ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 169/2023

Ședința publică din data de 07 februarie 2023

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei:

I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea înregistrată la data de 28 iunie 2021 pe rolul Tribunalului Iași, secția I civilă, sub nr. x/2021, reclamanta A. S.A.. a chemat în judecată pârâta Comuna Schitu Duca, prin primar, solicitând următoarele:

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 53 și urm. din Legea nr. 101/2016, art. 1350. art. 1535 C. civ., art. 453 C. proc. civ.

I.2. Hotărârea pronunțată în primă instanță:

Prin sentința civilă nr. 502 din 28 februarie 2022, Tribunalul Iași, secția I civilă a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.A. în contradictoriu cu pârâta Comuna Schitu Duca; a respins, ca devenită lipsită de obiect, cererea principală privind obligarea pârâtei Comuna Schitu Duca la plata creanței principale în valoare de 2.242.582,49 RON; a admis cererea accesorie privind obligarea pârâtei Comuna Schitu Duca la plata penalităților de întârziere; a obligat pârâta Comuna Schitu Duca să achite reclamantei A. S.A. suma de 1.445.929,3 RON cu titlu de penalități de întârziere calculate până la data de 11.05.2021, precum șipenalități de întârziere de 0, 1% pe zi de întârziere calculate de la data de 12.05.2021 până la data de 26.10.2021; a admis cererea accesorie formulată de reclamanta A. S.A. privind obligarea pârâtei Comuna Schitu Duca la plata cheltuielilor de judecată; a obligat pârâta Comuna Schitu Duca să achite reclamantei A. S.A. suma de 44095 RON reprezentând contravaloarea taxei de timbru.

I.3. Hotărârea pronunțată în apel:

Prin decizia civilă nr. 322 din 30 iunie 2022, Curtea de Apel Iași, secția civilă a respins apelul declarat de Comuna Schitu Duca, prin primar, împotriva sentinței civile nr. 502 din 28 februarie 2022, pronunțate de Tribunalul Iași, secția I civilă.

II. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei civile nr. 322 din 30 iunie 2022, pronunțate de Curtea de ApelIași, secția I civilă a declarat recurs pârâta Comuna Schitu, prin primar.

Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 12 august 2022, sub nr. x/2021, fiind repartizat computerizat aleatoriu, spre soluționare, completului filtru nr. 2.

Prin rezoluția din 08 septembrie 2022, s-a dispus efectuarea procedurilor de comunicare menționate de dispozițiile art. 490 alin. (2) C. proc. civ.

II.1. Motivele de recurs:

Recurenta-pârâtă a arătat că decizia civilă nr. 322 din 30 iunie 2022 a Curții de Apel Iași este netemeinică și nelegală, solicitând rejudecarea cauzei pe fond și respingerea cererii de chemare în judecată.

În motivarea căii de atac, fără a proceda la încadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., raportându-se la conținutul cererii de chemare în judecată, la soluțiile pronunțate în etapele procesuale anterioare (fond și apel), precum și la cele 3 contractele de lucrări încheiate între părți, a susținut că decizia recurată este netemeinică, întrucât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată Comuna Schitu Duca figura cu plăți restante în cuantum de 2.242.582,49 RON, astfel că S.C. A. S.A. a transmis către Comuna Schitu Duca mai multe notificări în baza cărora a solicitat achitarea debitelor restante, conform prevederilor contractelor de lucrări, iar prin adresa nr. x/20.01.2021, Comuna Schitu Duca a confirmat debitele restante către S.C. A. S.A.

Totodată, a adus la cunoștința acesteia că durata contractului este de 84 luni, potrivit art. 6.1 din contract, începând de la data semnării contractului și predării amplasamentului liber de orice sarcini, din care 48 luni reprezintă perioada de execuție, precum și faptul că în calitate de autoritate contractantă sunt limitați de alocările bugetare, aspect ce a fost consemnat și în art. 18.1 din contract, și după ce bugetul pentru anul 2021 va fi stabilit v-a putea propune șieșalonareaplăților pentru lucrările efectuate.

A menționat că la data de 26 octombrie 2021, Comuna Schitu Duca a achitat debitul restant în cuantum de 2.242.582 RON, conform extrasului de cont depus în dosarul nr. x/2021 al Tribunalului Iași, astfel că în mod greșit instanțele au reținut că reclamanta și-a îndeplinit în mod corespunzător obligațiile din contract, făcând trimitere la H.G.L. nr. 72/25.08.2021 a Consiliului Local al Comunei Schitu Duca, prin care s-a aprobat contractarea unui împrumut de 2.242.582 RON pentru intervalul de 5 ani, de la Ministerul Finanțelor Publice, sumă care a fost înscrisă în bugetul aprobat prin HCL nr. 104/20.10.2021, sumă ce a fost alocată plăților restante din facturile transmise de reclamantă; pentru achitarea facturilor sumelor necesare trebuie să fie incluse în bugetul de venituri și cheltuieli al Comunei Schitu Duca.

A precizat că reclamanta nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale în privința executărilor lucrărilor în cadrul termenului stabilit și conform graficului asumat prin oferta depusă în cadrul procedurii de achiziție.

Conform dispozițiilor contractuale la capitolul 18. Modalități de plată, la art. 18.1, se stabilește că plățile se vor efectua în termen de 30 de zile de la recepționarea facturilor, în funcție de alocările bugetare ale achizitorului având în vedere finanțarea obiectivelor din bugetul local.

Deși există grafice de execuție asumate de S.C. A. S.A. prin propunerile tehnice și prin prevederile contractuale, din care rezultă că execuția lucrărilor trebuia efectuată în intervalul 21.03.2019 - 20.03.2023, constructorul nu a respectat aceste grafice.

Potrivit pct. 10.2 din contract executantul avea obligația de a prezenta achizitorului, înainte de începerea execuției lucrărilor, spre aprobare, graficul de plăți necesar executării lucrării, în ordinea tehnologică de execuție; potrivit pct. 14 și 14.1 lucrările trebuie să se deruleze conform graficului general de execuțieși să fie terminate la data stabilită.

În condițiile menționate solicitarea reclamantei de a fi achitate penalități de întârziere este nefondată; prin neexecutarea lucrărilor la termenele convenite Comuna Schitu Duca a devenit debitorul unei obligații excesiv de oneroase, care are consecințe financiare deosebit de grave pentru unitate, fiind afectat în mod grav echilibrul contractual dintre părți. De altfel, Comuna Schitu Duca a recunoscut doar debitul principal nu și cuantumul penalităților de întârziere.

A precizat că reclamanta nu a ținut cont de clauzele contractuale, nu a respectat termenul de execuție a lucrărilor, iar pârâta în calitate de beneficiar este pusă în situația în care prin terminarea lucrărilor de către reclamantă într-un termen mai scurt, aceasta nu avea prevăzut în buget aceste sume; sumele achitate către reclamantă cu titlu de preț al lucrărilor efectuate au fost făcute cu sume de bani care erau deja prevăzute în buget pentru anul în curs.

A mai arătat că reclamanta a mai avut contracte încheiate cu autorități publice și în aceste condiții cunoaște faptul că o autoritate publică nu poate angaja cheltuieli publice decât dacă acestea sunt prevăzute în buget, iar prin terminarea lucrărilor înainte de termen, aceasta a pus o presiune asupra bugetului, iar executarea contractului a devenit excesiv de oneroasă pentru unitatea administrativ teritorială, fiind aduse prejudicii instituției publice prin blocarea altor proiecte de investiții.

Astfel, știind că executarea lucrărilor reprezintă un efort financiar bugetar major, pârâtă a stabilit perioada de executare a lucrărilor pentru intervalul 21.03.2019 - 20.03.2023, deci pe o perioadă de 5 ani, context în care mențiuneadin contract că plățile se vor efectua în funcție de alocările bugetare ale achizitorului având în vedere llnațarea obiectivelor din bugetul local denotă faptul că debitorul putea să acopere aceste cheltuieli într-un anumit interval, iar clauza de la art. 18.1 din contract a fost însușită de ambele părți, aceasta nefiind o clauză abuzivă și raportat la celelalte clauze contractuale îșiproduce pe deplin efectele.

II.2. Apărările formulate în cauză:

Prin întâmpinarea depusă la data de 14 octombrie 2022, prin poștă, în termen legal, intimata-reclamantă A. S.A. a solicitat, în măsura în care instanța va trece peste excepția indamisibilității recursului, în principal, să se constate nulitatea căii de atac, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Cu privire la excepția inadmisibilității recursului, evidențiind obiectul cererii de chemare în judecată, temeiul juridic al acesteia, precum și natura contractelor încheiate în baza Legii nr. 98/2016, a arătat că litigiul este unul derivat din executarea unui contract de achiziție publică, astfel că devin incidente prevederile Legii nr. 101/2016.

Raportându-se la art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ., modificat prin Legea nr. 310/2018, în vigoare la data încheierii contractelor de achiziție publică, cu trimitere la art. 457 alin. (1) C. proc. civ., în condițiile în care cererea de chemare în judecată promovată de reclamantă este o cerere în materia achizițiilor publice, instanța fiind învestită cu un litigiu derivat din executarea unui contract de achiziție, calea de atac stabilită de lege este doar apelul, recursul fiind inadmisibil.

A precizat că sentința civilă nr. 502/28.02.2022, pronunțată de Tribunal Iași în dosarul nr. x/2021 a rămas definitivă, prin respingerea apelului, fiind formulată cererea de executare silită ce a face obiectul dosarului de executare nr. 225/2022, de pe rolul B.E.J. B., iar recurenta-pârâtă a făcut deja demersuri la Instituția Prefectului JudețuluiIașiși la Secretariatului General al Guvernului pentru suplimentarea fondului de rezervă pentru anul 2022 cu suma ce reprezintă debit aferent dosarului de executare, respectiv 1.898.849,13 RON, sumă ce include și cheltuielile de executare.

Cu privire la excepția nulității recursului, intimata-reclamantă a arătat că recurenta, deși, a indicat formal temeiul de drept în baza căruia solicită casarea hotărârii atacate ca fiind cel prevăzut de art. 483 - art. 502 C. proc. civ., dezvoltarea motivelor de recurs nu pot fi încadrate în niciunul dintre motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ.

În realitate, partea solicită o reanalizare a situației de fapt, fiind nemulțumită de faptul că instanța de apel a obligat-o la plata penalităților de întârziere și nu a reținut că plata debitului a fost efectuată doar la momentul în care au existat fonduri în buget, pretinzând că plata lucrărilor executate de societatea noastră urma a fi efectuată în termen de 30 de zile de la primirea facturilor, însă doar în funcție de alocările bugetare.

Cu privire la fondul recursului, a susținut că decizia atacată este legală și temeinică, instanța de apel respingând, în mod corect, criticile aduse hotărârii instanței de fond.

În acest sens, a arătat că pentru a constata aplicabilitatea prevederilor contractuale privind obligația de plată a penalităților de întârziere, instanța a reținut, pe de o parte, că S.C. A. S.A. a făcut dovada îndeplinirii corespunzătoare a obligațiilor asumate prin cele trei contracte de lucrări, iar pe de altă parte, că pârâta a atestat această împrejurare prin semnarea proceselor-verbale de recepție la terminarea lucrărilor, prin însușirea prin semnătură a situațiilor de lucrări a situațiilor de plată, prin acceptarea la plată a facturilor emise de A. S.A., prin confirmarea soldului restant la data de 20.01.2021, prin adresa nr. x și, după promovarea cererii de chemare în judecată chiar prin plata sumelor menționate în facturi.

A solicitat înlăturarea susținerii recurentei- pârâte conform căreia societatea reclamantă nu ar fi respectat graficele de execuție, în sensul că lucrările nu s-au realizat în perioada 21.03.2010-20.03.2023, ci mult mai repede, apreciind această conduită ca o încălcare a obligațiilor contractuale menită a o exonera de la plata penalităților de întârziere.

A precizat că prin contractele de lucrări nr. x/28.12.2018, nr. y/28.12.2018 și nr. 5325/28.12.2018, s-a stabilit ca durata perioadei de execuție a lucrărilor să fie de 48 de luni, însă nicio clauză nu a interzis finalizarea acestora într-un termen mai scurt, deoarece durata de execuție prevăzută în contract este una maximă depășirea acesteia punând constructorul în situația de a plăti penalități de întârziere.

A menționat că pe perioada derulării contractelor, recurenta-pârâtă nu i-a adus niciodată la cunoștință că nu poate finanța lucrările contractate, cu atât mai mult cu cât a urmărit ritmul de execuție, și-a însușit prin semnătură toate situațiile de lucrări, centralizatoarele situațiilor de plată și a acceptat la plată facturile emise de reclamantă fără a face nicio obiecțiune.

Susținerea conform căreia plata facturilor emise de reclamantă urma a fi efectuată în termen de 30 de zile de la primirea acesteia,însa doar in funcție de alocările bugetare, încalcă atât normele legale privind angajarea cheltuielilor bugetare, fără ca acestea sa fie prevăzute în buget, cât si prevederile Legii nr. 72/2013 privind măsurile pentru combaterea întârzierii în executarea obligațiilor de plată a unor sume de bani rezultând din contrate încheiate între profesioniștiși între aceștia șiautorități contractante .

În momentul în care recurenta a scos la licitație lucrările, ce au făcut obiectul celor trei contracte menționate în acțiune, era obligată să-și asigure fonduri în buget, iar ulterior să-și respecte obligația asumata de plata a facturilor în termen de 30 de zile de la primirea acestora.

Plata facturilor a fost efectuată însă cu o întârziere de 528 de zile, după primirea cererii de chemare în judecată, în condițiile în care legea nu-i permitea un termen de plată mai mare de 60 de zileși asta doar în situația în care un astfel de termen ar fi fost stabilit prin documentația achiziției sau stipulat, în mod expres, în contract, ceea ce nu s-a întâmplat.

Făcând trimitere la art. 18.1 din contractele de lucrări, precum și la art. 12 din legea nr. 72/2013, a susținut că o astfel de clauză contractuală prin care s-a stabilit un termen de plată incert a lucrărilor executate, este inechitabilă în raport cu societatea recurentă, abuzivă și lovită de nulitate.

A precizat că recurenta și-a însușit prin semnătură toate situațiile de lucrări și a acceptat la plată facturile emise de reclamantă fără a face vreo opoziție cu privire la cantitatea de lucrări executate sau valoarea acestora. Mai mult decât atât, potrivit art. 18.3 din contractele de lucrări, recurenta avea obligația de a efectua plăți parțiale, de regulă la intervale lunare, la valoarea lucrărilor executate de reclamantă și dovedite prin situații de lucrări întocmite, astfel încât acestea să poată fi verificate în termen de 15 zile de la data primirii lor; toate lucrările executate au fost finalizate și recepționate de recurentă, iar în cuprinsul proceselor-verbale de recepție la terminarea lucrărilor nu s-a menționat vreo încălcare a obligațiilor contractuale, din contră, recepția a fost admisă cu mențiunea "lucrările sunt executate conform prevederilor documentațiilor tehnice, autorizației de construire și a dispozițiilor de șantier".

Recurenta a fost notificată cu privire la plata debitelor restante încă din data de 28 octombrie 2020, ocazie cu care i s-a indicat și cuantumul penalităților pe care le datora până la acea dată, însă nici cu această ocazie nu a invocat vreo cauză de "scutire" de la plata penalităților de întârziere, nu și-a formulat apărări nici la fondul cauzei, motiv pentru care susținerile din recurs nu sunt de natură a-i justifica întârzierea la plată.

II.3. Procedura derulată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Reținând incidența dispozițiilor art. 24 din C. proc. civ., potrivit cărora "Dispozițiile legii noi de procedură civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", se constată că recursul nu a parcurs procedura de filtrare, prevăzută de art. 493 din C. proc. civ., având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de 28 iunie 2021, ulterior datei de 21 decembrie 2018, când a intrat în vigoare Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, prin care a fost abrogat art. 493 din C. proc. civ.

Prin rezoluția din data de 25 octombrie 2022, completul filtru a stabilit termen de judecată la data de 07 februarie 2023, în ședință publică, cu citarea părților, în vederea soluționării recursului declarat de pârâta Comuna Schitu Duca, prin primar împotriva deciziei civile nr. 322 din 30 iunie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția civilă, în dosarul nr. x/2021.

II.4. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Analizând recursul în condițiile art. 499 C. proc. civ., potrivit căruia în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivele de casare, Înalta Curte constată următoarele:

Cu titlu preliminar, sub aspectul excepției inadmisibilității căii de atac, invocată de intimata-reclamantă S.C. A. S.A., se reține că decizia atacată este supusă recursului, în conformitate cu dispozițiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum au fost modificate prin art. 1 pct. 49 din Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, având în vedere obiectul acțiunii deduse judecății - pretenții (sume de bani cu titlu de contravaloare a lucrărilor de construcții) derivând din neîndeplinirea obligațiilor contractuale și temeiul juridic invocat - art. 1350 și art. 1535 C. civ., în raport de care instanța de apel a analizat îndeplinirea condițiilor cumulative ale răspunderii civile contractuale în sarcina pârâtei.

În considerarea caracterului său de cale extraordinară de atac, recursul poate fi exercitat numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Corelativ, art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. stabilește că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar art. 489 alin. (1) din același act normativ prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, afară de cazul în care instanța de judecată ar invoca din oficiu motive de ordine publică.

Interpretarea acestor prevederi legale impune, totodată, și concluzia că cerința motivării recursului implică, în mod necesar, ca recurenta să formuleze critici de nelegalitate prin raportare directă la soluția și motivele cuprinse în hotărârea recurată. Prin urmare, cererea de recurs trebuie să conțină critici pertinente la adresa hotărârii atacate, fiind necesar ca motivele de recurs să aibă corespondent în ipotezele normative de la art. 488 alin. (1) C. proc. civ. și, în același timp, să se raporteze la ceea ce s-a statuat prin hotărârea atacată pentru ca instanța învestită cu judecarea recursului să poată exercita un control judiciar efectiv.

Așadar, instanța de recurs nu poate examina decât susținerile ce reprezintă veritabile critici de nelegalitate la adresa hotărârii pronunțate în apel care să permită încadrarea acestora în vreunul dintre motivele de recurs strict și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., normă de ordine publică.

În atare condiții, un examen atent al criticilor expuse în paginile 1-3, pagina 4 paragrafele 1-3 al memoriului de recurs relevă o reluare quasi ad litteram a motivelor de apel ce au primit deja dezlegare jurisdicțională din partea primei instanțe de control judiciar, motivație identică menită a ignora existența judecății anterioare finalizate prin decizia recurată și inaptă a răspunde cerințelor art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Astfel, simpla afirmație a netemeiniciei hotărârii atacate prin prisma reținerii în mod greșit a îndeplinirii obligațiilor contractuale de către reclamantă, în considerarea obiectului cererii de chemare în judecată, a soluțiilor pronunțate în etapele procesuale anterioare (fond și apel) și a probatoriului administrat în cauză, ce a conturat situația de fapt declanșatoare a disputei judiciare dintre părți (contracte, procese-verbale de recepție a lucrărilor, notificări, facturi), este lipsită de valențe juridice în lipsa unei argumentări care să reflecte greșelile anume imputate instanței în judecarea apelului în sensul exigențelor art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., care nu au fost indicate nici măcar la nivel formal.

Or, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică invocarea motivelor de nelegalitate a hotărârii pronunțate de instanța de apel și încadrarea acestora în cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ. ori a unor critici care să permită o astfel de încadrare juridică, pentru ca instanța de recurs să poată exercita controlul judiciar eficient.

În realitate, recurenta-pârâtă nu a formulat critici care să se grefeze pe raționamentul curții de apel ce a determinat respingerea apelului promovat de către aceasta și care să tindă a demonstra nelegalitatea judecății finalizate prin decizia recurată, partea rezumându-se a relua aspectele ce țin de situația de fapt inserată la pct. 4 Calea de atac exercitată în cauză, în considerentele deciziei recurate, relativ la neîndeplinirea obligațiilor contractuale de către reclamantă în privința executării lucrărilor în cadrul termenului stabilit și conform graficului asumat prin oferta depusă în cadrul procedurii de achiziție, în raport de care instanța de apel a expus argumentele de ordin juridic ce reflectă soluția de respingere a apelului, stabilind, în baza probatoriului administrat în cauză, că intimata-reclamantă a executat lucrările conform contractului, iar apelanta-pârâtă nu a făcut dovada onorării propriilor obligații în termenii contractuali stabiliți.

Se tinde, astfel, la o cenzurare a aprecierii date de instanța de apel mijloacelor de probă și la o devoluare a fondului, ceea ce este incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situația de fapt stabilită de instanțele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei și a elementelor de fapt ale cauzei.

În aceleași coordonate se situează și contextul factual descris în paragrafele 4-7 de la pagina 4 a cererii de recurs (nerespectarea termenelor de execuție de către reclamantă, achitarea sumelor de bani cu titlu de preț al lucrărilor efectuate prin anganjarea unor cheltuieli publice care erau prevăzute în buget cu altă destinație), având ca reper clauza de la art. 18.1 din contract, însă, după cum s-a arătat în cele ce preced, în raport cu scopul recursului, instituit de art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit căruia în această etapă procesuală se realizează controlul judiciar de către instanța superioară celei care a pronunțat decizia în apel, instanță care nu rejudecă fondul pricinii, ci verifică, în condițiile legii, conformitatea hotărârii recurate cu regulile de drept aplicabile, se reține că fără să combată în vreun fel argumentele instanței de apel, astfel cum au fost menționate în decizia atacată, și fără a formula critici susceptibile ce cenzură în recurs, recurenta-pârâtă a nesocotit natura căii extraordinare de atac a recursului.

Pentru aceste considerente, având în vedere că, în cauză, motivele invocate de recurentă nu se încadrează în niciunul din cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. și nici nu se pot reține motive de ordine publică ce pot fi invocate din oficiu, conform alin. (3) al art. 489 C. proc. civ., în temeiul prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va constata nul recursul declarat de pârâta Comuna Schitu Duca, prin primar împotriva deciziei civile nr. 322 din 30 iunie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția inadmisibilității recursului, invocată de intimata-reclamantă.

Constată nul recursul declarat de pârâta Comuna Schitu Duca, prin primar împotriva deciziei civile nr. 322 din 30 iunie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 07 februarie 2023.