ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1939/2025

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei:

I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, secția I civilă la 27 martie 2024, sub nr. x/2024, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtele B. S.R.L. și C., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtelor, în solidar, la plata sumei de 100.000 de euro, cu titlul de daune morale.

I.2. Sentința pronunțată de Tribunalul Gorj, în apel:

Prin sentința civilă nr. 174 din 21 iunie 2024, Tribunalul Gorj, secția I civilă a admis în parte acțiunea formulată de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele C. și B. S.R.L., având ca obiect pretenții; a obligat pârâtele, în solidar, la plata către reclamant a sumei de 2.000 euro, echivalent în RON la data plății, reprezentând despăgubiri civile.

I.3. Decizia pronunțată de Curtea de Apel Craiova, în recurs:

Prin decizia nr. 450 din 28 noiembrie 2024, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă a admis apelul formulat de apelantele-pârâte B. S.R.L. și C. împotriva sentinței civile nr. 174 din 21 iunie 2024, pronunțate de Tribunalul Gorj, în contradictoriu cu intimatul-reclamant A.; a schimbat în parte sentința, în sensul că a obligat pârâtele către reclamant la plata sumei de 500 RON daune morale; a păstrat restul dispozițiilor sentinței.

II. Calea de atac formulată în cauză:

Împotriva deciziei civile nr. 450 din 28 noiembrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, a declarat recurs reclamantul A..

Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la 03 februarie 28 ianuarie 2025, sub nr. x/2024, fiind repartizată computerizat aleatoriu, spre soluționare, completului filtru nr. 2, care, prin rezoluția din 03 februarie 2025, a constatat că cererea de recurs îndeplinește cerințele prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a), c) și e) C. proc. civ. în ceea ce privește cerința impusă de lit. d) a aceluiași articol, a reținut că recurentul-reclamant a procedat la încadrarea criticilor formulate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.. în temeiul art. 24 alin. (1) și (2) raportat la art. 7 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, a stabilit că recurentul-reclamant datorează o taxă judiciară de timbru în cuantum de 200 RON, sub sancțiunea anulării cererii de recurs.

II.1. Motivele de recurs:

Recurentul-pârât A. a solicitat admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, cu cheltuieli de judecată.

În dezvoltarea motivelor de recurs, sub aspectul incidenței motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-reclamant a arătat că decizia atacată conține o motivare contradictorie sau străină de natura pricinii, în sensul că, deși, instanța de apel a constatat că fapta ilicită a fost săvârșită, apelantele fiind autoarele articolului care face obiectul litigiului, și ca i s-a produs un prejudiciu cert, suferind o daună morală evidentă, ulterior, a revenit și a apreciat că se impune reducerea daunelor de la 2.000 euro la 500 RON, invocând drept argument faptul că acordarea unor daune în sumă de 2.000 euro ar conduce indirect la lezarea dreptului la liberă exprimare al ziariștilor în general, fără ca o astfel de motivare să aibă legătură cu lucrările dosarului și să se poată invoca în cauză un interes al unor terțe persoane din afara dosarului.

Referitor la incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a arătat că instanța de apel a făcut o aplicare greșită a art. 30 din Constituția României și a principiilor normative care rezultă din practica Curții Europene a Drepturilor Omului în materia libertății de exprimare - art. 10 alin. (2) din Convenție, făcând trimitere și la art. 31 alin. (4) din Constituția României, art. 10 par. 1 și 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 19 din Pactul ONU.

Din ansamblul reglementărilor privind dreptul la liberă exprimare, rezultă că acesta nu este unul absolut, lucru pe care și instanța de apel l-a recunoscut, însă, în mod nejustificat, a redus cuantumul daunelor morale de la o suma de 2.000 euro la o suma de 500 RON, pe care a apreciat-o justă, în condițiile în care daunele morale nu trebuie să reprezinte o sursă de venit.

Or, aprecierea instanței asupra principiul reparării daunelor morale și cuantumul lor nu trebuie să fie una subiectivă în contextul în care aceste daune nu îmbracă sub nicio formă o sursă de îmbogățire sau de venit, judecătorul diminuându-le în mod nejustificat.

Astfel, acordând daune morale în cuantumul nesemnificativ de 500 RON, instanța nu a făcut altceva decât să încurajeze o libertate de exprimare a ziaristului într-o societate democratică, fără niciun fel de limită, iar posibilitatea existenței unor ingerințe ale autorităților statale în exercițiul dreptului la libertatea de exprimare, spre a se realiza scopurile enunțate de art. 10 par. 2 din Convenție, este încălcat prin hotărârea dată.

II.2. Apărările formulate în cauză:

Intimații-pârâți B. S.R.L. și C. nu au depus întâmpinare, deși cererea de recurs le-a fost comunicată la 20 februarie 2025, conform proceselor-verbale de înmânare aflate la dosar.

II.3. Procedura derulată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Reținând incidența dispozițiilor art. 24 C. proc. civ., potrivit cărora:

"Dispozițiile legii noi de procedură civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", se constată că recursul nu a parcurs procedura de filtrare, prevăzută de art. 493 C. proc. civ., având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la 27 martie 2024, ulterior datei de 21 decembrie 2018, când a intrat în vigoare Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, prin care a fost abrogat art. 493 C. proc. civ.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicare și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

alin. (6) C. proc. civ., prin rezoluția din 03 aprilie 2025, s-a fixat termen de judecată la 11 noiembrie 2025, în ședință publică, cu citarea părților, termen la care instanța a reținut cauza în pronunțare pe cererea de renunțare la judecata cererii de chemare în judecată, în temeiul dispozițiilor art. 406 alin. (4) C. proc. civ.

II.3. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Examinând cererea de renunțare la judecată, formulată de recurentul-reclamant A., prin prisma dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte reține următoarele:

Prin cererea depusă la 08 septembrie 2025, prin poștă, anterior primului termen de judecată stabilit la 16 septembrie 2025, și precizată ulterior, la 28 octombrie 2025, recurentul-reclamant A. a solicitat instanței să ia act de renuțarea sa la judecata cererii de chemare în judecată ce face obiectul dosarului nr. x/2024 al Tribunalului Gorj, secția I civilă.

Potrivit art. 9 alin. (3) C. proc. civ., în condițiile legii, partea poate, după caz, renunța la judecarea cererii de chemare în judecată sau la însuși dreptul pretins, poate recunoaște pretențiile părții adverse, se poate învoi cu aceasta pentru a pune capăt, în tot sau în parte, procesului, poate renunța la exercitarea căilor de atac ori la executarea unei hotărâri. De asemenea, partea poate dispune de drepturile sale în orice alt mod permis de lege.

Așadar, în virtutea principiului disponibilității în procesul civil, cel care învestește instanța de judecată cu o cerere poate dispune de drepturile sale renunțând la judecată dacă îndeplinește condițiile prevăzute de lege.

Condițiile renunțării la judecată sunt stabilite de art. 406 C. proc. civ., al cărui prim alineat prevede că reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă, iar al doilea alineat al aceluiași articol arată că cererea poate fi formulată fie de reclamant, fie de un mandatar cu procură specială.

Înalta Curte constată că cererea prin care se solicită renunțarea la judecată, depusă la 28 octombrie 2025, prin poștă electronică, este formulată în scris de către recurentul-reclamant A. și este însușită prin semnătură de către apărătorul acestuia, domnul avocat D., care a depus împuternicire avocațială nr. x, în baza contractului de asistență juridică nr. x din 22 martie 2024, din care rezultă că a fost mandatat în mod expres de către parte să renunțe la judecarea cererii de chemare în judecată, fiind, astfel, îndeplinite condițiile de formă ale actului de dispoziție al desistării de proces, potrivit art. 406 alin. (2) C. proc. civ.

Totodată, instanța observă că, raportat la momentul procesual la care recurentul-reclamant a înțeles să renunțe la judecată, respectiv după comunicarea cererii de recurs și ulterior primului termen de judecată din 16 septembrie 2025, ținând cont că cererea formulată la 08 septembrie 2025, în temeiul dispozițiilor art. 406 alin. (5) C. proc. civ., având un conținut ambiguu în legătură cu demersul judiciar la a cărui judecată partea a înțeles să renunțe, a fost precizată la 28 octombrie 2025, sunt aplicabile dispozițiile art. 406 alin. (4) teza I C. proc. civ., care impun obținerea acordului expres al intimaților pentru a se putea da eficiență actului de dispoziție al recurentului-reclamant în legătură cu renunțarea la judecata cererii de chemare în judecată.

Pe acest aspect, Înalta Curte constată că cererea de renunțare la judecată a fost comunicată intimaților, la 31 octombrie 2025, la sediul din Târgu Jiu, județul Gorj, fiind primită sub semnătură de către intimata C., ale cărei date de identificare au fost certificate de către agentul poștal, conform mențiunilor inserate în cuprinsul proceselor-verbale de înmânare aflate la dosar, însă aceștia nu au formulat niciun de punct de vedere, astfel că instanța urmează a face aplicarea dispozițiilor art. 406 alin. (4) C. proc. civ., în sensul că va aprecia lipsa unui răspuns ca fiind un acord tacit cu privire la cererea de renunțare formulată în cauză.

În consecință, ținând cont de principiul disponibilității părților care guvernează procesul civil, față de împrejurarea că recurentul-reclamant și-a exprimat voința de a renunța la judecata cererii de chemare în judecată, în mod expres și necondiționat, dând prevalență actului de desistare efectuat de acesta ce determină stingerea litigiului în această etapă procesuală, Înalta Curte, în temeiul art. 406 alin. (5) C. proc. civ., va admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 450 din 28 noiembrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă; va anula decizia civilă nr. 450 din 28 noiembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și sentința civilă nr. 174 din 21 iunie 2024, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția I civilă, în dosarul nr. x/2024, și va lua act de renunțarea recurentului-reclamant A. la judecarea cererii de chemare în judecată, în temeiul art. 406 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 450 din 28 noiembrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă.

Anulează decizia civilă nr. 450 din 28 noiembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și sentința civilă nr. 174 din 21 iunie 2024, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția I civilă, în dosarul nr. x/2024.

Ia act de renunțarea recurentului-reclamant A. la judecarea cererii de chemare în judecată, în temeiul art. 406 alin. (1) C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 noiembrie 2025.