ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1379/2023

Obiectul cererii de chemare în judecată: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 26 aprilie 2021 pe rolul Tribunalului Argeș, reclamanții A., B. și C. - Societate civilă de avocați, în contradictoriu cu pârâții D. și Asociația "E.", reprezentată legal, în calitate de președinte, de D., au solicitat obligarea pârâților, în solidar: - la plata sumei de 210.000 RON, cu titlu de daune morale pentru încălcarea drepturilor reclamantului A. la propria imagine, la onoare, la demnitate, la reputație și la viață privată, prin publicarea de informații neadevărate și defăimătoare; - la plata sumei de 210.000 RON, cu titlu de daune morale, pentru încălcarea drepturilor reclamantei B. la propria imagine, la onoare, la demnitate, la reputație și la viață privată, prin publicarea de informații neadevărate și defăimătoare; - la plata sumei de 210.000 RON, cu titlu de daune morale, pentru încălcarea drepturilor reclamantei C. - Societate civilă de avocați la propria imagine și la reputație, prin publicarea de informații neadevărate și defăimătoare; - obligarea pârâților D. și a Asociației "E.", în solidar, să înlăture toate referirile la adresa reclamanților din articolul denigratorx, publicat la adresa de internet x, sub sancțiunea plății de daune cominatorii de 5.000 RON/zi, calculate până la data îndeplinirii efective a obligației; - obligarea pârâților, în solidar, să înlăture de pe orice alte site-uri de internet a oricăror referiri la reclamanții A., B. și C. - Societate Civilă de Avocați apărute ca urmare a preluării informațiilor neadevărate și defăimătoare din articolul sus-menționat, x, publicat la adresa de internet x sub sancțiunea plății de daune cominatorii de 5.000 RON/zi, calculate până la data îndeplinirii efective a obligației.

Hotărârea pronunțată de primă instanță: Prin sentința civilă nr. 571 din 23 noiembrie 2021, Tribunalul Argeș a respins excepțiile lipsei interesului și lipsei calității procesuale active invocate de pârâți, în ceea ce o privește pe reclamanta C. - Societate civilă de avocați, ca neîntemeiate. A admis în parte cererea și a obligat pe pârâți să plătească, în solidar, către fiecare dintre reclamanții A. și B., suma de 10.000 RON reprezentând daune morale și către reclamanta C. - Societate civilă de avocați suma de 2000 RON, cu același titlu. A obligat pe pârâți, în solidar, să înlăture toate referirile la adresa reclamanților din articolul x, publicat la adresa de internet x, sub sancțiunea plății de daune cominatorii de 100 RON/zi, calculate până la data îndeplinirii efective a obligației. A respins în rest cererea. A luat act că reclamanții au precizat că solicită cheltuieli de judecată pe cale separată.

Hotărârea pronunțată de instanța apel: Prin decizia civilă nr. 3637 din 27 septembrie 2022, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă a respins, ca nefondate, apelurile formulate de reclamanții A., B., C. - Societatea civilă de avocați, precum și de pârâții E. și D., împotriva sentinței civile nr. 571 din 23 noiembrie 2021 pronunțată de Tribunalul Argeș.

Calea de atac formulată în cauză: Împotriva deciziei civile nr. 3637 din 27 septembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, pârâții D. și E. au declarat recurs, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ. În ceea ce privește prima critică din recurs, subsumată art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenții-pârâți au arătat că din analiza obiectivă a hotărârii judecătorești atacate rezultă, cu claritate, faptul că instanța de apel a invocat anumite motive contradictorii pe care și-a întemeiat soluția de respingere a căii de atac a apelului, în special în legătură cu elementele care au stat la baza presupusei existențe a faptei ilicite. În acest sens, recurenții fac referire la următoarele susțineri ale instanței de apel: "Curtea constată că pârâtul nu a făcut niciun fel de verificări privind adevărul informațiilor pe care le-a prezentat în ceea ce privește pe reclamantul Chiuariu, dar și în ceea ce privește reclamanta persoană-juridică, sau, deși a efectuat aceste verificări, a ales în deplină cunoștință să le furnizeze trunchiat" (pagina nr. 15 a deciziei civile atacate). "Prin urmare, contrar apărărilor pârâților, faptul că ar fi preluat informațiile din articolele publicate anterior, fapt nedovedit de altfel" (pagina nr. 15 a deciziei civile atacate). "Or, nu se poate retine buna-credință a pârâtului D., în condițiile în care nu a făcut o minimă verificare a informațiilor furnizate. fie ele preluate de la terți sau, făcând această verificare, a ales să nu ofere informațiile în integralitate" (pagina nr. 16 a sentinței civile atacate). "Pe de altă parte, deși subiectul tratat este de interes public, reclamanții nu sunt persoane publice, iar prezentarea lor ca fiind persoane interesate în afacerea tramvaielor, trebuie să aibă la bază fapte concrete, verificabile, neputând fi pusă în discuție onorarea și reputația persoanelor doar pe baza unor supoziții" (pagina nr. 16 a sentinței civile atacate). "Astfel, Curtea constată că nu poate fi negat impactul dăunător pe care articolul publicat l-a avut asupra reclamanților Chiuariu. Reclamantul este avocat cu experiență, cunoscut publicului ca urmare a activității politice desfășurate" (pagina nr. 17). Recurenții-pârâți arată că din interpretarea literară a susținerilor anterior redate, se poate observa că instanța de apel a prezentat anumite motive contradictorii care au stat la baza constatării întrunirii condițiilor răspunderii civile delictuale în legătură cu articolul de presă publicat. Potrivit dispozițiilor art. 2 din Codul deontologic al jurnalistului, "jurnalistul poate de publicității numai informațiile de a căror veridicitate este sigur, după ce în prealabil le-a verificat din surse credibile ". Or, așa cum au specificat și în fața instanței de apel și cum rezultă din mijloacele de probă administrate în cauză, informațiile publicate în articolul supus analizei instanței sunt veridice, ele provenind fie din alte surse deschise, fie de la unicul organ abilitat de a efectua urmărirea penală în cazul infracțiunilor de corupție cu referire directă la Comunicatul de presă emis de către Direcția Națională Anticorupție - Structura Centrală în legătură cu trimiterea în judecată a domnului A. pentru posibila săvârșire a unor infracțiuni de corupție. Înscrisul a fost depus în fața instanței de apel și a fost administrat ca mijloc de probă în etapa cercetării judecătorești, fără ca instanța de apel să facă referire la acesta în decizia civilă atacată. Susținerea instanței de apel conform căreia informațiile nu au fost verificate sau, chiar dacă au fost verificate, ele nu fost redate în integralitate afectează presupusa existentă a faptei ilicite, așa cum aceasta a fost prezentată în cererea introductivă și reținută de către instanța de apel. Aceeași concluzie rezidă și din susținerea conform căreia domnul A. nu are calitatea de persoană publică, întrucât așa cum a fost specificat în cauza Bruggeman și Scheuten contra Germaniei de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, "persoanele care beneficiază de acest statut de persoană publică își asumă, în mod conștient, crearea unei conexiuni între informațiile din viața publică și cele din viața privată". Or, dacă instanța de apel ar fi avut în vedere această calitate a domnului A. s-ar fi raportat la o altă marjă de apreciere a producerii presupuselor efecte denigratorii cuprinse în articolul de presă supus analizei. Prin cel de-al doilea motiv de recurs, circumscris dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenții-reclamanți au arătat că instanța de apel a încălcat regulile de drept material prevăzute de art. 1357 alin. (1) C. civ., reținând că "în cauza de față, sub aspectul faptei ilicite dar și a vinovăției, se susține de către apelanții pârâți că D. a folosit în articolul său afirmații preluate din spațiul public, respectiv din alte articole publicate de alte trusturi de presă și necontestate în vreun fel de către reclamanți". Din analiza obiectivă atât a întâmpinării formulate în fața instanței de fond, cât și a căii de atac a apelului formulate de către recurenți se poate observa că fiecare dintre cele patru condiții prevăzute de către legiuitor la art. 1357 alin. (1) C. civ. a fost analizată diferit, contrar aspectelor susținute de către instanța de apel. Totodată, așa cum a fost stabilit și în doctrina, dar și în jurisprudența de specialitate la care au făcut referire în fața instanței de apel, preluarea unor informații de spațiul public de către un jurnalist din alte surse deschise care nu au fost cenzurate de către instanța de judecată atestă inexistența faptei ilicite din perspectiva posibilei afectări a drepturilor prevăzute de art. 72, art. 73 și art. 74 din C. civ. Or, această modalitate de interpretare și aplicare a normelor de drept material a fost încălcată, aspect care rezidă din următoarele concluzii reținute de instanța de apel: "Pe de altă parte, preluarea de către autor a unor informații prezentate în alte articole de presă nu-l exonerează de răspundere în situația în care acele informații nu sunt reale" (pagina nr. 14 din decizia civilă atacată). "Prin urmare, contrar apărărilor pârâților, faptul că ar fi preluat informațiile din alte articole publicate anterior, fapt nedovedit de altfel, nu conduce la inexistența faptei ilicite" (pagina nr. 15 din decizia civilă atacată). Nu în ultimul rând, instanța de judecată a făcut o greșită interpretare a normelor de drept material și în legătură cu condiția privitoare la pretinsul prejudiciu suferit de către intimați. Intimații nu au făcut dovada existentei prejudiciului și nici a modalității de calcul a acestuia, astfel încât aspectele reținute de instanță, în sensul că "fiind vorba despre prejudicii morale, nepatrimoniale, dovedirea lor se poate transforma într-o probatio diabolica, fiind nerezonabil a pretinde persoanei prejudiciate să probeze efectele pe care fapta ilicită le-a avut la nivel psihic", face inutilă reglementarea art. 249 C. proc. civ. - "Cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile prevăzute de lege". În ceea ce privește răspunderea civilă delictuală legiuitorul nu a prevăzut existența vreunei prezumții relative sau absolute referitoare la persoana care pretinde a fi prejudiciată în legătură cu drepturile nepatrimoniale, în sensul în care aceasta nu are obligația de a dovedi existența prejudiciului prin mijloace de probă. Prin urmare, este evident că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a normelor de drept material prin decizia civilă atacată.

Apărările formulate în cauză: Intimații-reclamanți au depus întâmpinare, comunicată, invocând nulitatea recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ. În subsidiar, au solicitat respingerea recursului ca nefondat. Recurenții-pârâți au depus răspuns la întâmpinare, solicitând respingerea excepției nulității recursului și a celorlalte apărări formulate de intimații-reclamanți în cuprinsul întâmpinării.

Procedura în fața instanței de recurs: Având în vedere data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul instanțelor judecătorești (26 aprilie 2021), în cauză sunt aplicabile dispozițiile C. proc. civ., cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018. Constatându-se încheiată procedura de comunicare, în condițiile art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 471 1 a alin. (5) și (6) C. proc. civ., a fost fixat termen de judecată la 27 septembrie 2023, cu citarea părților, în ședință publică, în vederea soluționării căii de atac. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție: Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse: În ceea ce privește excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., invocată de intimații-reclamanți, se constată că în cuprinsul cererii de recurs se pot identifica susțineri de natură a fi analizate din perspectiva dispozițiilor legale anterior menționate, în sensul că pârâții expun, pe de o parte, critici care pot fi încadrate în pct. 6 al art. 488 C. proc. civ. - existența unor motive contradictorii reținute de instanța de apel - și încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material (art. 488 pct. 8 C. proc. civ.) - anume a prevederilor art. 1357 alin. (1) C. civ. Având în vedere că recursul poate fi examinat din perspectiva motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., excepția nulității urmează a fi respinsă. Prin primul motiv de recurs, recurenții-pârâți susțin cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în ipoteza existenței unei motivări contradictorii în cuprinsul deciziei recurate, prin prisma faptului că instanța de apel și-a întemeiat soluția de respingere a apelului reținând anumite motive contradictorii în legătură cu elementele care au stat la baza existenței faptei ilicite. Contrar criticilor formulate de recurenți, Curtea a constatat îndeplinirea condiției existenței faptei ilicite, reținând, deloc contradictoriu, că pârâtul D. și-a încălcat obligațiile de informare corectă și cu bună-credință a publicului dat fiind că, în ceea ce îl privește pe reclamantul A., nu a făcut verificări privind adevărul informațiilor prezentate sau, dacă a efectuat aceste verificări, a ales să le furnizeze trunchiat (nu s-a raportat la toate informațiile publice), într-o manieră nedeontologică. În cuprinsul deciziei, instanța a arătat că, pe de o parte, nicăieri în cuprinsul articolului nu se precizează de către autor că a utilizat informații preluate din alte articole de presă, iar pe de altă parte, preluarea acestor informații nu îl exonerează pe jurnalist de răspundere dacă respectivele informații nu sunt reale. Faptul că a preluat informații din surse oficiale (comunicatul DNA) nu îl exonerează pe jurnalist de răspundere în cazul în care prezintă trunchiat și incomplet respectivele informații. De asemenea, faptul că a preluat informații din "presa vremii" nu îl eliberează de obligația actualizării respectivelor informații, astfel încât publicul să fie corect și complet informat. În ceea ce îi privește pe ceilalți doi reclamanți - B. și Societatea civilă de avocați C., referitor la fapta ilicită, motivarea instanței este întemeiată pe faptul că informațiile prezentate sunt nereale, fiind prezentate publicului fără a fi fost făcute niciun fel de verificări, Curtea reținând că: "în relatarea faptelor și a opiniilor, jurnalistul trebuie să acționeze cu bună credință. Informația trebuie delimitată clar de opinii. În speță, însă, fără a nega faptul că subiectul pe care pârâtul D. l-a tratat era unul de interes public, acesta a utilizat informații nereale, precum și informații pe care le-a prezentat trunchiat sau deformat, cu scopul de a da o forță superioară opiniilor expuse. Așadar, există fapta ilicită". Faptul că informațiile publicate provin din surse deschise, ceea ce nu relevă în mod automat veridicitatea acestora, astfel cum susțin recurenții, nu îl exonerează pe jurnalistul care le preia de răspundere în situația în care respectivele informații nu sunt reale, astfel cum a arătat instanța de apel. Chiar dacă informațiile au fost preluate din comunicatul de presă emis la o anumită dată de Direcția Națională Anticorupție, la momentul publicării articolului dosarul fusese soluționat definitiv, reclamantul fiind achitat - aspect ce nu a fost evidențiat în cuprinsul articolului de presă și care putea fi constatat în mod facil prin accesarea informațiilor publice. Acestea sunt, în esență, argumentele ce susțin pe deplin soluția pronunțată de instanța de apel, raționamentul, analizat în ansamblul său, fiind unul judicios, neputându-se identifica motive contradictorii. Contrar susținerilor recurenților-pârâți, care citează fragmentat anumite paragrafe din hotărâre, instanța de apel a argumentat soluția pronunțată cu respectarea cerințelor art. 425 C. proc. civ., într-o modalitate ce nu se constată a fi contradictorie. Decizia atacată conține elementele care fac posibil controlul hotărârii în calea de atac, motivarea este clară și concisă, cuprinzând argumentele care au format convingerea instanței în sensul soluției pronunțate. În ceea ce privește critica vizând reținerea instanței a faptului că reclamantul A. nu are calitatea de persoană publică, se constată că în cuprinsul hotărârii recurate nu se identifică susținerea recurenților-pârâți, în sensul că instanța de apel ar fi reținut în mod expres și ar fi motivat soluția pronunțată pe considerentul că "domnul A. nu are calitatea de persoană publică". Singura referire cu privire la noțiunea de persoană publică se face în cuprinsul paginii 16 a deciziei, instanța arătând, cu referire la cei trei reclamanți (în bloc, fără a face o distincție), că: "deși subiectul tratat este de interes public, reclamanții nu sunt persoane publice, iar prezentarea lor, ca fiind persoane interesate în afacerea tramvaielor, trebuie să aibă la bază fapte corecte, verificabile, neputând fi pusă în discuție onoarea și reputația persoanelor pe baza unor supoziții sau doar din dorința de a obține un articol "senzațional" prin dezvăluirile lui." Se reține că termenul de "persoană publică" nu este definit în mod explicit în legislație, ci este interpretat în diverse contexte. În general, persoanele publice sunt adesea recunoscute ca având acest statut în funcție de rolul lor în societate sau în instituțiile publice. Așadar, definirea unei persoane ca fiind persoană publică poate varia în funcție de context și de perspectiva utilizată, iar statutul de persoană publică poate avea impact asupra modului în care este evaluată protecția vieții private. Calitatea de "persoană publică", atribuită unei persoane în considerarea gradului său de notorietate, nu se confundă cu noțiunea de persoană cunoscută publicului, în virtutea relației de rudenie sau legăturii cu o persoană publică. Această chestiune vizează aspecte ale litigiului care nu au fost dezlegate de către instanța de apel în sensul invocat de recurenții-pârâți, care se limitează în a menționa faptul că, dacă instanța ar fi avut în vedere calitatea de persoană publică a reclamantului A., "s-ar fi raportat la o altă marjă de apreciere a producerii presupuselor efecte denigratorii cuprinse în articolul de presă supus analizei", fără a evidenția, în mod concret, care ar fi fost această "marjă de apreciere" în raport cu fapta ilicită reținută. Cât privește criticile pârâților potrivit cărora instanța de apel ar fi interpretat și aplicat greșit prevederile art. 1357 alin. (1) C. civ., critici subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că sunt, de asemenea, nefondate. Contrar susținerilor recurenților-pârâți, faptul că informațiile preluate din spațiul public nu au fost anterior cenzurate de vreo instanță de judecată, nu atestă inexistența faptei ilicite din perspectiva afectării drepturilor prevăzute de art. 72-74 C. civ. Reținând că pârâtul D., chiar dacă a preluat informațiile din spațiul public, fie nu a făcut o verificare a acestora, fie a ales să nu ofere informațiile complete, instanța de apel a statuat argumentat de ce sunt îndeplinite fiecare dintre condițiile prevăzute de art. 1357 alin. (1) C. civ. pentru atragerea răspunderii civile delictuale. Cât privește dovada existenței prejudiciului și modalitatea de calcul a acestuia, se constată că instanța de apel a evidențiat specificul naturii daunelor morale ce nu pot fi probate în condițiile art. 249 C. proc. civ., astfel cum susțin recurenții-pârâți, și a indicat criteriile avute în vedere, și anume impactul dăunător al articolului asupra reclamanților, urmările pe care publicarea articolului le-a avut asupra demnității, probității profesionale, reputației și imaginii reclamanților, principiul echității despăgubirilor care trebuie să constituie o satisfacție echitabilă, raportul rezonabil de proporționalitate cu atingerea adusă, gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea și gravitatea atingerii aduse acestora. Este evident că prejudiciul nu poate fi cuantificat potrivit unor reguli matematice sau economice, astfel încât în funcție de împrejurările concrete ale speței, statuând în echitate, instanța urmează să acorde despăgubiri apte să constituie o satisfacție echitabilă. Cu privire la cuantumul daunelor morale, curtea de apel a reținut că suma acordată de prima instanță este echitabilă, aceasta făcând aplicarea criteriilor conturate în practica judiciară și doctrină pentru evaluarea daunelor morale. Câtă vreme nu există o soluție legislativă, instanțele sunt abilitate a aprecia în echitate cu privire la aceste despăgubiri, pe baza unor criterii stabilite în jurisprudența internă și a Curții Europene, ținând cont de necesitatea păstrării unui echilibru între scopul urmărit - acela de compensație echitabilă pentru gravitatea suferinței generate și preocuparea ca, prin acordarea daunelor, să nu se producă o îmbogățire fără justă cauză. Ca atare, critica formulată de pârâți privind lipsa dovezilor privind existența și întinderea prejudiciului moral suferit de reclamanți și obligarea lor la acoperirea acestui prejudiciu prin plata unei despăgubiri morale se dovedește a fi nefondată. Pentru considerentele expuse, constatând legalitatea deciziei recurate, reținând că aspectele de nelegalitate deduse judecății pe calea recursului sunt nefondate, nefiind îndeplinite dispozițiile art. 488 C. proc. civ. pentru casarea hotărârii, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul ca nefondat. În conformitate cu prevederile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere soluția de respingere a recursului și existența culpei procesuale a recurenților, Înalta Curte va obliga pe recurenții-pârâți D. și E. la plata sumei de 2975 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant A. și a sumei de 2975 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă B..