Decizia nr. 127/2026 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 1747/2021 a Tribunalului Iași

Obiectul cererii de chemare în judecată. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Iași la data de 22.09.2019, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâții S.C. B. S.R.L., C. - pseudonim D. și redactorul șef al E., obligarea în solidar, la plata sumei de 120.000 euro la cursul oficial leu euro stabilit de BNR, la data plății efective, cu titlu de daune morale, obligarea pârâților la eliminarea de pe site-ul https://www.x.ro a articolului "Scandal cât casa la Restaurantul F.! Un profesor de la Cuza, scos afară din restaurant pentru că este homosexual! Chelnerul: Voia să mă culc cu el", obligarea la publicarea hotărârii judecătorești de admitere a acțiunii pe site-ul https://www.x.ro și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Hotărârea pronunțată în primă instanță Prin sentința civilă nr. 1747 din 15 iulie 2021, Tribunalul Iași a respins excepția lipsei calității procesual pasive a pârâților C. și B. S.R.L.; a respins excepția lipsei capacității de folosință a pârâtului redactorul șef al E.; a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții B. S.R.L., C. - pseudonim D. - și redactorul sef al E., având ca obiect daune morale; a obligat pârâții, în solidar, la plata sumei de 10.000 euro la cursul oficial leu euro stabilit de BNR, la data plătii efective, cu titlu de daune morale; a obligat pârâții la eliminarea de pe site-ul https://www.x.ro a articolului "Scandal cât casa la Restaurantul F.! Un profesor de la Cuza scos afară din restaurant pentru că este homosexual! Chelnerul: Voia sa mă culc cu el"; a obligat pârâții la publicarea hotărârii judecătorești de admitere a prezentei acțiuni pe site-ul https://www.x.ro; a obligat pârâții, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 4.500 de RON onorariu de avocat și la plata sumei de 120 de RON taxă de timbru; a obligat pârâta publicația E. la plata către reclamant a sumei de 4.000 de RON daune materiale. Prin încheierea din data de 7 aprilie 2022, Tribunalul Iași, secția I civilă, a admis cererea de îndreptare a erorii materiale, formulată de reclamantul G., dispunând îndreptarea erorii materiale cuprinse în sentință în sensul că suma de 4.000 RON la care a fost obligată publicația E. reprezintă daune morale, iar nu materiale. Prin aceeași încheiere, a fost respinsă cererea de completare a sentinței, formulată de același reclamant, prin care acesta a solicitat completarea hotărârii în sensul sancționării reprezentantului E., H., a B. S.R.L. și a redactorului șef al E..

Hotărârea pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă Prin decizia civilă nr. 531 din 22 noiembrie 2022, Curtea de Apel Iași, secția Civilă a admis apelul formulat de pârâții Redactorul Șef al E., C. și B. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 1747 din 15.07.2021 a Tribunalului Iași, secția I civilă, sentință ce a fost schimbată în parte, respectiv: a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtului Redactorul Șef al E. și, în consecință, a constatat nulă cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâtul Redactorul Șef al E.; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților C. și B. S.R.L. și, în consecință, a respins cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu acești pârâți ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă; a respins apelul declarat de publicația E. împotriva aceleiași sentințe; a păstrat restul dispozițiilor sentinței atacate care nu contravin deciziei din apel și a respins apelul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din data de 07 aprilie 2022, pronunțate de Tribunalul Iași, secția I civilă.

Hotărârea pronunțată de instanța supremă, în primul ciclu procesual Prin decizia civilă nr. 2287 din 23 noiembrie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a admis recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 531 din 22 noiembrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția Civilă, a casat în parte, decizia recurată și a trimis apelul formulat de către pârâtul C., spre rejudecare, la aceeași curte de apel. A menținut în rest dispozițiile deciziei recurate.

Hotărârea pronunțată în apel, în rejudecare Prin decizia nr. 110 din 19 martie 2025, Curtea de Apel Iași – secția civilă a admis apelul formulat de C. împotriva sentinței civile nr. 1747/2021 din 15.07.2021 a Tribunalului Iași, secția 1 civilă, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C. și, în consecință, a respins acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu acesta.

Calea de atac formulată în cauză Împotriva deciziei nr. 110 din 19 martie 2025 a Curții de Apel Iași – secția civilă a formulat recurs reclamantul A., indicând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ. Arată că în mod nelegal a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a lui C., situație ce atrage incidența art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Deși aparent motivată, decizia atacată nu cuprinde nicio referire la răspunsurile acordate de apelant la interogatoriul administrat, răspunsuri care, deși pot fi apreciate ca oferite cu bună-credință, relevă o vădită contradicție între susținerile apelantului C. și cele ale avocatului său I., pe de o parte, iar pe de altă parte relevă o contradicție între poziția apelantului C. și a societății B. S.R.L. și ale celorlalte entități/reprezentanți, pe parcursul celor șase ani de judecată. Mai mult, prin relevarea unor adevăruri, în contradicție cu ce s-a susținut timp de 6 ani înaintea instanțelor ce s-au succedat în acest dosar, solicită introducerea forțată a Redactorului șef al publicației și a S.C. B. S.R.L., în temeiul art. 78 și urm. C. proc. civ. În mod subiectiv, instanța de apel selectează, ca argument al motivării sale, o adresă semnată de Redactorul Șef, adică o adresă semnată de o "funcție", fără a fi indicată persoana fizică ce îndeplinește această funcție și care își asumă alegația potrivit căreia apelantul C. a redactat la data de 26.06.2028 un număr de patru articole; mai mult, se face trimitere la răspunsul depus, în primă instanță, de publicația J., prin care se arată că, în privința articolului contestat, nu s-a putut identifica materialul și nici persoana care 1-a încărcat pe platformă. Cu toate acestea, la data de 12.11.2024, aceeași publicație arată că "analizând arhiva internă a ziarului", a constatat că domnul C. a redactat patru texte. Problema care se pune este că, în cursul administrării interogatoriului, rezultă cu certitudine că ceilalți pârâți au mințit instanțele de judecată în mod repetat, livrând acesteia neadevăruri, minciuni care nu par să deranjeze, să irite sau să măcar să provoace vreo reacție, alta decât cea obedientă, a instanțelor de judecată. Și aceasta, în condițiile în care domnul C. pare a fi fost sincer. La întrebarea nr. 2 din interogatoriu, apelantul C. recunoaște (dând dovadă de bună-credință) că la data publicării articolului contestat, lucra pentru publicația "E.", însă ceilalți pârâți și avocatul acestora au susținut că "pârâtul C. nici măcar nu lucra în calitate de jurnalist în cadrul redacției E. la data publicării articolului ce face obiectul cauzei. La dosarul cauzei nu se regăsește niciun înscris din care să rezulte faptul că acesta activa în concret în cadrul acestei publicații la acea dată". Strategia folosită a fost aceea că, atât timp cât subsemnatul reclamant nu aveam nicio dovadă a identității autorului articolului, și nici instanța nu obținuse niciun răspuns, în ciuda cererilor repetate și amenzilor aplicate în primă instanță publicației pentru a răspunde, punctual, cine este autorul articolului și cine deține publicația, prin urmare, cât timp subsemnatul nu aveam alte instrumente juridice pentru a afla aceste date, strategia pârâților a fost aceea de a nega, pentru că oricum subsemnatul nu puteam dovedi contrariul. Conform adresei depuse de publicația "E." la Tribunalul Iași, pentru termenul din data de 10.12.2020, publicația declară "nu putem stabili care dintre redactorii-șef care activau în cadrul cotidianului a fost în exercitarea atribuțiilor sale în ziua publicării respectivului material de presă. Menționăm că atribuțiile specifice redactorului-șef sunt reluate zilnic de către un alt redactor, prin rotație". Când a fost întrebat despre redactorul șef care activa la momentul publicării articolului și despre modul de desfășurare a activității redactorului, domnul C. a răspuns, la întrebările 7 și 8 din interogatoriu, că nu își aduce aminte ca atribuțiile să fie preluate zilnic, "prin rotație" de către un alt redactor. La întrebările nr. 9, nr. 10 și nr. 11, prin respingerea acestora de către instanță (9 și 11), întrebări prin care se dorea lămurirea naturii juridice a raportului stabilit între apelant și avocatul I., recurentul susține că se încalcă principiile fundamentele ale procesului civil, precum "buna-credință" (art. 12), dreptul la apărare (art. 13), precum și ".rolul judecătorului în aflarea adevărului" (art. 22). Arată că instanța este obligată să stăruie pentru aflarea adevărului, prin orice mijloace, să ceară orice fel de explicații, să pună în dezbatere orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare, conform art. 22 C. proc. civ. În consecință, s-au încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, conform art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Mai mult, împiedicarea aflării adevărului are drept finalitate încălcarea normelor de drept material - art. 1357, art. 1373 C. civ., și imposibilitatea stabilirii dacă sunt îndeplinite condițiile atragerii răspunderii delictuale a pârâților, ceea ce atrage incidența art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Solicită admiterea recursului. În cauză nu s-a formulat întâmpinare. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând recursul în coordonatele art. 399 C. proc. civ., sub aspect formal, din perspectiva excepției de nulitate a căii extraordinare de atac, a cărei analiză este prioritară, în raport de prevederile art. 248 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Recursul constituie o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată de partea nemulțumită numai pentru motivele de nelegalitate și în condițiile prevăzute de lege. Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și (3) din C. proc. civ., "(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: (…) d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat; (3) Mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității". Art. 489 alin. (1) din același act normativ prevede că "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)", iar alin. (2) al aceluiași articol dispune că "Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488". Din interpretarea acestor dispoziții legale rezultă că motivarea recursului presupune, pe de o parte, arătarea motivelor de recurs, prin indicarea uneia dintre ipotezele de nelegalitate prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., iar, pe de altă parte, formularea unor critici concrete privind judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, raportat la motivele de nelegalitate invocate. O eventuală greșeală în stabilirea situației de fapt rezultând din interpretarea probelor administrate în cauză nu poate forma obiect de analiză în faza procesuală a recursului. Criticile de netemeinicie sau simplele nemulțumiri ale părții față de modul în care a decurs judecata în fazele procesuale anterioare nu constituie motive de recurs și nu sunt suficiente pentru casarea hotărârii, iar instanța de recurs nu poate să facă o verificare de ansamblu a acesteia, întrucât recursul este o cale extraordinară de atac, prin care pot fi formulate numai criticile calificate de art. 488 C. proc. civ. În cauza pendinte, se constată că, în cuprinsul cererii de recurs, se invocă dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ. Procedând la verificarea cererii de recurs, Înalta Curte constată însă, că susținerile recurentului privesc chestiuni de fond ale cauzei, prin care aceasta contestă modalitatea de interpretare a probatoriului administrat în cauză și a situației de fapt stabilită de către instanțele de fond. Astfel cum s-a arătat mai sus, în calea extraordinară de atac a recursului, Înalta Curte nu poate face o reapreciere a probelor valorificate de instanțe în fazele procesuale anterioare, pentru a stabili dacă reclamantul este îndreptățit la acordarea daunelor morale pentru prejudiciul pretins creat prin publicarea unor informații în cadrul unui articol pe site-ul https://www.x.ro, întrucât acest aspect implică efectuarea unui control de temeinicie - de a reevalua probele și de a stabili pe baza acestora o altă situație de fapt. Critica în sensul incidenței cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. a privit o pretinsă omisiune a instanței de apel de a examina răspunsurile date la proba cu interogatoriu; or, în decizia recurată instanța de apel a consemnat că, în rejudecare, a fost administrată proba cu interogatoriul pârâtului C. – probă la al cărei conținut Curtea de apel a făcut referire în analiza sa cu privire la calitatea pasivă a acestui pârât – și că, în aceste coordonate, nu se mai impune analiza aplicări la speță a prevederilor art. 358 C. proc. civ., potrivit deciziei de casare. De aceea, Înalta Curte nu identifică în criticile formulate un motiv care să se poată circumscrie cazului de casare invocat, cât timp instanța s-a referi la proba în discuție, așa cum s-a arătat. Celelalte critici ale recurentului-reclamant, prin care, în realitate, se pune în discuție reevaluarea probatoriului administrat în cauză, cu consecința reținerii unei alte situații de fapt, nu pot fi cercetate în calea de atac specifică recursului, în cadrul căreia pot fi antamate numai chestiuni privitoare la corecta interpretare și aplicare a legii la situația de fapt stabilită de instanțele de fond. Astfel, nu pot fi reconsiderate, așa cum se solicită prin memoriul de recurs, răspunsurile la interogatoriu ale pârâtului C. și nici pretinsele neconcordanțe între acestea și alte probe din dosar, toate aceste aspecte tinzând la o devoluare a fondului și la o cenzurare a aprecierii date de instanță mijloacelor de probă. În același mod nu poate fi avută în vedere susținerea recurentului-reclamant potrivit căreia ceilalți pârâți ar fi "mințit" instanțele. De asemenea, instanța de recurs nu are nici competența de a cenzura modalitatea apreciere a utilității probelor sau de interpretare a acestora de către instanțele anterioare, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii, prin raportare la cadrul factual care a fost constatat deja, deoarece modul în care instanțele devolutive au dispus asupra utilității și au interpretat probatoriul nu constituie motiv de recurs în reglementarea art. 488 C. proc. civ. În concluzie, față de aceste considerente, nu poate fi primită solicitarea recurentului de reexaminare a probelor administrate în cauză de către instanța de recurs, acesta fiind atributul exclusiv al instanțelor de fond, context în care nu poate fi analizată nici pretinsa nemotivare a deciziei atacate, întrucât aceasta nu ar cuprinde "nicio referire la răspunsurile acordate de apelant la interogatoriul administrat, răspunsuri care, deși pot fi apreciate ca oferite cu bună-credință, relevă o vădită contradicție între susținerile apelantului C. și cele ale avocatului său I.". De altfel, referirea recurentului la faptul că "dincolo de orice credință limitativă, instanța este obligată să stăruie la aflarea adevărului", nu reprezintă o critică de nelegalitate a deciziei atacate, nefiind, oricum, subsumabilă motivelor de recurs consacrate expres prin prevederile art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. recurentul ignoră că instanța de apel, față de probatoriul administrat raportat la dispozițiile art. 249 C. proc. civ., a constatat că reclamantul nu a făcut dovada identității între pârâtul C. și autorul articolului incriminat, motiv pentru care a admis excepția lipsei calității procesual pasive a acestuia. De asemenea, în cuprinsul cererii de recurs, recurentul arată că au fost încălcate dispozițiile art. 1357 și art. 1373 C. civ., ceea ce ar atrage incidența motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.. Însă invocarea acestor texte de lege este formală, nu deduce spre analiză veritabile elemente de nelegalitate a actului jurisdicțional atacat, cât timp nu se grefează pe considerentele și soluția acestuia, referitoare la excepția lipsei calității procesuale pasive a numitului C.. Se mai constată că, în cuprinsul cererii de recurs, se susține că prin respingerea unor întrebări, instanța ar fi încălcat principiul bunei-credințe, dreptul la apărare și rolul judecătorului în aflarea adevărului, recurentul invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Or, încălcarea principiilor invocate nu poate fi reținută, cât timp nu se relevă care este nelegalitatea care ar fi condus la o atare încălcare. De altfel, din argumentele expuse, rezultă că recurentul urmărește readucerea, inadecvat procedural, în fața instanței de recurs, a circumstanțelor factuale din prezenta speță, pentru a pretinde că s-ar impune o concluzie contrară celei la care s-a oprit instanța de apel. Prin urmare, dată fiind omisiunea formulării unor critici concrete privind dezlegările date de către instanța de apel, care, totodată, să antameze chestiuni de nelegalitate, instanța de recurs nu poate proceda la examinarea susținerilor părții vizând doar situația de fapt și probatoriul administrat, susțineri ce lasă în afara judecății statuările instanței de apel asupra celor invocate. În consecință, se reține, pe de o parte, că memoriul de recurs nu cuprinde critici care să poată fi subsumate vreunuia dintre cazurile prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar, pe de altă parte, că nu există motive care să poată fi examinate din oficiu, în condițiile art. 489 alin. (3) din același act normativ. În consecință, în baza dispozițiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să anuleze recursul declarat în cauză.