Decizia nr. 1956/2025 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 169/2023 a Tribunalului Argeș

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș, secția civilă, la data de 14 iulie 2022, sub nr. x/20022, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta UAT Corbi, a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 1.261.433,40 RON și la plata penalităților de întârziere în sumă de 302.658,34 RON, precum și a cheltuielilor de judecată. În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1270, art. 1350, art. 1548 și art. 1535 C. civ., Legea nr. 98/2016 și Legea nr. 101/2016. Pârâta UAT Comuna Corbi a formulat întâmpinare și cerere reconventională prin care a învederat că reclamanta, în mod culpabil, nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale și, astfel, a solicitat "suma ce reprezintă garanția de bună-execuție a lucrării de la asigurătorul B. SA". Prin răspunsul la întâmpinare, reclamanta a învederat că pârâta a achitat parțial din suma solicitată, astfel că și-a retrâns pretențiile la valoarea rămasă de achitat, respectiv 972.514,27 RON, plus penalități de întârziere calculate până la data de 14 iulie 2022 în sumă de 302.658,34 RON.

Sentința pronunțată de prima instanță Prin sentința civilă nr. 169/2023 din 11 aprilie 2023, Tribunalul Argeș – secția civilă a admis cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată, formulată de reclamanta-pârâtă S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta-reclamantă UAT Corbi, obligând-o pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 867.406,52 RON reprezentând debit principal, suma de 302.658,34 RON reprezentând penalități de întârziere calculate până la data de 14.07.2022, precum și penalități de întârziere în continuare, de la data de 15.07.2022 până la achitarea integrală a debitului. A fost respinsă cererea reconvențională, ca neîntemeiată. Împotriva acestei sentințe civile, pârâta UAT Comuna Corbi a declarat apel, care a fost înaintat, spre soluționare, Curții de Apel Pitești – secția I civilă. Prin încheierea din 01 februarie 2024, Curtea de Apel Pitești – secția I Civilă a admis excepția necompetenței sale materiale procesuale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a apelului în favoarea secției a II-a civile, de contencios administrativ și fiscal a aceleiași curți de apel. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Pitești – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în data de 12 martie 2024, sub nr. x/2022*. Învestită prin declinare, Curtea de Apel Pitești – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal prin încheierea din 08 aprilie 2024 a admis excepția necompetenței sale materiale procesuale, a declinat competența de soluționare a apelului în favoarea secției I civile din cadrul aceleiași curți de apel, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării lui. Prin decizia nr. 1019 din 15 mai 2024, Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a civilă a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea secției I civile a Curții de Apel Pitești. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Pitești – secția I civilă, în data de 14 august 2024, sub nr. x/2022**.

Decizia pronunțată de instanța de apel Prin decizia civilă nr. 490/2025 din 6 februarie 2025, Curtea de Apel Pitești – secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta-reclamantă UAT Corbi, împotriva sentinței civile nr. 169/2023 din 11 aprilie 2023 pronunțate de Tribunalul Argeș în dosarul nr. x/2022, în contradictoriu cu intimata- reclamanta-pârâtă S.C. A. S.R.L.. A obligat apelanta la plata sumei de 5.000 RON către intimată, reprezentând cheltuieli de judecată în apel.

Recursul declarat în cauză Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta-reclamantă UAT Corbi, cale de atac cu a cărei soluționare a fost învestită Înalta Curte de Casație și Justiție – secția I civilă. Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a solicitat admiterea căii de atac și reținerea cauzei spre soluționare. În dezvoltarea căii de atac, recurenta a prezentat exclusiv situația de fapt a litigiului, arătând, în esență, că prin procesul-verbal de compensare s-a convenit de către părți că, la data de 21 martie 2021, suma rămasă de plată din partea pârâtei era de 2.077.647 RON, iar în aceste condiții se prezumă că cele două facturi erau incluse în această sumă. Cu privire la cererea reconvențională, a precizat că a contractat și efectuat o expertiză tehnică de specialitate din care rezultă că o serie de lucrări au fost neefectuate, deși s-au solicitat la plată prin facturi situații de lucrări anterioare, iar unele nu corespund standardelor, fiind neconforme și neputând fi utilizate.

Apărările formulate în cauză În data de 6 mai 2025, intimata-reclamantă-pârâtă S.C. A. S.R.L. a depus întâmpinare, prin care a invocat în principal nulitatea recursului pentru lipsa criticilor de nelegalitate, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. În data de 12 noiembrie 2025, intimata a depus concluzii scrise prin care a solicitat admiterea excepției nulității și acordarea cheltuielilor de judecată în cuantum de 12.000 RON, reprezentând onorariu de avocat. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând recursul, în raport cu excepția nulității, invocată prin întâmpinare, față de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Recursul este o cale extraordinară de atac de reformare care, în concordanță cu principiul legalității căilor de atac reglementat de art. 457 din C. proc. civ., poate fi exercitat în termenele și condițiile prevăzute de lege, una dintre condiții fiind aceea că poate fi exercitat pentru motivele strict și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. Aceasta înseamnă că titularul recursului este ținut să își conformeze conduita procesuală acestor exigențe legale pentru a crea premisele necesare pentru exercitarea controlului de legalitate de către instanța de recurs. Pe de altă parte, art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. permite părților unui proces exercitarea recursului exclusiv pentru motive de nelegalitate, instanța de recurs neavând competența legală de a proceda la reaprecierea probelor pe baza cărora aceasta a fost reținută ori de a cenzura situația de fapt căreia i-au fost aplicate normele de drept incidente. Obligația recurentului de a motiva recursul presupune nu numai evocarea simplei sale nemulțumiri în raport cu soluția atacată, ci implică obligația de a arăta cazul sau cazurile de casare pe care se întemeiază, dintre cele reglementate limitativ de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ., precum și dezvoltarea lor în concret, respectiv raportarea motivului de casare invocat la procedura derulată în fața instanței anterioare și/sau hotărârea recurată, criticându-se măsurile procedurale dispuse de instanță sau raționamentul logico-juridic expus în cuprinsul hotărârii atacate. Neindicarea unei teze de recurs ori indicarea greșită a unor motive de casare, dar susceptibile de încadrare de către instanță în oricare dintre ipotezele de nelegalitate de la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., pe temeiul interpretării a contrario a dispozițiilor art. 489 alin. (2) din cod, nu vor fi sancționate cu nulitatea recursului, însă, invocarea unor critici care nu se încadrează în mod real în motivul sau motivele de casare invocate și nici într-un alt motiv de recurs prevăzut de lege va atrage aplicarea sancțiunii nulității căii de atac, în conformitate cu art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. Prin cererea de recurs, recurenta-pârâtă a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. Înalta Curte reține că, raportat la dispozițiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ., contradicția la care se referă norma citată trebuie să fie una de natură să conducă la concluzia că hotărârea este practic nemotivată, asemenea situații întâlnindu-se, exempli gratia, atunci când din unele considerente rezultă temeinicia cererii, iar din altele, netemeinicia, sau atunci când se reține caracterul fondat concomitent a două cereri, cu toate că ele s-ar exclude reciproc. Prin cererea de recurs, recurenta a prezentat exclusiv situația de fapt a litigiului, fără a decela critici care să poată fi circumscrise motivului de casare invocat sau unui alt motiv dintre cele expres și exhaustiv prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ.. Astfel, partea nu a precizat de ce consideră că decizia recurată ar cuprinde motive contradictorii/străine de natura cauzei ori că ar fi nemotivată, ci a făcut referire exclusiv la aspecte de netemeinicie, la expertiza tehnică de unde ar rezulta că unele lucrări nu s-ar fi efectuat sau ar fi fost efectuate defectuos, ceea ce denotă, în opinia sa, că suma solicitată nu se justifică. În concret, instanța supremă constată că partea dezvoltă exclusiv aspecte de netemeinicie, propunând o reapreciere a materialului probator al cauzei prin care tinde să demonstreze caracterul neîntemeiat al cererii de chemare în judecată. Pe de altă parte, aceste susțineri ale pârâtei au fost invocate și în apel, iar instanța de apel le-a oferit un răspuns în detaliu, constatând că procesul-verbal de compensare intervenit între părți are valoarea unei recunoașteri extrajudiciare, acordându-i putere probatorie deplină în acord cu dispozițiile art. 350 C. proc. civ., atât timp cât pârâta nu a invocat o eroare materială sau de fond la întocmirea acestuia, iar cu privire la cererea reconvențională a arătat că nu are un obiect determinat, o pretenție determinată contra reclamantei-pârâte, astfel că solicitarea ca reclamanta să se îndestuleze din fondul de garanție pus la dispoziția sa nu poate constitui obiectul cererii întrucât este necesară existența unui titlu executoriu și presupune acordul unui terț care nu este parte în proces. Acest raționament al instanței de apel nu a fost combătut prin critici concrete de nelegalitate, ci partea s-a limitat la a susține că unele lucrări au fost efectuate defectuos, urmând a fi cuantificate printr-o altă expertiză, făcând referire la contractul de execuție de lucrări și la finanțarea investiției publice din fonduri europene nerambursabile, însă aceste chestiuni sunt aspecte de netemeinicie și nu au legătură cu considerentele deciziei recurate. În acest context, se observă că recurenta, prin criticile susținute, nu relevă pretinse contradicții ori motive străine de natura cauzei, astfel încât, nici formal nu a dezvoltat critici susceptibile de a susține ipoteza de la art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.. În realitate, recurenta nu procedează la o argumentare logică și juridică susceptibilă de încadrare în acest motiv de casare, ci își exprimă dezacordul în raport cu soluția pronunțată, însă asemenea considerații nu reflectă o situație dintre cele reglementate prin motivul de casare invocat, ci relevă, de fapt, o solicitare de reanalizare a mijloacelor de probă administrate în cauză, ceea ce excedează verificărilor instanței de recurs, motiv pentru care devine incidentă sancțiunea nulității, potrivit prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., critica formulată neputând fi primită. Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va constata nul recursul declarat de pârâta-reclamantă U.A.T. Corbi împotriva deciziei nr. 490 din 6 februarie 2025 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă. În raport cu soluția pronunțată, în temeiul dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte o va obliga pe recurenta U.A.T. Corbi la plata către intimata S.C. A. S.R.L. a sumei de 12.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariu avocat, justificate cu factura x din 5 mai 2025 și confirmarea electronică de plată.