Burlacu împotriva Republicii Moldova

SEGUNDA SECȚIUNE DECIZIE Nr. 56012/14 Vitalie BURLACU împotriva Republicii Moldova Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care a stat la 11 ianuarie 2022 în calitate de comitet compus din: Egidijus Kūris, președinte, Pauliine Koskelo, Gilberto Felici, judecători și Hasan Bakırcı, secretar adjunct al secțiunii, având în vedere: cererea (nu.

56012/14) împotriva Republicii Moldova a depus Curtea în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) la 25 iulie 2014, de către un național moldovenesc, dl Vitalie Burlacu („reclamantul”), care s-a născut în 1979 și locuiește în Chișinău și care a fost reprezentat în fața Curții de către dl V. Țurcan, un avocat practicant în Chișinău; hotărârea de a anunța cererea către Guvernul Moldovei („Guvernul”), reprezentată de agentul lor, dl O. Rotari; observațiile părților; având deliberat, hotărăște după cum urmează: Cazul se referă la detenția reclamantului în timpul procesului în suspensie între 7 martie 2014 și 11 februarie 2015, urmat de arestarea domiciliară între 11 februarie și 20 martie 2015. Privarea libertății a fost prelungită în fiecare lună și principalul motiv pentru prelungirea acestuia a fost riscul abscondarii reclamantului.

După eliberarea sa la 20 martie 2015, reclamantul nu a reușit să apară în fața instanței atunci când a fost convocat. Un mandat de căutare a fost emis în numele său și, în cele din urmă, a fost condamnat în absența EVALUAREA TRIBUNALULUI Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 5 § 3 din Convenție că ordonarea și prelungirea privației sale de libertate nu au fost bazate pe motive relevante și suficiente. Potrivit lui, motivele prezentate de instanțe au fost stereotipate. Guvernul nu a fost de acord și a susținut că frica instanțelor față de abscondarea reclamantului a fost justificată în circumstanțele cazului.

Curtea se referă la principiile generale stabilite în jurisprudența sa privind art. 5 § 3 din Convenție privind, în special, necesitatea unor motive relevante și suficiente pentru privarea unei persoane de libertate (a se vedea, printre altele, Buzadji c. Republica Moldova [GC], nr. 23755/07, §§ 91, 5 iulie 2016). În cazul în cauză, în cazul în care ordonați și prelungiți detenția reclamantului, instanțele interne au considerat că, având în vedere circumstanțele cazului, el ar putea absconda. După examinarea materialelor cazului În orice caz, Curtea nu constată că motivele invocate de instanțele interne sunt insuficiente sau irelevante. În orice caz, Curtea nu poate să nu noteze că teama instanțelor interne în legătură cu riscul de abscondare a reclamantului a parut a fi fost bine justificată, deoarece după eliberarea sa este într-adevăr abscondată.

4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Adoptată în limba engleză și notificată în scris la 3 februarie 2022. Hasan Bakırcı Egidijus Kūris Președintele adjunct al grefierului

SECOND SECTION

DECISION Application no. 56012/14 Vitalie BURLACU against the Republic of Moldova The European Court of Human Rights (Second Section), sitting on 11 January 2022 as a Committee composed of: Egidijus Kūris, President, Pauliine Koskelo, Gilberto Felici, judges, and Hasan Bakırcı, Deputy Section Registrar, Having regard to: the application (no. 56012/14) against the Republic of Moldova lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) on 25 July 2014 by a Moldovan national, Mr Vitalie Burlacu, (“the applicant”), who was born in 1979 and lives in Chișinău and who was represented before the Court by Mr V. Țurcan, a lawyer practising in Chișinău; the decision to give notice of the application to the Moldovan Government (“the Government”), represented by their Agent, Mr O. Rotari; the parties’ observations; Having deliberated, decides as follows:

SUBJECT-MATTER OF THE CASE

The case concerns the applicant’s detention on remand pending trial between 7 March 2014 and 11 February 2015 followed by his house arrest between 11 February and 20 March 2015. The deprivation of liberty was prolonged each month and the main reason for prolonging it was the risk of the applicant’s absconding. After his release on 20 March 2015 the applicant failed to appear before the court when summoned. A search warrant was issued in his name and eventually he was convicted in absentia .

THE COURT’S ASSESSMENT

The applicant complained under Article 5 § 3 of the Convention that the ordering and the prolongation of his deprivation of liberty was not based on relevant and sufficient reasons. According to him, the reasons given by the courts were stereotyped. The Government disagreed and argued that the courts’ fear of the applicant’s absconding was justified in the circumstances of the case. The Court refers to the general principles established in its case-law on Article 5 § 3 of the Convention regarding, in particular, the need for relevant and sufficient reasons for depriving someone of his or her liberty (see, among others, Buzadji v. the Republic of Moldova [GC], no. 23755/07, §§ 84 ‑ 91, 5 July 2016). In the present case, when ordering and prolonging the applicant’s detention, the domestic courts considered that, in view of the circumstances of the case, he might abscond.

Having examined the materials of the case ‑ file, the Court does not find the reasons relied upon by the domestic courts to be insufficient or irrelevant. In any event, the Court cannot but notice that the domestic courts’ fear about the risk of the applicant’s absconding appeared to have been well justified, since after his release he indeed absconded. It follows that the application must be rejected in accordance with Article 35 § 4 of the Convention. For these reasons, the Court, unanimously, Declares the application inadmissible. Done in English and notified in writing on 3 February 2022. Hasan Bakırcı Egidijus Kūris Deputy Registrar President