Decizia nr. 123/2026 — ÎCCJ, Secția I civilă

Obiectul cauzei Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța la data de 05.10.2023, sub nr. x/2023, reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul C., obligarea pârâtului la restituirea sumei de 100.000 euro, reprezentând un avans din prețul aferent vânzării unui teren, plătit în faza precontractuală a negocierilor. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1183 alin. (4), art. 1349, art. 1341 și următoarele din C. civ., art. 1345 și următoarele C. civ., art. 7 din Legea nr. 50/1991, art. 25 din Legea nr. 7/1996, art. 451 C. proc. civ. La solicitarea instanței, reclamanții au depus precizări cu privire temeiul de drept al cererii introductive, arătând că în principal solicită angajarea răspunderii pârâților pentru fapta ilicită, temeiurile privind plata nedatorată și îmbogățirea fără justă cauză fiind invocate în subsidiar. La termenul de judecată din data de 27.09.2024, instanța a dispus citarea reclamanților cu mențiunea de a achita în solidar taxa judiciară de timbru în cuantum de câte 8505 RON pentru fiecare capăt de cerere. La termenul de judecată din data de 22.11.2024, instanța a pus în discuția părților excepția insuficientei timbrări a cererii, invocată de către pârât și a rămas în pronunțare asupra acesteia. I.

Hotărârea pronunțată de Tribunalul Constanța, secția I civilă Prin sentința civilă nr. 3879/22.11.2024, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr. x/2023 s-a admis excepția insuficientei timbrări a cererii, invocată de pârât și, în consecință, a fost anulată ca insuficient timbrată cererea formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâtul C.. I.

Hotărârea pronunțată de Curtea de Apel Constanța – secția I civilă Prin decizia civilă nr. 117/C din 14 aprilie 2025, Curtea de Apel Constanța, secția I civilă a admis apelul formulat de reclamanții A. și B., împotriva sentinței civile nr. 3879/22.11.2024 pronunțată de Tribunalul Constanța și anulând sentința, a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Constanța. I.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei civile nr. 117/C din 14 aprilie 2025 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă, a declarat recurs pârâtul C.. Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 16 iunie 2025 și a fost repartizată aleatoriu completului de filtru nr. 9, astfel cum reiese din raportul dosarelor alocate fără prim termen și procesul-verbal de repartizare aleatorie . Prin cererea formulată, recurentul-pârât a solicitat admiterea recursului, casarea/modificarea în tot a hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea respingerii apelului formulat de reclamanți sau după caz, respingerea apelului. În susținerea cererii, recurentul-pârât a arătat că la data de 05.10.2023, reclamanții au formulat o cerere de chemare judecată (acțiune în pretenții pentru 100.000 euro), indicând trei temeiuri de drept diferite - îmbogățirea fără justă cauză, plata nedatorată și răspunderea civilă delictuală. La 17.10.2023, numitul D. a achitat în contul Primăriei Constanța suma de 8.545 RON cu mențiunea că reprezintă "taxă timbru dosar x/2023 A.", dovada fiind înaintă la dosar de avocat E.. La primul termen din 19.04.2024, conform încheierii s-a dispus: "Ca și temei de drept instanța constată că s-au invocat trei instituții completamente diferite și anume, îmbogățirea fără justă cauză, plata nedatorată și răspunderea civilă delictuală. Raportat la această împrejurare instanța de fond pune în vedere reclamanților prin apărător să formuleze precizări scrise cu privire la temeiul de drept pe care înțelege să-l invoce. În cazul în care reclamanții vor insista în aceste temeiuri de drept diferite, va trebui să se aibă în vedere și un timbraj corespunzător". Recurentul a mai arătat că la termenul următor, din 27.09.2024, conform dovezilor de la dosar, s-au depus precizări că se insistă în aceste temeiuri de drept diferite, dar nu s-a timbrat corespunzător, deși le-a fost pus în vedere (reclamanții au depus o dovadă de achitare a unei taxe de 40 RON, deși la dosar știau că au timbrat cu 8.545 RON inițial). Instanța nu a anulat la acel termen (27.09.2024) cererea, și le-a mai acordat un termen întrucât nu le indicase cuantumul exact al taxei de timbru, punându-le în vedere expres să achite două taxe judiciare de timbru în cuantum de câte 8.505 RON, având în vedere că aceștia achitaseră o taxă judiciară de timbru în cuantum de doar 40 RON. La următorul termen din 22.11.2024, reclamanții nu au timbrat, motiv pentru care, prin sentință, instanța a anulat cererea de chemare în judecată. Recurentul susține că reclamanții, reprezentați prin avocat la termenul 22.11.2024, nu au formulat nicio solicitare în sensul de a le fi analizat doar primul capăt de cerere și a fi anulată doar în parte cererea lor de chemare în judecată – ci au solicitat exclusiv amânarea. Recurentul-pârât arată că, în esență, Curtea de Apel Constanța a reținut prin decizia de admitere a apelului declarat de reclamanți incidența art. 34 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 80/2013. Având în vedere mențiunile din încheierea de ședință de la termenul din data de 27.09.2024, instanța a stabilit timbrajul cererii de chemare în judecată pe fiecare capăt de cerere, iar împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru reclamanții nu au formulat cerere de reexaminare, astfel încât soluția primei instanțe este definitivă cu privire la chestiunea timbrajului. Având în vedere că primul capăt de cerere a fost legal timbrat conform taxei judiciare de timbru stabilită de prima instanță, astfel cum rezultă atât din ordinul de plată depus la dosar cauzei, dosar primă instanță, cât și din încheierea de ședință de la data de 27.09.2024, tribunalul, în aplicarea dispozițiilor art. 34 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 trebuia să anuleze, în parte, acțiunea numai pentru capetele 2 și 3 de cerere care erau insuficient timbrate. Curtea a mai reținut, de asemenea, și incidența art. 480 alin. (3) C. proc. civ. – motiv pentru care a dispus trimiterea cauzei la instanța de fond strict pentru judecarea capătului 1 al cererii. Din perspectiva nelegalității deciziei, recurentul-pârât apreciază că instanța a făcut o greșită aplicare a legii și nu a motivat respingerea apărărilor sale. Redând dispozițiile art. 34 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, arată că cererea reclamanților a fost înregistrată la 05.10.2023, însă la acel moment nu s-a timbrat absolut nimic. Reclamanții au timbrat insuficient - 8.545 RON - abia la 17.10.2023. Ca atare, recurentul consideră că nu poate fi incident art. 34 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, întrucât la momentul înregistrării cererii nu era timbrat nici un capăt de cerere. Invocând art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, recurentul susține că reclamanții nu au timbrat anticipat cererea - aceasta fiind condiția de aplicare art. 34 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013. Mai mult, chiar și la 17.10.2023, reclamanții au timbrat insuficient primul capăt - 8.545 RON. La 27.09.2024, instanța de fond a decis că timbrajul corect pentru un capăt de cerere (cu referire la capetele 2 și 3) este de 8.505 RON (cu 10 RON mai mult decât au timbrat reclamanții inițial). Recurentul invocă art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 și arată că reclamanții nu au timbrat, deși au primit două termene în acest sens. Recurentul-pârât consideră că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a art. 34 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 întrucât la momentul înregistrării cererii nu era timbrat nici un capăt de cerere. Ulterior înregistrării, reclamanții au timbrat parțial (8.545 RON) fără a acoperi complet nici măcar primul capăt de cerere (8.505 RON), și fără să indice expres ce timbrează, apoi au refuzat să completeze taxa de timbru. În concluzie, recurentul-pârât a solicitat admiterea recursului. În drept, au fost invocate prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ. I.

Apărările formulate în cauză Intimații-reclamanți A. și B. au depus la dosar întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului formulat de C. ca nefondat, menținerea deciziei civile nr. 117/2025 a Curții de Apel Constanța și obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată. În argumentarea cererii, au arătat că taxa de timbru judiciar a fost legal achitată pentru capătul de cerere principal - răspundere civilă delictuală. Contrar afirmațiilor recurentului, în mod corect Curtea de Apel Constanța a constatat că cererea inițială a fost legal timbrată pentru capătul principal întemeiat pe răspunderea civilă delictuală, constatare în deplină concordanță cu dispozițiile art. 34 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013. Mai mult, intimații învederează că recurentul omite deliberat faptul că suma achitată cu titlu de taxă judiciară de timbru pentru capătul principal întemeiat pe răspunderea civilă delictuală acoperă în întregime valoarea pretențiilor timbrate pentru acest capăt de cerere. Intimații-reclamanți apreciază că apelul lor a fost admis în mod corect, iar Curtea de Apel Constanța a aplicat corect legea. Astfel, aceasta a statuat că respingerea în bloc a cererii de chemare în judecată de către Tribunalul Constanța, fără a analiza fondul capătului principal timbrat (delictul civil), este o gravă eroare procedurală. Hotărârea atacată (Decizia nr. 117C/2025) este fundamentată atât pe normele de drept substanțial (C. civ.), cât și pe cele de drept procesual (art. 34 din O.G. nr. 80/2013). Intimații apreciază că recursul este un demers vădit formal, neîntemeiat și abuziv, iar recurentul ignoră cu bună știință raționamentele instanței de apel și redeschide artificial o discuție clarificată juridic și contabil, doar pentru a tergiversa soluționarea cauzei pe fond. Deși reclamanții au indicat mai multe temeiuri juridice: răspundere delictuală, îmbogățire fără justă cauză și plată nedatorată, toate aceste capete de cerere vizau același prejudiciu, aceeași valoare și aveau o finalitate unitară în planul reparației civile. Distincția între temeiuri are relevanță juridică, dar nu afectează finalitatea unitară, ceea ce justifică aplicarea art. 34 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013. În plus, această observație - deși nu a fost detaliată expres în apel - rămâne pertinentă pentru fondul cauzei. În drept, intimații-reclamanți invocă: art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ., art. 16, 22 și urm și art. 205 C. proc. civ., art. 34 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, art. 1357 și urm. C. civ., principiile constituționale și convenționale privind dreptul la un proces echitabil, conform art. 6 CEDO și art. 21 din Constituție. Intimații susțin că recurentul ignoră aplicabilitatea acestor norme și încearcă să acrediteze ideea că întreaga acțiune ar fi trebuit anulată, deși unul dintre temeiurile juridice invocate (răspunderea delictuală) era corect timbrat și trebuia analizat pe fond. Ei apreciază că în mod legal și temeinic, Curtea de Apel Constanța a constatat această eroare de judecată a instanței de fond și a admis apelul. În concluzie, intimații-pârâți solicită respingerea recursului formulat de C. ca nefondat, menținerea deciziei civile nr. 117/2025 a Curții de Apel Constanța și obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse. Circumstanțele litigiului relevante pentru soluționarea recursului de față, astfel cum au fost reținute de instanțele de fond și apel, sunt următoarele: Reclamanții A. și B. și-au întemeiat acțiunea introductivă formulată împotriva pârâtului C. pe trei temeiuri juridice, respectiv răspunderea civilă delictuală, plata nedatorată și îmbogățirea fără justă cauză. Prin rezoluția privind regularizarea cererii din data de 06.10.2023, s-a stabilit în sarcina reclamanților obligația achitării taxei de timbru în cuantum de 8545 RON. Aceștia s-au conformat, achitând în integralitate taxa stabilită de instanță, prin ordin de plată, depus la dosarul cauzei la data de 17.10.2023. La termenul din 19.04.2024, tribunalul a pus în vedere reclamanților să formuleze precizări scrise cu privire la temeiul de drept pe care înțeleg să îl invoce, dat fiind faptul că instituțiile pe care se întemeiază cererea de chemare în judecată sunt complet diferite. Prin precizarea depusă la data de 24.09.2024, reclamanții au arătat că temeiul principal pe care se fundamentează cererea acestora este răspunderea civilă delictuală, iar temeiul subsidiar este plata nedatorată, în timp ce temeiul terțiar este îmbogățirea fără justă cauză. Odată cu această precizare, au depus și două taxe de timbru, fiecare de câte 40 de RON. Față de această precizare a reclamanților, la termenul din 27.09.2024, instanța a pus în vedere reclamanților obligația achitării în solidar, până la următorul termen de judecată, a restului taxei de timbru, calculată la valoare, pentru capetele de cerere 2 și 3, respectiv suma de 8505 RON pentru fiecare capăt de cerere (8545 RON pentru fiecare capăt, din care a scăzut cele două sume de 40 RON deja achitate). Întrucât reclamanții nu s-au conformat acestei din urmă obligații stabilite de instanța de fond, aceasta a anulat în întregime cererea de chemare în judecată ca urmare a admiterii excepției insuficientei timbrări a cererii, invocată de pârât. Reclamanții au formulat apel, admis de Curtea de Apel Constanța, care, reținând aplicarea art. 34 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, a arătat că instanța de fond trebuia să anuleze numai în parte cererea de chemare în judecată, doar cu privire la capetele de cerere insuficient timbrate, respectiv al doilea și al treilea, urmând să judece doar capătul principal, ce fusese legal timbrat. Prin cererea de recurs dedusă judecății, recurentul-pârât critică decizia instanței de apel pe motiv că a fost dată cu aplicarea greșită a legii și fără a motiva respingerea apărărilor sale, indicând cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ. Cu privire la incidența punctului 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurentul a menționat sumar că respingerea apărărilor sale nu a fost motivată, dar fără a preciza exact la care apărări se referă. Dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. prevăd că hotărârea poate fi casată atunci când nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei. Acest motiv de casare sancționează neîndeplinirea obligației legale și convenționale de motivare a hotărârii judecătorești și conține diferite ipoteze care constituie temei pentru casarea unei hotărâri judecătorești: atunci când lipsește motivarea soluției sau instanța de control judiciar a preluat ca atare argumentele hotărârii atacate, fără să răspundă criticilor, când utilizează argumente fără legătură cu situația dedusă judecății, precum și atunci când există contradicție între considerente și dispozitiv sau există contradicție între considerente, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acțiunii, iar din altele faptul că acțiunea este întemeiată. Verificând hotărârea atacată cu recurs, prin prisma respectării cerințelor legale de indicare a motivelor de fapt și de drept care au format convingerea instanței, Înalta Curte constată, contrar susținerii recurentului-pârât, că aceasta îndeplinește exigențele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., instanța de apel procedând la analizarea raportului juridic cu care a fost învestită. Din această perspectivă, în acord cu dispozițiile legale incidente în cauză, instanța de apel în mod corect a constatat și motivat că: "Având în vedere că primul capăt de cerere a fost legal timbrat conform taxei judiciare de timbru stabilită de prima instanță, astfel cum rezultă atât din ordinul de plată depus la dosarul cauzei, dosar primă instanță, cât și din încheierea de ședință de la data de 27.09.2024, tribunalul, în aplicarea dispozițiilor art. 34 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 trebuia să anuleze, în parte, acțiunea numai pentru capetele 2 și 3 de cerere care erau insuficient timbrate." Pretinzând, prin motivele de recurs, că instanța de apel nu a analizat în mod efectiv apărarea sa, se constată că apărările formulate împotriva apelului reclamanților au fost identice cu cele deduse judecății în prezentul recurs, respectiv s-a invocat – eronat, după cum se va arăta – că reclamanții nu au achitat taxa de timbru nici pentru primul capăt de cerere, că taxa de timbru trebuia achitată anticipat de reclamanți, conform art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, precum și că cele trei capete de cerere nu sunt formulate clar și că ele nu puteau fi delimitate. Este adevărat că instanța de apel nu a răspuns punctual tuturor chestiunilor de mai sus, dar aceasta nu echivalează cu nemotivarea deciziei recurate, cât timp argumentarea instanței de apel este clară și răspunde cel puțin implicit susținerilor intimatului-pârât. Astfel, Curtea de apel a consemnat – corect – că reclamanții au achitat taxa inițială de 8545 RON, stabilită prin rezoluția președintelui completului de judecată – ceea ce răspundea susținerii false a intimatului că nici această obligație nu a fost îndeplinită, dar și aserțiunii că reclamantul avea obligația de a achita taxa de timbru anterior depunerii cererii; de asemenea, a reținut că modul de stabilire a taxei judiciare de timbru (în sensul că este vorba despre mai multe capete de cerere și că pentru fiecare se datorează câte o taxă de timbru în cuantum de 8545 RON) nu mai poate fi repus în discuție în calea de atac a apelului, chestiunea putând verificată exclusiv pe calea reexaminării puse la îndemâna reclamantului. Prin urmare, în acest mod se răspundea și susținerii în sensul că acțiunea reclamanților era neclar formulată și că nu se putea distinge între cele trei petite reținute de tribunal la momentul determinării taxei judiciare de timbru datorate. În plus, având în vedere că soluția instanței de apel este dată cu aplicarea corectă a legii – după cum se va examina în cele ce succed – orice eventuală insuficiență a argumentării în drept va fi complinită prin motivarea instanței de recurs, ceea ce face ca recurentul pârât să nu poată invoca a fi suferit o vătămare prin omisiunea de analiză a apărărilor sale în calea de atac a apelului. În consecință, nefiind identificat vreun viciu de argumentare care să poată fi încadrat în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., acest motiv este considerat nefondat. Înalta Curte apreciază că în speță analiza corectei aplicări a prevederilor art. 33 alin. (1) și art. 34 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 nu poate fi circumscrisă cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., deoarece aceste dispoziții, ce reglementează legala timbrare a unei cereri de chemare în judecată, nu sunt norme de drept material în sensul avut în vedere de acest caz de casare. Dimpotrivă, de vreme ce achitarea taxei de timbru reprezintă o condiție formală pentru învestirea instanței civile și Curtea de apel a fost chemată a aprecia cu privire la modul în care operează sancțiunea anulării cererii în ipoteza omisiunii de a achita integral taxa de timbru stabilită de instanță, văzând și împrejurarea că cerința achitării taxei de timbru este prevăzută și de art. 197 C. proc. civ., se impune analizarea acestei chestiuni prin prisma cazului de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. ("când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității"). Astfel, în interpretarea recurentului, era necesară timbrarea anticipată a cererii, însă reclamanții nu ar fi îndeplinit această condiție, întrucât la momentul înregistrării cererii nu era timbrat niciun capăt de cerere. Înalta Curte nu poate primi această susținere, ea nefiind în acord cu celelalte dispoziții ale O.U.G. nr. 80/2013, dar nici cu C. proc. civ. Este adevărat că la alin. (1) al art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013 se prevede obligația plății anticipate a taxei de timbru, însă alin. (2) vine în completarea acestei dispoziții, statuând că dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I C. proc. civ., obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței. Așadar, în situația în care obligația de la aliniatul 1 nu este îndeplinită de partea căreia îi revenea obligația achitării taxei de timbru, revine instanței sarcina de a-i pune în vedere acesteia cuantumul sumei rămase de achitat, ceea ce s-a și întâmplat în speță, prin rezoluția de regularizare din 06.10.2023. Tot astfel, art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 prevede că determinarea cuantumului taxelor judiciare de timbru pentru acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești se face de către instanța de judecată, stabilire care, în mod evident, poate fi realizată doar după momentul în care este depusă la instanță cererea de chemare în judecată. Judecătorul nu poate pronunța direct sancțiunea nulității cererii, ci trebuie să acorde justițiabilului posibilitatea de a-și îndeplini obligația procesuală, în acest sens găsindu-și pe deplin aplicabilitatea dispozițiile art. 197 și ale art. 200 C. proc. civ. privind regularizarea cererii. Având în vedere aceste considerații de ordin teoretic, Înalta Curte nu poate primi critica recurentului-pârât referitoare la neîndeplinirea obligației reclamanților de a timbra anticipat introducerii cererii de chemare în judecată, deoarece aceștia și-au îndeplinit obligația instituită prin prima rezoluție de regularizare, cel puțin cu privire la capătul de cerere principal, aspect independent de constatarea ulterioară făcută de instanță la termen, în sensul că acțiunea ar cuprinde în subsidiar alte două capete de cerere. Tot subsumat motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. a mai susținut recurentul-pârât că instanța de apel în mod greșit ar fi reținut că primul capăt de cerere a fost corect timbrat, de vreme ce instanța de fond a stabilit la termenul din 27.09.2024, un nou cuantum per capăt de cerere (8505 RON). Înalta Curte constată, pe de o parte, neconcordanța acestui argument cu realitatea, întrucât taxa de timbru depusă pentru capătul de cerere principal este în cuantumul exact indicat de instanța de fond în procedura regularizării - 8545 RON. Pe de altă parte, modul de stabilire a cuantumului taxei de timbru nici nu mai poate fi analizat în această etapă procesuală, instanța de apel reținând în mod judicios că soluția primei instanțe cu privire la determinarea timbrajului este definitivă, de vreme ce reclamanții nu au formulat cerere de reexaminare, iar pârâtul nici nu ar fi avut oricum această opțiune (a se vedea, în acest sens, dezlegările cuprinse în decizia dată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii nr. 7 din 8 decembrie 2014). În acord cu instanța de apel, Înalta Curte constată că, de vreme ce în procedura prealabilă din fața primei instanțe, s-a achitat taxa de timbru pentru un capăt de cerere, așa cum s-a stabilit prin rezoluția de regularizare, iar prin precizare reclamanții au arătat că primul petit se întemeiază pe răspunderea civilă delictuală, instanța de fond nu mai putea reveni asupra cuantumului taxei cu privire la primul capăt de cerere, astfel că prin încheierea din 27.09.2024, s-a stabilit doar cuantumul aferent celorlalte două petite, indicate în subsidiar/terțiar. Potrivit art. 34 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, a cărui greșită aplicare s-a invocat prin cererea de recurs: "Dacă la momentul înregistrării cererii au fost timbrate doar o parte din capetele de cerere, acțiunea va fi anulată în parte, numai pentru acele capete de cerere pentru care nu a fost achitată taxa judiciară de timbru." Or, cât timp prin precizare reclamanții au arătat că înțeleg să învestească instanța cu o cerere de angajare a răspunderii pârâților pentru fapta ilicită, iar incidența celorlalte temeiuri invocate (plata nedatorată și îmbogățirea fără justă cauză) urma a fi analizată numai în ipoteza neincidenței regulilor răspunderii delictuale, prima instanță a reținut că acest mod de formulare a acțiunii învestea instanța cu trei cereri distincte, întemeiate în drept diferit. În consecință, corect a constatat Curtea de apel că cererea era parțială timbrată (cu o taxă de timbru de 8545 RON pentru cererea întemeiată pe răspundere civilă delictuală) și nu se impunea anularea sa în întregime, față de caracterul de sine stătător al celor trei solicitări ale reclamanților. Din aceste argumente rezultă că instanța de apel a aplicat corect art. 34 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, contrar susținerii recurentului. Prin urmare, față de cele anterior reținute, constatând că niciuna dintre criticile aduse de recurentul-pârât deciziei atacate nu justifică soluția de casare a acesteia, din perspectiva cazurilor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte în temeiul art. 496 din același Cod, va respinge ca nefondat recursul declarat de acesta.