ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2287/2023

Ședința publică din data de 23 noiembrie 2023

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții B., C. - pseudonim D. și redactorul sef al publicatei E., obligarea, în solidar, la plata sumei de 120.000 euro la cursul oficial leu-euro stabilit de BNR la data plătii efective, cu titlu de daune morale, obligarea pârâților la eliminarea de pe site-ul https:/www.x.ro a articolului "Scandal cât casa la Restaurantul F. Un profesor de la G. scos afară din restaurant pentru că este homosexual! Chelnerul: Voia să mă culc cu el", obligarea la publicarea hotărârii judecătorești de admitere a acțiunii pe site-ul https:/www.x.ro și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1747 din 15 iulie 2021, Tribunalul Iași a respins excepția lipsei calității procesual pasive a pârâților C. și B.; a respins excepția lipsei capacității de folosință a pârâtului redactorul șef al publicației E.; a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții B., C. - pseudonim D. - și redactorul sef al publicației E., având ca obiect daune morale; a obligat pârâții, în solidar, la plata sumei de 10.000 euro la cursul oficial leu euro stabilit de BNR, la data plătii efective, cu titlu de daune morale; a obligat pârâții la eliminarea de pe site-ul https:/www.x.ro a articolului "Scandal cât casa la Restaurantul F. Un profesor de la G. scos afară din restaurant pentru că este homosexual! Chelnerul: Voia sa mă culc cu el"; a obligat pârâții la publicarea hotărârii judecătorești de admitere a prezentei acțiuni pe site-ul https:/www.x.ro; a obligat pârâții, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 4.500 de RON onorariu de avocat și la plata sumei de 120 de RON taxă de timbru; a obligat pârâta publicația E. la plata către reclamant a sumei de 4.000 de RON daune materiale.

Prin încheierea din data de 7 aprilie 2022, Tribunalul Iași, secția I civilă, a admis cererea de îndreptare a erorii materiale, formulată de reclamantul H., dispunând îndreptarea erorii materiale cuprinse în sentință în sensul că suma de 4.000 RON la care a fost obligată publicația E. reprezintă daune morale, iar nu materiale. Prin aceeași încheiere, a fost respinsă cererea de completare a sentinței, formulată de același reclamant, prin care acesta a solicitat completarea hotărârii în sensul sancționării reprezentantului publicației E., I., a B. și a redactorului șef al publicației E..

Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâții Redactorul Șef al Publicației E., C., B. și Publicația E., iar împotriva încheierii de ședință din data de 7 aprilie 2022 reclamantul A..

Prin decizia civilă nr. 531 din 22 noiembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția Civilă, s-a admis apelul formulat de pârâții Redactorul Șef al Publicației E., C. și B. împotriva sentinței civile nr. 1747 din 15.07.2021 a Tribunalului Iași, secția I civilă, sentință pe care o schimbă în parte, respectiv: a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtului Redactorul Șef al Publicației E. și, în consecință, a constatat nulă cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâtul Redactorul Șef al Publicației E.; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților C. și B. și, în consecință, a respins cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu acești pârâți ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă; a respins apelul declarat de publicația E. împotriva aceleiași sentințe; a păstrat restul dispozițiilor sentinței atacate care nu contravin deciziei din apel și a respins apelul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din data de 07 aprilie 2022, pronunțată de Tribunalul Iași, secția I civilă, încheiere pe care o păstrează.

Împotriva deciziei civile nr. 531 din 22 noiembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția Civilă, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) punctele 5 și 8 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, schimbarea hotărârii atacate, respectiv admiterea apelului și a cererii de chemare în judecată.

În dezvoltarea cazului de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) punctul 5 din C. proc. civ., arată că instanța de apel ar fi trebuit să acorde prioritate soluționării excepției lipsei dovezii calității de reprezentant, invocată de recurent prin apărător la termenul din data de 18 octombrie 2022, când instanța a și rămas în pronunțare.

La termenul din data de 18 octombrie 2022, a constatat că, deși cererea de apel a pârâților a fost întocmită și semnată de avocat J., nu era depusă la dosarul instanței nicio împuternicire avocațială în acest sens. Or, art. 87 alin. (2) ultima teză C. proc. civ. arată că "susținerea căii de atac se poate face numai în temeiul unei noi împuterniciri".

Așa cum rezultă din încheierea de ședință din 18.10.2022, domnul avocat a reprezentat toți pârâții, în numele cărora a formulat cererea de apel, a propus probe la termen, a depus înscrisuri și a susținut concluzii pe excepții și pe fondul cauzei.

În mod nelegal, instanța i-a pus în vedere apărătorului apelanților să depună împuternicirea după închiderea dezbaterilor, cât timp avea posibilitatea să acorde un termen scurt, conform art. 82 alin. (1) teza 1 C. proc. civ., pentru acoperirea lipsurilor. Dispozițiile procedurale se referă la acordarea unui termen de judecată, în cursul soluționării cauzei și nu la acordarea unui termen după ce instanța rămâne în pronunțare.

Apreciază că nu prezintă importanță dacă a fost depusă ulterior închiderii dezbaterilor această împuternicire avocațială, cât timp apărătorul nu a făcut dovada calității sale înainte de închiderea dezbaterilor.

De altfel, instanța de apel nu s-a pronunțat asupra excepției invocate.

În consecință, cât timp înainte de închiderea dezbaterilor nu s-a depus împuternicirea avocațială și nici instanța nu a acordat un nou termen de judecată pentru complinirea lipsurilor, instanța de apel ar fi trebuit să acorde eficiență prevederilor art. 82 alin. (1) teza a doua C. proc. civ. și să anuleze cererea de apel.

Apreciază că în mod nelegal instanța a admis excepțiile invocate de pârâții-apelanți, fiind incident art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ.

Consideră că întreaga motivare este una vădit părtinitoare pârâților, ale căror conduite vădit abuzive au fost legitimate de instanță, fiind astfel încurajați să practice în continuare lipsa de transparență și fuga de asumarea responsabilității.

În privința lipsei capacității procesuale de folosință a redactorului șef al Publicației E., arată că au fost depuse eforturi de prima instanță în vederea identificării persoanei redactorului șef, respectiv autorul articolului contestat, sens în care au fost acordate nenumărate termene prin care s-a pus în vedere pârâților, apărătorului acestora, publicației E. însăși de a furniza numele persoanele responsabile. Toate aceste entități au preferat să nu emită niciun răspuns concret.

Instanța de apel nu a ținut cont de art. 56 alin. (2) C. proc. civ., conform căruia "Cu toate acestea, pot sta în judecată asociațiile, societățile sau alte entități fără personalitate juridică, dacă sunt constituite potrivit legii".

Redactorul șef este o entitate fără personalitate juridică, constituită potrivit legii.

Conform art. 30 din Constituția României, "(6) Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine (...) (8) Răspunderea civilă pentru informația sau pentru creația adusă la cunoștință publică revine editorului sau realizatorului, autorului, organizatorului manifestării artistice, proprietarului mijlocului de multiplicare, al postului de radio sau de televiziune, în condițiile legii Delictele de presă se stabilesc prin lege".

Decretul nr. 140/1974 privind stabilirea normelor unitare de structură pentru redacțiile ziarelor și revistelor, în vigoare, arată la art. 4 că "Secția redacționala se constituie, în funcție de volumul și complexitatea activității, cu un număr de cel puțin 5 persoane. În cazurile în care volumul de muncă nu necesită constituirea de secții, activitatea redacțională poate fi organizată pe rubrici, încadrate cu personal de execuție de specialitate redacțională, conduse de redactorul șef sau de un adjunct al acestuia".

Art. 5 din același Decret prevede că "Personalul redacțiilor se compune din următoarele categorii: a) personal de conducere: b) personal redacțional de execuție de specialitate. Nomenclatorul funcțiilor specifice de conducere și de execuție pentru activitatea de presă este prevăzut în anexa nr. 1), care face parte integrantă din prezentul decret".

Art. 6:

"Personalul de conducere se normează astfel: 1 post de redactor șef pentru fiecare redacție: în cazul redacțiilor comune, unii redactori șefi adjuncți pot îndeplini și funcția de redactor șef pentru una sau mai multe publicații editate în comun; (...)".

Așadar, independent de eforturile pentru aflarea identității redactorului șef, eforturi împiedicate cu rea-credință de pârâți, redactorul șef reprezintă o entitate fără personalitate juridică ce poate sta în judecată, întrucât este reglementată prin dispoziții normative, deținând putere de decizie și atribuții în acest sens, întrucât face parte din personalul de conducere al publicației.

De asemenea, consideră că în mod nelegal au fost admise excepția lipsei calității procesuale a pârâților C. și B., situație ce atrage incidența art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

Instanța de apel a făcut abstracție de probele depuse la dosar prin care s-a demonstrat asocierea între pseudonimul de "D." și persoana pârâtului C..

Așa cum rezultă din articolele publicate online, precum cel din 23 aprilie 2013, pârâtul C. este cel ce se ascunde sub acest pseudonim.

Apreciază că instanța de fond a aplicat corect dispozițiile art. 358 C. proc. civ., în lipsa prezentării părții la interogatoriu, instanța de apel realizând o interpretare eronată a acestui text de lege în condițiile în care texul legal nu impune depunerea la dosar a interogatoriului.

Scopul administrării interogatoriului a fost acela de a demonstra că pârâtul C. este autorul articolului contestat, motiv pentru care "mărturisirea" acestuia (interpretată de prima instanță) vizează recunoașterea acestui fapt și asumarea acestei responsabilități.

Mai mult, cât timp prima instanță a suplimentat probatoriul și cu administrarea probei cu martori, rezultă că a acordat eficiență tezei a doua din art. 358 C. proc. civ., conform căreia lipsa înfățișării pentru a răspunde la interogatoriu a fost interpretată ca un început de dovadă.

Argumentul instanței în sensul că articolele depuse nu fac dovada că pârâtul C. folosea pseudonimul "D.", în contextul în care reclamantul nu ar fi avut alte instrumente legale pentru a dovedi acest aspect, cu atât mai mult cu cât pârâții au sfidat demersurile unei instanțe de judecată - Tribunalul Iași, alegând să prezinte neadevăruri (că nu mai dețin baza de date, că le este imposibil să identifice pe autor și pe redactorul șef, că nu mai găsesc articolul publicat), și împiedicând prin lipsa desăvârșită de transparență aflarea adevărului, intră sub incidența art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. (încălcarea art. 358 C. proc. civ.), precum și art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (normele de drept material - art. 1357 C. civ., condițiile răspunderii delictuale fiind îndeplinite în persoana lui C.).

Cu privire la lipsa calității procesuale pasive a B. arată că s-a dovedit că această societate editează publicația E., sediul său fiind la sediul publicației E., societatea făcându-și reclamă prin intermediul publicației. Din nou, instanța de apel preia ad literam argumentația pârâților apelanți, apreciind că, atât timp cât articolul nu a apărut în forma tipărită a publicației, societatea editoare nu poate răspunde.

Cum s-a făcut dovada existenței societății ce tipărește ziarul, societate care la obiectul secundar de activitate, pagina a 7-a din Certificatul emis de ORC îndeplinește inclusiv următoarele activități: 6209 - alte activități de servicii privind tehnologia informației; 6311 - prelucrarea datelor, administrarea paginilor web și activități conexe, 6312 - activități ale portalurilor web; 6391 - activități ale agențiilor de știri, demonstrează că are calitate procesuală în cauză.

Întregul conținut este asumat de "publicația" E., cea care deține Facebook și Instagram, implicit prin societatea editoare de conținut a ziarului, și nicidecum de titularul domeniului care, în mod evident, nu-și însușise conținutul de pe domeniul său și, cu atât mai puțin, conținutul de pe pagina de Facebook și pagina de Instagram.

Apreciază incident art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - încălcarea normelor de drept material - art. 1373, art. 1357 C. civ., întrucât condițiile răspunderii delictuale sunt îndeplinite în persoana B..

De asemenea, arată că în mod nelegal instanța de apel a respins apelul reclamantului împotriva încheierii din 07 aprilie 2022.

În motivare arată că instanța de apel face trimitere la art. 191 C. proc. civ., făcând abstracție că reclamantul nu are calitatea "celui obligat la amendă sau despăgubire" pentru a formula cerere de reexaminare și nu cerere de apel.

În aplicarea prevederilor art. 189 C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 187 C. proc. civ., instanța sesizată nu este ținută de cadrul procesual stabilit inițial prin cererea de chemare în judecată, cu atât mai mult cu cât chiar prevederile legale amintite vorbesc despre oricine ("cel care") pricinuiește amânarea judecării cauzei prin una din faptele de la art. 187 C. proc. civ.

Așadar, dispozițiile art. 189 C. proc. civ. nu vorbesc despre "partea" care a cauzat amânarea judecării, motiv pentru care, contrar celor reținute de instanța de fond, reclamantul nu a urmărit modificarea cadrului procesual stabilit inițial tocmai pentru că tergiversarea cauzei a reprezentat un incident procedural apărut pe parcursul judecării dosarului.

Or, această situație a fost imputabilă reprezentanților publicației "E.", impunându-se sancționarea "celor" care s-au făcut vinovați de amânarea nejustificată, chiar dacă aceștia nu figurau ca "părți" în proces. Inclusiv publicația E. poate sta în judecată ca entitate fără personalitate juridică, în condițiile art. 56 alin. (2) C. proc. civ.

Apreciază că în mod nelegal a fost respins apelul publicației E. în condițiile în care s-a pus în discuție lipsa capacității procesuale de folosință a acesteia, iar în raport de redactorul șef al publicației, această excepție a fost admisă.

Intimații-pârâți C. și redactorul șef al publicației E. au depus întâmpinare la cererea de recurs formulată de recurentul A., prin care solicită instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să se dispună următoarele: admiterea excepției nulității recursului și anularea acestuia în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., întrucât motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ. în subsidiar, respingerea recursului ca fiind neîntemeiat, întrucât argumentele invocate nu pot determina casarea deciziei atacate, acestea privesc netemeinicia soluției dispuse de instanța de apel și nu motive de nelegalitate.

În ceea ce privește excepția nulității recursului, arată că recurentul a indicat în mod formal cazurile de casare reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., motivele privind netemeinicia hotărârii recurate.

În raport de primul motiv de casare, respectiv greșita soluționare a excepției lipsei dovezii calității de reprezentant, arată că, la termenul din data de 18 octombrie 2022, reclamantul și-a dat acordul în sensul depunerii împuternicirii avocațiale la dosar ulterior închiderii dezbaterilor, iar această împrejurare nu a fost de natură să producă o vătămare reclamantului.

Raportat la motivul de recurs privind greșita soluționare a excepției lipsei capacității procesuale de folosință a redactorului șef, arată că instanța a procedat la judecarea cauzei în mod legal și cu respectarea dispozițiilor legale, iar motivele invocate arată o vădită nemulțumire față de hotărârea din apel.

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale a pârâților C. și B., arată că recurentul nu a dovedit în calea de atac a apelului, prin probe pertinente și concludente, asocierea dintre pseudonimul "D." și pârâtul C..

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a societății B., arată că în mod corect instanța de apel a reținut faptul că nu există probe din care să rezulte că această persoană are calitate în cauză.

Arată că decizia recurată este motivată, instanța de apel expunând pe larg motivele pentru care a admis cererea de apel formulată de intimați și pentru care a admis excepțiile invocate în fața primei instanțe.

Cu privire la pretinsa nelegalitate a respingerii apelului declarat de recurent împotriva încheierii din data de 7 aprilie 2022, arată că acest motiv de casare nu este întemeiat în drept și nici nu este fondat.

Prin decizia pronunțată, instanța de apel a respins acest motiv de apel întrucât cererea de completare a dispozitivului este inadmisibilă în maniera solicitată de reclamant, întrucât excede dispozițiilor art. 444 C. proc. civ.

Și motivul de recurs privind pretinsa nelegalitate a respingerii apelului formulat de publicația E. este nefondat, în mod corect stabilind instanța de apel împrejurarea că această parte trebuia să formuleze cerere de reexaminare în baza art. 189 C. proc. civ. și nu apel.

Recurentul A. a depus, la data de 5 mai 2023, o precizare prin care a solicitat respingerea excepției nulității recursului întrucât în cauză sunt incidente motivele de casare invocate în memoriul de recurs.

La 22 noiembrie 2023, intimații C., Redactorul Șef al Publicației E., B. și Publicația E. au depus note de ședință prin care au invocat excepția lipsei capacității procesuale de folosință a intimatei Publicația Online E. și, pe cale de consecință, admiterea motivului de recurs invocat de către recurent la punctul 4 din cererea de recurs, desființarea în parte a deciziei atacate în ceea ce privește soluția de respingere a apelului formulat de Publicația E. și menținerea soluției instanței de fond de obligare a pârâtei Publicația E. la plata sumei de 4.000 de RON cu titlu de daune materiale către reclamant.

La 24 februarie 2023, a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, recursul formulat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 531 din 22 noiembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția Civilă.

Prin rezoluția din 13 martie 2023, s-a stabilit în sarcina recurentului obligația de plată a taxei judiciare de timbru în cuantum de 200 de RON, achitată conform dovezii de la dosar.

Prin rezoluția din data de 19 iunie 2023, a fost acordat termen de judecată la data de 23 noiembrie 2023, termen la care Înalta Curte a respins, ca neîntemeiată, excepția nulității recursului și a rămas în pronunțare cu privire la cererea de recurs formulată.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:

Prin decizia recurată au fost respinse apelurile formulate de apelantul reclamant A. și de apelanta publicația E. și au fost admise apelurile formulate de apelanții pârâți Redactorul Șef al Publicației E., C. și B., fiind schimbată în parte sentința apelată în sensul că cererea de chemare în judecată a fost constatată nulă în privința pârâtului Redactorul Șef al Publicației E., ca urmare a admiterii excepției lipsei capacității procesuale de folosință a acestuia, și a fost respinsă pentru lipsa calității procesuale pasive, în privința celorlalți doi pârâți, C. și B., fiind menținută soluția de obligare a publicației E. la plata daunelor morale în cuantum de 4.000 RON. În esență, instanța de apel a reținut că, în privința Redactorului Șef al Publicației E., acesta nu reprezintă nici persoană fizică, atât timp cât nu este identificat prin nume și prenume, și nici persoană juridică, fiind vorba despre o funcție, astfel încât lipsește capacitatea procesuală de folosință a acestui pârât; în privința pârâtului C., s-a avut în vedere faptul că nu s-au administrat probe din care să rezulte identitatea dintre acest pârât și "D.", semnatarul articolului pretins denigrator; în privința pârâtei B., s-a arătat că aceasta nu este deținătorul site-ului www.x.ro, care aparține unei persoane fizice; cu referire la obligarea publicației E. la plata daunelor morale în cuantum de 4.000 RON, partea sancționată conform art. 189 C. proc. civ. avea deschisă calea cererii de reexaminare, prevăzută de art. 191 C. proc. civ., văzând și decizia nr. 12/06.05.2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursurilor în interesul legii; în privința soluției de respingere a cererii de completare a sentinței, s-a reținut că reclamantul nu are deschisă nici calea cererii de reexaminare și nici calea apelului pentru a obține obligarea terțului I. și a pârâților B. și Redactorul Șef al Publicației E. la plata unor despăgubiri, conform art. 189 C. proc. civ.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurentul reclamant A., invocând încălcarea unor dispoziții de drept procesual și a unor dispoziții de drept material prin aceea că s-a permis apărătorilor pârâților să fie reprezentați în fața instanței de apel de către un apărător care nu a depus împuternicirea avocațială, prin greșita admitere a excepției lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtului Redactorul Șef al Publicației E. și a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâților C. și B., precum și prin greșita soluționare a cererii de acordare a despăgubirilor, în temeiul art. 189 C. proc. civ.

Cu titlu prealabil, trebuie subliniat că decizia instanței de apel poate fi atacată cu recurs numai pentru motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., nefiind posibilă reaprecierea probatoriului sau reformarea hotărârii pentru alte argumente decât cele care privesc legalitatea deciziei recurate.

Motivele de recurs invocate de recurentul reclamant, încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ., sunt parțial fondate și determină admiterea prezentei căi de atac, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Primul motiv de recurs, încadrat în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., se referă la încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, iar al doilea motiv de recurs, încadrat în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se referă la încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Recurentul reclamant a formulat mai multe critici care se subsumează motivelor de casare menționate, acestea urmând a fi analizate în ordinea în care au fost expuse în memoriul de recurs.

Astfel, printr-o primă critică, încadrată în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul reclamant a invocat încălcarea prevederilor art. 82 alin. (1) C. proc. civ. prin aceea că, în lipsa depunerii împuternicirii avocațiale de către apărătorul apelanților pârâți, instanța de apel avea obligația să dispună amânarea judecății și apoi, în măsura necomplinirii lipsei constatate, să anuleze cererea de apel pentru lipsa dovezii calității de reprezentant a semnatarului cererii de apel.

Această critică este nefondată, deoarece din verificarea înscrisurilor existente la dosar rezultă că apărătorul pârâților J. i-a reprezentat pe aceștia în fața primei instanțe, conform împuternicirii avocațiale seria x/2020 din data de 23.07.2020 aflate la dosarul tribunalului, dar și în fața instanței de apel, conform împuternicirii avocațiale seria x/2022 din data de 18.10.2022 aflate la dosarul curții de apel.

Este adevărat că dovada mandatului avocatului ales nu a fost făcută odată cu depunerea cererii de apel, semnată de avocatul J. pentru apelanții pârâți, fiind nesocotite prevederile art. 151 alin. (2) C. proc. civ., conform cărora avocatul va depune împuternicirea pentru a dovedi calitatea sa de reprezentant. Cu toate acestea, sunt relevante prevederile art. 87 alin. (2) C. proc. civ., conform cărora avocatul care a reprezentat sau asistat partea la judecarea procesului poate face, chiar fără mandat, orice acte pentru păstrarea drepturilor supuse unui termen și care s-ar pierde prin neexercitarea lor la timp și poate, de asemenea, să introducă orice cale de atac împotriva hotărârii pronunțate. Prin urmare, chiar un avocat fără mandat poate depune cererea de apel în numele părții pe care a reprezentat-o în fața primei instanțe, aspect care se regăsește în cauza de față și care determină concluzia lipsei de temeinicie a solicitării recurentului reclamant de anulare a cererii de apel pentru lipsa dovezii calității de reprezentant a semnatarului cererii de apel. Atât timp cât cererea de apel este semnată de același avocat care a reprezentat partea în fața primei instanțe, lipsa dovezii mandatului nu atrage sancțiunea nulității, față de dispoziția cuprinsă în art. 87 alin. (2) C. proc. civ.

Cât privește reprezentarea părții în fața instanței de apel, este necesară depunerea împuternicirii avocațiale, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 87 alin. (2) teza finală C. proc. civ. În cauza de față, se constată că, la termenul din data de 18.10.2022, când au avut loc dezbaterile în fața instanței de apel, apărătorul apelanților pârâți nu avea depusă la dosar împuternicirea avocațială, însă, față de dezbaterile purtate în legătură cu lipsa delegației la acel moment, i s-a permis acestuia să formuleze concluzii, cu mențiunea de a depune în timp util împuternicirea avocațială. Din parcurgerea încheierii din data de 18.10.2022 rezultă că apărătorului reclamantului a invocat doar faptul că nu a văzut la dosar delegația apărătorului apelanților pârâți, fără a invoca excepția lipsei dovezii calității de reprezentant și fără a solicita amânarea judecății pentru acoperirea acestei omisiuni, astfel încât instanța de apel a apreciat că există acordul implicit pentru a accepta primirea concluziilor avocatului apelanților, sub rezerva depunerii ulterioare a delegației de reprezentare. Or, la data de 18.10.2022, înainte de ridicarea ședinței de judecată, a fost atașată la dosar împuternicirea avocațială seria x/2022 din data de 18.10.2022, ceea ce atestă indubitabil calitatea avocatului de reprezentant al apelanților pârâți. Pe cale de consecință, omisiunea invocată a fost acoperită și nu a fost cauzată nicio vătămare, nici părților reprezentate de respectivul avocat și nici părții adverse, care și-a dat implicit acordul pentru depunerea ulterioară la dosar a dovezii calității de reprezentant.

În conformitate cu art. 175 alin. (1) C. proc. civ., actul de procedură este lovit de nulitate dacă prin nerespectarea cerinței legale s-a adus părții o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desființarea acestuia. În condițiile în care dovada mandatului acordat avocatului a fost făcută, nu s-a produs nicio vătămare a drepturilor procesuale ale părților.

De asemenea, nu se poate reține că instanța de apel ar fi omis să se pronunțe asupra excepției lipsei dovezii calității de reprezentant, atât timp cât o atare excepție nu a fost invocată în fața sa și a apreciat că, raportat la înscrisurile dosarului și la poziția procesuală a părților, nu este necesară dispunerea amânării, considerând că este posibil ca, în aceeași zi, să se complinească lipsa constatată. Neacordând un termen de judecată în acest sens, instanța nici nu ar fi putut dispune admiterea excepției lipsei dovezii calității de reprezentant.

În aceste condiții, Înalta Curte constată că nu se poate reține o nesocotire a dispozițiilor art. 82 alin. (1) C. proc. civ. de către instanța de apel, astfel încât, în lipsa oricărei vătămări, nu se poate considera că decizia recurată ar fi lovită de nulitate pentru motivul că dovada mandatului apărătorului apelanților pârâți a fost efectuată la un moment ulterior susținerii dezbaterilor.

Prin a doua critică, subsumată motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ., recurentul reclamant a înțeles să invoce greșita admitere a excepției lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtului Redactorul Șef al Publicației E., ceea ce reprezintă o încălcare a dispozițiilor art. 56 alin. (2) C. proc. civ. Acest text legal prevede că pot sta în judecată asociațiile, societățile sau alte entități fără personalitate juridică, dacă sunt constituite potrivit legii. Contrar acestor susțineri, se constată că în mod just instanța de apel a considerat că acest pârât este lipsit de capacitate procesuală de folosință, din moment ce reprezintă doar o funcție, iar nu o persoană fizică sau juridică.

Prevederile art. 56 alin. (2) C. proc. civ. nu sunt incidente în privința acestui pârât, pentru că nu este vorba despre o entitate fără personalitate juridică similară asociațiilor și societăților fără personalitate juridică.

Indicarea dispozițiilor art. 30 alin. (6) și alin. (8) din Constituție și a prevederilor art. 5 și art. 6 din Decretul nr. 140/1974 privind stabilirea normelor unitare de structură pentru redacțiile ziarelor și revistelor nu determină concluzia că redactorul șef al publicației ar reprezenta o entitate fără personalitate juridică asimilată unei asociații sau societăți fără personalitate juridică și, implicit, capabilă să stea în judecată. Dimpotrivă, din aceste prevederi rezultă tocmai concluzia la care a ajuns instanța de apel în sensul că reclamantul a indicat ca pârât o persoană fizică, deținând o anumită funcție, fără a proceda la identificarea persoanei prin indicarea elementelor corespunzătoare legate de nume, prenume și domiciliu. Așadar, prin invocarea prevederilor art. 56 alin. (2) C. proc. civ. și a unei presupuse entități fără personalitate juridică, nu se poate obține stabilirea cadrului procesual pasiv și judecarea pretențiilor constând în acordarea unor despăgubiri morale în contradictoriu cu un pârât persoană fizică, fără a se prezenta în mod adecvat elementele sale de identificare, în vederea respectării drepturilor procesuale ale acestuia. Or, funcția deținută nu constituie un element suficient de identificare a persoanei chemate în judecată ca pârât, reclamantul având obligația indicării numelui, prenumelui și domiciliului pârâtului, conform art. 194 lit. a) C. proc. civ.

Capacitatea procesuală de folosință a intimatului pârât Redactorul Șef al Publicației E. nu poate fi reținută nici ca măsură sancționatorie pentru refuzul publicației de a oferi instanței judecătorești informațiile solicitate în vederea identificării persoanei fizice care deține funcția de redactor șef. O atare conduită ilicită a publicației a fost sancționată de prima instanță în temeiul art. 189 C. proc. civ., prin acordarea unor despăgubiri morale în valoare de 4.000 RON, astfel încât imposibilitatea reclamantului de a afla identitatea pârâtului cu care dorește să se judece în cauza de față nu poate justifica recunoașterea capacității procesuale de folosință unui pârât persoană fizică identificat numai cu funcția deținută, iar nu și cu numele, prenumele și domiciliul său.

Prin urmare, este pe deplin legală soluția dispusă de instanța de apel în sensul admiterii excepției lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtului Redactorul Șef al Publicației E., astfel încât motivele de casare invocate de recurentul reclamant în această privință sunt nefondate, fiind menținută soluția de constatare a nulității cererii formulate în contradictoriu cu acest pârât.

Printr-o altă critică, subsumată motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ., recurentul reclamant a înțeles să invoce greșita admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâților C. și B.. Cât privește susținerile legate de greșita interpretare și apreciere a probatoriului administrat, Înalta Curte subliniază că instanța de apel, ca instanță devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce privește probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunității administrării probelor în proces din perspectiva utilității, concludenței și pertinenței acestora, iar instanța de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor administrate în fața instanței de fond și a instanței de apel.

În schimb, criticile privind încălcarea dispozițiilor legale de drept procesual, cu prilejul administrării și coroborării mijloacelor de probă, constituie critici de nelegalitate a hotărârii, susceptibile de control în calea extraordinară de atac a recursului.

În privința pârâtului C., se observă că instanța de apel a admis apelul formulat de acesta și a reținut lipsa legitimității procesuale pasive motivat de faptul că nu s-a probat identitatea dintre acest pârât și "D.", semnatarul articolului pretins denigrator. Pentru a ajunge la această concluzie instanța de apel a reținut că pseudonimul indicat este folosit de toată redacția publicației E., iar lipsa pârâtului de la interogatoriu nu poate fi considerată o mărturisire deplină sau un început de dovadă scrisă, conform art. 358 C. proc. civ., deoarece la dosar nu a fost depus interogatoriul pentru a se putea stabili care sunt faptele personale ale pârâtului ce pot fi dovedite astfel.

Contrar acestor argumente, Înalta Curte consideră că înlăturarea aplicării dispozițiilor art. 358 C. proc. civ. constituie o măsură nelegală, care afectează legalitatea deciziei recurate, impunându-se admiterea recursului și casarea în parte a deciziei în această privință, cu consecința trimiterii spre rejudecare, aceleiași instanțe de apel, a apelului exercitat de apelantul pârât C., astfel încât problema calității procesuale pasive să fie soluționată cu corecta interpretare și aplicare a dispozițiilor de drept procesual incidente.

Astfel, în conformitate cu art. 358 C. proc. civ., dacă partea, fără motive temeinice, refuză să răspundă la interogatoriu sau nu se înfățișează, instanța poate socoti aceste împrejurări ca o mărturisire deplină ori numai ca un început de dovadă în folosul aceluia care a propus interogatoriul. În acest din urmă caz, atât dovada cu martori, cât și alte probe, inclusiv prezumțiile, pot fi admise pentru completarea probatoriului.

În cazul persoanei fizice, interogatoriul este administrat în condițiile prevăzute de art. 352 C. proc. civ., respectiv în mod nemijlocit de către instanță, întrebările fiind adresate de către președintele completului, iar cel chemat va răspunde, răspunsurile sale fiind consemnate pe aceeași foaie cu întrebările, conform art. 354 C. proc. civ. Cu alte cuvinte, interogarea persoanei fizice se realizează oral, în ședință publică, iar răspunsurile sunt consemnate în scris.

În cazul persoanelor juridice, interogatoriul este administrat în temeiul art. 355 C. proc. civ., conform căruia răspunsurile la întrebări sunt date în scris, în sensul că interogatoriul este comunicat în prealabil, în condițiile prevăzute de art. 194 lit. e) C. proc. civ.

Art. 194 lit. e) C. proc. civ. prevede că cererea de chemare în judecată va cuprinde, printre altele, arătarea dovezilor pe care se sprijină fiecare capăt de cerere, iar când reclamantul dorește să își dovedească cererea sau vreunul dintre capetele acesteia prin interogatoriul pârâtului, va cere înfățișarea în persoană a acestuia, dacă pârâtul este o persoană fizică. În cazurile în care legea prevede că pârâtul va răspunde în scris la interogatoriu, acesta va fi atașat cererii de chemare în judecată.

Din coroborarea acestor dispoziții procesuale rezultă că interogatoriul trebuie formulat în scris și atașat cererii de chemare în judecată numai atunci când administrarea probei se realizează în scris. În schimb, în cazul persoanei fizice, legiuitorul nu a impus atașarea interogatoriului tocmai pentru a nu permite respectivei părți să-și pregătească răspunsul, astfel încât să zădărnicească aflarea adevărului și să determine lipsa de utilitate a unui astfel de demers.

În aceste împrejurări, nu există niciun temei legal pentru a condiționa aplicarea dispozițiilor art. 358 C. proc. civ. de necesitatea depunerii la dosar a interogatoriului propus a fi administrat pârâtului persoană fizică. O atare cerință nu este prevăzută de norma legală indicată și nici nu poate fi dedusă pe cale de interpretare, în contextul în care persoana fizică trebuie să răspundă verbal întrebărilor adresate, iar nu în scris.

Prin urmare, art. 358 C. proc. civ. urmărește să sancționeze refuzul nejustificat al părții, persoană fizică, de a se prezenta la interogatoriu, ceea ce face de prisos depunerea la dosar a întrebărilor scrise, din moment ce partea față de care trebuie administrată dovada nu s-a prezentat și nu a invocat vreo imposibilitate de prezentare la termenul stabilit pentru luarea interogatoriului.

În raport de cele arătate, rezultă că instanța de apel a apreciat în mod greșit în sensul inaplicabilității dispozițiilor art. 358 C. proc. civ., pentru motivul nedepunerii la dosar a interogatoriului propus a fi administrat pârâtului. Ceea ce este relevant este faptul că pârâtul C. a fost citat cu mențiunea expresă de a se prezenta în vederea administrării interogatoriului, iar la termenul stabilit nu s-a prezentat, fără a justifica în niciun fel această lipsă. Neînfățișându-se pentru luarea interogatoriului, fără motive temeinice, pârâtul a realizat o mărturisire deplină ori, cel puțin, un început de dovadă în folosul reclamantului, dovadă care poate fi completată cu proba testimonială și cu alte probe, inclusiv prezumții, în vederea determinării temeiniciei pretențiilor deduse judecății, inclusiv sub aspectul stabilirii autorului articolului pretins denigrator.

Pentru aplicarea prezumției legale de mărturisire, prevăzută de art. 358 C. proc. civ., legiuitorul nu a prevăzut obligația depunerii interogatoriului persoanei fizice, astfel încât limitele mărturisirii sunt stabilite prin raportare la teza probatorie indicată de partea reclamantă cu prilejul încuviințării administrării acestei dovezi. În orice caz, necesitatea depunerii la dosar a întrebărilor scrise ar prezenta relevanță exclusiv pentru ipoteza refuzului de a răspunde, pentru a se verifica astfel care este chestiune cu privire la care cel interogat a refuzat nejustificat să răspundă, iar nu și pentru ipoteza refuzului de a se prezenta în mod nejustificat.

În condițiile în care prima instanță a admis în parte cererea de chemare în judecată și l-a obligat pe pârâtul C. la plata unor despăgubiri morale, considerându-l autorul articolului pretins denigrator, în considerarea aplicării dispozițiilor art. 358 C. proc. civ., iar instanța de apel a schimbat această soluție și a reținut lipsa calității procesuale pasive a acestui pârât, înlăturând în mod eronat de la aplicare prevederile procesuale menționate, se impune casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de apel, pentru ca aceasta să soluționeze chestiunea legitimității procesuale pasive a acestui pârât cu luarea în considerare a prezumției de mărturisire prevăzute de art. 358 C. proc. civ., astfel cum a procedat prima instanță.

Cu ocazia rejudecării, instanța de apel va ține seama de împrejurarea că toți jurnaliștii care scriu în cadrul publicației E. folosesc același pseudonim și că pârâtul jurnalist chemat în judecată nu s-a prezentat, fără motive temeinice, la termenul stabilit pentru administrarea interogatoriului, prin care reclamantul urmărea să dovedească, în esență, faptul că acesta este autorul articolului considerat vătămător. Desigur, vor putea fi administrate orice alte probe în măsură să stabilească identitatea jurnalistului care a scris respectivul articol și, în raport de probatoriul administrat, să se determine în ce măsură calitatea procesuală pasivă aparține pârâtului C..

În schimb, în privința pârâtei B., soluția de admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive este una corectă, fiind întemeiată pe aprecierea probatoriului de către instanța de apel în sensul că această persoană juridică nu este deținătoarea site-ului pe care a fost postat articolul pretins prejudiciabil. Toate criticile invocate de recurentul reclamant sub aspectul legitimității procesuale pasive a acestei pârâte constituie critici de netemeinicie a deciziei recurate, deoarece tind la reaprecierea probatoriului sub aspectul stabilirii apartenenței site-ului pe care a fost publicat articolul, ceea ce nu este permis instanței de recurs, în exercitarea controlului de legalitate prevăzut de art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Deși formal, recurentul reclamant indică incidența motivelor de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ., se constată că toate susținerile privind greșita admitere a apelului exercitat de apelanta pârâtă B. și, implicit, greșita admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive a acestei pârâte se referă la modul în care instanța de apel a realizat coroborarea mijloacelor de probe administrate. Nu au fost indicate dispoziții de drept procesual greșit aplicate sau încălcate care să atragă nulitatea hotărârii, iar în privința prevederilor de drept material, au fost menționate dispozițiile art. 1373 și art. 1357 C. civ., fără ca instanța de apel să fi făcut aplicarea acestora, ca urmare a admiterii excepției procesuale peremptorii ce a făcut de prisos analiza fondului cauzei. Prin urmare, nu există nicio critică de nelegalitate cu privire la soluția vizând lipsa legitimității procesuale pasive a societății pârâte, toate susținerile recurentului reclamant vizând exclusiv aspecte de temeinicie a hotărârii.

Nu sunt fondate nici criticile legate de greșita respingere a cererii de completare a sentinței, conform încheierii din data de 07.04.2022. În acest sens, se observă că, prin cererea de completare formulată, reclamantul A. a solicitat ca obligația de plată a despăgubirilor de 4.000 RON, dispuse de prima instanță în sarcina publicației E., conform art. 189 C. proc. civ., să fie stabilită în sarcina terțului I. și în sarcina pârâților B. și Redactorul Șef al Publicației E.. Respingerea cererii de completare, menținută de instanța de apel, este justificată în raport de împrejurarea că despăgubirile au fost stabilite în sarcina persoanei căreia i s-a imputat prelungirea nejustificată a judecății, în procedura prevăzută de art. 189 C. proc. civ. În consecință, tribunalul a stabilit obligația de plată a despăgubirilor în sarcina entității pe care a considerat-o culpabilă de întârzierea judecății, nefiind vorba despre vreo omisiune de soluționare a unei cereri sau a unui capăt de cerere, susceptibil de completare conform art. 444 C. proc. civ. De altfel, chiar reclamantul a solicitat, prin notele de ședință depuse la data de 29.04.2021 și atașate la dosarul de fond, obligarea publicației E. la plata despăgubirilor cauzate de amânarea culpabilă a procesului, potrivit art. 189 C. proc. civ., astfel încât prin cererea de completare nu se poate realiza o modificare a cadrului procesual și, implicit, soluționarea unei cereri cu care prima instanță nu a fost învestită mai înainte de închiderea dezbaterilor asupra fondului cauzei.

În fine, criticile privind greșita respingere a apelului exercitat de publicația E., cât privește obligarea acesteia la plata despăgubirilor morale în cuantum de 4.000 RON, sunt lipsite de interes pentru recurentul reclamant, care nu ar avea un folos personal prin reținerea lipsei capacității procesuale de folosință a entității obligate la plata unor despăgubiri morale în favoarea sa, cu atât mai mult cu cât chiar reclamantul a solicitat stabilirea despăgubirilor conform art. 189 C. proc. civ. în sarcina acestei entități. În orice caz, nu au fost expuse critici de nelegalitate ale deciziei atacate, atât timp cât instanța de apel a reținut, în esență, că împotriva soluției de obligare la despăgubiri, stabilite conform art. 189 C. proc. civ., cel obligat are deschisă calea cererii de reexaminare, prevăzută de art. 191 alin. (1) C. proc. civ., iar nu calea apelului. O atare soluție este în deplină concordanță cu decizia nr. 12/06.05.2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursurilor în interesul legii, prin care s-a statuat că partea în sarcina căreia s-a stabilit amenda judiciară prevăzută de art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) poate formula critici care vizează amendarea sa numai pe calea cererii de reexaminare, neputând supune aceste critici controlului judiciar prin intermediul apelului sau recursului. În consecință, soluția de respingere a apelului exercitat de apelanta Publicația E. este legală, fiind în concordanță cu dispozițiile procesuale anterior menționate.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curtea, în baza art. 496 alin. (2) C. proc. civ., va admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 531 din 22 noiembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția Civilă, pe care o va casa în parte și va trimite apelul formulat de către pârâtul C., spre rejudecare, la aceeași curte de apel, în vederea soluționării excepției lipsei calității procesuale pasive a acestui pârât, cu luarea în considerare a prevederilor art. 358 C. proc. civ., menținând în rest dispozițiile deciziei recurate.

Totodată, cu ocazia rejudecării, în măsura existenței unor solicitări în acest sens, se va ține seama inclusiv de cheltuielile de judecată efectuate în primul ciclu procesual și cu prezentul recurs, având în vedere că, la acest moment, nu este stabilită, în mod definitiv, culpa procesuală în promovarea prezentului litigiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 531 din 22 noiembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția Civilă.

Casează, în parte, decizia recurată și trimite apelul formulat de către pârâtul C., spre rejudecare, la aceeași curte de apel.

Menține în rest dispozițiile deciziei recurate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 noiembrie 2023.