ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 244/2021

Ședința publică din data de 9 februarie 2021

Asupra cauzei de față, constată următoarele;

I. Circumstanțele cauzei.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vaslui la data de 20.11.2017, reclamanții A., B., C. S.R.L., D. S.R.L. și E. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții F. S.R.L., G., H., I. (posibil pseudonim pentru G.) și J., au solicitat următoarele:

- constatarea caracterului de "expresii jignitoare" a expresiilor utilizate de pârâții;

- obligarea pârâților la înlăturarea efectelor negative ale acuzațiilor aduse la adresa reclamanților, prin scuze publice, retractarea în mod oficial a declarațiilor mincinoase făcute la adresa lor și retragerea articolelor defăimătoare, a fotografiilor, a oricăror alte materiale similare, precum și a comentariilor generate de acestea din Publicația online F., de pe paginile de Facebook (atât ale publicației, cât și ale pârâților persoane fizice) sau de pe orice alte canale similare, precum și la înlăturarea pe cheltuiala acestora, din întreg mediul online a tuturor articolelor defăimătoare, a fotografiilor și comentariilor generate de acestea, inclusiv prin solicitarea companiei Google să dispună de-indexarea tuturor acestor materiale;

- obligarea pârâților la publicarea, pe cheltuiala lor, a hotărârii judecătorești astfel pronunțate, în trei ziare de circulație locală și trei ziare de circulație națională, precum și pe prima pagină a publicației F. (în forma tipărită și online), timp de o lună;

- obligarea pârâților la încetarea săvârșirii faptelor prin care au adus atingere onoarei și reputației reclamanților, precum și interzicerea pârâților de a săvârși faptele de aceeași natură, indiferent de mijloace, în viitor, cum ar fi interzicerea pârâților să publice, pe viitor, articole, fotografii, video-uri sau comentarii defăimătoare la adresa reclamanților și să asocieze numele reclamanților cu fapte, întâmplări, relatări care nu au legătură directă cu aceștia;

- obligarea pârâților la plata, în solidar, a sumei de 2.324.100 RON, echivalentul în RON a sumei de 500.000 euro pentru fiecare dintre reclamanți cu titlu de daune morale, reprezentând contravaloarea prejudiciului suferit de reclamanți în urma încălcării de către pârâți a limitelor libertății de exprimare, precum și a drepturilor reclamanților la onoare, reputație, demnitate personală și imagine.

Pentru ipoteza în care instanța va respinge în tot sau în parte capătul de cerere formulat, în principal, cu privire la obligarea pârâților la plata, în solidar, a sumei de 2.324.100 RON, echivalentul în RON a sumei de 500.000 euro pentru fiecare dintre reclamanți cu titlu de daune morale, au solicitat:

- obligarea pârâtei F., în calitate de editor al publicației online F., la plata sumei de 464.820 RON, echivalentul în RON a sumei de 100.000 euro pentru fiecare dintre reclamanți cu titlu de daune morale, reprezentând contravaloarea prejudiciului suferit de reclamanți în urma încălcării de către pârâtă a limitelor libertății de exprimare, precum și a drepturilor reclamanților la onoare, reputație, demnitate personală și imagine;

- obligarea pârâtului G. la plata sumei de 464.820 RON, echivalentul în RON a sumei de 100.000 euro pentru fiecare dintre reclamanți cu titlu de daune morale, reprezentând contravaloarea prejudiciului suferit de reclamanți în urma încălcării de către pârât a limitelor libertății de exprimare, precum și a drepturilor reclamanților la onoare, reputație, demnitate personală și imagine;

- obligarea pârâtei H. la plata sumei de 464.820 RON, echivalentul în RON a sumei de 100.000 Euro pentru fiecare dintre reclamanți cu titlu de daune morale, reprezentând contravaloarea prejudiciului suferit de reclamanți în urma încălcării de către pârâtă a limitelor libertății de exprimare, precum și a drepturilor reclamanților la onoare, reputație, demnitate personală și imagine;

- obligarea pârâtului I. la plata sumei de 464.820 RON, echivalentul în RON a sumei de 100.000 Euro pentru fiecare dintre reclamanți cu titlu de daune morale, reprezentând contravaloarea prejudiciului suferit de reclamanți în urma încălcării de către pârât a limitelor libertății de exprimare, precum și a drepturilor reclamanților la onoare, reputație, demnitate personală și imagine;

- obligarea pârâtului J. la plata sumei de 464.820 RON, echivalentul în RON a sumei de 100.000 Euro pentru fiecare dintre reclamanți cu titlu de daune morale, reprezentând contravaloarea prejudiciului suferit de reclamanți în urma încălcării de către pârât a limitelor libertății de exprimare, precum și a drepturilor reclamanților la onoare, reputație, demnitate personală și imagine.

- obligarea pârâților la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

Prin sentința nr. 1508 din 19.12.2018, Tribunalul Vaslui, secția civilă a respins excepția inadmisibilității acțiunii formulate de persoanele juridice C. S.R.L., D. S.R.L. și E. S.R.L. și a admis în parte acțiunea astfel:

- a obligat pe pârâta F. S.R.L. la plata către reclamantul A. a sumei de 15.000 euro, echivalent în RON la data plății, cu titlu de daune morale;

- a obligat pe pârâtul G. la plata către reclamantul A. a sumei de 15.000 euro, echivalent în RON la data plății, cu titlu de daune morale;

- a obligat pe pârâta H. la plata către reclamantul A. a sumei de 15.000 euro, echivalent în RON la data plății, cu titlu de daune morale.

- a obligat pe pârâtul J. la plata către reclamantul A. a sumei de 2.000 euro, echivalent în RON la data plății, cu titlu de daune morale;

- a obligă pe pârâta F. S.R.L. la plata către reclamanta B. a sumei de 2.000 euro, echivalent în RON la data plății, cu titlu de daune morale;

- a respins acțiunea formulată de reclamanta B., în contradictoriu cu pârâții G. și H.;

- a obligă pe pârâta F. S.R.L. la plata sumei de 15.000 euro către C. S.R.L., echivalent în RON la data plății, cu titlu de daune morale;

- a obligat pe pârâtul G. la plata sumei de 15.000 euro către C. S.R.L., echivalent în RON la data plății, cu titlu de daune morale;

- a obligat pe pârâta H. la plata sumei de 15.000 euro către C. S.R.L., echivalent în RON la data plății, cu titlu de daune morale;

- a respins acțiunea formulată de reclamanții B., C. S.R.L., D. S.R.L. și E. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul J..

- a respins acțiunea formulată de reclamantele persoane juridice D. S.R.L. și E. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții F. S.R.L., G., H., și J.;

- a obligă pârâții, în măsura admiterii capătului de cerere privind plata de daune morale, la înlăturarea efectelor negative ale acuzațiilor aduse la adresa reclamanților, prin scuze publice, retractarea în mod oficial a declarațiilor defăimătoare făcute la adresa reclamanților A., B. și C. S.R.L. și retragerea articolelor defăimătoare la adresa reclamanților arătați, a fotografiilor, a oricăror materiale similare, precum și a comentariilor generate de acestea din publicația online F., de pe paginile de Facebook sau de orice canale similare, precum și înlăturarea pe cheltuiala pârâților, din întreg mediul online a tuturor articolelor defăimătoare, a fotografiilor și comentariilor generate de acestea, inclusiv prin solicitarea companiei Google să dispună de indexarea tuturor acestor materiale;

- a obligat pârâții la publicarea, pe cheltuiala acestora, a hotărârii judecătorești pronunțate în prezenta cauză, în 3 ziare de circulație locală și 3 ziare de circulație națională, precum și pe prima pagina a publicației F., această din urmă publicare timp de o lună;

- a obligat pârâților la încetarea săvârșirii faptelor prin care au adus atingere onoarei și reputației reclamanților A., B. și C. S.R.L. și la interzicerea pârâților de a săvârși fapte de aceeași natură, în viitor.

Prin decizia nr. 78 din 19 februarie 2020, Curtea de Apel Iași, secția civilă a respins ca nefondat apelul formulat de reclamanți A., B., C. S.R.L., D. S.R.L., E. S.R.L. împotriva sentinței tribunalului.

A admis apelul formulat de pârâții F. S.R.L., G., H. și J. și a schimbat în parte sentința apelată astfel:

- a obligat pe pârâta F. S.R.L. la plata către reclamantul A. a sumei de 10.000 euro, echivalent în RON la data plății, cu titlu de daune morale;

- a obligat pe pârâtul G. la plata către reclamantul A. a sumei de 5.000 euro, echivalent în RON la data plății, cu titlu de daune morale;

- a obligat pe pârâta H. la plata către reclamantul A. a sumei de 5.000 euro, echivalent în RON la data plății, cu titlu de daune morale;

- a obligat pe pârâtul J. la plata către reclamantul A. a sumei de 1.000 euro, echivalent în RON la data plății, cu titlu de daune morale;

- a obligat pe pârâta F. S.R.L. la plata către C. S.R.L. a sumei de 10.000 euro, echivalent în RON la data plății, cu titlu de daune morale;

- a obligat pe pârâtul G. la plata către C. S.R.L. a sumei de 5.000 euro, echivalent în RON la data plății, cu titlu de daune morale;

- a obligat pe pârâta H. la plata către C. S.R.L. a sumei de 5.000 euro, echivalent în RON la data plății, cu titlu de daune morale.

Celelalte dispoziții ale sentinței apelate au fost păstrate

Împotriva deciziei pronunțată de instanța de apel, reclamantul A. și pârâții F. S.R.L., G., H., și J. au declarat recurs.

I. Recursul reclamantului:

Prin cererea de recurs, recurentul-reclamant a invocat incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., susținând, în esență următoarele:

- în mod greșit instanța de apel a respins, prin dispozitiv, integral cererea de apel formulată de reclamantul A., susținând că cel puțin sub aspectul utilizării fără drept a fotografiei reclamantului, apelul trebuia să fie admis, chiar dacă nu se majora cuantumul daunelor morale acordate;

- modalitatea în care instanța de apel a înțeles să rezolve cererea privind stabilirea răspunderii solidare a pârâților reprezintă o greșită aplicare a normelor de drept material care se referă la solidaritatea răspunderii civile delictuale (art. 1370 C. civ. și 1382 C. civ.);

- instanța de apel a încălcat normele de drept material privind repararea integrală a prejudiciului - art. 1385 alin. (1) C. civ.

- prejudiciul moral a fost definit în doctrina dreptului și în jurisprudență ca orice atingere adusă uneia dintre prerogativele care constituie atributul personalității umane și care se manifestă prin suferința fizică sau/și morală, pe care le resimte victima;

- fiind vorba de lezarea unor valori fără conținut economic și de protejarea unor drepturi care intră, ca element al vieții private, în sfera art. 1 (dreptul la viață) din Convenția europeană, dar și de valori apărate de art. 22 din Constituție și art. 58 C. civ., existența prejudiciului este circumscrisă condiției aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă corespunzătoare a prejudiciului real și efectiv produs victimei, privit prin prisma împrejurărilor anterior expuse;

- potrivit jurisprudenței constante a CEDO (cauza Tolstoy Miloslavsky c. Regatului Unit si toate cauzele în care se constată încălcări ale drepturilor prevăzute de Convenția Europeană a Drepturilor Omului), daunele morale se stabilesc în raport cu consecințele negative suferite de victimă, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care victimei i-a fost afectată situația familială, profesională și sociala. în cuantificarea prejudiciului moral, aceste condiții sunt subordonate condiției aprecierii rezonabile pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs reclamantului, astfel încât să nu se ajungă la o îmbogățire fără justă cauză a celui care pretinde daune morale;

- criteriul general evocat de CEDO constă în aceea că despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporționalitate cu atingerea adusă victimei, având în vedere gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea și gravitatea atingerii aduse acestora;

- reducerea cuantumului daunelor morale acordate reclamantului A. nu a ținut cont de amploarea campaniei negative de presă îndreptată sistematic împotriva sa (44 de articole doar 7 luni), de virulența acesteia și de consecințele în planul credibilității și bunei reputații a acestuia atât în comunitate, cât și calitate de persoană activă în planul inițiativei economice, fiind un important om de afaceri, cu activități atât pe plan local cât și național;

- sancționarea fermă a conduitei jurnaliștilor se impune pentru a nu perpetua ideea că o campanie jurnalistică poate fi condusă oricât de murdar pentru distrugerea unor business-uri oneste, stabilirea unui prejudiciu redus putând fi interpretată drept o încurajare a continuării unor astfel de practici.

II. Recursul pârâților

Prin criticile formulate, încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenții pârâți, în esența, au susținut următoarele:

- instanța de apel a modificat sentința apelată, reținând aceleași considerente ca și tribunalul, modificând doar cuantumul despăgubirilor fără însă a explica care din acele expresii cu caracter injurios au cauzat prejudiciu și fără a analiza condițiile răspunderii pe fiecare element în parte.

- instanța ar fi trebuit să manifeste mai mult rol activ în demersurile judiciare întreprinse, să fi acordat posibilitatea unui probatoriu mult mai extins și să nu respingă solicitările de probe formulate de pârâți;

- în cauză nu există un prejudiciu real, efectiv, întrucât nu există fapt ilicit;

- pentru a se putea considera că există un delict civil, pentru care s-ar impune acordarea de măsuri reparatorii, ar trebui să se poată reține, în mod cumulativ, existența unui prejudiciu dovedit, existența unei fapte ilicite, existența unui raport de cauzalitate între faptă și prejudiciu (fapta să cauzeze prejudiciul), precum și existența vinovăției;

- libertatea de exprimare nu poate prejudicia libertatea, onoarea, viața particulară a persoanei după cum nici dreptul la propria imagine, iar răspunderea civilă pentru informația făcută publică revine editorului sau autorului, în condițiile legii;

- art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului reglementează dreptul la exprimare, recunoscut pârâților ziariști, dar care, astfel cum s-a statuat prin jurisprudența în materie, poate fi supus unor restrângeri, în condițiile paragrafului 2 al textului convențional;

- în viziunea publicului cititor asupra reclamanților nu se produc schimbări decisive, în sensul negativ, concluzia care se desprinde lecturând articolele este aceea că ziaristul nu a făcut afirmații defăimătoare la adresa reclamanților, care să fie asimilate unui fapt ilicit cauzator de prejudicii. În acest sens este și vasta jurisprudență CEDO în care se arată ca ziaristul sau ziarul nu poate fi sancționat pentru ceea ce alții au spus mai înainte iar jurnaliștii au preluat și transmis publicului;

- libertatea de informare este unul din elementele libertății de exprimare, protejată prin art. 10 din CEDO. Sub rezerva limitărilor prevăzute de dispozițiile de la paragraful 2 al textului, conținutul oricărui mesaj adresat publicului trebuie sa fie liber, respectându-se diversitatea de idei;

- prin deciziile sale, CEDO a statuat că libertatea presei presupune dreptul de a recurge la o doza de exagerare, provocare și de a utiliza expresii care ar putea să fie considerate drept polemice sau chiar lipsite de măsură pe plan personal și transmiterea de informații în termeni violenți ori care ofensează, șochează sau deranjează;

- atâta timp cât din probatoriul administrat a rezultat că au existat un număr destul de mare de sesizări cu privire la masa distribuită în Spitalul Municipal Elena Beldiman Bârlad și cât au existat și există nenumărate procese civile vis a vis de acea construcție edificată ilegal în curtea aceluiași spital, nu ar trebui să surprindă numărul mare de articole, întrucât subiectul este unul de interes public.

- F. S.R.L. a publicat informații de interes public, care i-au fost aduse la cunoștința de reprezentanții DSP Vaslui, de directorul de îngrijiri medicale și de pacienți din spitalul din Bârlad care au trimis în mediul online confirmări cu privire și la cele reținute de Organele de control ale statului;

- este nefondată cererea de atragere a răspunderii publicației F., întrucât acordarea posibilității unor jurnaliști de a se exprima prin intermediul unui ziar, este perfect legală pentru că are în vedere dispozițiile art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 30 alin. (2) din Constituția României;

- în cauză nu există raporturi de prepușenie între F. S.R.L. și autorii articolelor incriminate, ci este vorba despre raporturi specifice presei scrise, jurnaliștii colaborează cu ziarele prin intermediul unor contracte de cesiune drepturi de autor.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că sunt nule recursurile declarate de reclamantul A. și de pârâții S.C. F. S.R.L., G., H. și J. împotriva deciziei nr. 78 din 19 februarie 2020 a Curții de Apel Iași, secția civilă pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiași articol sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispozițiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanță, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeași sancțiune intervine și în cazul în care criticile susținute nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din alin. (2) al art. 489 din același act normativ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivelor de nelegalitate invocate.

Prin exercitarea recursului se urmărește realizarea controlului de legalitate al hotărârii recurate, astfel că, spre deosebire de calea ordinară de atac, care este devolutivă, în recurs părțile sunt obligate a-și conforma conduita procesuală dispozițiilor imperative anterior invocate.

Deși nu se prevede în mod expres, este fără dubiu ca, pe lângă posibilitatea încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanței de apel în soluționarea cauzei, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.

I. Cu privire la recursul reclamantului, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că în speță, recurentul reclamant, deși a procedat la încadrarea susținerilor sale în cazurile de casare prevăzute de 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., nu a formulat critici care să poate fi circumscrise în motivele de casare expres și limitativ reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. .

Astfel, a susținut că în mod greșit instanța de apel a respins, prin dispozitiv, integral cererea de apel formulată de reclamantul A., că cel puțin sub aspectul utilizării fără drept a fotografiei reclamantului, apelul trebuia să fie admis, chiar dacă nu se majora cuantumul daunelor morale acordate, însă aceste critici nu se pot circumscrie motivelor de nelegalitate reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. .

De asemenea, a arătat că modalitatea în care instanța de apel a înțeles să rezolve cererea privind stabilirea răspunderii solidare a pârâților reprezintă o greșită aplicare a normelor de drept material care se referă la solidaritatea răspunderii civile delictuale (art. 1370 C. civ. și 1382 C. civ.), precum și pe cele privind repararea integrală a prejudiciului - art. 1385 alin. (1) C. civ., însă aceste susțineri nu pot fi apreciate ca dezvoltări ale motivelor de recurs care să implice arătarea aspectelor de nelegalitate a hotărârii pronunțate de curtea de apel.

Pe de altă parte, definirea prejudiciului moral în cuprinsul motivelor de recurs, ca fiind orice atingere adusă uneia dintre prerogativele care constituie atributul personalității umane și care se manifestă prin suferința fizică sau/și morală, pe care le resimte victima, precum și afirmațiile legate de existența prejudiciului care ar fi circumscrisă condiției aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă corespunzătoare a prejudiciului real și efectiv produs victimei nu constituie critici de nelegalitate în sensul motivelor de nelegalitate reglementate de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ. .

Nici referirile recurentului reclamant la jurisprudența constantă a CEDO (cauza Tolstoy Miloslavsky c. Regatului Unit si toate cauzele în care se constată încălcări ale drepturilor prevăzute de Convenția Europeană a Drepturilor Omului), prin care daunele morale se stabilesc în raport cu consecințele negative suferite de victimă, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care victimei i-a fost afectată situația familială, profesională și socială, sau la criteriul general evocat de CEDO prin care despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporționalitate cu atingerea adusă victimei, având în vedere gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea și gravitatea atingerii aduse acestora, nu se pot cataloga ca fiind critici de nelegalitate, în absența unor motive ce ar viza nelegalitatea deciziei recurate.

Criticile formulate de recurentul reclamant vizează, așadar, aspecte ce privesc greșita stabilire a situației de fapt ca urmare a interpretării eronate a probelor administrate ce nu pot fi supuse analizei recursului.

Ultimele critici privind reducerea cuantumului daunelor morale acordate reclamantului A. de către instanța de apel (care nu ar fi ținut cont de amploarea campaniei negative de presă îndreptată sistematic împotriva sa, de virulența acesteia și de consecințele în planul credibilității și bunei reputații a acestuia atât în comunitate, cât și de calitatea de persoană activă în planul inițiativei economice, fiind un important om de afaceri, cu activități atât pe plan local cât și național) nu pot conduce la reținerea nelegalității deciziei recurate, ci constituie aspecte de netemeinicie a hotărârii ce nu pot fi supuse analizei instanței de recurs.

II. Recursul pârâților, ale cărui critici sunt încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., vizează, pe de o parte, lipsa explicațiilor instanței de apel cu privire la expresiile cu caracter injurios care ar fi cauzat un prejudiciu și lipsa analizei condițiilor răspunderii pe fiecare element în parte, precum și susținerea privind lipsa rolului activ al instanței în demersurile judiciare întreprinse, neacordarea posibilității unui probatoriu mult mai extins și a respingerii solicitărilor de probe formulate de pârâți, susțineri ce constituie critici de netemeinicie a deciziei recurate.

Se mai arată că în cauză nu există un prejudiciu real, efectiv, întrucât nu există fapt ilicit și că, pentru a se putea considera că există un delict civil, pentru care s-ar impune acordarea de măsuri reparatorii, ar trebui să se poată reține, în mod cumulativ, existența unui prejudiciu dovedit, existența unei fapte ilicite, existența unui raport de cauzalitate între faptă și prejudiciu (fapta să cauzeze prejudiciul), precum și existența vinovăției, aspecte ce nu au fost dezvoltate cu arătarea aspectelor de nelegalitate a hotărârii pronunțate de curtea de apel, așa cum impun dispozițiile suscitate.

Referirile din memoriul de recurs privitoare la libertatea de exprimare care nu poate prejudicia libertatea, onoarea, viața particulară a persoanei, la art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului care reglementează dreptul la exprimare, recunoscut pârâților ziariști, dar care, astfel cum s-a statuat prin jurisprudența în materie, poate fi supus unor restrângeri, în condițiile paragrafului 2 al textului convențional; la deciziile CEDO care au statuat că libertatea presei presupune dreptul de a recurge la o doza de exagerare, provocare și de a utiliza expresii care ar putea să fie considerate drept polemice sau chiar lipsite de măsură pe plan personal și transmiterea de informații în termeni violenți ori care ofensează, șochează sau deranjează, nu pot fi circumscrise vreunei critici de nelegalitate, pentru a atrage incidența art. 488 C. proc. civ.

Se mai susține că recurenta F. S.R.L. a publicat informații de interes public, care i-au fost aduse la cunoștința de reprezentanții DSP Vaslui, de directorul de îngrijiri medicale și de pacienți din spitalul din Bârlad care au trimis în mediul online confirmări cu privire și la cele reținute de organele de control ale statului, că este nefondată cererea de atragere a răspunderii publicației F., întrucât acordarea posibilității unor jurnaliști de a se exprima prin intermediul unui ziar, este perfect legală pentru că are în vedere dispozițiile art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 30 alin. (2) din Constituția României și că în cauză nu există raporturi de prepușenie între F. S.R.L. și autorii articolelor incriminate, ci este vorba despre raporturi specifice presei scrise, jurnaliștii colaborează cu ziarele prin intermediul unor contracte de cesiune drepturi de autor.

Și acest afirmații vizează, de fapt, nemulțumiri ale recurenților față de modalitatea în care instanța de apel a analizat probatoriile administrate în cauză, solicitarea recurenților fiind în sensul de a se reaprecia aceste probe.

Or, pentru ca instanța de recurs să poată exercita controlul de legalitate asupra deciziei recurate, potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, cerințe neîndeplinite în cauză de cererile de recurs formulate de recurentul reclamant și de recurenții pârâți.

Așa fiind, cum criticile formulate de recurenți nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. și cum, în speța de față, nu pot fi reținute motive de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (5) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) din același cod, precum și a prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va constata nulitatea recursurilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nule recursurile declarate de reclamantul A. și de pârâții S.C. F. S.R.L., G., H. și J. împotriva deciziei nr. 78 din 19 februarie 2020 a Curții de Apel Iași, secția civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 februarie 2021.