Decizia nr. 197/2025 — ÎCCJ, Secția I civilă

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoșani – secția I civilă la 11 mai 2022, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâții A.N.A.F. - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Botoșani, B., C., D. S.A. București și E., solicitând: - să se constate caracterul simulat, prin interpunere de persoane, al contractului de vânzare-cumpărare încheiat între E. și B. autentificat sub nr. x/10 septembrie 1999 de B.N.P.A. F. și G., având ca obiect suprafața de 5.000 m.p. teren înscris în C.F. x (C.F. vechi x) a U.A.T. Botoșani; - să se constate caracterul simulat al procesului civil care a făcut obiectul dosarului nr. x/2015 al Judecătoriei Botoșani, prin care pârâții B. și C. au obținut, prin inducerea în eroare a judecătorului și omisiunea prezentării situației de fapt, revocarea contractului de donație autentificat sub nr. x/30 septembrie 1999 de B.N.P.A. F. și G.; - să se desființeze actul subsecvent de donație, încheiat între pârâta B. și C., autentificat sub nr. x/30 septembrie 1999 de B.N.P.A. F. și G., având ca obiect suprafața de teren dobândită anterior în baza actului simulat; - să se dispună efectuarea cuvenitelor modificări de carte funciară, în sensul revenirii la situația anterioară încheierii contractului de donație și înscrierii dreptului de proprietate comun în devălmășie asupra suprafeței de teren din mun. Botoșani, str. x jud. Botoșani, înscris în C.F. x (C.F. vechi x), în favoarea reclamantei și a pârâtului C..

Hotărârea pronunțată în primă instanță Prin sentința civilă nr. 251 din 24 martie 2023, Tribunalul Botoșani – secția I civilă a admis, în parte, acțiunea. A constatat simulația, prin interpunere de persoane, a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/10 septembrie 1999, de B.N.A. F. și G., cu privire la suprafața totală de teren de 5.000 m.p. situat în extravilanul mun. Botoșani, în pc. 136/11, sola 17, care se învecinează cu H., I., J. și DCL 151/296, identificat cu număr topografic nedefinitiv 720, în sensul că adevăratul dobânditor al imobilului este pârâtul C.. A respins, ca inadmisibilă, solicitarea de constatare a caracterului simulat al procesului civil care a făcut obiectul dosarului nr. x/2015 al Judecătoriei Botoșani. A respins, ca rămasă fără obiect, solicitarea de desființare a actului subsecvent de donație încheiat între pârâta B. și C., autentificat sub nr. x/30 septembrie 1999. A dispus efectuarea cuvenitelor modificări în cartea funciară, în sensul că se va înscrie dreptul de proprietate asupra terenului pe numele pârâtului C.. A respins excepțiile invocate și a luat act că se vor solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Hotărârea pronunțată în apel Prin decizia civilă nr. 186 din 8 februarie 2024, Curtea de Apel Suceava – secția I civilă a respins apelul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 251 din 24 martie 2023, pronunțată de Tribunalul Botoșani – secția I civilă în dosarul nr. x/2021, intimați fiind pârâții E., D.G.R.F.P. Iași – A.J.F.P. Botoșani, D. S.A. Cluj Napoca - Sucursala Botoșani și Ministerul Public, prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoșani, ca nefondat. A admis apelul declarat de pârâții B. și C. împotriva aceleiași sentințe. A schimbat, în parte, sentința civilă nr. 251/24 martie 2023 pronunțată de Tribunalul Botoșani – secția I civilă, în sensul că, înlăturând dispoziția de admitere, în parte, a acțiunii, a respins cererile având ca obiect constatarea simulației și efectuarea de modificări în cartea funciară, ca nefondate. A păstrat celelalte dispoziții ale sentinței, care nu sunt contrare prezentei decizii, cu obligarea apelantei reclamante A. la plata cheltuielilor de judecată din apel către apelanții pârâți. A obligat-o pe apelanta reclamantă A. să plătească apelantei pârâte B. suma de 4.087,22 RON, reprezentând cheltuieli de judecată din apel.

Recursul formulat în cauză Împotriva deciziei civile nr. 186 din 8 februarie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Suceava – secția I civilă a declarat recurs pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Botoșani. În dezvoltarea cererii de recurs, întemeiate pe ipotezele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. -ele 4, 6 și 8 C. proc. civ., recurenta pârâtă a susținut, în esență, următoarele critici: a. Subsumat ipotezei prevăzute de pct. 4 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurenta a susținut că hotărârea recurată a fost pronunțată cu ignorarea cadrului procesual al litigiului, trasat prin cererea de chemare în judecată de către reclamantă. Sub acest aspect, a învederat că, astfel cum a arătat și prin întâmpinarea formulată în dosarul cauzei, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași-Administrația Finanțelor Publice Județeană Botoșani este creditor personal al debitorului C., pârâtul din prezenta cauză, care figurează, în evidențele fiscale, cu suma de 299.594 RON, stabilită prin decizia de răspundere solidară nr. 24935/29 februarie 2021, prin care a fost atrasă răspunderea sa solidară pentru datoriile către bugetul de stat ale debitoarei K. S.R.L. În această calitate, autoritatea fiscală a solicitat Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară - Biroul de Carte Funciară efectuarea inscripției ipotecare a sechestrului asigurător instituit asupra debitorului urmărit C., în baza procesului-verbal nr. x/25 august 2011, care s-a realizat prin încheierea nr. 236825/12 septembrie 2011, prin care a fost admisă cererea cu privire la imobilul cu număr cadastral x, CF x Botoșani. Astfel, autoritatea fiscală este titulara unui drept real accesoriu de ipotecă legală înscris, ca atare, în registrele de publicitate imobiliară. În acest context, reclamanta a formulat cererea de constatare a caracterului simulator al contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/10 septembrie 1999 de B.N.P.A. F. și G. și al procesului civil ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2015 al Judecătoriei Botoșani, prin care s-a dispus revocarea contractului de donație autentificat sub nr. x/30 septembrie 1999 de B.N.P.A. F. și G., în contradictoriu cu recurenta pârâtă, dar și cu ceilalți titulari de drepturi reale accesorii, respectiv cu D. S.A. și cu Ministerul Public, prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoșani, doar pentru a asigura opozabilitatea efectelor hotărârii ce va se va pronunța cu privire la cererea sa. Acest aspect a fost indicat, de altfel, chiar prin cererea de chemare în judecată, motiv pentru care, în mod nelegal, s-a statuat că, în cauză, calitatea recurentei este aceea de pârâtă. În realitate, instituția procesuală care, în situațiile determinate de lege, impune soluționarea procesului civil în raport și cu o terță persoană asupra căreia s-ar putea răsfrânge efectele hotărârii judecătorești este cea specifică intervenției forțate, motiv pentru care calitatea dobândită, în prezenta cauză, de autoritatea fiscală era cea de intervenient forțat, iar nu de pârâtă, cum, eronat, s-a reținut. Stabilirea corectă a calității procesuale prezintă importanță cel puțin pe două planuri, primul este intrinsec legat de interesul legitim de a ataca o hotărâre prin care s-a respins acțiunea reclamantului, soluție care, în mod normal, nu poate fi criticată de pârâtă, și cel de-al doilea se referă la cheltuielile de judecată. Precizarea expresă a calității procesuale a recurentei, care nu este aceea de pârâtă, relevă intenția, fără echivoc a legii, de a nu mai permite obligarea sa directă, conjunct sau în solidar cu una dintre părți, acesta fiind motivul pentru care se impunea stabilirea, în mod corect, a cadrului procesual dedus judecății. Aprecierea instanței asupra calității persoanelor chemate în judecată se circumscrie dreptului și, în același timp, obligației organului judiciar de a verifica din oficiu, în tot cursul judecății, legalitatea cadrului procesual fixat de reclamant sub aspect subiectiv. În cauză, stabilirea corectă a calității părților în cadrul raportului juridic generat de cererea reclamantei se impunea a fi făcută cu atât mai mult cu cât pârâții au invocat excepția lipsei calității procesual pasive a A.N.A.F - D.G.R.F.P. Iași, a D. - Sucursala Botoșani și a Ministerului Public, prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoșani, ocazie cu care instanța învestită cu rejudecarea fondului avea posibilitatea de a sesiza greșita calificare a calității recurentei. Premisa sine qua non a calificării calității recurentei și aplicării instituției intervenției forțate trebuia să pornească de la împrejurarea că raportul juridic civil dedus judecății are o pluralitate de subiecte, fiind stabilite drepturi sau obligații juridice între mai multe subiecte de drept, fie din punct de vedere activ (titularii drepturilor subiective), fie din punct de vedere pasiv (titularii obligațiilor corelative dreptului subiectiv). Din aceasta perspectivă, calitatea recurentei de titular al unor drepturi reale accesorii cu privire la imobilul teren aparținând pârâtului C. justifica nu doar participarea sa în acest raport juridic în calitate de intervenient forțat, iar nu de pârât, ci și interesul său în realizarea unei judecăți corecte și pronunțării unei hotărâri judecătorești legale, prin care patrimoniul debitorului urmărit putea fi reîntregit cu bunurile care au fost sustrase urmăririi creditorilor prin efectul unor acte simulate. În situația în care instanța de apel a ignorat cadrul procesual corect al litigiului, în opinia recurentei, s-a realizat și o încălcare a dreptului la un proces echitabil, ce constituie o exigență a C. proc. civ., în temeiul căruia instanța era obligată să asigure desfășurarea cu celeritate a judecății, orice nerespectare a acestui drept erijându-se într-un veritabil exces de putere, motiv pentru care se impune casarea deciziei și trimiterea cauzei, spre rejudecare. b. Hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material privind simulația, proba si cauza simulației, instanța de apel făcând aplicarea lor situației de fapt reținute în speță într-o manieră eronată, contrară sensului și scopului regulilor de drept privind această instituție - motiv de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. În mod greșit, instanța de apel a reținut că, în cauză, nu s-a probat operațiunea secretă invocata de reclamantă, respectiv că nu a fost dovedită încheierea unui contract secret intre B. si E., prin care să se precizeze că C. este adevăratul cumpărător din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/10 septembrie 1999. În realitate, instanța a interpretat și aplicat, greșit, instituția juridică a cauzei, prin raportare strictă la forma actelor adoptate de părți, în condițiile în care este incidentă instituția simulației, prin fictivitate și deghizare, ce presupune, operațional, ascunderea totală a actului secret, care, ca înțelegere contractuală, este distinct de actul public. În acest sens, actul secret nu transpare din terminologia ori conținutul actului public, ci este distinct de acesta, sens în care dovada lui se realizează separat, prin orice mijloc de probă, iar nu prin mijlocirea sau interpretarea unui act fictiv. În această structură, de esența simulației este și acordul simulatoriu, adică devoalarea, în plan probator, a acordului părților de a orchestra disimularea adevărului prin încheierea unui act ostensibil, care nu corespunde realității. Din această perspectivă, analiza cauzei, în accepțiunea textului legal, înseamnă întotdeauna cercetarea, atât cât este posibil, de către judecător a resorturilor interne, a mobilurilor care au determinat partea să încheie un anume act. Această analiză nu se poate face decât prin raportare la faptele conexe și la împrejurările în care părțile au decis încheierea actului, la situația personală și materială a acestora și la beneficiile obținute din perfectarea, în maniera aleasă, a actelor juridice. Or, în speță, din analiza materialului probator rezultă, fără dubiu, faptul că pârâții au încheiat aceste acte cu scopul de a sustrage de la regimul comunității de bunuri terenul ce face obiectul contractului de vânzare-cumpărare, pe care, în mod evident, din succesiunea logică și temporală a evenimentelor prezentate de reclamantă în concluziile scrise formulate în apel, urma să fie construită o locuință familială (pentru care a fost emisă autorizația de construire la doar câteva luni după cumpărarea terenului), al cărei regim juridic generat de această situație profita reclamantului, în sensul că era protejată tocmai în ipoteza în care acesta ar fi fost urmărit de creditori, ipoteză la care, de altfel, s-a și ajuns. Astfel, în prezent, deși autoritatea fiscală deține un titlu executoriu împotriva paratului C., nu a putut proceda la executarea silită imobiliară a acestuia tocmai din cauza situației juridice generate de revenirea terenului pe care este edificată casa pârâtului, în patrimoniul mamei sale, ca efect al revocării donației. Nu s-a procedat la clarificarea regimului juridic al acestei locuințe în cadrul acțiunii de revocare a donației, în care pârâtul C. nu a chemat în judecată, în calitate de intervenienți forțați, și pe titularii de drepturi reale accesorii, înscrise, ca atare, în cartea funciară a imobilului. Procesul s-a desfășurat în totală clandestinitate, prin hotărârea pronunțată tranșându-se însă dreptul de proprietate al pârâtului asupra terenului. Instanța de apel era chemată să analizeze cauza simulației prin prisma tuturor probelor indirecte prezentate de reclamantă, din care rezulta, fără dubiu, mobilul ce a determinat părțile să încheie un anumit act și să acționeze de o anumită manieră, contrară realității. În mod evident, acest demers, parcurs corect, ar fi avut, ca efect, devoalarea acordului simulatoriu intervenit între părți. Sub acest aspect, instanța de apel a făcut aplicarea greșita a normelor materiale privind proba simulației de către terți, atât reclamanta, cât și intervenienții forțați, putând face proba acordului simulatoriu prin probe indirecte și prezumții simple, iar nu prin probarea existenței unui contract secret (contraînscris) între B. și E.. Așadar, elementul ocult al simulației nu o poate califica ca fiind ilicită în afara examinării scopului concret, mobilului care a determinat părțile să recurgă la aceasta tehnică juridică. Simulația este la adăpostul oricărei critici sau sancțiuni doar atunci când nu urmărește fraudarea legii și/sau vătămarea drepturilor și intereselor legitime ale terților. Or, în cauză, simulația urmărește ambele scopuri, motiv pentru care, în dovedirea acesteia, creditorul nu era ținut să probeze, în vreun fel, frauda si acordul simulatoriu. Simpla dovadă a prejudiciului este suficientă pentru înlăturarea aparenței mincinoase create de pârâți, iar prejudiciul creat prin scoaterea, din patrimoniul pârâtului C., a unui imobil de o valoare însemnată, care nu poate fi urmărit silit pentru acoperirea debitelor cu care acesta figurează la bugetul de stat, constituie, în mod evident, un prejudiciu însemnat. c. În ceea privește ipoteza prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a arătat că hotărârea recurată conține motive contradictorii. Astfel, deși, în cuprinsul hotărârii recurate, instanța de apel reține că nu au fost indicate de către instanța de fond probele care atestă acordul simulatoriu, pe parcursul a două pagini din decizie, nu face decât să combată tocmai acele "probe" nereținute de prima instanță în dovedirea simulației, cu ignorarea tuturor prezumțiilor legale și a probelor indirecte pe baza cărora Tribunalul a pronunțat hotărârea și care dovedesc, fără echivoc, acordul simulatoriu dintre părți. Apreciind că nu a fost probată simulația, instanța de apel ignoră însă întreg materialul probator, fără a arăta care ar fi fost probele cerute de lege pentru dovedirea simulației și făcând abstracție de prezumțiile judiciare stabilite în mod legal și corect de instanța de fond, care rezultă din elementele de fapt redate la pct. a-f din cererea de recurs. Potrivit art. 328 C. proc. civ., efectele prezumțiilor, ignorate de instanța de apel, sunt următoarele: în prima fază, partea trebuie să dovedească numai un fapt vecin și conex celui generator de drepturi și obligații, iar, în cea de-a doua fază, intervine scutirea de probă în privința faptului generator de drepturi și obligații, pentru ca, mai apoi, sarcina probei să fie inversată, dacă se intenționează răsturnarea prezumției. Or, în cauză, nu exista nicio probă care să răstoarne faptele dovedite pe calea acestor prezumții de către reclamantă, astfel încât instanța de apel nu a indicat motivele pentru care a înlăturat probele și prezumțiile reținute de instanța de fond, statuând, în mod contradictoriu, că nu există nicio probă pentru reținerea acestor prezumții, motiv pentru care se impune casarea deciziei și trimiterea cauzei, spre rejudecare. d. Subsumat motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a considerat că hotărârea este dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material cu privire la simularea procesului. Instanța de apel a reținut că nicio dispoziție legală nu prevede posibilitatea constatării caracterului simulat al unui proces civil, deși, în acest caz, simulația privește înțelegerea părților de a genera o situație litigioasă, simulată, actele de procedură realizate pentru declanșarea procesului constituind actele publice, cu consecința realizării aparenței specifice simulației. De aceea, de vreme ce legea nu distinge cu privire la domeniul de aplicare al simulației, nici nu exclude în vreun fel de la aplicare simulația având ca obiect un litigiu. Recurenta a apreciat că, în mod nelegal, prin interpretarea eronată a normelor cu privire la obiectul simulației, instanța de apel a respins cererea de constatare a simulației sub acest aspect. Astfel, revocarea mutuală a donației, care ar fi putut să fie realizată prin încheierea unui act notarial autentic intervenit între B. și fiul său, C., a fost, în realitate, disimulată într-o revocare, pe cale judiciară, a donației. Revocarea mutuală a donației este asimilabilă unui contract (în temeiul principiului simetriei actelor juridice), trebuind a fi făcută prin act autentic. În speță, însă părțile au ocolit încheierea unui act autentic notarial în care notarul era obligat să menționeze drepturile principale și/sau accesorii constituite în favoarea unor terți, prin simularea unui caz de revocare judiciară a donației. În această ipoteză, simulația nu poartă asupra actului jurisdicțional, respectiv nu are drept țintă hotărârea magistratului, ci doar voința frauduloasă a părților în acel litigiu simulat. Ca atare, hotărârea pronunțată într-un astfel de caz nu este altceva decât rezultatul aparenței litigioase create de părți prin comportamentul lor simulator, simulația fiind numai opera părților, nu și a magistratului. O astfel de cerere este admisibilă, urmând a se constata faptul că întreg litigiul a fost unul simulat și că raporturile juridice dintre părți sunt altele decât cele deduse judecății, respectiv altele decât cele ce rezultă din sentința instanței. Deși simulația în procesul civil este o instituție foarte rar întâlnită în dreptul național, totuși, simulația în dreptul procesual civil, deci, posibilitatea unui proces simulat, a fost evocată atunci când a fost analizată cauza acțiunii civile în doctrină. În ceea ce privește cauza exhibată în dosarul simulat, înregistrat la Judecătoria Botoșani sub nr. x/2015, aceasta nu îndeplinește condițiile cerute pentru promovarea unei cereri de chemare în judecată, deoarece: a) cauza nu a existat, părțile au prezentat o altă situație de fapt decât cea reală, au ascuns faptul că terenul era intabulat, că a fost trecut în intravilanul localității Botoșani și că, pe acesta, au fost edificate mai multe construcții, ceea ce a condus la admiterea acțiunii formulate de B. și la revocarea donației; b) cauza nu a fost reală, părțile pretinzând existența unei situații de fapt false, argumentele privind ingratitudinea pârâtului C. față de mama sa, injuriile adresate de acesta, fiind, în realitate, false. Simplele divergențe avute la un moment dat de fostul soț cu mama sa și unul sau două episoade izolate de ceartă, ce au fost dovedite, la dosarul cauzei, cu martorii audiați, nu pot fi, în niciun caz, asimilate atentatului la viață, cruzimilor sau injuriilor grave ori refuzului de alimente, avute în vedere de legiuitor pentru revocarea donației; c) cauza acțiunii civile nu a fost licită și morală, în realitate, urmărindu-se fraudarea terților, respectiv a creditorilor urmăritori ai pârâtului C., dar și sustragerea de la partaj a construcțiilor edificate în timpul căsătoriei. Părțile procesului civil s-au înțeles, anterior promovării cererii de chemare în judecată, cu privire la repunerea lor în situația anterioară încheierii contractului de donație, în detrimentul reclamantei, care era, la acel moment, soția pârâtului C., dar și în detrimentul creditorilor urmăritori, înțelegere care constituie, în fapt, actul secret intervenit între cei doi pârâți. În realitate, scopul pentru care B. și C. au promovat litigiul pe rolul instanței nu a fost acela prezentat în cererea de chemare în judecată, respectiv revocarea donației pentru ingratitudine, ci necesitatea de a obține o hotărâre judecătorească, cu fraudarea legii și a intereselor creditorilor pârâtului C., cu scopul de a scoate imobilul casă construit pe terenul ce a făcut obiectul donației revocate de la urmărirea silită a creditorilor acestuia. Date fiind împrejurările în care acest litigiu a fost generat, constând în falimentul societății K. S.A., în care, împotriva pârâtului C. era demarată o procedură de atragere a răspunderii solidare (fiind emisă decizia nr. 24932/29 februarie 2012), exista o urmărire penală în curs pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscala, iar D. îl executa silit în calitate de garant personal pentru creditele contractate, soluția revocării donației cu privire la suprafața de 5000 m.p., teren pe care existau și mai multe construcții de valoare mare, în cadrul unui litigiu simulat, servind, cel mai bine, intereselor pârâtului, câtă vreme, despre construcțiile existente pe acest teren nu s-a făcut vorbire în cursul procesului, dispunându-se revenirea părților în situația anterioară perfectării contractului de donație, respectiv întoarcerea terenului în patrimoniul pârâtei B.. Pentru toate aceste motive, recurenta pârâtă a solicitat admiterea căii de atac, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei, spre rejudecare.

Apărările formulate în cauză Intimații pârâți C. și B. au formulat întâmpinare, prin care au invocat excepția lipsei de interes a recurentei în declararea căii de atac și, pe fond, au solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Fără cheltuieli de judecată. Prin răspunsul la întâmpinare, recurenta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Botoșani a solicitat respingerea argumentelor invocate de reclamanții Archip prin întâmpinare. Prin întâmpinare, reclamanta A. a solicitat respingerea argumentelor invocate de reclamanții Archip prin întâmpinare. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, din perspectiva criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul nu poate fi primit, pentru considerentele ce urmează să fie expuse. a. În primul rând, trebuie arătat că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. a fost invocat, în mod formal, de către recurentă, întrucât nu se referă la imixtiunea instanței în atribuțiile altei puteri, legislativă sau executivă, ci la încălcarea dreptului la un proces echitabil în conexiune cu obligația soluționării, cu celeritate, a cauzei. În realitate, susținerile părții sunt susceptibile de încadrare în motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta arătând, în esență, că instanța a stabilit, în mod greșit, calitatea procesuală a părții ca fiind aceea de pârâtă, iar nu de intervenientă forțat, deși îi revenea obligația calificării corecte a acestei calități, în raport cu mențiunile din cererea de chemare în judecată formulată. Or, supunând dezbaterii regulile procesuale în materia calității procesuale, criticile respective se subsumează motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Susținerile recurentei, sub acest aspect, vor fi înlăturate, fiind invocate omisso medio, cu excluderea căii de atac a apelului incident, ce trebuia exercitat în condițiile art. 472 alin. (1) C. proc. civ. Astfel, în dosarul primei instanțe, pârâtul C. a invocat prin întâmpinare, printre altele, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A.N.A.F. - D.G.R.F.P. Iași, iar, prin sentința civilă nr. 251/24 martie 2023 a aceleiași instanțe, s-au respins toate excepțiile invocate în cauză, Tribunalul constatând că Direcția Generală este creditor personal al debitorului C. pentru suma de 299.594 RON, stabilită prin decizia de răspundere solidară nr. 24932/29 februarie 2021. În contextul în care soluția de admitere, în parte, a acțiunii și de constatare a simulației, prin interpunere de persoane, a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/10 septembrie 1999 de B.N.P.A. F. și G. era favorabilă recurentei, de vreme ce a contestat, în recurs, decizia nr. 186/8 februarie 2024 a Curții de Apel Suceava, prin care s-a schimbat, în parte, sentința, cu consecința respingerii cererii de chemare în judecată în integralitate, demersul procesual al pârâtei prin care putea supune dezbaterii și modifica calitatea procesuală în care a figurat, în prezentul litigiu, era declararea apelului incident, în condițiile art. 472 alin. (1) C. proc. civ. Conform textului de lege sus-menționat, dacă intimatul intenționează schimbarea soluției primei instanțe, deși îi este avantajoasă, în condițiile în care partea potrivnică declară apel principal, existând, astfel, riscul pentru intimat să cadă în pretenții, ca urmare a admiterii căii de atac declarate de adversar, singurul mijloc procesual prin care poate obține o hotărâre diferită de cea apelată, dar, în egală măsură, favorabilă lui, este promovarea unui apel incident, prin formularea unei cereri proprii în acest sens. Prin urmare, în cazul în care recurenta considera că trebuia să participe, în proces, nu în calitate de pârâtă, ci de intervenient forțat, cu aceleași drepturi procesuale ca și cele ale reclamantei, avea obligația exercitării apelului incident împotriva sentinței apelate de către reclamantă, în caz contrar nemaiputând repune în discuție calitatea procesuală stabilită în persoana sa de către prima instanță. Partea sus-menționată nu a procedat în acest sens, neformulând calea de atac prevăzută de dispozițiile art. 472 alin. (1) C. proc. civ., așa încât legitimarea procesuală pasivă determinată în primă instanța nu poate fi modificată ca urmare a formulării prezentului recurs, evident, dacă ar fi fost și admis sub acest aspect. În alți termeni, nu este posibilă invocarea direct în recurs, cu excluderea apelului incident, deci, omisso medio, a unei alte calități procesuale decât cea stabilite în primă instanță. Aceasta, indiferent de conținutul cererii de chemare în judecată și care, în opinia pârâtei, ar fi determinat o altă legitimare procesuală în raport cu cea de pârâtă și indiferent de principiul rolului activ al judecătorului, care ar fi impus calificarea juridică corectă a calității procesuale în care Direcția Generală ar fi trebuit să figureze în litigiul de față. Argumentul pentru care regulile procedurale enunțate sunt subsidiare obligației recurentei de a declara apel incident, potrivit textului de lege enunțat, constă în aceea că procesul civil este un proces al intereselor private, ceea ce presupune că, în absența demersurilor exercitate de parte, nu există cadrul procesual în care să poată fi expuse criticile pe care aceasta intenționează să le supună judecății instanței, inclusiv din perspectiva motivelor de ordine publică sau încălcării normelor procedurale prevăzute sub sancțiunea nulității absolute. De altfel, nici în dosarul primei instanțe, recurenta nu a formulat nicio apărare prin care să conteste calitatea procesuală cu care a figurat în litigiu, așa încât, cu atât mai mult, nu pot fi luate în considerare direct în recurs. În acești parametri de ordin juridic, consecința omisiunii recurentei de a declara apel incident este aceea că va menține, pe tot parcursul procesului, calitatea procesuală de pârâtă, astfel cum a fost reținută de prima instanță, din această perspectivă, sentința bucurându-se de autoritate de lucru judecat, sub aspect pozitiv. În ceea ce privește încălcarea dreptului părții la un proces echitabil, astfel cum acest drept este configurat în art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 21 alin. (3) din Constituția României și art. 6 C. proc. civ., critica, de asemenea, nu poate fi primită. Toate garanțiile procesuale pe care le conferă dreptul la un proces echitabil în fața instanțelor de judecată, privit în toate componentele sale, și anume dreptul accesului liber la justiție, celeritatea, publicitatea, egalitatea armelor ș.a. sunt condiționate de limitele trasate de partea care apelează la autoritatea judiciară pentru ocrotirea drepturilor sau intereselor sale legitime și, în mod special, de declanșarea procedurii în cadrul căreia ar beneficia de o asemenea protecție. Or, tocmai un astfel de demers este absent în cazul recurentei, care, în fazele procesuale anterioare, nu a combătut calitatea procesuală pasivă. Prin urmare, nu sunt întrunite cerințele motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., pentru admiterea recursului sub acest aspect. b.- d. Pornind de la premisa celor analizate în cadrul primului motiv de recurs, respectiv păstrarea calității de pârâtă de către recurentă, aceasta nu poate formula critici din poziția procesuală de reclamantă, în alți termeni, nu prezintă toate cerințele juridice ale condiției de exercițiu a interesului, pentru a contesta decizia instanței de apel. Astfel cum s-a arătat deja, prin hotărârea instanței de prim control judiciar, s-a respins, în integralitate, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă, singura parte care ar fi avut interes în exercitarea căii extraordinare de atac și care nu a procedat în acest sens, din perspectiva pârâtei, soluția Curții apărând ca fiindu-i favorabilă. Ca atare, pârâta nu justifică interes în formularea unor critici prin care să combată rezultatul judecății pe fond a cererii în simulație, nici sub aspectul dispozițiilor în materie pretins încălcate de către instanța de apel, nici sub cel al unui eventual raționament contradictoriu, care ar rezulta din considerentele deciziei. În esență, recurenta ar putea prezenta un interes personal, direct, în contestarea hotărârii instanței de apel, de vreme ce este creditoarea pârâtului C., iar, în caz de admitere a acțiunii formulate de reclamantă, bunul în litigiu s-ar reîntoarce în patrimoniul debitorului, dar nu justifică și un interes legitim în combaterea hotărârii, din moment ce, în calitate de pârâtă, aceasta îi este favorabilă, nefiind parte căzută în pretenții. Or, toate cerințele referitoare la condiția de exercițiu a interesului trebuie îndeplinite în mod cumulativ, ceea ce nu se poate reține în speță, pentru argumentele deja expuse. În consecință, toate criticile care privesc fondul cauzei, formulate de pârâtă nu pot fi examinate, aceasta neavând interesul de a le susține. Raportat la aceste considerente, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Botoșani.