile critici de nelegalitate a hotărârii recurate. Față de aceste considerente, Înalta Curte va constata nulitatea recursului declarat de pârâta Agenția Națională pentru Sport împotriva deciziei civile nr. 279 din data de 18 martie 2025, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

În raport cu soluția pronunțată, în temeiul dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte o va obliga pe recurenta-pârâtă Agenția Națională pentru Sport, la plata sumei de 9.241,10 RON către intimata-reclamantă Federația Română de Tenis, reprezentând cheltuieli de judecată constând în onorariu avocat, dovedite cu factura nr. x din 18.06.2025 și ordinul de plată din data de 28.11.2025, aflate la dosarul de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Constată nul recursul declarat de pârâta Agenția Națională pentru Sport împotriva deciziei civile nr. 279 din data de 18 martie 2025, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă. Obligă pe recurenta-pârâta Agenția Națională pentru Sport, la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 9.241,10 RON către intimata-reclamantă Federația Română de Tenis. Definitivă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 02 decembrie 2025.