ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1132/2024

Ședința publică din data de 23 aprilie 2024

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

Prin cererea înregistrată la 06.02.2023 sub nr. x/2023 pe rolul Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, reclamantul Club Sportiv Municipal Constanța, în contradictoriu cu pârâții Comisia Centrală de Apel a Federației Române de Handbal, Comisia Centrală de Disciplină a Federației Române de Handbal, A., Federația Română de Handbal, a formulat acțiune în anularea hotărârii arbitrale, prin care a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța să dispună:

- Anularea hotărârii arbitrale nr. 14.6. din 15.11.2022 pronunțate de către Comisia Centrală de Disciplină a Federației Romane de Handbal si a deciziei nr. 41/14.12.2022 pronunțată în dosarul nr. x/2022 de către Comisia Centrală de Apel a Federației Române de Handbal (art. 608, alin. (1), lit. a), d), g), h) C. proc. civ.), cu reținerea cauzei spre rejudecare de către Curtea de Apel și, în rejudecare:

a) În principal, admiterea excepției necompetenței generale si respingerea sesizării formulate de către observatorul jocului, B., delegat din partea Federației Române de Handbal la meciul din Liga Națională de Handbal Masculin disputat în data de 04.11.2022 între echipele Club Sportiv Municipal Constanța și C., ca fiind inadmisibilă (art. 132, alin. (4) C. proc. civ.),

b) În subsidiar, respingerea sesizării formulate de către observatorul jocului delegat din partea Federației Române de Handbal la meciul din Liga Națională de Handbal Masculin disputat în data de 04.11.2022 între echipele Club Sportiv Municipal Constanta și C. și exonerarea Club Sportiv Municipal Constanta de orice sancțiune;

- Cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 77F din 13 iunie 2023 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, s-a admis excepția inadmisibilității cererii și, în consecință, s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Club Sportiv Municipal Constanța, ca inadmisibilă, nefiind de competența instanțelor române.

Împotriva sentinței pronunțate de Curtea de Apel București a declarat recurs reclamantul Club Sportiv Municipal Constanța, solicitând, în principal, admiterea recursului, casarea hotărârii recurate atât ca urmare a încălcării regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității (art. 488 pct. 5 C. proc. civ.) și trimiterea spre rejudecare instanței de fond, ca urmare a soluționării cauzei în mod greșit fără a intra în judecata fondului prin greșita admitere a excepției necompetenței generale a instanței de judecată (art. 497 C. proc. civ.); în subsidiar, solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate atât ca urmare a încălcării regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității (art. 488, pct. 5 C. proc. civ.) și trimiterea cauzei spre competentă rejudecare Judecătoriei Sectorului 1 București, ca urmare a soluționării cauzei în mod greșit fără a intra în judecata fondului, prin greșita admitere a excepției necompetenței generale a instanței de judecată (art. 497 C. proc. civ.)

Susține că hotărârea recurată reprezintă produsul unei înțelegeri imperfecte a mecanismului acțiunii în anulare a unei hotărâri arbitrale și a limitelor obiectului dedus judecății primei instanțe de către reclamanta recurentă și a competenței de judecare a unei astfel acțiuni.

Astfel, contrar celor reținute de către prima instanță, reclamantul nu a solicitat rejudecarea cauzei în fond Curții de Apel București, asemenea unei instanțe de control judiciar ce rejudecă cauza în fapt si în drept, ci a formulat o acțiune în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 608 C. proc. civ. cât timp dispozițiile legale stipulează expressis verbis dreptul părții dintr-un litigiu arbitral să supună curții de apel în circumscripția căreia a avut loc arbitrajul, o acțiune în anulare pentru motivele limitative de anulare a acestei hotărâri arbitrale în temeiul art. 608 C. proc. civ., nu se poate susține că o astfel de cerere ar fi inadmisibilă.

Soluția pronunțată de către instanța de fond, în sensul că instanțele române n-ar fi competente să judece o acțiune în anularea unei hotărâri arbitrale contravine dispozițiilor art. 610 C. proc. civ. care conferă competența judecării acțiunii în anulare instanțelor de drept intern.

Mai mult, această soluție realmente a fost pronunțată în condițiile în care instanța de fond a reținut expres că în fața Comisiilor jurisdicționale ale Federației Române de Handbal a avut loc o judecată arbitrală.

Ceea ce instanța de fond reține în mod greșit este aplicabilitatea art. 58 din Statutul Federației Române de Handbal, care se aplică în ceea ce privește litigiile pe fondul disputelor respective dintre părțile litigante, însă această dispoziție legală nu privește mecanismul acțiunii în anulare arbitrală, care este de competența exclusivă a instanțelor de judecată interne, conform art. 610 C. proc. civ.

Consideră că instanța de fond nu se putea pronunța în mod efectiv asupra excepției necompetenței generale a instanțelor de judecată, întrucât în vederea analizei respectivei excepții ar fi fost necesar a avea la dosarul cauzei depuse toate înscrisurile din respectiva procedură.

În subsidiar, arată că dacă ab absurdum s-ar considera că dispozițiile art. 608 si urm. C. proc. civ. n-ar fi aplicabile în prezenta cauză, chiar și în acest caz s-ar impune admiterea recursului formulat întrucât reclamantul deține dreptul de a supune cenzurii instanței de judecată orice măsură disciplinară adoptată de către Federația Română de Handbal împotriva sa.

În concret, conform Legii 551/2004 privind organizarea și funcționarea Comisiei Naționale de Disciplină Sportivă, orice sancțiune disciplinară definitivă acordată de către o federație sportivă națională poate fi supusă recursului la Comisia Națională de Disciplină Sportivă, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 1 și 2 ale Legii 551/2004. Cu toate acestea, această comisie este una cu caracter administrativ-jurisdicțional, a cărei sesizare este facultativă, astfel cum rezultă atât din dispozițiile de drept general ale art. 6 din Legea 554/2004, cât și chiar de însăși dispozițiile art. 3, alin. (6) din Legea 551/2004.

Ca atare, în acest caz, criticile de legalitate aduse hotărârilor pronunțate de către comisiile cu atribuții jurisdicționale ale Federației Romane de Handbal de către reclamant ar fi fost supuse competenței instanțelor române (nefiind incidentă excepția necompetenței generale a instanțelor de judecată interne), iar cauza s-ar fi impus a fi deferită Judecătoriei Sectorului 1 Bucuresti conform normelor dreptului comun.

În cauză nu a fost depusă întâmpinare de către intimați.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

În cauză, așa cum rezultă din cele ce preced, reclamantul Club Sportiv Municipal Constanța a solicitat Curții de Apel București anularea hotărârilor arbitrale nr. 14.6. din 15.11.2022 pronunțată de către Comisia Centrală de Disciplină a Federației Romane de Handbal și a deciziei nr. 41/14.12.2022 pronunțată în dosarul nr. x/2022 de către Comisia Centrală de Apel a Federației Române de Handbal, întemeindu-și cererea pe art. 608 alin. (1) lit. a), d), g), h) C. proc. civ.

Potrivit art. 608 alin. (1) C. proc. civ., "Hotărârea arbitrală poate fi desființată numai prin acțiune în anulare pentru unul dintre următoarele motive:

a) litigiul nu era susceptibil de soluționare pe calea arbitrajului;

b) tribunalul arbitral a soluționat litigiul fără să existe o convenție arbitrală sau în temeiul unei convenții nule ori inoperante;

c) tribunalul arbitral nu a fost constituit în conformitate cu convenția arbitrală;

d) partea a lipsit la termenul la care au avut loc dezbaterile și procedura de citare nu a fost legal îndeplinită;

e) hotărârea a fost pronunțată după expirarea termenului arbitrajului prevăzut la art. 567, deși cel puțin una dintre părți a declarat că înțelege să invoce caducitatea, iar părțile nu au fost de acord cu continuarea judecății, potrivit art. 568 alin. (1) și (2);

f) tribunalul arbitral s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut ori a dat mai mult decât s-a cerut;

g) hotărârea arbitrală nu cuprinde dispozitivul și motivele, nu arată data și locul pronunțării ori nu este semnată de arbitri;

h) hotărârea arbitrală încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziții imperative ale legii;

i) dacă, după pronunțarea hotărârii arbitrale, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra excepției invocate în acea cauză, declarând neconstituțională legea, ordonanța ori o dispoziție dintr-o lege sau dintr-o ordonanță care a făcut obiectul acelei excepții ori alte dispoziții din actul atacat, care, în mod necesar și evident, nu pot fi disociate de prevederile menționate în sesizare."

Textul este situat în Cartea a IV-a a C. proc. civ. - Despre arbitraj -, Titlul V - Desființarea hotărârii arbitrale și reglementează calea de atac prin care poate fi dedus instanței controlul asupra hotărârii tribunalului arbitral, precum și limitele în care acest control poate fi exercitat.

Instanța sesizată cu acțiunea în anulare a hotărârii arbitrale a apreciat în esență că normele din Statutul Federației Române de Handbal ce instituie competența organelor de jurisdicție ale Federației constituie clauze arbitrale și că art. 48 din Statut are caracter special și derogatoriu față de art. 608-609 C. proc. civ., astfel încât cererea nu este de competența instanțelor române.

Astfel, s-a reținut în sentința recurată că "(…) prin art. 47 din Statutul F.R.H autoritatea disciplinară se exercită pe deplin și legitim de către organele FRH, iar potrivit art. 48 alin. (1), litigiile izvorâte din sau în legătură cu activitatea handbalistică din România, în care sunt angrenate cluburile afiliate, urmează a fi soluționate exclusiv de către comisiile cu atribuții jurisdicționale din cadrul F.R.H. Totodată, alin. (2) prevede că F.R.H., membrii afiliați la F.R.H., jucătorii, oficialii, antrenorii, nu vor înainta litigiile instanțelor judecătorești, până la epuizarea căilor jurisdicționale sportive, cu excepția situației în care legislația aplicabilă instituie cu titlu imperativ obligația soluționării litigiilor în fața instanțelor competente. De asemenea, alin. (3) prevede că membrii F.R.H. consimt faptul că odată cu afilierea la F.R.H: se supun jurisdicțiilor cu atribuții jurisdicționale din cadrul F.R.H.(…)

Instanța reține că, față de aceste aspecte, din punct de vedere al calificării ca act juridic, Statutul Federației reprezintă un contract care este reglementat de C. civ., ca normă de drept comun. În consecință, raporturile dintre persoanele afiliate, ori dintre acestea și Federație se încadrează în ipoteza prevăzută de dispozițiile statutare și regulamentare menționate anterior și sunt guvernate de principiul forței obligatorii a acestuia.

Or, astfel cum s-a prevăzut, iar părțile au acceptat prin afiliere, în materie disciplinară, competența de soluționare a litigiilor aparține exclusiv comisiilor cu atribuții jurisdicționale din cadrul F.R.H.

Dispozițiile art. 608, 609 din C. proc. civ., în raport de clauzele din Statut și Regulament, acceptate, reprezintă norme de drept comun în materia arbitrajului, ori, potrivit principiului general de drept generalia specialibus derogant, dispozițiile art. 48 din Statutul Federației Române de Handbal, se aplică cu prioritate și prin derogare de la dispozițiile de drept comun din C. proc. civ.

Curtea apreciază că aceste clauze constituie o convenție arbitrală, valabilă și operantă care exclude, conform art. 553 din C. proc. civ., competența instanței judecătorești."

Nu este, deci, în dispută, calificarea clauzelor analizate ale Statutului ca având natura unei clauze compromisorii, ce atrag competența de rezolvare a disputei de către organismele arbitrale din cadrul Federației.

Cu toate acestea, în mod nelegal a exclus prima instanță competența instanțelor române pentru acțiunea în anularea hotărârilor arbitrale pronunțate în rezolvarea litigiului conform clauzelor compromisorii.

Astfel, nu rezultă din raționamentul expus în sentința recurată care este construcția juridică ce a permis concluzia inadmisibilității acțiunii în anulare pentru motivul că prevederile art. 48 din Statutul FRH reprezintă normă specială, derogatorie de la art. 608 și art. 609 C. proc. civ.

Pe de-o parte art. 48 din Statut prevede, cum s-a arătat deja, că F.R.H., membrii afiliați la F.R.H., jucătorii, oficialii, antrenorii, nu vor înainta litigiile instanțelor judecătorești, până la epuizarea căilor jurisdicționale sportive, fără a exclude exercitarea dreptului la acțiunea în anulare în fața instanței judecătorești ulterior acestui moment (al epuizării căilor jurisdicționale sportive).

Se impune astfel a sublinia distincția necesară între obligativitatea deducerii litigiilor izvorâte din sau în legătură cu activitatea handbalistică spre competentă soluționare jurisdicției sportive organizate conform Statutului FRH și posibilitatea ca rezultatul acestei proceduri jurisdicționale să fie supus controlului de legalitate reglementat prin calea acțiunii în anularea hotărârii arbitrale, instanța de judecată învestită conform art. 608 C. proc. civ. nefiind chemată a soluționa pe fond disputa dintre părți, ci a statua exclusiv cu privire la motivele arătate în această prevedere legală.

Pe de altă parte, potrivit art. 609 C. proc. civ., "(1) Părțile nu pot renunța prin convenția arbitrală la dreptul de a introduce acțiunea în anulare împotriva hotărârii arbitrale. (2) Renunțarea la acest drept se poate face numai după pronunțarea hotărârii arbitrale.", iar din economia acestui text rezultă că însuși legiuitorul a prevăzut necesitatea de a asigura calea necesară exercitării controlului judiciar de legalitate din partea instanței în limita motivelor expres și limitativ enunțate de art. 608 alin. (1) C. proc. civ.

Nu se identifică în acest context nicio dispoziție legală sau convențională care să excludă acest control în materia pendinte, control pe care, după cum s-a arătat, nu îl pot exclude nici părțile prin convenția lor anterior pronunțării hotărârii arbitrale.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 497 C. proc. civ. și constatând incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. cu referire la incorecta aplicare a dispozițiilor art. 608 și art. 609 C. proc. civ., văzând și dispozițiile art. 176 pct. 3 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința recurată și va trimite cauza la Curtea de apel spre rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant Club Sportiv Municipal Constanța împotriva sentinței nr. 77F din 13 iunie 2023 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimații-pârâți B., Comisia Centrală de Apel a Federației Române de Handbal, Federația Română de Handbal și Comisia Centrală de Disciplină a Federației Române de Handbal.

Casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 aprilie 2024.