ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2871/2024

Ședința publică din data de 11 decembrie 2024

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V a civilă la data de 24.08.2020 sub nr. dosar x/2020, reclamanta Federația Română de Tenis a solicitat, în contradictoriu cu pârâții A., B., C., D., E., F., în temeiul art. 14, art. 1349 C. civ. și art. 12 alin. (2) C. proc. civ., obligarea în solidar a pârâtelor la achitarea sumei de 3.783.240 RON cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul material cauzat prin întârzierea culpabilă a soluționării definitive a dosarului nr. x/2019

Prin sentința nr. 1289/09.09.2022, Tribunalul București, secția a V a civilă a respins excepția lipsei de interes a reclamantei, ca neîntemeiată; a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A., ca neîntemeiată; a respins acțiunea, ca neîntemeiată.

Prin decizia nr. 1302/A/13.10.2023, Curtea de Apel București, secția a IV a civilă a respins, ca nefondate, excepțiile lipsei de interes și a lipsei de calitate procesuală activă în formularea apelului incident; a admis apelul principal formulat de reclamantă împotriva sentinței; a respins, ca nefondat, apelul incident împotriva aceleiași sentințe formulat de pârâta B.; a schimbat în parte sentința civilă apelată, în sensul că a admis în parte cererea de chemare în judecată și a obligat pârâtele, în solidar, să plătească reclamantei suma de 3.500.000 RON cu titlu de despăgubiri; a menținut în rest sentința civilă apelată.

Împotriva acestei decizii au declarat recursuri pârâtele B., E., A..

Recursul pârâtei B. este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4,5,6,7,8 Cod procedură civilă, așa cum au fost indicate prin cererea de recurs înregistrată la 24.10.2023, respectiv pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., așa cum au fost indicate prin motivele de recurs înregistrate la data de 09.04.2024.

Prin declarația de recurs înregistrată la 24.10.2023 (depusă înaintea comunicării deciziei recurate), recurenta a expus cadrul procesual, situația de fapt, obiectul recursului, admisibilitatea acestuia și a arătat că instanța de apel a pronunțat hotărârea atacată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, fără să poată face dovada existenței unui prejudiciu cert și cuantificabil, a existenței unui raport de cauzalitate între presupusa faptă ilicită și prejudiciu și mai ales fără să facă dovada vinovăției autorilor faptei ilicite și prejudiciabile. Prima instanță în mod corect a sesizat că reclamanta nu a făcut dovada unui raport de cauzalitate între presupusa faptă ilicită (tergiversarea unei cauze necontencioase care, conform art. 535 C. proc. civ. nu produce efecte și nu are autoritate de lucru judecat, în dosarul nr. x/2019) și presupusul prejudiciu. Instanța de apel nu avea cum să rețină o altă dovadă a existenței unui raport de cauzalitate între presupusa faptă ilicită și presupusul prejudiciu atâta timp cât reclamanta FRT nu a depus niciun act doveditor în acest sens. Mai mult, presupusul prejudiciu ar fi trebuit dovedit prin acte clare, or reclamanta FRT nu a făcut nici dovada faptului că Ministerul Tineretului și Sportului ar fi finanțat cu o anumită sumă de bani activitatea sportivă a FRT din perioada ianuarie- august 2020 și nu a putut face dovada că în perioada ianuarie- iunie 2023 ar fi putut să existe o activitate sportivă în condițiile în care toate activitățile sportive au fost interzise prin Decretul prezidențial prin care a fost declarată starea de urgență pe tot teritoriul României și apoi prin O.G.-uri.

În anul 2019 reclamanta FRT nu a solicitat nicio finanțare de la MTS pentru activitățile sportive pentru care tot FRT a pretins că ar fi fost finanțate de către MTS în anul 2020, iar instanța nu a solicitat nicio dovadă a cuantumului sumei pe care MTS ar fi acordat-o sub formă de finanțare în condițiile în care activitatea FRT a fost interzisă prin lege datorită pandemiei.

Instanța de apel a omis pur și simplu să ia în considerare toate aceste aspecte și fără a putea justifica și/sau dovedi existența unui raport de cauzalitate între presupusa faptă ilicită și presupusul prejudiciu, a pronunțat o hotărâre cu încălcarea gravă a și aplicarea greșită a normelor de drept material.

În cauză nu s-a făcut dovada vinovăției autorilor presupusei fapte ilicite și prejudiciabile și nici a legăturii de cauzalitate între presupusa faptă ilicită (tergiversarea înscrierii necontencioase a unor nume în Registrul federațiilor) și presupusul prejudiciu (refuzul MTS de a finanța FRT pentru neînscrierea unor nume în Registrul federațiilor, care nu a constituit niciodată un motiv de refuz al finanțării FRT).

Recurenta a arătat că își rezervă dreptul de a detalia motivele de recurs printr-un memoriu separat, ulterior comunicării hotărârii recurate.

Prin memoriul de recurs formulat la 08.04.2024 (data poștei) recurenta a învederat că în cauză au fost greșit aplicate și interpretate dispozițiile art. 1349 alin. (1) și (2), art. 1357-1371, art. 1381-1395 C. civ., întrucât instanța de apel a reținut în mod eronat că în cauză ar fi îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale.

A arătat recurenta că în mod greșit instanța de apel a reținut existența unei conduite procesuale exercitată cu rea-credință de intimate, neluând în seamă toate susținerile din cererea de apel incident, mai ales faptul că efectul autorității de lucru judecat a deciziei ICCJ nr. 2979/30.06.2020 (la 19 zile distanță de hotărârea CAB din dosarul nr. x/2019) este în favoarea recurentei, în sensul că decizia ICCJ nr. 2979/2020 a lămurit ceea ce recurenta B. a solicitat să fie lămurit referitor la sentința primei instanțe a TB în dosarul nr. x/2019 (care, în opinia eronată a instanței de apel, ar fi cauzat tergiversarea cauzei cu prejudicierea FRT), respectiv faptul că modificarea componenței nominale a organelor de conducere ale FRT nu ar reprezenta o modificare a actelor constitutive.

Instanța de apel trebuia să constate chiar din decizia CAB nr. 435/11.06.2020 faptul că a fost dispusă o înscriere a unei modificări a actului constitutiv (ba chiar a fost depus odată cu cererea de înscriere, actul adițional la actul constitutiv care indică noua componență nominală a CD a FRT cu numitul G. cap de listă). Totodată, trebuia să constate că solicitarea către ICCJ din dosarul nr. x/2018 cu privire la lămurirea obiectului cauzei necontencioase în situația unei modificări a componenței nominale a organelor de conducere aparține FRT prin aceiași avocați.

Interpretarea dată prevederilor art. 6 alin. (2) din O.G. nr. 26/2000 de către ICCJ prin decizia nr. 2979/2020 în dosarul nr. x/2018 cu privire la efectele unei modificări ale componenței nominale a organelor de conducere ale unei Federații a fost pur și simplu răsturnată prin mecanismul de unificare a practicii judiciare, respectiv prin Decizia RIL a ICCJ nr. 19/2023. Instanța de recurs era ținută la respectarea acestei decizii, cu luarea în considerare și a deciziei definitive a ICCJ nr. 2660/12.12.2023 (publicată pe site-ul oficial al ICCJ la secțiunea de jurisprudență la data de 15.03.2024).

Instanța de apel nu a luat în seamă importanța procedurii necontencioase de înscriere a unor modificări: atât din perspectiva atribuțiilor și obligațiilor date de legiuitor în seama unui judecător cu privire la soluționarea acestor cereri de înscriere (art. 8 alin. (2) raportat la art. 2 lit. a) și f), dar și art. 80 din O.G. nr. 26/2000, art. 1247 alin. (3) C. civ.) respectiv cu pronunțarea unei soluții care să asigure cadrul de exercitare a dreptului la liberă asociere dar mai ales să asigure cadrul de respectare a ordinii publice - prin Registrele publice; cât și din perspectiva interesului unor intervenienți în această procedură atunci când aduc lămuriri și mai ales atunci când prin sentință sunt constituite drepturi și obligații în seama unor persoane sau sunt afectate interese ale intervenienților și/sau apelanților, raportat la art. 532 alin. (2), art. 533, art. 433, art. 534 alin. (4), art. 480 alin. (3) C. proc. civ. cu privire la accesul la justiție.

Or, chiar din Registrul federațiilor de la Tribunalul București cu privire la persoana juridică FRT reiese fără putință de tăgadă faptul că a fost dispusă înscrierea unei modificări a actului constitutiv al FRT și că astfel au fost modificate raporturi juridice chiar în ziua efectuării înscrierii în Registru, cu efecte constitutive de drepturi conform art. 8 alin. (3) din OMJ nr. 954/b/c/2000 așa cum a interpretat ulterior acest text de lege și ICCJ prin Decizia RIL nr. 19/2023.

Mai mult, recurenta a dovedit pe larg în cererea de apel incident faptul că FRT cu rea credință a inițiat o cerere de recurs în dosarul nr. x/2018 prin care a susținut exact în sens invers față de susținerile din dosarul nr. x/2019, faptul că o modificare a componenței nominale a organelor de conducere ale FRT nu reprezintă o modificare a actului constitutiv, instanța de apel omițând să ia în considerare aceste dovezi scrise, cu încălcarea dispozițiilor art. 22 C. proc. civ.

În cauză nu există faptă prejudiciabilă, nu există prejudiciu, iar instanța de apel a reținut în mod eronat culpa recurentei și a intimatelor cu privire la momentul inițierii cererii de lămurire în dosarul nr. x/2019 și mai apoi al cererilor de apel. Însă cea mai gravă eroare a instanței de apel a constituit-o reținerea culpei intimatelor după data de 15.01.2020, data pronunțării deciziei ICCJ din același dosar care clarifica modalitatea de soluționare a apelurilor în dosarul nr. x/2019. Chiar dacă s-ar fi reținut o culpă a recurentei până la această dată, ulterior o astfel de situație nu avea cum să fie dovedită, întrucât la termenul de judecată de după data respectivă (22.01.2020) cauza a fost amânată pe motivul suspendării activității de judecată și nicidecum din culpa apelantelor din acea cauză.

Prin urmare, așa-zisul prejudiciu reprezentat de lipsa finanțării nu poate fi calculat ca fiind de la data de 01.01.2020 sau chiar de la data în care a fost formulată respingerea finanțării și până la data de 11.06.2020, ci doar până la data de 22.01.2020 când ar fi putut fi reținută culpa intimatelor, ceea ce determină ca dimensiunea acestuia să fie zero. Nici nu s-ar fi putut aduce un prejudiciu activității FRT pe perioada 15 martie - 15 iulie 2020 atâta timp cât toate activitățile pentru care s-a solicitat finanțare de la stat prin MTS au fost suspendate și chiar interzise prin lege.

În cauză nu s-a dovedit legătura de cauzalitate dintre pretinsa faptă și pretinsul prejudiciu, reclamanta nu a depus dovezi în acest sens, respectiv nu a făcut dovada existenței unor activități sportive finanțabile de către MTS pe perioada ianuarie- iunie 2020 ori a inițierii unor activități sportive competiționale sau de pregătire în situația în care toate aceste activități sportive au fost interzise prin lege.

Recursul pârâtului E. este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv hotărârea atacată este pronunțată cu încălcarea art. art. 35 și 95 din Legea nr. 69/2000, coroborate cu art. 6, 33 și 35 din O.G. nr. 26/2000, precum și cu art. 8 din Regulamentul privind organizarea Registrului asociațiilor și fundațiilor, Registrului federațiilor și Registrului național al persoanelor juridice fără scop patrimonial, aprobat prin OMJ nr. 954/2000, precum și a dispozițiilor art. 1349, art. 1382 C. civ.

Referitor la încălcarea dispozițiilor art. 35 și 95 din Legea nr. 69/2000, art. 6 coroborat cu art. 33 și 35 din O.G. nr. 26/2000, arată că faptul cauzator de prejudiciu care a stat la baza pronunțării hotărârii contestate este pretinsa tergiversare a soluționării dosarului nr. x/2019, pretinsă tergiversare în care cluburile și asociațiile din prezentul dosar încearcă, prin toate mijloacele, să demonstreze instanței că reclamanta a procedat în mod abuziv atunci când a procedat la modificările organelor de conducere, că ar fi trebuit urmată o anumită procedură cu privire la opozabilitatea modificărilor efectuate, că actele de constituire și funcționare ale Federației nu îndeplineau condițiile prevăzute de lege.

Prin decizia RIL nr. 19/2013 s-a reținut că în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 35 și 95 din Legea nr. 69/2000, coroborat cu art. 6, 33 și 35 din O.G. nr. 26/2000, precum și cu art. 8 din Regulamentul privind organizarea Registrului asociațiilor și fundațiilor, Registrului federațiilor și Registrului național al persoanelor juridice fără scop patrimonial, aprobat prin OMJ nr. 954/2000, afilierea de noi membri ai unei fundații sportive reprezintă o modificare de act sau, după caz, de statut, în sensul dispozițiilor art. 33 din O.G. nr. 26/2000 și că drepturile ce rezultă din calitatea de membru sunt condiționate de înscrierea în Registrul federațiilor a modificării de statul constând în afilerea de noi membri.

În considerarea dispozițiilor art. 517 alin. (4) C. proc. civ., cele consemnate în Decizia nr. 19/13.11.2023 sunt îndrumări obligatorii pentru instanțele care au de soluționat cauze în care sunt aplicabile dispozițiile mai sus menționate, ținând cont și de considerentele Înaltei Curți regăsite în cuprinsul acestei decizii, astfel încât instanța de apel a aplicat și a interpretat în mod greșit dispoziții de drept material și a pronunțat astfel o hotărâre nelegală.

Referitor la încălcarea dispozițiilor art. 1349 și 1382 C. civ., arată că modalitatea în care a fost formulată cererea de chemare în judecată indică o solidaritate pasivă a pârâtelor fără a se putea identifica și izvorul solidarității. Regula în ceea ce privește angajarea răspunderii civile delictuale o reprezintă faptul că fiecare răspunde pentru faptele proprii, răspunderea fiind personală. Izvorul solidarității trebuie să fie indicat. Solidaritatea este o formă de răspundere derogatorie de la regula generală, ceea ce ar fi determinat necesitatea indicării temeiul juridic legal sau convențional al răspunderii solidare. Obiectul răspunderii civile delictuale, astfel cum este indicat în cererea de chemare în judecată nu îl reprezintă o singură faptă săvârșită de toți pârâții, ci fapte, mai bine zis acte materiale intervenite în momente diferite, în etape procesuale diferite, chiar și numărul actelor și faptelor care au generat tergiversarea soluționării dosarului nr. x/2019 este diferit pentru fiecare dintre pârâții din prezenta cauză.

Prin urmare, trebuie analizată distinct pentru fiecare dintre pârâți situația răspunderii prin raportare la faptele concrete pe care fiecare le-ar fi săvârșit.

Prin art. 1383 și art. 1384 C. civ. sunt reglementate raporturile dintre cei care răspund în solidar față de victimă, precum și condițiile și limitele în care este recunoscut și exercitat dreptul la regres între codebitori. În lipsa unor elemente facturale distincte și a unor criterii de determinare a vinovăției pârâților nu s-a putut reține o contribuție egală la cauzarea prejudiciului, dar nici nu s-a putut prezuma că fiecare a contribuit în aceeași măsură la producerea prejudiciului reclamat. Atunci când prejudiciul reprezintă consecința săvârșirii mai multor fapte ilicite, fiecare participant poate fi obligat la reparație, însă numai în limitele în care propria faptă a determinat producerea prejudiciului, așadar în noua reglementare a C. civ. se instituie criteriul proportionalității contribuției tuturor celor care au cauzat prejudiciul, ceea ce reprezintă o soluție echitabilă întrucât fiecare codebitor este responsabil corespunzător implicării sale la producerea prejudiciului. În acest context acțiunea trebuie respinsă, întrucât nu s-a identificat cu exactitate fapta cauzatoare de prejudiciu care se poate reține în sarcina recurentului.

Antrenarea răspunderii civile delictuale solidare pentru pârâți nu poate fi acceptată, în lipsa unei cuantificări și obiectivări concrete a contribuției fiecăruia la producerea prejudiciului.

Referitor la condiția prejudiciului arată că se pretinde prin cererea de chemare în judecată că din cauza tergiversării dosarului nr. x/2019 a fost imposibilă formularea cererii de acordare a finanțării în anul 2020 de către reclamantă și astfel ar fi fost păgubită de anumite sume de bani. Instanța de apel nu a avut în vedere însă contextul național al anului 2020. Prin Ordinul nr. 1166/2019 Ministerul Tineretului și Sportului a stabilit aprobarea programelor sportive de utilitate publică și a metodologiei privind finanțarea federațiilor sportive naționale în anul 2020. A fost stabilită astfel strategia de finanțare a federațiilor sportive, iar în cadrul acestei strategii, dacă ar fi îndeplinit condițiile de eligibilitate ar fi putut să fie inclusă și reclamanta din prezenta cauză. La data de 15.03.2020 a fost decretată stare de urgență conform Decretului nr. 195/2020 pentru o perioadă de 30 de zile, succedată de starea de alertă. La data de 23.04.2020 a fost emis Ordinul de Ministru nr. 525/2020 care a modificat Ordinul nr. 1166/2019, în sensul că se face mențiunea expresă în cadrul contractului de finanțare că finanțările primite de către federații se restituie pe perioada stării de urgență.

Perioada de referință în prezenta cauză pentru care se solicita repararea prejudiciului pentru că nu s-a putut obține finanțare este ianuarie 2020 - august 2020, în acea perioada întreaga țară se afla în stare de urgență și stare de alertă conform dispozițiilor legale incidente.

În acest context, dincolo de faptul că pentru perioada stării de urgență sumele pe care le-ar fi primit s-ar fi restituit, în perioada stării de alertă activitățile pe care ar fi putut să le desfășoare erau și mai limitate, astfel încât nu se poate stabili că valoarea finanțării ar fi fost cea de la nivelul anului 2017 atunci când activitatea la nivel național și mondial funcționa normal, iar competițiile se desfășurau după un program bine stabilit și care se respecta.

Încă din anul 2017 reclamanta nu a mai beneficiat de fonduri de la MTS, iar acum se pretinde repararea unui prejudiciu pentru o presupusă faptă care ar avea o presupusă legătură cu o sumă pe care nu a încasat-o.

Din perspectiva cuantumului prejudiciului, recurentul apreciază că acesta nu este cert, nu este dovedit, nu s-a făcut dovada că suma pretinsă s-ar fi încasat de către reclamantă.

Totodată nu există nicio legătură între faptă și prejudiciu, nu recurentul a generat lipsa finanțării, nu cererea de apel formulată în dosar nr. x/2019 a determinat imposibilitatea beneficierii finanțării din partea Ministerului Tineretului și Sportului.

Recursul pârâtei A. este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv instanța de apel a apreciat în mod greșit că în cauză sunt îndeplinite condițiile răspunderi civile delictuale.

În primul rând, presupusul prejudiciu reprezentat de lipsa finanțării ar putea fi calculat de la data de 06.01.2020, data când a fost comunicată Adresa MTS cu privire la respingerea finanțării pentru motivul prezentat de MTS prin Adresa nr. x/22.10.2019: "până la înscrierea componenței noilor organe de conducere în registrul federațiilor" (Adresă prezentată chiar de către FRT în cererea de chemare în judecată) și până cel mult la data de 22.01.2020, data când înscrierea ar fi fost dispusă la primul termen de judecată la care intimatele ar fi putut avea la cunoștință despre motivul respingerii finanțării și pericolul nașterii unui eventual prejudiciu, culpa întârzierii înscrieii aparținând instanței care a decis suspendarea judecății.

Este evident că legătura de cauzalitate între presupusa faptă ilicită și prejudiciu ar putea fi pusă în discuție strict pentru o perioadă de 16 zile sau echivalentul unei sume de 244.080 RON calculată în raport de propriile susțineri ale reclamantei FRT, care a pretins o sumă de 472.905 RON pentru fiecare lună în care ar fi fost lipsită de finanțare pentru motivul neînscrierii pe care l-a inventat Statul Român prin MTS.

Însă și această sumă trebuie raportată la prejudiciul efectiv pe care l-ar fi avut FRT în perioada 6-22.01.2020 raportat la propriile solicitări către Statul Român prin MTS în cererea de finanțare, respectiv la suma pe care a solicitat-o prin cererea de finanțare pentru activitatea sportivă pe care FRT ar fi finanțat-o în acea perioadă. Or, cererea de finanțare nu indică o activitate sportivă intensă în acea perioadă, ba chiar cuprinde o activitate extrem de redusă și cu sume foarte mici solicitate expres de FRT prin cererea de finanțare.

In al doilea rând, chiar și dacă ar fi fost îndeplinită condiția existenței unei legături de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu raportat la o perioadă mai lungă de timp, atunci ar putea fi pusă în discuție perioada 6 ianuarie-11 iunie 2020 (dată la care a devenit definitivă sentința primei instanțe în dosarul nr. x/2019, respectiv data la care ar fi fost îndeplinită condiția finanțării solicitată de MTS).

Chiar și în această situație prejudiciul ar fi trebuit calculat strict la lipsirea de finanțare a activității FRT, pe care FRT a solicitat-o prin cererea de finanțare raportat, desigur (procentual), la ceea ce ar fi finanțat MTS în cazul îndeplinirii condiției înscrierii (sumă pretinsă de FRT prin calculul prezentat în cererea de chemare în judecată respectiv suma de 472.905 RON/lună)

Or, activitatea pentru care FRT a solicitat finanțare nu s-a desfășurat datorită faptului că a fost interzisă prin lege (decret prezidențial și apoi hotărâri de guvern pentru perioada 15 martie-15 iunie 2020) fiind evident faptul că prejudiciul pur și simplu nu există pentru această perioadă.

In al treilea rând, o altă perioadă de timp care ar putea fi pusă în discuție ca și îndeplinire a condiției legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu ar fi perioada dintre 06.01.2020-19.02.2020, al doilea termen de judecată la care au fost citate părțile în dosarul nr. x/2019 când, din culpa instanței, a fost suspendată judecarea cauzei, fără nicio culpă/vină care ar putea fi imputabilă pârâtelor.

In al patrulea rând, o altă perioadă de timp care ar putea fi pusă în discuție ca și îndeplinire a condiției legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu ar fi perioada dintre 06.01.2020-12.03.2020, al 3-lea termen de judecată la care au fost citate părțile în dosarul nr. x/2019 când din culpa instanței, printr-o cerere din oficiu, a fost preschimbat termenul de judecată pentru data de 08.04.2019 fără ca vreuna dintre pârâte să solicite amânare sau orice altă cerere.

Este evident că la data de 12.03.2020 dosarul ar fi fost soluționat definitiv nefiind instituită starea de urgență. Dacă dosarul ar fi fost soluționat la această dată, atunci prejudiciul pe care FRT ar fi putut efectiv să îl dovedească ar fi fost de aproximativ 45.000 RON.

În al cincilea rând, instanța de apel a reținut în mod eronat că ar exista un prejudiciu patrimonial, câtă vreme reclamanta este o entitate privată fără scop patrimonial.

În concluzie, recurenta apreciază că în cauză nu sunt dovedite condițiile răspunderii civile delictuale, respectiv nu există faptă ilicită, nici prejudiciu și, prin urmare, nici legătură de cauzalitate între faptă și prejudiciu.

Prin întâmpinare, intimata-reclamantă Federația Română de Tenis a solicitat respingerea tuturor recursurilor.

Intimata a expus pe larg situația de fapt și a precizat că argumentele deduse judecății prin intermediul căilor extraordinare de atac fac trimitere la stări și situații de fapt ce nu pot fi analizate din perspectiva controlului de legalitate, iar parte din ele sunt formulate omisso medio, întrucât extind cadrul procesual obiectiv dincolo de limitele investirii primei instanțe și a instanței de apel, fiind, deci, inadmisibile.

Intimata învederează că o serie de susțineri ale recurentelor sunt lipsite de temei juridic, impunându-se înlăturarea lor. În acest sens, arată că B. și A. susțin în mod identic că "instanța CAB a reținut în mod eronat că ar exista un prejudiciu patrimonial suferit de FRT atâta timp cât FRT este declarată prin lege ca fiind o entitate de drept privat fără scop patrimonial". Este evident că atât timp cât persoanele juridice fără scop lucrativ/patrimonial, precum este FRT, sunt titularele propriului lor patrimoniu, nu există vreun motiv pentru care acestea nu ar putea suferi un prejudiciu patrimonial, precum cel cauzat Federației de pârâtele din prezenta cauză. Calitatea acestor persoane de titulare ale propriului lor patrimoniu rezultă implicit, dar neechivoc dintr-o multitudine de dispoziții legale, respectiv art. 39 alin. (1), art. 40, art. 71 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 69/2000. Tot în mod identic, B. și A. susțin că nu ar fi cunoscut la momentul săvârșirii faptelor lor delictuale că acestea ar avea consecință pierderea finanțării FRT pentru anul 2020. Această susținere este complet nereală, fiind deja probat că recurentele au cunoscut încă din anul 2019 condiționarea finanțării FRT pentru anul 2020 de finalizarea procesului de înscriere a noii conduceri în Registrul Federațiilor, adresa MTS nr. x/22.10.2019 fiindu-le adusă la cunoștință în repetate rânduri în cadrul dosarului nr. x/2019 Dincolo de a fi nereală, ea este oricum greșită, în materia răspunderii civile delictuale caracterul previzibil/imprevizibil al prejudiciului pentru făptuitor nu are nicio relevanță juridică, întrucât cel răspunzător are obligația de a repara integral prejudiciul, cel previzibil, dar și cel imprevizibil.

În ce privește fapta ilicită, arată că în privința pârâtei B., fapta sa ilicită este stabilită cu putere de lucru judecat prin hotărârea definitivă din 20.10.2021 a Tribunalului București în dosarul nr. x/2019, hotărâre care a explicat pe larg și în mod amplu caracterul ilicit al faptei reținute în sarcina B. în prezenta speță. Mai mult, hotărârea definitivă menționată respinge exact aceleași apărări ale B. pe care le formulează și în cadrul cererii de recurs, arătând că fapta B. este cea care se află raport de cauzalitate directă cu tergiversarea abuzivă a judecății.

Aceste aspecte sunt intrate în puterea lucrului judecat, iar temeiul legal al obligației B. de a respecta latura pozitivă a puterii de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești definitive pronunțată în dosarul nr. x/2019 este conferit de art. 431 alin. (2) C. proc. civ. conform căruia "Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătura cu soluționarea acestuia din urmă". În consecință, B. nu poate rediscuta caracterul ilicit al conduitei sale procesuale în dosarul nr. x/2019 fără a trece peste puterea de lucru judecat a hotărârii sus citate. Câtă vreme există o analiză definitivă a unei instanțe de judecată asupra existenței unui ilicit al faptelor acestei entități, a existenței unei intenții directe de vătămare sub forma relei-credințe și a relației de cauzalitate dintre acest ilicit și tergiversarea cauzei, nu se mai impun alte detalieri de fond. Prin urmare, este cu putere de lucru judecat că B. a pricinuit cu rea-credință amânarea judecății, prin formularea unor cereri vădit netemeinice și abuzive, nefiind necesare apărări de fond asupra unei chestiuni stabilite cu putere de lucru judecat. Așa cum o arată și hotărârea definitivă sus citată, tergiversarea dosarului a fost provocată de B. prin formularea unor cereri cu rol pur șicanator, care au fost calificate deja drept abuz de drept.

În ceea ce privește existența unei fapte ilicite în sarcina A., C., D., E. și F., recurentele nu contestă raționamentul de fond al Curții de Apel București cu privire la abuzul de drept procesual comis de acestea.

Chiar și dacă am face abstracție de absența oricăror critici față de acest raționament, apelurile formulate de D., E. și F., care au dus la întârzierea judecății, au fost respinse ca inadmisibile, fiind exercitate strict în scopul amânării judecății, deși nu erau prevăzute de lege. Aceste căi de atac inadmisibile au fost depuse invariabil în preziua/ziua termenului de judecată, strict pentru a provoca amânarea cauzei pentru o nouă citare a părții apelante, de fiecare dată, reprezentantul noului apelant omitea să se prezinte în sală, tocmai pentru a provoca necesitatea emiterii de citații. La fel, de fiecare dată noii apelanți nu probau în niciun mod de ce ar fi luat la cunoștință de hotărârea atacată abia cu câteva zile înaintea noului termen acordat în cauză. În același sens, după cum a arătat și instanța de apel în analiza sa de fond, pârâtele B., A. și C. au formulat cereri de apel identice, precum și multiple cereri incidentale și de amânare, motivele de apel fiind lipsite de orice legătură reală cu raționamentul primei instanțe din dosarul nr. x/2019. Acest aspect rezultă din motivarea deciziei civile nr. 435/A/11.06.2020 a Curții de Apel București, prin care au fost respinse diversele excepții și cereri incidentale ale celor 3 apelante, și au fost găsite ca vădit nefondate pretinsele motive de apel ale acestora.

Procedând în acest sens, pârâtele au încălcat art. 13 C. proc. civ., deturnând drepturile lor procesuale de la scopul pentru care au fost reglementate, cu obiectivul tergiversării dosarului nr. x/2019 până la momentul pierderii finanțării de către Federație.

Singura susținere a recurentelor cu privire la aspectele arătate mai sus privește pretinsa relevanță a Deciziei RIL nr. 19/2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a statuat că "Afilierea de noi membri ai unei fundații sportive reprezintă o modificare de act constitutiv sau, după caz, de statut, în sensul dispozițiilor art. 33 din Ordonanța Guvernului nr. 26/2000. Drepturile ce rezultă din calitatea de membru sunt condiționate de înscrierea în Registrul federațiilor a modificării de statut constând în afilierea de noi membri."

Dincolo de a fi lipsită de orice legătură cu raționamentul instanței de apel, susținerea este de-a dreptul stranie. Decizia RIL nr. 19/2023 se referă la afilierea de noi membri, nicidecum la alegerea de organe de conducere dar oricum, este complet de neînțeles cum o decizie în interesul legii care accentuează importanța înscrierii afilierilor de noi membri în Registrul Federațiilor ar servi unor făptuitori care au tergiversat ilicit tocmai un demers al FRT de înscriere în Registrul Federațiilor.

Totodată, E. mai susține că instanța de apel ar fi reținut în mod greșit caracterul solidar al răspunderii civile delictuale a pârâtelor din prezenta cauză.

Potrivit dispozițiilor art. 1382 C. civ., intitulat "Răspunderea solidară", regăsit în Secțiunea 6 "Repararea prejudiciului în cazul răspunderii delictuale", Capitolul IV, Titlul II, Cartea V din C. civ.: "Cei care răspund pentru o faptă prejudiciabilă sunt ținuți solidar la reparație față de cel prejudiciat". Acest caz de solidaritate pasivă legală a făcut obiectul unor largi analize dezvoltate în doctrina de drept civil, din care rezultă că el urmează a fi incident în situația în care prejudiciul suferit de victimă are o pluralitate de cauze, respectiv comiterea a mai multor fapte ilicite de către coautori, complici, tăinuitori ș.a., prin care victima a fost prejudiciată.

Teza validată de doctrină este opusă tezei eronate afirmate de E., potrivit căreia atât timp cât făptuitorii nu acționează printr-o unică faptă, cazul de solidaritate pasivă legală nu ar fi incident. Din acest motiv, teza recurentei nu poate fi reținută. Mai mult, în prezenta cauză, nu doar că pârâtele au generat în comun un prejudiciu în dauna FRT, dar ele au acționat în conivență, în temeiul unei unice rezoluții delictuale. Acest lucru este ușor verificabil urmărind secvențierea acțiunilor lor pe parcursul soluționării dosarului nr. x/2019 Aceste aspecte de fapt au fost temeinic reținut de Curtea de Apel București, prin decizia recurată, astfel încât aplicarea cazului de solidaritate legală pasivă prevăzut de dispozițiile art. 1382 C. proc. civ., este pe deplin justificată.

În ce privește condiția prejudiciului, intimata arată că operațiunea de evaluare a unui prejudiciu este în mod evident o chestiune care ține de temeinicia hotărârii atacate, iar nu de legalitatea ei. Instanța de apel a reținut că prejudiciul suferit de FRT este reparabil și l-a evaluat în conformitate cu dispozițiile art. 1385 alin. (4) C. civ. și ale art. 1532 alin. (2) C. civ., care reglementează repararea prejudiciului cauzat prin pierderea unei șanse de a obține un avantaj.

Contrar susținerilor recurentei, toate condițiile impuse de prevederile legale citate pentru ca prejudiciul suferit de FRT să fie reparabil sunt îndeplinite în cauză, iar valoarea acestuia este pe deplin dovedită, după cum a reținut Curtea de Apel București.

Astfel, la momentul depunerii cererii de finanțare, FRT îndeplinea toate cerințele de eligibilitate pentru acordarea finanțării MTS corespunzătoare anului 2020, mai puțin una singură. Singura cerință de eligibilitate neîndeplinită de Federație a constat în condiția înscrierii în Registrul Federațiilor a componenței noilor organe de conducere ale FRT, alese prin Hotărârea Adunării Generale a Federației din 19.06.2019. Cerința de eligibilitate nu a putut fi îndeplinită de FRT din cauza faptei ilicite a pârâtelor, care au tergiversat în mod abuziv soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2019, având ca obiect înscrierea în Registrul Federațiilor a Hotărârii Adunării Generale a Federației din 19.06.2019.

Având în vedere faptul că ultima finanțare obținută de FRT de la MTS a privit anul 2017, modul de apreciere al prejudiciului cauzat de către pârâte trebuie făcut în funcție de cuantumul sumelor efectiv acordate în respectivul an. În acest sens intimata a învederat că suma totală reprezentând prejudiciu ca urmare a faptelor culpabile ale recurentelor este în cuantum de 3.783.240 ron (conform detaliilor prezentate în cadrul întâmpinării).

Prin decizia recurată instanța de apel a apreciat că gradul de probabilitate pentru obținerea finanțării a fost unul ridicat și, în consecință, a evaluat prejudiciul reparabil suferit de FRT la suma de 3.500.000 Ron.

Susținerile recurentelor prin care pretind noi elemente de fapt care ar duce la reducerea prejudiciului sunt nefondate. Contrar afirmațiilor referitoare la pretinsa relevanță a instituirii situației de urgență urmare a apariției pandemiei Covid 19, sumele acordate prin contracte de finanțare pentru anul 2020 federațiilor sportive au fost anunțate de MTS în luna ianuarie 2020, anterior apariției pandemiei. Astfel, bugetul pentru finanțarea federațiilor sportive a fost unul sensibil superior celui din 2019, sumele acordate unor federații sportive cu o anvergură mai mică decât cea a FRT fiind realmente duble față de cea solicitată în cadrul prezentului dosar.

Așadar, în contextul în care Federația Română de Handbal a primit pentru anul 2020 o sumă de 8 milioane ron, iar Federația Română de Canotaj chiar 10 milioane ron, este neverosimil a se susține că Federația Română de Tenis nu era îndreptățită la mai puțin de jumătate din această sumă. Mai mult, contrar unor susțineri (noi) ale recurentelor, suma solicitată de FRT pe calea prezentei acțiuni privea într-o proporție infimă calendarul competițional sportiv. Astfel, FRT a depus în cadrul Anexei nr. 17 a acțiunii introductive cererea de finanțare pentru anul 2020 adresată MTS sub nr. x/19.12.2019, potrivit căreia Federația avea dreptul la finanțare inter alia pentru: întreținerea, funcționarea și dezvoltarea bazei materiale sportive-3.200.000 ron; cheltuieli pentru materiale și echipament sportiv -1.255.800 ron; cheltuieli de personal aferente salariaților - 967.026 ron; cheltuieli bunuri și servicii- 900.000 ron, etc.

Este adevărat că operațiunea de stabilire a prejudiciului în cadrul angajării răspunderii delictuale presupune o activitate de evaluare pornind de la circumstanțele factuale ale cauzei, raportat la prevederile art. 1531 alin. (1) și (2) C. civ., dar și al art. 1532 alin. (1)-(3) C. civ., însă această operațiune de evaluare trebuie să pornească de la premise factuale corecte, afirmația că pandemia Covid-19 a influențat sumele acordate în ianuarie 2020 de către MTS federațiilor sportive fiind nereală. De altfel, și dacă ne-am raporta la competițiile sportive, chiar dacă s-ar considera, în lipsa oricărei probe produse de recurentă, că pandemia Covid-19 ar fi afectat anumite activități cu privire la care FRT ar fi solicitat finanțare, acest aspect de fapt nu ar fi putut opri Federația să utilizeze acele sume pentru suplimentarea finanțării altor activități ce făceau obiectul contractului de finanțare încheiat cu MTS și care nu erau în vreun fel influențate de pandemie (achiziționarea de echipamente și de susținătoare de efort pentru sportivi, întreținerea, funcționarea și dezvoltarea bazei materiale sportive etc). Un astfel de demers era posibil fiind consacrat expres prin dispozițiile art. 15 din modelul contractului de finanțare prevăzut de Ordinul MTS nr. 1166/2019: "modificarea prezentului contract se face cu acordul părților și numai pentru acțiuni viitoare și se consemnează într-un act adițional".

În același sens, este greșită susținerea (nouă) E. referitoare la Ordinul MTS nr. 525/2020 privind completarea Ordinului MTS nr. 1166/2019 pentru aprobarea programelor sportive de utilitate publică și a metodologiei privind finanțarea federațiilor sportive naționale de către Ministerul Tineretului și Sportului în anul 2020, acest ordin fiind emis ulterior stabilirii sumelor aprobate pentru finanțare publică pentru federațiile sportive în anul 2020. FRT a pierdut șansa de a obține o astfel de finanțare din cauza faptei ilicite săvârșite de pârâtele din prezenta cauză, constând în tergiversarea în conivență a soluționării definitive a dosarului nr. x/2019 Așadar, Ordinul MTS nr. 525/2020 nu e este de plano aplicabil situației FRT, fiind irelevant în soluționarea prezentei cauze. Totodată, Ordinul MTS nr. 525/2020 nu impune federațiilor sportive naționale, cărora li s-a acordat finanțarea publică pentru anul 2020, să restituie această finanțare, cum susține recurenta. În realitate, prin dispozițiile art. 1-3 din Ordinul MTS nr. 525/2020 au fost completate modelele de contract de finanțare prevăzute de Ordinul MTS nr. 1166/2019 cu următoarea clauză: "3.5'. Prin derogare de la dispozițiile pct. 3.4, pe perioada stării de urgență, Federația Română de...restituie sume din totalul finanțării aprobate prin prezentul contract, cu respectarea dispozițiilor prevăzute la pct. 3.5.". Din dispozițiile citate anterior, rezultă cu claritate posibilitatea (iar nu obligația) federațiilor sportive naționale de a restitui către MTS temporar (iar nu definitiv) sume parțiale din finanțarea publică acordată pentru un interval din anul 2020, în cazul în care acestea nu ar mai fi avut justificare. Rațiunea acestor dispoziții este evidentă în măsura în care calendarul competițional (în special cel internațional) specific fiecărei ramuri de sport urma să sufere modificări din cauza pandemiei de Covid-19 și, astfel, sumele corespunzătoare finanțării participării la respectivele competiții nu mai erau necesare federațiilor sportive naționale, acestea aveau posibilitatea să restituie respectivele sume către MTS. Însă, așa cum s-a arătat mai sus, solicitările FRT din cererea de finanțare pentru anul 2020 priveau multiple categorii care nu includeau competiții sportive (întreținerea bazei sportive, cheltuieli de personal, cheltuieli pentru materiale și echipament sportiv, cheltuieli bunuri și servicii) acestea totalizau aproape dublul sumelor solicitate prin acțiunea introductivă. În plus, în cazul teoretic în care interveneau astfel de modificări, dar federațiile sportive naționale considerau în continuare că sumele corespunzătoare erau necesare susținerii activității lor, acestea aveau posibilitatea modificării destinației acestora prin încheierea unui act adițional cu MTS, în baza art. 15 din modelul contractului de finanțare prevăzut de MTS, potrivit căruia: "modificarea prezentului contract se face cu acordul părților și numai pentru acțiuni viitoare și se consemnează într-un act adițional".

În ce privește legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu, intimata arată că recurentele nu dezvoltă în vreun fel această pretinsă critică în cadrul cererii de recurs, ci doar afirmă generic că nu sunt de acord cu interpretarea probatoriului de către instanța de apel în raport cu reținerea legăturii de cauzalitate între fapta sa ilicită și prejudiciul cauzat FRT.

Instanța de apel a analizat pe larg chestiunea legăturii de cauzalitate, dedicând raționamentului său nu mai puțin de 3 pagini din motivarea deciziei recurate. Premisele factuale ale prezentei cauze, rezultate din probele administrate în fața primei instanțe și a instanței de apel, arată că MTS făcuse cunoscut că nu va acorda finanțare FRT decât în ipoteza înscrierii noii conduceri a Federației în Registrul Federațiilor, înscriere care făcea obiectul dosarului nr. x/2019 Pârâtele din prezenta cauză au acționat, în conivență și delictual, pentru a întârzia soluționarea dosarului nr. x/2019 după momentul limită al depunerii cererii de finanțare pentru anul 2020, anume 19.12.2019 (a se vedea adresa nr. x/13.12.2019 a MTS, Anexa nr. 1 a Cererii de apel a FRT). În mod logic, urmare a acțiunilor pârâtelor, la data limită de depunere a cererii de finanțare - 19.12.2019, FRT nu îndeplinea condiția solicitată de MTS, dosarul nr. x/2019 nu fusese soluționat definitiv, deci noua conducere a federației nu fusese înscrisă în Registrul Federațiilor. Prin urmare, la 06.01.2020, MTS a publicat refuzul acordării finanțării FRT pentru anul 2020, raportat la neîndeplinirea cerinței privind înscrierea conducerii actuale în Registrul Federațiilor (Raportul nr. x/6.01.2020, Anexa nr. 11 a Cererii de chemare în judecată a FRT). Subsecvent, și la data limită pentru o eventuală redepunere a cererii de finanțare, FRT nu îndeplinea cerința pentru care cererea sa inițială fusese respinsă. Cauza este aceeași - tergiversarea în mod intenționat și ilicit de către pârâte a dosarului nr. x/2019 Pârâtele din prezenta cauză au cunoscut foarte bine adresa MTS nr. x/22.10.2019, fiindu-le adusă la cunoștință în repetate rânduri în cadrul dosarului nr. x/2019 Prin urmare, este demonstrată existența unui raport de cauzalitate direct, nemijlocit între fapta delictuală a pârâtelor din prezenta cauză anume, tergiversarea în conivență a dosarului nr. x/2019 și prejudiciul produs FRT, anume pierderea finanțării pentru anul 2020, așa cum în mod corect a reținut instanța de apel.

În ce privește condiția vinovăției, intimata arată că analiza modului concertat și sistematic în care părțile au acționat pentru tergiversarea ilicită a dosarului nr. x/2019 dovedește forma de vinovăție a intenției, chiar dacă în materia răspunderii civile delictuale relevantă este și cea mai ușoară culpă.

În privința recurentei B., forma de vinovăție a intenției este reținută cu putere de lucru judecat, iar în cazul celorlalte recurente ea rezultă în mod direct din reaua-credință cu care și-au exercitat drepturile procesuale.

Recurentele nu au formulat critici asupra acestor aspecte fără a încărca expunerea, reiterăm însă că pârâtele din prezenta cauză au cunoscut foarte bine, la momentul comiterii faptelor.

Simpla trecere în revistă a circumstanțelor de fapt din dosarul nr. x/2019 dovedește cu claritate că toate faptele pârâtelor au urmărit sistematic și continuu, în conivență, tergiversarea procedurii de înscriere în Registrul Federațiilor a noii conduceri a FRT până după momentul limită al depunerii cererii de finanțare pentru anul 2020.

Intimata-pârâtă C. a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat admiterea recursurilor formulate în cauză și a precizat că achiesează la apărările recurentelor.

Recurentul E. a depus punct de vedere la recursurile formulate de B. și A., arătând că este de acord cu aceste recursuri, pe care le susține în totalitate.

Recurenta B. a depus note scrise, prin care a reiterat aspectele învederate prin memoriile de recurs și a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

Intimata-reclamantă Federația Română de Tenis a depus note scrise prin care a solicitat constatarea nulității recursurilor. Referitor la recursurile declarate de A. și E., a arătat că acestea sunt nule pentru netimbrare, iar referitor la recursul declarat de B., a arătat că acesta este nul pentru neîncadrarea criticilor formulate în motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul pârâtei B. este nul pentru neîncadrarea criticilor formulate în motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar recursurile pârâților A. și E. sunt netimbrate, astfel încât devine incidentă sancțiunea nulității pentru netimbrare, conform dispozițiilor art. 197 coroborate cu dispozițiile art. 486 alin. (2) C. proc. civ.

Cu referire la recursul pârâtei B., Înalta Curte reține că, deși aceasta a învederat o greșită interpretare/aplicare a legii din perspectiva neîndeplinirii, în cauză, a condițiilor răspunderii civile delictuale, modalitatea în care această parte a înțeles să redacteze memoriul de recurs nu este una aptă să contureze aspecte de nelegalitate ale hotărârii atacate, împrejurare față de care devine incidentă sancțiunea nulității prevăzută de art. 489 alin. (2) Cod procedură civilă.

Astfel, prin decizia recurată, instanța de apel a reținut ca fiind probată fapta ilicită afirmată de reclamanta Federația Română de Tenis privind tergiversarea soluționării dosarului nr. x/2019, prin exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale de către pârâte.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a evocat parcursul procesual al litigiului în raport de care s-a invocat răspunderea civilă delictuală în forma arătată, a expus în ce modalitate conduita procesuală a pârâtelor a determinat tergiversarea soluționării acelui dosar și a constatat că prin această conduită pârâtele au produs reclamantei un prejudiciu de natură patrimonială constând în pierderea finanțării pe anul 2020.

Aceasta întrucât, prin soluționarea cu întârziere a dosarului nr. x/2019 având ca obiect solicitarea formulată de reclamantă pentru înregistrarea în Registrul federațiilor (cerere în materie necontencioasă) a unor mențiuni de actualizare a înregistrărilor privind reprezentanții organelor de conducere ale FRT, reclamanta nu a putut îndeplini condițiile prevăzute de lege pentru a obține o finanțare de la bugetul de stat, această finanțare fiind condiționată de înscrierea în Registrul federațiilor a noilor organe de conducere alese până la o anumită dată (solicitarea de finanțare vizând anul 2020).

Stabilind existența faptei ilicite și pe cea a prejudiciului, instanța de apel a constatat că între acestea există legătura de cauzalitate cerută de lege pentru întrunirea condițiilor răspunderii civile delictuale, respectiv comportamentul procesual abuziv al pârâtelor a determinat ca reclamanta să fie apreciată ca neeligibilă acordării finanțării solicitate aferentă anului 2020, dosarul nr. x/2019 fiind finalizat la data de 11.06.2020.

În cadrul memoriului de recurs înregistrat la data de 24.10.2023, recurenta expune parcursul procesual al cauzei și învederează că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale întrucât reclamanta nu a făcut dovada "...nici a faptului că Ministerul Tineretului și Sportului ar fi finanțat cu o anumită sumă de bani activitatea sportivă a FRT din perioada ianuarie- august 2020 și nici nu a putut face dovada că în perioada ianuarie- iunie 2023 ar fi putut să existe o activitate sportivă în condițiile în care toate activitățile sportive au fost interzise prin decretul prezidențial prin care a fost declarată starea de urgență pe tot teritoriul României...".

A mai arătat recurenta că reclamanta nu a făcut dovada nici măcar a "...inițierii unor activități sportive competiționale sau de pregătire...", reclamanta nu a solicitat nicio finanțare de la MTS pentru activitățile sportive, iar "...instanța nu a solicitat nicio dovadă a cuantumului sumei pe care MTS ar fi acordat-o sub formă de finanțare în condițiile în care activitatea FRT a fost interzisă prin lege datorită pandemiei".

Este de observat că deși recurenta susține o greșită interpretare/aplicare a legii, aceasta face trimitere la situații de fapt și la probatorii care nu pot fi avute în vedere în calea de atac a recursului, în cadrul căreia se dezbat exclusiv chestiuni de nelegalitate ale hotărârii atacate.

Dovezile despre care recurenta arată că ar fi trebuit să fie făcute de către reclamantă cu privire la existența unei finanțări aferente unei anumite perioade de timp, a existenței unor activități sportive într-o perioadă afectată de pandemie în care era evident că asemenea activități nu se pot desfășura, a inițierii unor astfel activități sportive ce ar fi urmat a se derula în viitor, reprezintă chestiuni de temeinicie specifice judecății în fond, pe care instanța de apel le-a avut în vedere și care nu pot fi dezbătute în recurs.

Pe de altă parte, recurenta nu se raportează la statuările instanței de apel privind propria conduită procesuală care a determinat constatarea îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale și în sarcina sa, alături de ceilalți pârâți.

Totodată, recurenta își pune întrebări retorice în sensul de "...cum ar fi posibil ca presupușii autori ai tergiversării procesului din dosarul nr. x/2019 să cunoască la data formulării intervențiilor (iunie 2019) respectiv apelurilor (iulie- septembrie 2019) motivul pentru care MTS ar fi refuzat finanțarea prin Raportul MTS nr. x/06.01.2020?", sau "Cum ar fi putut subscrisa și celelalte 5 cluburi sportive (membrii afiliați ai FRT) să cunoască cu 5-6 luni înainte de emiterea Raportului MTS de refuz al finanțării, că MTS a