V.B. v. ROMANIA

CUARTA DECIZIE A SECȚIUNEI Cererea nr. 71569/14 V.B. împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Catrică Secțiune), care a stat la 14 decembrie 2021 în calitate de comitet compus din: Gabriele Kucsko-Stadlmayer, președinte, Iulia Antoanella Motoc, Pere Pastor Vilanova, judecători și Ilse Freiwirth, secretar adjunct, având în vedere cererea depusă la 18 octombrie 2014, După deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE ȘI PROCEDIMENTE Reclamantul, dl V.B., național român, s-a născut în 1937 și a trăit în Orșova. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl I. Matei, avocat practicant la București. Guvernul român (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, cel mai recent doamna O.-F. Ezer, a Ministerului Afacerilor Externe. Reclamațiile reclamantului în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție privind eșecurile instanțelor interne, în primul rând, de a-l convoca în mod legal la adresa sa de domiciliu, pe parcursul procedurii aduse împotriva lui de către Consiliul Național pentru Studiul Arhivelor Securitate (poliția secretă totalitară în vigoare înainte de 1989) de a solicita un ordin judecător care recunoaște că reclamantul a fost un Securitate informator și, în al doilea rând, să permită recursul său extraordinar de anulare care urmărește să redeschidă procedura menționată, după ce a devenit conștient de hotărârea finală care acordă cererea Consiliului Național, precum și în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția privind impactul celor de mai sus a menționat ordinul de judecată privind drepturile sale de pensie, au fost comunicate guvernului român („Guvernul”). La 5 martie 2019, doamna I.D.B. și doamna A.D.D., fiice ale reclamantului, au informat Registrul că a murit și au exprimat dorința de a continua cererea în fața Curții. Guvernul a susținut că cele două fiice ale reclamantei, în ciuda legătura directă a familiei care le-a dat un potențial statut de moștenitori, nu au justificat statutul lor în cadrul procedurii în fața Curții, în măsura în care nu au reușit să prezinte un certificat de moștenire sau orice alt document, cum ar fi o hotărâre internă finală, care confirmă că au acceptat moștenirea reclamantului sau că sunt moștenitorii săi, astfel cum se solicită în temeiul legislației interne ca dovadă a statutului de moștenitor. În plus, Guvernul a susținut că cei doi potențiali moștenitori ai reclamanților nu au demonstrat interesul moral de a continua cererea. Curtea reiterează că, în cazul în care reclamantul a murit după depunerea unei cereri, a acceptat că următoarea sau moștenitoarea poate, în principiu, urmări cererea, cu condiția ca acesta să aibă un interes suficient în acest caz (a se vedea Centrul pentru Resurse Juridice în numele Valentin Câmpeanu c. România [GC], nr. 47848/08, § 97, CEDO 2014). Curtea a acceptat în diferite contexte că moștenitorii sau membrii familiei apropiate ale reclamantului pot avea un interes legitim în urmărirea cererii (a se vedea, de exemplu, Dalban c. România [GC], § 28114/95, § 39, CEDO 1999-VI; Novinskiy c. Rusia , nr. 1982/02, § 92, 10 februarie 2009; și Larionovs și Tess v. Lativia (dec.), nr. 45520/04 și 19363/05, §§ 133 și 172-73, 25 noiembrie 2014). Cazurile în fața Curții au, în general, o dimensiune morală sau de principiu și persoanele apropiate de un reclamant pot avea astfel un interes legitim în obținerea unei hotărâri chiar și după moartea reclamantului (a se vedea Malhous v. Republica Cehă (dec.) [GC], nr. 33071/96, ECHR 2000‐XII). În plus, Curtea a stabilit că este în favoarea moștenitorului care dorește să urmărească procesul în fața Curții să justifice acest lucru (a se vedea, de exemplu, Belskiy c. Rusia (dec.), nr. 23593/03, 26 noiembrie 2009). Curtea observă că reclamantul a murit la 16 decembrie 2018. Curtea a fost informată la 5 martie 2019. Având susținut că este moștenitoarea reclamantului, dna. I.D.B. și dna.D.D. nu au furnizat nici un document, cum ar fi un certificat de succesiune, pentru a confirma capacitatea lor de a moșteni din reclamantul târziu sau acceptarea succesiunii reclamantului întârziat sau orice declarație care confirmă că au acceptat succesiune după tatăl lor decedat (contrast Romankevič c. Lituania , nr. 25747/07, § 15, 2 decembrie 2014) sau informații detaliate cu privire la situația familiei și a reclamantului care ar putea fi relevante în cazul lor particular (contrast Andreyeva c. Rusia (dec.), nr. 76737/01, 16 octombrie 2003). Larionovs și Tess, citate mai sus, § 170). În plus, dna I.D.B. și dna A.D.D. care și-au exprimat interesul de a continua cererea, nu au spus explicit motivele pentru care consideră că au un interes atât de legitim, cum ar fi, de exemplu, intenția de a apăra memoria tatălui lor defunt (contrast Horhat c. România (revision) nr. 53173/10, § 10, 20 aprilie 2021). În acest context, Curtea constată că cererea de urmărire a procedurii a fost depusă de persoane care nu au furnizat dovezi despre statutul lor de moștenitori ai reclamantului întârziat și de interesul lor legitim de a continua cererea (a se vedea mutatis mutandis Léger c. France (striking out) [GC], nr. 19324/02, § 50, 30 martie 2009, Moisă c. România (dec.), nr. 30608/02, 16 Noiembrie 2010). Având în vedere cele de mai sus, în conformitate cu articolul (c) din Convenție, Curtea consideră că nu mai este justificat să continue examinarea cererii. În plus, nu consideră că „respectul drepturilor omului, astfel cum este definit în Convenția și în Protocolurile” necesită examinarea cererii în ciuda decesului reclamantului. Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se scoată cazul din listă. Din aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide să pună în aplicare cererea din lista sa de cazuri. Efectuată în limba engleză și notificată în scris la 20 ianuarie 2022. Ilse Freiwirth Gabriele Kucsko-Stadlmayer Președintele adjunct al grefierului

FOURTH SECTION

DECISION

Application no. 71569/14

V.B.

against Romania

The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 14

December 2021 as a Committee composed of:

Gabriele Kucsko-Stadlmayer,

President,

Iulia Antoanella Motoc,

Pere Pastor Vilanova,

judges,

and Ilse Freiwirth,

Deputy Section Registrar,

Having regard to the above application lodged on 18 October 2014,

Having deliberated, decides as follows:

FACTS AND PROCEDURE

The applicant, Mr V.B., a Romanian national, was born in 1937 and lived in Orșova. He was represented before the Court by Mr I. Matei, a lawyer practising in Bucharest.

The Romanian Government (“the Government”) were represented by their Agent, most recently Ms O.-F. Ezer, of the Ministry of Foreign Affairs.

The applicant’s complaints under Article 6 § 1 of the Convention concerning the failures of the domestic courts, first, to lawfully summon him at his home address throughout the proceedings brought against him by the National Council for the Study of the Archives of

Securitate

(the totalitarian secret police in place before 1989) seeking a court order acknowledging that the applicant was a

Securitate

informant and, second, to allow his extraordinary appeal for annulment seeking to re-open the aforementioned proceedings once he became aware of the final judgment granting the National Council’s request, as well as under Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention concerning the impact of the above

‑

mentioned court order on his pension rights, were communicated to the Romanian Government (“the Government”).

On 5 March 2019, Ms I.D.B. and Ms A.D.D., daughters of the applicant, informed the Registry that he had died, and they expressed the wish to pursue the application before the Court.

THE LAW

The Government argued that the applicant’s two daughters, despite their direct family link which gave them a potential status as heirs, had failed to substantiate their standing in the proceedings before the Court in so far as they had failed to submit an inheritance certificate or any other document, such as a final domestic judgement, confirming that they had accepted the applicant’s inheritance or that they are his heirs, as requested under domestic law as proof of their heir status. In addition, the Government argued that the two potential heirs of the applicants did not demonstrate a moral interest to continue the application.

The Court reiterates that, where the applicant has died after lodging an application, it has accepted that the next-of-kin or heir may in principle pursue the application, provided that he or she has sufficient interest in the case (see

Centre for Legal Resources on behalf of Valentin Câmpeanu v.

Romania

[GC], no. 47848/08, § 97, ECHR 2014).

The Court has accepted in various contexts that the applicant’s heirs or close family members may have legitimate interest in pursuing the application (see, for example,

Dalban v.

Romania

[GC], no. 28114/95, §

39, ECHR 1999-VI;

Novinskiy v. Russia

, no. 11982/02, § 92, 10 February 2009; and

Larionovs and Tess v. Lativia

(dec.), nos. 45520/04 and 19363/05, §§ 133

and 172-73, 25

November 2014). Cases before the Court generally also have a moral or principled dimension, and persons close to an applicant may thus have a legitimate interest in obtaining a ruling even after that applicant’s death (see

Malhous v. the Czech Republic

(dec.) [GC], no. 33071/96, ECHR

2000‑XII).

Furthermore, the Court has established that it is for the heir who wishes to pursue the proceedings before the Court to substantiate his or her standing to do so (see, for example,

Belskiy v. Russia

(dec.), no. 23593/03, 26 November 2009).

The Court observes that the applicant died on 16 December 2018. The Court was informed thereof on 5 March 2019.

Having claimed to be the applicant’s heirs, Ms

I.D.B. and Ms A.D.D. did not provide any document, such as a succession certificate, to confirm their ability to inherit from the late applicant or the acceptance of the late applicant’s succession or any statement confirming that they had accepted the succession after their deceased father (contrast

Romankevič v. Lithuania

, no.

25747/07, § 15, 2 December 2014) or detailed information on the applicant’s and their family situation which could be of relevance in their particular case (contrast

Andreyeva v. Russia

(dec.), no. 76737/01, 16

October 2003). They failed to do so even after the Government expressly raised this in their submissions after having learnt of the applicant’s death (contrast

the decision in

Larionovs and Tess

, cited above, § 170). Moreover, Ms I.D.B. and Ms A.D.D. who have expressed their interest to pursue the application did not state explicitly the reasons why they consider that they have such a legitimate interest, as for example the intention of defending their late father’s memory (contrast

Horhat v. Romania

(revision) no. 53173/10, §

10, 20 April 2021).

Against this background, the Court finds that the request to pursue the proceedings was submitted by persons who have failed to provide evidence of their status as heirs of the late applicant and of their legitimate interest to pursue the application (see,

mutatis mutandis

,

Léger v. France

(striking out) [GC], no. 19324/02, § 50, 30 March 2009,

Moisă v. Romania

(dec.), no.

30608/02, 16

November 2010).

In the light of the foregoing, in accordance with Article

37

§

1

(c) of the Convention, the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of the application. Furthermore, it does not consider that “respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols” requires the examination of the application despite the applicant’s death.

In view of the above, it is appropriate to strike the case out of the list.

For these reasons, the Court, unanimously,

Decides

to strike the application out of its list of cases.

Done in English and notified in writing on 20 January 2022.

Ilse Freiwirth

Gabriele Kucsko-Stadlmayer

Deputy Registrar

President