Publicat la 3 ianuarie 2022 SECȚIUNEA 5 Cererea nr. 31913/21 M.B. împotriva Franței introdusă la 18 iunie 2021, comunicată la 8 decembrie 2021: Printr-un decret ministerial din 19 noiembrie 2020, reclamantul a făcut obiectul unei măsuri individuale de control administrativ și de supraveghere (MICAS). Această măsură, în scopul de a preveni comisia de acte de terorism, a fost pronunțată asupra credinței unei note albe. A se vedea, de asemenea, hotărârea Curții a Uniunii Europene în cauzele conexate C-182/03 și C-212/03, ECLI:EU:C:2006:488, punctul 66. Luată pe o perioadă de trei luni, această măsură a obligat să se prezinte zilnic la un serviciu de poliție și să justifice domiciliul său și orice schimbare a adresei și i-a interzis, de asemenea, să părăsească o anumită zonă geografică, inclusiv patru departamente. Reclamantul sesizează instanța administrativă în legătură cu o încălcare gravă și vădit ilegală a libertății sale de circulație, a vieții sale de familie și a dreptului său la o cale de atac eficientă. Statuând fără audiere în temeiul unei dispoziții procedurale de derogare adoptate în cadrul stării de urgență sanitară (art. 3 din Ordonanța nr. 2020-1402 din 18 În noiembrie 2020, instanța de judecată și-a respins cererea printr-o ordonanță din 9 ianuarie 2021. Reclamantul a răspuns la apel. Statuând fără audiere în temeiul articolului L. 522-3 din Codul de justiție administrativă, Consiliul de Stat și-a respins cererea ca fiind în mod vădit nefondată printr-o ordonanță din 29 ianuarie 2021. Reclamantul susține că a fost ulterior expulzat în Tunisia. Invocând art. 8 din Convenție și art. 2 din Protocolul nr. 4, acesta se plânge, pe de o parte, de lipsa de claritate și previzibilitate a temeiului juridic al MICAS aflat la locul său și, pe de altă parte, de disproporția de ingerință în dreptul său la respectarea vieții private și de familie și de restricționarea libertății sale de circulație. Invocând art. 6 și 13 din Convenție, se plânge, de asemenea, de absența de a-și ține cuvântarea în fața judecătorului, atât în primă instanță, cât și în apel, și de regimul probatoriu al notelor albe. Întrebări cu privire la părți A epuizat reclamantul căile de atac interne, așa cum se prevede la art. 35 alin. (1) din Convenție • În special, reclamantul a invocat în fața autorităților naționale, cel puțin în esență, dreptul la o audiere publică garantată prin art. 6 alin. (1) din Convenție, care se află astăzi în fața Curții, măsura individuală de control administrativ și de supraveghere impusă reclamantului a încălcat art. 2 din Protocolul N 4 sau art. 8 din Convenție În special, articolele L. 228-1 și L. 228-2 din Codul securității interne, în versiunea lor aplicabilă cauzei, erau suficient de previzibile la art. 6 alineatul (1) din Convenție, se aplicau procedurii urmate în speță? În acest caz, a fost încălcat dreptul reclamantului la o audiere publică? nota albă mai jos, depusă de Ministerul de Interne, au făcut acest proces inechitabil Reclamantul i-a pus la dispoziție, după cum se prevede la art. 13 din Convenție, o acțiune internă efectivă prin care ar fi putut formula obiecțiile rezultate din necunoașterea articolelor 8 din Convenție și 2 din Protocol
Publié le 3 janvier 2022
Requête n
o
31913/21
M.B.
contre la France
introduite le 18 juin 2021
communiquée le 8 décembre 2021
Par un arrêté ministériel du 19 novembre 2020, le requérant fit l’objet d’une mesure individuelle de contrôle administratif et de surveillance (MICAS). Cette mesure, visant à prévenir la commission d’actes de terrorisme, fut ordonnée sur la foi d’une «
note blanche
» – c’est-à-dire d’une synthèse de renseignements non datée et expurgée de tous les éléments pouvant permettre l’identification de son rédacteur, de ses sources et des techniques de surveillance employées.
Prise pour une durée de trois mois, cette mesure l’obligea à se présenter quotidiennement auprès d’un service de police et à justifier de son domicile et de tout changement d’adresse. Elle lui interdit par ailleurs de quitter une zone géographique donnée, comprenant quatre départements.
Le requérant saisit le juge administratif en référé, en arguant d’une atteinte grave et manifestement illégale à sa liberté de circulation, à sa vie familiale et à son droit à un recours effectif.
Statuant sans audience en application d’une disposition procédurale dérogatoire prise dans le cadre de l’état d’urgence sanitaire (l’article 3 de l’ordonnance n
o
2020-1402 du 18
novembre 2020), le juge des référés rejeta sa requête par une ordonnance du 9 janvier 2021.
Le requérant releva appel.
Statuant sans audience en application de l’article L.
522-3 du code de justice administrative, le Conseil d’État rejeta sa requête comme étant manifestement mal fondé par une ordonnance du 29 janvier 2021.
Le requérant indique avoir été ultérieurement expulsé vers la Tunisie.
Invoquant l’articles 8 de la Convention et l’article 2 du Protocole N
o
4, il se plaint, d’une part, du manque de clarté et de prévisibilité de la base légale de la MICAS ordonnée à son endroit, et d’autre part, de la disproportion de l’ingérence dans son droit au respect de la vie privée et familiale et de la restriction apportée à sa liberté de circulation.
Invoquant les articles 6 et 13 de la Convention, il se plaint par ailleurs de l’absence d’audience devant le juge des référés, tant en première instance qu’en appel, et de l’iniquité du régime probatoire des « notes blanches ».
1.
Le requérant a-t-il épuisé les voies de recours internes, comme l’exige l’article
35 §
1 de la Convention
? En particulier, le requérant a-t-il invoqué devant les autorités nationales, au moins en substance, le droit à une audience publique garanti par l’article 6
1.de la Convention, dont il se prévaut aujourd’hui devant la Cour
?
2.
La mesure individuelle de contrôle administratif et de surveillance imposée au requérant a-t-elle violé l’article
2 du Protocole N
o
4 ou l’article 8 de la Convention
? En particulier, les articles L.
228-1 et L.
228-2 du code de la sécurité intérieure, dans leur version applicable à la cause, étaient-ils suffisamment prévisibles
?
3.
L’article
6 §
1 de la Convention était
‑
il applicable à la procédure suivie en l’espèce
? Dans l’affirmative, le droit du requérant à une audience publique a-t-il été violé
? Par ailleurs, l’admission et le poids accordé à la «
note blanche
» produite par le ministère de l’Intérieur ont
‑
ils rendu le procès inéquitable
?
4.
Le requérant avait-il à sa disposition, comme l’exige l’article
13 de la Convention, un recours interne effectif au travers duquel il aurait pu formuler ses griefs tirés de la méconnaissance des articles 8 de la Convention et 2 du Protocole
N
o
4
?