ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2434/2024

Ședința publică din data de 05 noiembrie 2024

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, la data de 21.03.2023, sub nr. de dosar x/2023, reclamantul Club Sportiv Municipal Constanța, în contradictoriu cu pârâtul A., a formulat acțiune în anularea hotărârii arbitrale și suspendarea hotărârii arbitrale, prin care a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce-o va pronunța să dispună suspendarea hotărârilor Federației Române de Handbal - Comisia de Soluționare a Litigiilor nr. 630/14.12.2022 pronunțată în dosarul nr. x/2022 și a Federației Române de Handbal - Comisia Centrală de Apel nr. 53/18.01.2023 pronunțată în dosarul nr. x/2022 până la soluționarea prezentei acțiuni în anulare, anularea hotărârilor Federației Române de Handbal - Comisia de Soluționare a Litigiilor nr. 630/14.12.2022 pronunțată în dosarul nr. x/2022 și a Federației Române de Handbal - Comisia Centrală de Apel nr. 53/18.01.2023 pronunțată în dosarul nr. x/2022 [art. 608, alin. (1), lit. a), d), g), h) C. proc. civ. și, în principal, trimiterea cauzei înspre competentă judecare Judecătoriei Constanța, secția civilă [art. 613, alin. (3), lit. a) C. proc. civ. raportat la art. 608, alin. (1), lit. b) C. proc. civ., iar, în subsdiar, trimiterea cauzei spre competentă judecare Tribunalului Constanța, secția I civilă [art. 613, alin. (3), lit. a) C. proc. civ. raportat la art. 608, alin. (1), lit. a) C. proc. civ.).

A mai solicitat, în subsidiar, pronunțarea hotărârii de anulare și administrarea probelor solicitate și neadministrate de către instanțele arbitrale și, după administrarea acestora, rejudecarea fondului în sensul:

a) în principal, a respingerii acțiunii ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă ca urmare a admiterii excepției lipsei calității procesuale active a reclamantului A.;

b) în subsidiar, a respingerii acțiunii ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă ca urmare a admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a CSM Constanta;

c) în subsidiar, a respingerii acțiunii ca neîntemeiată ca urmare a admiterii excepției de neexecutare;

d) în subsidiar, a respingerii acțiunii ca neîntemeiată.

În subsidiar, reclamantul a solicitat rejudecarea în fond în sensul:

a) în principal, a respingerii acțiunii ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă ca urmare a admiterii excepției lipsei calității procesuale active a reclamantului A.;

b) în subsidiar, a respingerii acțiunii ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă ca urmare a admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a CSM Constanța;

c) în subsidiar, a respingerii acțiunii ca neîntemeiată ca urmare a admiterii excepției de neexecutare;

d) în subsidiar, a respingerii acțiunii ca neîntemeiată. A mai solicitat obligarea pârâtului la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză.

Prin sentința civilă nr. 116F din 26 septembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a IV-a civilă, s-a admis excepția excepția necompetenței generale a instanțelor și, în consecință, s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Club Sportiv Municipal Constanța, ca inadmisibilă.

Prin decizia civilă nr. 2F din 17 ianuarie 2024, pronunțată de aceeași instanță, s-a admis cererea de completare a dispozitivului sentinței nr. 116F/26.09.2023, cerere formulată de petentul A. și s-a dispus completarea sentinței în sensul obligării reclamantei la plata către pârât a sumei de 1.500 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței și a deciziei pronunțate de Curtea de Apel București, reclamantul Club Sportiv Municipal Constanța a formulat cereri de recurs, criticând hotărârile atacate pentru nelegalitate.

Recurentul reclamant a solicitat, în principal, admiterea recursului declarat împotriva sentinței, casarea hotărârii recurate atât ca urmare a încălcării regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității (art. 488 pct. 5 C. proc. civ.) cât și a aplicării greșite a normelor de drept material (art. 488 pct. 8 C. proc. civ.) și trimiterea spre rejudecare instanței de fond, ca urmare a soluționării cauzei fără a intra în judecata fondului prin greșita admitere a excepției necompetenței generale a instanței de judecată (art. 497 C. proc. civ.); în subsidiar, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate atât ca urmare a încălcării regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității (art. 488 pct. 5 C. proc. civ.) cât și a aplicării greșite a normelor de drept material (art. 488 pct. 8 C. proc. civ.) și trimiterea cauzei spre competentă rejudecare organului cu caracter jurisdicțional competent pentru a judeca acțiunea în anulare.

Recurentul reclamant a susținut că hotărârea recurată reprezintă produsul unei înțelegeri imperfecte a mecanismului acțiunii în anulare a unei hotărâri arbitrale și a limitelor obiectului dedus judecății primei instanțe de către reclamanta recurentă și a competenței de judecare a unei astfel acțiuni.

Astfel, contrar celor reținute de către prima instanță, reclamantul nu a solicitat rejudecarea cauzei în fond Curții de Apel București, asemenea unei instanțe de control judiciar ce rejudecă cauza în fapt și în drept, ci a formulat o acțiune în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 608 C. proc. civ. cât timp dispozițiile legale stipulează expressis verbis dreptul părții dintr-un litigiu arbitral să supună curții de apel în circumscripția căreia a avut loc arbitrajul o acțiune în anulare pentru motivele limitative de anulare a acestei hotărâri arbitrale în temeiul art. 608 C. proc. civ., nu se poate susține că o astfel de cerere ar fi inadmisibilă.

Soluția pronunțată de către instanța de fond, în sensul că instanțele române n-ar fi competente să judece o acțiune în anularea unei hotărâri arbitrale contravine dispozițiilor art. 610 C. proc. civ. care conferă competența judecării acțiunii în anulare instanțelor de drept intern.

Mai mult, această soluție a fost pronunțată în condițiile în care instanța de fond a reținut expres că în fața Comisiilor jurisdicționale ale Federației Române de Handbal a avut loc o judecată arbitrală.

Ceea ce instanța de fond reține în mod greșit este aplicabilitatea art. 58 din Statutul Federației Române de Handbal, care se aplică în ceea ce privește litigiile pe fondul disputelor respective dintre părțile litigante, însă această dispoziție legală nu privește mecanismul acțiunii în anulare arbitrală, care este de competența exclusivă a instanțelor de judecată interne, conform art. 610 C. proc. civ.

Consideră că instanța de fond nu se putea pronunța în mod efectiv asupra excepției necompetenței generale a instanțelor de judecată, întrucât în vederea analizei respectivei excepții ar fi fost necesar a avea la dosarul cauzei toate înscrisurile din respectiva procedură.

În subsidiar, arată că dacă ab absurdum s-ar considera că dispozițiile art. 608 și urm. C. proc. civ. n-ar fi aplicabile în prezenta cauză, chiar și în acest caz s-ar impune admiterea recursului.

Arată că instanța de fond a admis excepția necompetenței generale a instanțelor de judecată pe motiv că această competență ar aparține unui organ cu activitate jurisdicțională al Federației Române de Handbal, iar nu unui organ fără activitate jurisdicțională cum art. 132 alin. (4) C. proc. civ. are în vedere pentru a se pronunța respingerea ca inadmisibilă a cauzei.

Cu toate acestea însă, instanța de fond nu a stabilit care dintre acesta ar avea competența de a judeca cauza, ci a respins acțiunea ca inadmisibilă, soluție ce nu poate fi pronunțată conform art. 132 alin. (1) C. proc. civ. decât dacă cauza nu este de competența instanțelor române sau dacă aparține unui organ fără activitate jurisdicțională.

Precizează că, în speță nu este vorba despre un arbitraj ad-hoc care să determine conform art. 554 alin. (1) C. proc. civ. ultima teză, respingerea cererii ca nefiind de competența instanțelor judecătorești.

În ceea ce privește recursul exercitat împotriva deciziei de completare a sentinței cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată, recurenta formulează critici subsumate art. 488 pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Susține că documentul atașat întâmpinării nu întrunește condițiile art. 1504 C. civ., astfel că nu rezultă dovada plății de către pârât a onorariului avocațial în cuantum de 1500 RON.

De asemenea, decizia este nemotivată în fapt și în drept, în raport cu dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., instanța neindicând motivele pentru care a înlăturat apărările reclamantului.

Solicită admiterea recursului declarat împotriva deciziei, casarea hotărârii recurate atât ca urmare a încălcării regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității (art. 488 pct. 5 C. proc. civ.), a aplicării greșite a normelor de drept material (art. 488 pct. 8 C. proc. civ.) cât și pentru lipsa motivelor pe care se întemeiază hotărârea recurată (art. 488 pct. 6 C. proc. civ.) și trimiterea spre rejudecare instanței de fond sau organului cu caracter jurisdicțional competent.

În cauză s-a depus întâmpinare de către pârâtul A., care a solicitat respingerea recursului.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Examinând hotărârile atacate, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

În cauză, așa cum rezultă din cele ce preced, reclamantul Club Sportiv Municipal Constanța a solicitat Curții de Apel București anularea hotărârilor arbitrale nr. 630/14.12.2022 pronunțată în dosarul nr. x/2022 al Federației Române de Handbal - Comisia de Soluționare a Litigiilor și nr. 53/18.01.2023 pronunțată în dosarul nr. x/2022 al Federației Române de Handbal - Comisia Centrală de Apel, precum și suspendarea acestora, întemeindu-și cererea pe art. 608 și art. 612 C. proc. civ.

Potrivit art. 608 alin. (1) C. proc. civ., "Hotărârea arbitrală poate fi desființată numai prin acțiune în anulare pentru unul dintre următoarele motive:

a) litigiul nu era susceptibil de soluționare pe calea arbitrajului;

b) tribunalul arbitral a soluționat litigiul fără să existe o convenție arbitrală sau în temeiul unei convenții nule ori inoperante;

c) tribunalul arbitral nu a fost constituit în conformitate cu convenția arbitrală;

d) partea a lipsit la termenul la care au avut loc dezbaterile și procedura de citare nu a fost legal îndeplinită;

e) hotărârea a fost pronunțată după expirarea termenului arbitrajului prevăzut la art. 567, deși cel puțin una dintre părți a declarat că înțelege să invoce caducitatea, iar părțile nu au fost de acord cu continuarea judecății, potrivit art. 568 alin. (1) și (2);

f) tribunalul arbitral s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut ori a dat mai mult decât s-a cerut;

g) hotărârea arbitrală nu cuprinde dispozitivul și motivele, nu arată data și locul pronunțării ori nu este semnată de arbitri;

h) hotărârea arbitrală încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziții imperative ale legii;

i) dacă, după pronunțarea hotărârii arbitrale, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra excepției invocate în acea cauză, declarând neconstituțională legea, ordonanța ori o dispoziție dintr-o lege sau dintr-o ordonanță care a făcut obiectul acelei excepții ori alte dispoziții din actul atacat, care, în mod necesar și evident, nu pot fi disociate de prevederile menționate în sesizare."

Textul este situat în Cartea a IV-a a C. proc. civ. – Despre arbitraj – Titlul V – Desființarea hotărârii arbitrale și reglementează calea de atac prin care poate fi dedus instanței controlul asupra hotărârii tribunalului arbitral, precum și limitele în care acest control poate fi exercitat.

Instanța sesizată cu acțiunea în anulare a hotărârii arbitrale a apreciat în esență că normele din Statutul Federației Române de Handbal ce instituie competența organelor de jurisdicție ale Federației constituie clauze arbitrale, astfel încât cererea nu este de competența instanțelor române.

Astfel, s-a reținut în sentința recurată că "(…) prin art. 48 alin. (1) se prevede că litigiile izvorâte din sau în legătură cu activitatea handbalistică din România, în care sunt angrenate cluburile afiliate, urmează a fi soluționate exclusiv de către comisiile cu atribuții jurisdicționale din cadrul F.R.H. Totodată, alin. (2) prevede că F.R.H., membrii afiliați la F.R.H., jucătorii, oficialii, antrenorii, nu vor înainta litigiile instanțelor judecătorești, până la epuizarea căilor jurisdicționale sportive, cu excepția situației în care legislația aplicabilă instituie cu titlu imperativ obligația soluționării litigiilor în fața instanțelor competente. De asemenea, alin. (3) prevede că membrii F.R.H. consimt faptul că odată cu afilierea la F.R.H. se supun jurisdicțiilor cu atribuții jurisdicționale din cadrul F.R.H.

Statutul Federației reprezintă un contract care este reglementat de C. civ.. În consecință, raporturile dintre persoanele afiliate, ori dintre acestea și Federație se încadrează în ipoteza prevăzută de dispozițiile statutare și regulamentare menționate anterior și sunt guvernate de principiul forței obligatorii a acestuia.

Pe de altă parte, Curtea observă că se solicită celor implicați în activitățile sportive, recunoașterea instanțelor sportive, astfel cum sunt prevăzute în statutul federațiilor internaționale și tot din acest motiv în Legea sportului și educației fizice nr. 69/2000, s-a prevăzut în art. 36 că federațiile sportive naționale se organizează și funcționează în baza statutului propriu elaborat în conformitate cu prevederile prezentei legi și cu statutele federațiilor internaționale corespondente.

Astfel, Curtea consideră că prevederile din regulamentele sportive care impun jurisdicția unor tribunale sportive reprezintă, în mod evident, clauze care învestesc instanțe arbitrale, excluzând pentru litigiile ce fac obiectul lor, competența instanțelor de drept comun, iar incidența clauzei compromisorii este dată și de acordul prealabil al membrilor afiliați care au adoptat respectivul statut. Prin urmare, membrii FRH, deci și petentul, sunt obligați să respecte întotdeauna statutele, regulamentele, directivele și deciziile F.R.H., FIHA. Prin urmare, competența instanței de față nu poate fi reținută în această etapă."

Nu este, deci, în dispută, calificarea clauzelor analizate ale Statutului ca având natura unei clauze compromisorii, ce atrag competența de rezolvare a disputei de către organismele arbitrale din cadrul Federației.

Cu toate acestea, în mod nelegal a exclus prima instanță competența instanțelor române pentru acțiunea în anularea hotărârilor arbitrale pronunțate în rezolvarea litigiului conform clauzelor compromisorii.

Astfel, nu rezultă din raționamentul expus în sentința recurată care este construcția juridică ce a permis concluzia inadmisibilității acțiunii în anulare pentru motivul că prevederile art. 48 din Statutul FRH reprezintă normă specială, derogatorie de la art. 608 și art. 609 C. proc. civ.

Pe de-o parte art. 48 din Statut prevede, cum s-a arătat deja, că F.R.H., membrii afiliați la F.R.H., jucătorii, oficialii, antrenorii, nu vor înainta litigiile instanțelor judecătorești, până la epuizarea căilor jurisdicționale sportive, fără a exclude exercitarea dreptului la acțiunea în anulare în fața instanței judecătorești ulterior acestui moment (al epuizării căilor jurisdicționale sportive).

Se impune astfel a sublinia distincția necesară între obligativitatea deducerii litigiilor izvorâte din sau în legătură cu activitatea handbalistică spre competentă soluționare jurisdicției sportive organizate conform Statutului FRH și posibilitatea ca rezultatul acestei proceduri jurisdicționale să fie supus controlului de legalitate reglementat prin calea acțiunii în anularea hotărârii arbitrale, instanța de judecată învestită conform art. 608 C. proc. civ. nefiind chemată a soluționa pe fond disputa dintre părți, ci a statua exclusiv cu privire la motivele arătate în această prevedere legală.

Pe de altă parte, potrivit art. 609 C. proc. civ., "(1) Părțile nu pot renunța prin convenția arbitrală la dreptul de a introduce acțiunea în anulare împotriva hotărârii arbitrale. (2) Renunțarea la acest drept se poate face numai după pronunțarea hotărârii arbitrale.", iar din economia acestui text rezultă că însuși legiuitorul a prevăzut necesitatea de a asigura calea necesară exercitării controlului judiciar de legalitate din partea instanței în limita motivelor expres și limitativ enunțate de art. 608 alin. (1) C. proc. civ.

Nu se identifică în acest context nicio dispoziție legală sau convențională care să excludă acest control în materia pendinte, control pe care, după cum s-a arătat, nu îl pot exclude nici părțile prin convenția lor anterior pronunțării hotărârii arbitrale.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 497 C. proc. civ. și constatând incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., cu referire la incorecta aplicare a dispozițiilor art. 608 și art. 609 C. proc. civ., văzând și dispozițiile art. 176 pct. 3 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința recurată și va trimite cauza la Curtea de apel spre rejudecare.

În ceea ce privește recursul declarat împotriva deciziei nr. 2F din 17 ianuarie 2024 pronunțate de Curtea de Apel București – secția a IV-a civilă, se constată că, prin această decizie, instanța a soluționat cererea pârâtului de acordare a cheltuielilor de judecată, prin reținerea culpei procesuale a reclamantei rezultate din respingerea acțiunii sale.

Dată fiind soluția de casare ce urmează a fi pronunțată în privința sentinței prin care a fost respinsă acțiunea, decizia asupra cererii de completare a acestei sentințe cu soluția dată cererii de acordare a cheltuielilor de judecată urmează a fi, de asemenea, casată, în temeiul art. 179 alin. (3) și art. 497 C. proc. civ., soluția asupra cererii de acordare a cheltuielilor de judecată fiind într-un raport de dependență procesuală în raport cu soluția care se va pronunța în rejudecarea cererii reclamantei. În consecință, cererea pârâtului de acordare a cheltuielilor de judecată va forma, de asemenea, obiect al rejudecării.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de recurentul-reclamant Club Sportiv Municipal Constanța împotriva sentinței nr. 116F din 26 septembrie 2023 și a deciziei nr. 2F din 17 ianuarie 2024, ambele pronunțate de Curtea de Apel București – secția a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât A..

Casează sentința și decizia atacate și trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 05 noiembrie 2024.