Decizia nr. 1958/2025 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 207/2024 a Tribunalului Brașov

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la data de 19 ianuarie 2023, pe rolul Tribunalului Brașov, secția I civilă, prin declinare de la Judecătoria Brașov, în baza sentinței civile nr. 10997/28.12.2022, unde a fost înregistrată la data de 12 august 2022, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Statul Român și B. S.R.L., obligarea acestora la încheierea contractului de vânzare-cumpărare pentru imobilul situat în mun. Brasov, str. x, jud. Brașov, pentru suma de 238.810 RON, cu achitarea unui avans de 10% și plata prețului în rate, cu cheltuieli de judecată. În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 9 din Legea nr. 112/1995. La data de 14 octombrie 2022, reclamantul a formulat o precizare a cererii prin care a invocat drept temei juridic și dispozițiile Legii nr. 85/1992 și a menționat că înțelege să cheme în judecată și pe pârâta U.A.T. Brașov. Față de decesului reclamantului A. și având în vedere dispozițiile art. 39 C. proc. civ., în cauză au fost introduși moștenitorii acestuia, C., D., E. și F..

Sentința pronunțată de prima instanță Prin sentința civilă nr. 207/S din 05 iulie 2024 a Tribunalului Brașov – secția I civilă a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei S.C. B. S.R.L. și a fost respinsă cererea formulată în contradictoriu cu acesta, ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă. A fost respinsă cererea formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, ca neîntemeiată. A fost admisă, în parte, cererea formulată de reclamanții C., D., E. și F., în contradictoriu cu pârâta UAT Brașov și a fost obligată pârâta să încheie cu aceștia contractul de vânzare-cumpărare având ca obiect imobilul situat în mun. Brașov, str. x, bl. 18 sc. A, jud. Brașov, înscris în CF nr. x Brașov, nr. top. x, la prețul de vânzare stabilit prin raportare la data formulării cererii de cumpărare, prin raportul de expertiză nr. x/7/2019 întocmit de evaluatorul autorizat G., în condițiile stabilite conform Decretului-lege nr. 61/1990 și Legii nr. 85/1992.

Decizia pronunțată de curtea de apel Prin decizia nr. 1987/Ap din 18 decembrie 2024, Curtea de Apel Brașov, secția I civilă a respins apelul declarat de pârâtul Municipiul Brașov, prin primar, împotriva sentinței civile nr. 207/S din 5 iulie 2024 a Tribunalului Brașov. A obligat apelantul-pârât la plata către intimatul F. a sumei de 4800 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Brașov, cale de atac cu a cărei soluționare a fost învestită Înalta Curte de Casație și Justiție – secția I civilă. Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a solicitat admiterea căii de atac, modificarea hotărârii recurate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată. În dezvoltarea recursului, recurenta a susținut că, prin respingerea apelului, instanța de apel a interpretat greșit prevederile Legii nr. 85/1992 și ale art. 363 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2019. Potrivit HCL nr. 241/2005, imobilul din cauză aparține domeniului privat al municipiului Brașov, iar reclamanții au invocat eronat prevederile Legii nr. 85/1992 și ale Decretului-lege nr. 61/1992 solicitând obligarea pârâtei la încheierea contractului de vânzare. A mai susținut că sunt aplicabile prevederile art. 363 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ (cu privire la vânzarea bunurilor din domeniul privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale care trebuie să se efectueze prin licitație publică), iar vânzarea constituie un drept al consiliului local, și nu o obligație. Cu privire la prețul apartamentului, recurenta a susținut că nu este indexat cu indicele de inflație și nu este corelat cu prețul de vânzare al apartamentelor, raportat la studiul de piață pentru jud. Brașov emis de Camera notarilor publici.

Apărările formulate în cauză În data de 2 aprilie 2025, intimații-reclamanții au depus întâmpinare, prin care au invocat, în principal, nulitatea recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivul de casare invocat, iar în subsidiar, au solicitat respingerea recursului. În data de 15 aprilie 2025, intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice, pentru Statul Român, a depus întâmpinare, considerând că este întemeiat recursul formulat de UAT Brașov. Totodată, a solicitat să nu fie obligată la plata cheltuielilor de judecată. La aceeași dată, recurenta a depus răspuns la întâmpinarea formulată de intimații-reclamanți, iar la data de 28 aprilie 2025 a depus răspuns la întâmpinarea formulată de Statul Român. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând recursul, în raport cu excepția nulității, invocată de intimații-reclamanți, față de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3), iar, potrivit alin. (2) al aceluiași articol, recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod. Rezultă, așadar, din conținutul acestor prevederi, că nu este suficient ca recursul să fie depus și motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca motivele formulate să fie subsumabile cazurilor de casare expres și limitativ reglementate de lege. În consecință, în măsura în care aspectele învederate în cererea de recurs nu se circumscriu dispozițiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., calea de atac este sancționată cu nulitatea. Aceasta, întrucât motivarea recursului presupune nu doar exprimarea nemulțumirii față de hotărârea pronunțată, ci și expunerea criticilor care, din punct de vedere legal, să poată fi încadrate în vreunul dintre cazurile expres reglementate potrivit dispozițiilor menționate anterior. Înalta Curte constată că, în cuprinsul cererii de recurs, recurenta a invocat formal dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prevederi legale care au în vedere situația în care instanța a aplicat greșit normele de drept material când a recurs la textele de lege incidente pricinii, dar fie le-a încălcat, fie le-a aplicat în mod greșit; concluzia se impune întrucât, în realitate, partea nu a formulat, în concret, critici de nelegalitate subsumabile motivului de casare invocat. În ceea ce privește critica dezvoltată de recurentă la pct. 1 al cererii de recurs, privind interpretarea greșită a dispozițiilor Legii nr. 85/1992 și a art. 363 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2019, deși subsumată de recurentă motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., se constată că este invocată formal, întrucât, din modul cum a fost formulată, nu are valența unui veritabil aspect de nelegalitate, fiind lipsită de aptitudinea de a învesti legal instanța de recurs pentru că nu expune o argumentație juridică aptă de analiză în prezenta cale extraordinară de atac. Totodată, aceste aspecte prezentate de recurentă la pct. 1 al memoriului de recurs reprezintă o preluare ad litteram a motivelor de apel, recurenta susținând și în apel că, potrivit HCL nr. 241/2005, imobilul în cauză aparține domeniului privat al Municipiului Brașov, iar în raport cu prevederile art. 361 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ vânzarea bunului constituie un drept al Consiliului Local, și nu o obligație, reclamanții invocând eronat prin acțiunea introductivă prevederile Legii nr. 85/1992 și ale Decretului-lege nr. 61/1995. Referitor la această critică, instanța de apel a reținut că locuința a fost construită din fondurile statului, astfel că sunt incidente dispozițiile Deciziei în interesul legii nr. 5/2008 potrivit cu care obligația de a vinde locuințele calificate de lege este una imperativă și propter rem, recurenta dobândind, odată cu trecerea locuinței cu titlu gratuit în proprietatea sa, și obligația imperativă care însoțea bunul, aceea de a o vinde la cererea chiriașului. A mai apreciat instanța de apel că Legea nr. 85/1992 reprezintă norma specială anterioară O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ ce are caracterul unei norme de drept comun, cea dintâi înscriindu-se în ipoteza finală a art. 363 alin. (1) din Codul administrativ ("vânzarea bunurilor din domeniul privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale se face prin licitație publică, organizată în condițiile prevăzute la art. 334-346, cu respectarea principiilor prevăzute la art. 311, cu excepția cazurilor în care prin lege se prevede altfel.") și care se aplică cu prioritate, raportat și la considerentele Deciziei nr. 28/2021 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. În acest context, având în vedere considerentele instanței de apel și aspectele invocate prin cererea de recurs, Înalta Curte reține că recurenta nu a combătut prin critici concrete de nelegalitate raționamentul instanței de apel și, totodată, este lipsită de aptitudinea concretă de a învesti legal instanța de recurs simpla reiterare, cu o motivare identică, a argumentației formulate prin cererea de apel în legătură cu fondul raportului juridic litigios, aspect ce rezultă cu evidență din maniera de formulare a acesteia. În alți termeni, reluarea întocmai, prin memoriul de recurs, a acelorași susțineri în legătură cu pretenția dedusă judecății, nu este în măsură să permită verificarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, întinderea controlului judiciar fiind condiționată de existența unor critici ce își au corespondentul în considerentele deciziei atacate. În ceea ce privește motivul formulat de recurentă în cadrul pct. 2 din cererea de recurs, ce vizează prețul de vânzare al apartamentului care nu este indexat cu indicele de inflație și nu este corelat cu prețul de vânzare al apartamentelor conform studiului de piață pentru județul Brașov emis de Camera Notarilor Publici, Înalta Curte constată că această critică a fost formulată omisso medio, întrucât nu a fost invocată și în fața instanței de apel, neexistând în calea de atac anterioară nicio referire a pârâtei, în cadrul apelului formulat, la neindexarea cu indicele de inflație a prețului de vânzare. Or, recursul poate fi exercitat numai pentru motive ce au făcut obiectul analizei instanței anterioare și care, implicit, au fost cuprinse în motivele de apel, în situația în care atât apelul, cât și recursul sunt exercitate de aceeași parte, iar soluția primei instanțe a fost menținută în apel. Aceasta este una din aplicațiile principiului legalității căilor de atac și se explică prin aceea că, efectul devolutiv al apelului, limitându-se la ceea ce a fost apelat, în recurs pot fi invocate doar critici care au fost supuse judecății în apel. Astfel, numai în acest fel se respectă principiul dublului grad de jurisdicție, deoarece în ipoteza contrară, s-ar ajunge la situația ca anumite apărări, susțineri ale părților să fie analizate pentru prima oară de instanța învestită cu soluționarea căii extraordinare de atac a recursului. În acest sens sunt și dispozițiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora motivele prevăzute la alin. (1) nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deși au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanța a omis să se pronunțe asupra lor. Date fiind cele arătate anterior, se constată că modalitatea de formulare a susținerilor din cuprinsul memoriului de recurs nu permite verificarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, în lipsa unor critici subsumabile prevederilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ. cu privire la argumentele instanței de apel, conform celor expuse anterior. Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va constata ca fiind nul recursul declarat de pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Brașov împotriva deciziei nr. 1987/Ap din 18 decembrie 2024 a Curții de Apel Brașov, secția civilă. În raport cu soluția pronunțată, în temeiul dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte o va obliga pe recurenta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Brașov la plata către intimații-reclamanți a sumei de 2500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată constând în onorariu avocat, justificate cu factura x din 4 aprilie 2025 și confirmarea electronică de plată.