- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
- Data
- 12 noiembrie 2025
Decizia nr. 1962/2025 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 233/2024 a Tribunalului Brașov
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei
Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov, secția civilă, în data de 27 septembrie 2022, sub nr. x/2022, reclamatul Clubul Sportiv "A." Brașov a solicitat, în contradictoriu cu pârâții B. și C., obligarea în solidar a acestora la plata sumei de 1.582.272 RON, reprezentând prejudiciul cauzat prin încălcarea art. 2 alin. (2) lit. i) din Legea nr. 227/2006 privind prevenirea și combaterea dopajului din sport și a obligațiilor contractuale asumate de părți. În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art. 1350 și art. 1357 C. civ.
Sentința pronunțată de prima instanță Prin sentința civilă nr. 233 din 23 iulie 2024, Tribunalul Brașov, secția I civilă a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului Clubul Sportiv Municipal A. Brașov, invocată de pârâtul C., ca neîntemeiată. A respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtul B., ca neîntemeiată. A respins acțiunea în răspundere civilă delictuală formulată de reclamantul Clubul Sportiv Municipal A. Brașov, în contradictoriu cu pârâtul C., ca inadmisibilă. A respins acțiunea în răspundere civilă contractuală formulată de reclamantul Clubul Sportiv Municipal A. Brașov, în contradictoriu cu pârâtul B., ca neîntemeiată. A obligat reclamantul la plata către pârâtul B. a sumei de 5000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Decizia pronunțată de instanța de apel Prin decizia civilă nr. 20/Ap din 27 ianuarie 2025, Curtea de Apel Brașov, secția civilă a anulat, ca netimbrat, apelul incident formulat de intimatul-pârât C., împotriva sentinței civile nr. 233/23.07.2024 pronunțate de Tribunalul Brașov, secția I civilă. A respins apelul formulat de apelantul-reclamant Clubul Sportiv Municipal A. Brașov, în contradictoriu cu intimații-pârâți C. și B., împotriva sentinței civile nr. 233/23.07.2024 pronunțată de Tribunalul Brașov, secția I civilă, pe care a păstrat-o. A obligat apelantul-reclamant să plătească intimatului-pârât B. suma de 1500 RON, cheltuieli de judecată parțiale în apel, reprezentând onorariu avocat. A luat act că intimatul C. a declarat că solicită cheltuieli de judecată pe cale separată.
Calea de atac exercitată în cauză Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul Clubul Sportiv Municipal A. Brașov, cale de atac cu a cărei soluționare a fost învestită Înalta Curte de Casație și Justiție – secția I civilă. Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel, susținând că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 1349, art. 1350 și art. 1357 C. civ. Cu privire la intimatul C., recurentul a susținut că decizia recurată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor de drept material prin respingerea, ca inadmisibilă, a acțiunii în răspundere civilă delictuală, fiind greșită calificarea raportului juridic dintre acest pârât și reclamant ca fiind unul contractual (și nu delictual) ce derivă din Dispoziția primarului nr. 1397/25.04.2019 și din regulamentul intern al clubului, deși nu există un contract de muncă scris între părți. A mai susținut că instanța de apel a omis să observe că decizia de numire emisă de Primarul Municipiului Brașov este afectată de vicii de legalitate, ceea ce lipsește, în opinia sa, raportul dintre părți de caracterul contractual, care putea fi incident doar dacă exista un contract valabil încheiat între părți sau o decizie de Primar emisă în condiții de legalitate. Cu privire la intimatul B., recurentul a susținut încălcarea de către instanța de apel a normelor referitoare la evaluarea certitudinii prejudiciului, respectiv instanța a omis că prejudiciul nu se rezumă strict la plățile salariale, ci la diminuarea clară și cuantificabilă a valorii investiției realizate în echipă, investiție devenită inutilă prin retrogradarea (echipei de handbal) și excluderea din competiții cauzată direct de încălcarea gravă a obligațiilor contractuale de informare antidoping de către acest intimat. Concluzionând, recurentul a susținut că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile privind legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, ignorând că fapta intimatului B. a fost factorul determinant pentru aplicarea sancțiunilor antidoping și pentru prejudiciul material cert suferit de club prin pierderea investițiilor realizate în vederea obținerii unor performanțe sportive superioare.
Apărările formulate în cauză Prin întâmpinare, intimatul B. a invocat, în principal, excepția nulității recursului pentru lipsa criticilor de nelegalitate, iar pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Totodată, a solicitat obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 5.000 RON reprezentând onorariu avocat. Prin întâmpinare, intimatul C. a invocat excepția nulității recursului pentru lipsa criticilor de nelegalitate, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. A solicitat cheltuieli de judecată, fără a depune dovezi în acest sens. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor formulate în motivele de casare prevăzute de lege, invocată de intimați, Înalta Curte constată că recursul este nul pentru considerentele ce urmează să fie expuse: Prin criticile formulate, întemeiate formal pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a invocat o pretinsă încălcare sau aplicare greșită a dispozițiilor de drept material cuprinse în art. 1349, art. 1350 și art. 1357 C. civ., ce reglementează răspunderea civilă delictuală și contractuală, precum și condițiile pentru angajarea răspunderii pentru fapta proprie. În concret, recurentul este nemulțumit de soluția instanței de apel care a confirmat raționamentul primei instanțe în privința respingerii ca inadmisibilă a acțiunii în răspundere civilă delictuală față de intimatul C., în opinia sa, fiind calificată greșit natura juridică a raportului juridic dintre acest intimat și recurent ca fiind una de natură contractuală, în condițiile în care decizia de numire a acestui intimat (Dispoziția nr. 1397/25.04.2019 emisă de Primarul Municipiului Brașov) "suferă sub aspectul legalității sale", iar cu privire la intimatul B. a susținut încălcarea de către instanța de apel a normelor referitoare la evaluarea certitudinii prejudiciului. Verificând ansamblul susținerilor părții, deși aparent subsumabile motivului de casare invocat, se constată, însă, că în realitate acestea nu sunt unele de nelegalitate și, drept urmare, nu pot face obiect concret de analiză pentru instanța de recurs, întrucât, pe de o parte, recurentul a reluat susținerile expuse în cadrul motivelor de apel, care au primit deja dezlegare jurisdicțională din partea instanței de prim control judiciar, iar, pe de altă parte, a omis să dezvolte critici care să vizeze în concret raționamentul instanței de apel. Astfel, se observă că, fără a se grefa în mod concret pe considerentele actului jurisdicțional atacat care au înlăturat aceleași afirmații, reținând corecta determinare, de către prima instanță, a naturii juridice contractuale a raportului juridic dintre reclamant și pârâtul C., recurentul tinde, în realitate, la contestarea Dispoziției nr. 1397/25.04.2019 a Primarului Municipiului Brașov pentru a justifica excluderea unei răspunderi contractuale în cauză. Însă, sub acest aspect, instanța de apel, analizând solicitarea apelantului-reclamant de înlăturare a dispozițiilor art. 63 alin. (1) lit. d) și alin. (5) din Legea nr. 215/2001 ce constituie temeiul de drept al Dispoziției nr. 1397/25.04.2019, a apreciat că excedează problemelor de drept puse în discuție pentru că natura și conținutul acestui act juridic nu mai pot fi reexaminate, în condițiile în care decizia nu a fost contestată la momentul emiterii sale, astfel că orice susținere cu privire la fundamentul juridic al acestei dispoziții a intrat în puterea lucrului judecat. Instanța de apel a mai apreciat că, deși nu a fost încheiat și un contract de muncă, negotium, cu intimatul, totuși nu poate fi exclusă existența unui raport contractual, în condițiile în care, pe de o parte, potrivit art. 278 Codul muncii pot exista raporturi juridice de muncă neîntemeiate pe un contract de muncă în măsura în care reglementările nu sunt complete sau aplicarea lor este incompatibilă cu specificul raporturilor de muncă, iar pe de altă parte, fiind vorba despre exercitarea unei funcții de conducere în cadrul clubului sportiv, în temeiul art. 277 Codul muncii, aceasta presupune exercitarea unor atribuții de coordonare, conducere și control specifice unui raport contractual, fapt ce atrage o răspundere contractuală ce o exclude pe cea delictuală. În acest context, se observă că recurentul nu a formulat nicio critică de nelegalitate cu privire la considerentele instanței de apel vizând autoritatea de lucru judecat a Dispoziției nr. 1397/25.04.2019, prin simplul fapt al necontestării în termen, și nici cu privire la incidența prevederilor art. 277-278 din Codul muncii în justificarea naturii juridice contractuale a raporturilor dintre părți chiar și în lipsa unui negotium. Ca atare, reiterând, neprocedural, susținerile vizând soluția de respingere ca inadmisibilă a acțiunii în răspundere civilă delictuală îndreptate împotriva pârâtului C., recurentul lasă, deliberat, în afara analizei, statuările instanței de prim control judiciar asupra acelorași critici, care s-a raportat la dispozițiile legale din Codul muncii, cu privire la care recurentul nu a făcut nicio referire în cererea dedusă judecății. Drept urmare, cum recurentul nu tinde, prin critici punctuale, la infirmarea considerentelor regăsite în hotărârea atacată, simplele susțineri formulate prin cererea de recurs cu privire la presupusa calificare greșită a naturii raportului juridic dintre părți și indicarea formală a dispozițiilor art. 1349, art. 1350 și art. 1357 C. civ. nu pot fi deduse spre examinare instanței de recurs, ca fiind critici de nelegalitate. Aceasta întrucât, a motiva recursul presupune, în egală măsură, atât indicarea motivului de recurs, prin identificarea unuia dintre cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., cât mai ales dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor susțineri privind legalitatea raționamentului instanței de apel. Or, formulate fiind doar în termeni generali și prin simple referiri, formale, la normele de drept material care reglementează răspunderea civilă, fără însă a se grefa pe considerentele actului jurisdicțional atacat, susținerile nu pot fi considerate ca opunând critici propriu-zise de nelegalitate deciziei atacate. În mod similar, doar sub aparența unor critici de nelegalitate se înscriu și susținerile referitoare la răspunderea contractuală a intimatului B., recurentul pretinzând încălcarea de către instanța de apel a normelor referitoare la evaluarea certitudinii prejudiciului, respectiv omiterea faptului "că prejudiciul nu se rezumă strict la plățile salariale, ci la diminuarea clară și cuantificabilă a valorii investiției realizate în echipă, investiție devenită inutilă prin retrograrea (echipei de handbal) și excluderea din competiții, cauzată direct de încălcarea gravă a obligațiilor contractuale de informare antidoping de către intimatul B.". Cu privire la acest intimat, deși s-a reținut că există fapta ilicită și vinovăția acestuia în săvârșirea faptei (statuare a primei instanțe intrată în autoritatea de lucru judecat, ca urmare a nedeclarării de către această parte a apelului incident), totuși instanța de apel a apreciat că nu poate reține că prejudiciul indicat este produs de acesta și are legătură cu fapta sa, mai ales că obligația de reparare a prejudiciului este una divizibilă, iar reclamantul nu a făcut nicio distincție între obiectul pretențiilor formulate în contradictoriu cu fiecare dintre intimați. Mai exact, prin decizia recurată nu s-a negat existența unei fapte ilicite în sarcina acestui intimat, ci ceea ce s-a subliniat a fost că solidaritatea nu operează, iar la producerea prejudiciului (care este cerut doar de la intimat) au contribuit și sportivele echipei, iar răspunderea civilă trebuie atrasă proporțional cu participarea fiecăruia la cauzarea prejudiciului, neputându-se aplica doar intimatului B.. Sub acest aspect al obligației divizibile și al prejudiciului care trebuia stabilit de reclamant în raport de participarea fiecăruia dintre pârâți la producerea faptei, recurentul nu a formulat o veritabilă critică de nelegalitate, ci s-a limitat la a susține că există o legătură de cauzalitate între faptă și prejudiciu reglementată prin dispoziții aplicate greșit de către instanța de apel. Susținerile recurentului nu relevă, nici de această dată, un aspect propriu-zis de nelegalitate a deciziei atacate, ci, mai degrabă, nemulțumirea cu privire la soluția pronunțată și starea de fapt reținută de instanțele de fond, chestiune exclusă controlului de legalitate. Or, pentru învestirea corespunzătoare a instanței de recurs, date fiind elementele și natura raportului juridic de despăgubire‚ recurentul era ținut a combate, de o manieră efectivă, considerentele instanței devolutive de control judiciar care a reținut ca fiind incidentă răspunderea civilă contractuală în cazul intimatului C., iar cu privire la intimatul B. a argumentat de ce acesta nu poate fi obligat la suportarea întregului prejudiciu, câtă vreme solidaritatea nu oprează în acest tip de răspundere (decât dacă este prevăzută expres), iar reclamantul nu a făcut distincție între obiectul pretențiilor formulate în contradictoriu cu fiecare dintre intimații-pârâți, deși obligația era una divizibilă. Prin urmare, dată fiind lipsa unei argumentații juridice pertinente, grefate pe conținutul concret al hotărârii atacate, nu se poate decela care anume sunt greșelile imputate instanței devolutive de control judiciar din perspectiva motivelor de recurs invocate. Pentru toate aceste considerente, având în vedere că aspectele deduse judecății nu sunt subsumabile motivelor de casare expres prevăzute de lege și nici nu se pot reține motive de ordine publică, ce pot fi invocate din oficiu, conform art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va constata nulitatea recursului declarat de reclamantul Clubul Sportiv Municipal A. Brașov împotriva deciziei nr. 20/Ap din 27 ianuarie 2025 a Curții de Apel Brașov, secția civilă. În raport cu soluția pronunțată, în temeiul dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte îl va obliga pe recurentul Clubul Sportiv Municipal A. Brașov la plata în favoarea intimatului B. a sumei de 5000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariu avocat, justificate cu factura seria x nr. x/01.03.2015 și confirmarea electronică a plății.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Constată nul recursul declarat de reclamantul Clubul Sportiv Municipal A. Brașov împotriva deciziei nr. 20/Ap din 27 ianuarie 2025 a Curții de Apel Brașov, secția civilă. Obligă recurentul la plata către intimatul B. a sumei de 5000 RON, reprezentând onorariu de avocat. Definitivă. Pronunțată astăzi, 12 noiembrie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.