Decizia nr. 2006/2025 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 124/2024 a Tribunalului Gorj

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 15 februarie 2024, pe rolul Tribunalului Gorj – secția I civilă, sub nr. x/2024, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Universitatea "Constantin Brâncuși" Târgu-Jiu, B., Seria Economie să se constate că în Analele UCB, Seria Economie, nr. 2/2007, au fost publicate în numele său, fără acordul său și fără ca aceasta să trimită spre publicare următoarele articole: "C." (D., A.), "The rules of art. decisions management" (A.), "Managerial structure coordination as bussines policy effect" (D.) – acest ultim articol fiind preluat din Analele Universității Oradea, 2007, unde apare cu titlul "Business policy implementation paterns within small business in Romania and european corporate business - a comparable study" (A.); obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată și a unor despăgubiri morale pentru prejudiciul de imagine adus și pentru stresul, impactul psihic provocat, în valoare de 100.000 Euro. I.

Sentința pronunțată de Tribunalul Gorj – secția I civilă Prin sentința civilă nr. 124 din 14 mai 2024, Tribunalul Gorj a respins acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Universitatea "Constantin Brâncuși" Târgu-Jiu, B., Seria Economie, ca neîntemeiată. I.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Craiova – secția I civilă Prin decizia civilă nr. 8 din 16 ianuarie 2025, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă a respins ca nefondat apelul formulat de apelanta-reclamantă A., împotriva sentinței civile nr. 128 din data de 14.05.2024, pronunțate de Tribunalul Gorj, în dosarul nr. x/2024, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Universitatea Constantin Brâncuși Târgu-Jiu, B., Seria Economie. I.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei civile nr. 8 din 16 ianuarie 2025, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă a declarat recurs reclamanta A., dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția I civilă la data de 14 martie 2025 și repartizat aleatoriu completului de filtru nr. 9, astfel cum reiese din fișa Ecris și din procesul-verbal de repartizare aleatorie . Prin cererea de recurs, recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate cu consecința rejudecării cauzei pe fond și admiterea acțiunii. Recurenta-reclamantă a susținut că își întemeiază cererea de recurs pe lipsa oricărei probe în dosar care să arate că a trimis articolele în discuție spre publicare sau că și-a dat acordul pentru publicarea acestora. La dosarul cauzei, pe fond, există Ghidul Editorial al B., Seria Economie, care solicită în mod expres: manuscrisul original al lucrării în document Template, declarația de originalitate a lucrării, fișa de evaluare a articolului care justifică decizia recenzorilor, acordul autorilor pentru publicare, taxa de publicare, corespondența electronică prin e-mail (annalsucb.economie2013@gmail.com). Dovada furnizată de Biblioteca Națională a României, în urma corespondenței electronice cu aceasta, arată că B., Seria Economie, apare editorial din anul 2008 în format fizic și din anul 2013 în format online. Recurenta-reclamantă a susținut că în anul 2007 nu putea să publice în format online în această revistă și nici nu putea să plagieze, după un articol al altui autor, întrucât revista nu exista nici în format fizic și nici online. A mai susținut că nu poate să demonstreze că nu a scris într-o revistă care nu exista, întrucât nu pot fi aduse probe că nu există ceva ce nu există. Totodată, a susținut că nu a inclus niciodată articole în discuție în lista sa de lucrări științifice și nu le-a folosit în nicio împrejurare, nu a avut cunoștință de existența lor și a considerat de la început acuzația de plagiat ca fiind neserioasă și inventată, așa cum reiese din documentele depuse la dosar. De asemenea, a învederat că și-a întemeiat acțiunea pe Legea nr. 206/2004 privind buna conduită în cercetarea științifică, dezvoltarea tehnologică și inovare, sens în care redă textul art. 2 1 alin. (1) – 2 lit. d) din această lege. În continuare, recurenta-reclamantă a redat susținerile expuse pe fondul cauzei în primă instanță. Astfel, cu privire la existența faptei ilicite a susținut că aceasta constă în includerea în lista de autori a B., Seria Economie, 2007, online, în mod intenționat și premeditat, fără acordul său, a conținutului unor articole; publicarea în numele său a două articole The rules of art. decisions management (A.); C. (D., A.); publicarea în numele altei persoane a unui articol publicat de reclamantă într-o altă revistă Managerial structure coordination as business policy effect (D.) – acest articol este preluat din Analele Universității Oradea, 2007, unde apare cu titlul Business policy implementation patterns within small business in Romania and european corporate business – a comparable study (A.). Din dosarul cauzei reiese formularea cu intenție a acuzației de plagiat în scopul sancționării, premeditarea plagiatului, ascunderea adevărului cu privire la apariția și politica editorială a revistei, furnizarea de probe adiacente, invocarea unor proceduri și documentații nelegale și nerealiste. Mai mult, deși universitatea gestionează B., Seria Economie, prin Editură, Tipografie și Departamentul Informatică, a indus în eroare instanța, așa cum a făcut și cu CNECSDTI, prin Comisia de Etică, omițând să spună că revista nu exista în 2007. A mai susținut că este evident prejudiciul adus, întrucât aceste articole puse pe site-ul revistei au fost folosite pentru a i se aduce acuzații de plagiat, acuzații care au condus la demararea unor proceduri de sancționare în universitate și la nivelul CNECSDTI, la interzicerea unor drepturi. Toate acestea i-au îngrădit drepturi elementare pentru un profesor, i-au afectat viața personală și cariera profesională pe care și-a clădit-o cu greu, cu eforturi susținute în plan didactic și științific, într-o perioadă lungă de timp. Intenționat, cu vinovăție și cu bună știință, universitatea, deși nu a adus nicio dovadă că aceste articole îi aparțin și că le-a trimis spre publicare (premise absolut necesare pentru a i se aduce acuzația de plagiat), deși știa foarte clar că această revistă nu exista la momentul publicării, a demarat toate acțiunile și procedurile prin care i s-au adus prejudicii grave de imagine: interzicerea unor drepturi fundamentale, provocarea unei stări de disconfort fizic și psihic, de stres. Au fost multe documente pe care le-a depus și un volum foarte mare de timp pe care l-a pierdut pregătind înscrisurile, mergând în instanțe, totul în detrimentul activităților sale curente, de educație și cercetare. A mai învederat că a fost nevoită să conteste în instanțe toate documentele emise în urma procedurilor derulate, așa că a ajuns la un număr de 8 dosare: 4 la Tribunalul Gorj și 4 la Curtea de Apel Craiova. Așadar, a susținut că instanțele de fond și apel nu au luat în calcul elementele certe (lipsa acordului reclamantei de publicare sau a oricărei alte dovezi că a trimis articolele la revista respectivă, inexistența revistei în anul 2007, neincluderea în lista de lucrări științifice, constatarea Comisiei de Etică cu privire la neasumarea articolelor de către reclamantă în calitate de autor, faptul că din toată munca sa de peste 30 de ani este acuzată de plagierea articolelor într-un singur număr de revistă, contrafăcut de universitate, în care a inclus 3 articole, unul după altul, fără nicio justificare) și au luat în calcul afirmații precum: dacă D. și-a asumat, reclamanta știa și și-a asumat, că a declarat în Comisia de Etică cum că ar fi posibil să fie dintr-o conferință, dar nu cert, pentru că nu a avut timpul necesar pentru a verifica "din scurt timp" la acel moment situația articolelor. A mai învederat că în universitate nu s-a organizat o conferință cu denumirea "The University – an integral part of post as mission strategies of Romania to the European Union", în 2006, din care s-ar fi preluat articolele. Din acest motiv universitatea nu a prezentat un program al conferinței, neavând cum să prezinte un program pentru o conferință care nu s-a desfășurat. A existat o singură conferință în anul 2006, care s-a numit Globalizare și identitate, conform bazei de date a Bibliotecii Naționale. I.

Apărările formulate în cauză: Intimata-pârâtă a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, anularea recursului ca nemotivat și, în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat, cu consecința menținerii deciziei atacate. În ceea ce privește nulitatea recursului pentru nemotivare, intimata-pârâtă a susținut că recurenta-reclamantă nu a invocat critici de nelegalitate, ci a urmărit o nouă judecare a cauzei prin reaprecierea situației de fapt și a probatoriului administrat în fața instanțelor de fond și apel. În ceea ce privește fondul recursului, intimata-pârâtă a susținut că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale aplicabile în speță, soluția pronunțată fiind una temeinică și legală. I.

Răspunsul la întâmpinare: Prin răspunsul la întâmpinare formulat, recurenta-reclamantă a susținut că și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât instanța de apel nu a luat în calcul toate probele administrate în cauză. A reiterat faptul că nu avea cum să publice articole în anul 2007 într-o revistă care nu exista, înființarea acesteia și primul număr apărând abia în anul 2008. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție În condițiile art. 499 teza finală C. proc. civ., analizând excepția nulității recursului prin raportare la dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Recursul este calea de atac de reformare, nedevolutivă, extraordinară și nesuspensivă de executare, prin care se realizează exclusiv un control de legalitate a hotărârii atacate și prin care partea interesată solicită, în condițiile și pentru motivele expres prevăzute de lege, desființarea unei hotărâri date fără drept de apel, în apel sau a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege. Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiași articol sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate. Tot cu nulitatea sancționează și art. 489 alin. (2) C. proc. civ. cazul în care motivele invocate nu se încadrează în cele opt motive de casare prevăzute limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ. Criticile trebuie să vizeze argumentele instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs. De asemenea, simpla încadrare în drept de către parte a unuia sau a mai multor motive de casare nu este suficientă pentru motivarea căii de atac. Aplicând aceste considerații cu caracter teoretic la speța dedusă judecății, Înalta Curte reține următoarele: Deși recurenta-reclamantă susține că și-a întemeiat recursul pe motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., motivarea acestuia nu îndeplinește rigorile impuse de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., care presupun ca, în calea de atac a recursului, să fie deduse judecății critici de nelegalitate împotriva dezlegărilor instanței de apel. Astfel, recurenta-reclamantă a criticat hotărârea atacată pe motiv că instanțele de fond au ignorat elementele certe din dosar, respectiv lipsa oricărei dovezi că ar fi trimis articolele spre publicare sau că și-ar fi dat acordul pentru publicarea acestora, inexistența revistei în anul 2007, precum și faptul că articolele nu au fost niciodată asumate sau incluse în lista sa de lucrări științifice. Totodată, aceasta a susținut că acuzația de plagiat s-a întemeiat pe articole publicate fără acordul său într-o revistă care nu exista la data pretinsei publicări, fiind ignorate aceste împrejurări și reținute în schimb simple presupuneri privind proveniența articolelor dintr-o conferință care, în realitate, nu a avut loc. Criticile, astfel cum au fost motivate, nu corespund cerințelor recursului, întrucât aduc în discuție situația de fapt a speței și modalitatea de interpretare a probatoriului administrat și nu pot forma obiect de analiză în coordonatele recursului, ele fiind incompatibile cu limitele imperativ stabilite pentru exercitarea acestei căi de atac extraordinare. În realitate, recurenta-reclamantă tinde la o reapreciere a situației de fapt stabilite de instanța devolutivă a fondului pe baza aprecierii probelor administrate, ceea ce excedează căii de atac a recursului, în cadrul căreia instanța de recurs nu este competentă să reaprecieze situația de fapt, ci este obligată să se grefeze pe cea stabilită de instanțele devolutive ale fondului, și, în exercitarea controlului său exclusiv de legalitate, conform art. 488 alin. (1) C. proc. civ., să verifice corecta aplicare a legii la respectiva situație de fapt stabilită de prima instanță și instanța de apel, neputând realiza o verificare a temeiniciei elementelor de fapt ale cauzei. Întrucât în calea extraordinară de atac a recursului nu are loc o rejudecare a fondului, scapă controlului Înaltei Curți și reiterările susținerilor expuse în fața primei instanțe (prin răspunsul la întâmpinare), cum de altfel menționează însăși recurenta-reclamantă, referitoare la existența faptei ilicite și la prejudiciul produs, aceasta ignorând faptul că asupra acestor critici prezentate drept critici de recurs a existat deja o cenzură atât din partea instanței de fond, cât și din partea instanței de apel, care au arătat argumentele pentru care criticile respective nu pot fi primite. Or, întrucât recursul este o cale de atac împotriva deciziei pronunțate de ultima instanță de fond, recurenta-reclamantă trebuia să se raporteze la considerentele acesteia și să le combată, prin expunerea unui raționament juridic contrar. Simpla reluare a susținerilor făcute în etapele procesuale anterioare, ca și cum hotărârea atacată nici nu ar exista, nu reprezintă o motivare valabilă a recursului. Aceasta întrucât, prin reluarea criticilor deja cenzurate de instanța de apel, recurenta-reclamantă tinde să obțină o nouă verificare a susținerilor sale, cu toate că legea recunoaște doar dublul grad de jurisdicție și căile extraordinare de atac. În aceste coordonate, se reține că o atare motivare a cererii de recurs nu cuprinde prin ea însăși concluzia nelegalității hotărârii atacate, deoarece nelegalitatea la care se referă cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. trebuie să fie legată de legea aplicabilă – conținutul și efectele normei – iar nu de chestiuni de fapt ori de apreciere a probelor administrate în cauză. Pe de altă parte, este necesar ca recurenta-reclamantă să demonstreze modul în care instanța de apel a încălcat normele de drept material, să arate care ar fi interpretarea corectă a acestora în raport de circumstanțele cauzei și să explice, totodată, modul în care, în aprecierea sa, aceste reguli trebuie aplicate în cauza dedusă judecății. Însă, printre susținerile sale nu se regăsește nicio critică concretă care să contrazică argumentele instanței de apel, ci doar aspecte de netemeinice a hotărârii recurate, aspecte ce nu pot face obiect de analiză în recurs. În consecință, Înalta Curte reține că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, iar recurenta-reclamantă nu s-a conformat acestor imperative, astfel că motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu este incident în cauză, fiind formal indicat, și nici nu se poate proceda la o încadrare a susținerilor formulate de recurentă prin cererea de recurs într-un alt caz expres și limitativ prevăzut de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., aspect de natură a determina incidența sancțiunii nulității recursului reglementată de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. Prin urmare, față de cele anterior reținute și cum, în speța de față, nu pot fi reținute motive de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., precum și a prevederilor art. 489 alin. (2) din același cod, va constata nul recursul declarat de recurenta-reclamantă A..