- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 17 ianuarie 2022
- Stat pârât
- POL
- Concluzia
- Comunicată guvernului
A.W. împotriva Poloniei și încă o cerere
Traducere în română Auto
Publicat la 7 februarie 2022 PRIMEA SECȚIUNE Cereri nr. 43691/18 și 9173/21 A.W. împotriva Poloniei și W. împotriva Poloniei depuse la 3 septembrie 2018 și, respectiv, 29 ianuarie 2021 comunicat la 17 ianuarie 2022 DECLARAREA FACTELOR Reclamantul în primul caz (nr. 43691/18), dl A.W. este un național polonez, care s-a născut în 1985. Reclamantul din al doilea caz (nr. 9173/21) este un național polonez, născut în 1981. El este reprezentat în fața Curții de către dl Kładoczny, avocat al Fundației pentru Drepturile Omului din Helsinki, o organizație neguvernamentală care se află la Varșovia.
Ambele solicitanți sunt în prezent reținuți în cadrul Centrului Național pentru Prevenirea Comportamentului Dissocial din Gostynin („Centrul Gostynin”), pe baza Legii din 22 noiembrie 2013 privind Procedură privind Persoanele mintale care reprezintă o amenințare asupra vieții, sănătății sau libertatea sexuală a altor persoane ( Ustawa o postępowaniu wobec osób z zaburzeniami psichicznymi stwarzajęcych zagrożenie życia, zdrowia lub wolności seksualnej innych osób ; „Legea 2013”. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de solicitanți, pot fi rezumate după cum urmează. Aplicația nr. 43691/18 La 22 iunie 2018 mama reclamantului a murit. În aceeași zi, reclamantul a solicitat directorului Centrului să-i acorde permisiunea de a participa la înmormântarea mamei sale.
La 26 iunie 2018, directorul Centrului a răspuns că nu este competent în această chestiune și că toate deciziile privind eliberarea reclamantului din Centre, inclusiv din motive compasive, ar trebui luate de Curtea Regională Płock. La 26 iunie 2018, reclamantul a depus o cerere de concediu la instanța de judecată pentru a participa la o înmormântare care urma să aibă loc la 30 iunie 2018. La 27 iunie 2018, Curtea Regională Płock (divizia civilă) a respins cererea de lipsă de competență. Acesta a constatat că dispozițiile Legii 2013 nu conferă instanței competența de a decide privind eliberarea temporară a unei persoane confinate în Centrul Gostynin, nici competența conferită de Codul de Procedură Civilă.
În consecință, instanța a susținut că nu are competența de a se pronunța pe cererea reclamantului. La 18 decembrie 2015, reclamantul a fost reținut în centrul Gostynin. Faptele legate de detenția sa sunt prezentate în prima sa cerere nr. 43562/17. La 3 august 2020, reclamantul a solicitat directorului Centrului să-i acorde concediu compasiune pentru a participa la înmormântarea tatălui său care trebuia să aibă loc la 5 august 2020. În aceeași zi, directorul a răspuns că toate chestiunile legate de închiderea reclamantului în centru au intrat în competența Curții Regionale Płock și-au transmis cererea instanței. La 4 august 2020, Curtea Regională a respins cererea reclamantului de concediu compasiune.
Curtea a constatat că în Legea de 2013 nu exista nicio dispoziție care să îi conferă competența de a decide liberarea temporară de la Centru. În absența unei baze juridice pentru cererea reclamantului, aceasta trebuie respinsă. La 25 noiembrie 2020, Curtea de Apel a întrerupt procesul și a constatat că procedurile de apelare nu au avut scop de la înmormântarea tatălui reclamantului.
Legea internă relevantă și practică Legea 2013 10. Actul din 22 noiembrie 2013 privind Procedură privind persoanele tulburate mintal reprezentând o amenințare pentru viața, sănătatea sau libertatea sexuală a altor persoane (Ustawa o postępowaniu wobec osób z zaburzeniami psychicznymi stwarzajācych zagrożenenie życia, zdrowia lub wolności seksualnej innych osób ; „Legea 2013” a intrat în vigoare la 22 ianuarie 2014. 11. Legea de 2013 reglementează procedura aplicabilă persoanelor care reprezintă o amenințare (osoby stwarzajāce zagrożenie ). În temeiul articolului 1 din Legea de 2013, astfel de persoane trebuie să îndeplinească următoarele cerințe: 1) acestea sunt (au fost) care îndeplinesc o condamnare de închisoare sau o condamnare de 25 de ani de închisoare executată într-un sistem terapeutic; 2) în timpul executării condamnării lor au suferit de afectare mentală, tulburări de personalitate sau tulburări de preferință sexuală; și 3) Tulburările psihice sunt de o astfel de natură sau de intensitate că există cel puțin o mare probabilitate de a comite un act violent interzis împotriva vieții, sănătatei sau libertății sexuale, pedepsite cu închisoarea de cel puțin zece ani.
Măsurile prevăzute de Legea 2013 sunt aplicate de secțiunile civile ale instanțelor regionale. 12. Un director de închisoare poate depune o cerere la instanță declarând o persoană care reprezintă o amenințare în sensul Lectului 2013 (secțiunea 9). Pentru a determina dacă un individ suferă de o tulburare mentală, instanța numește doi experți în psihiatrie și, în anumite cazuri, în plus, un expert în psihologie și sexologie (secțiunea) 11). Persoana în cauză trebuie să fie reprezentată de un avocat de alegere sau numit de instanță.
Având în vedere rapoartele experților, rezultatele tratamentului terapeutic furnizat până în prezent și posibilitatea de a fi tratate în libertate, instanța poate supune o persoană reprezentând o amenințare la supravegherea preventivă (nadzór preventivejny ) dacă există un risc ridicat că persoana ar comite un act interzis menționat la secțiunea 1 alineatul (3) din Legea 2013 (secțiunea 14 alineatul (2)). Dacă acest risc este foarte ridicat, instanța poate ordona plasarea persoanei în Centrul Național pentru Prevenirea Comportamentului Dissocial („Centrul”; secțiunea 14 alineatul (3)). Aceste măsuri se aplică fără durată maximă. 13. O persoană reținută în Centru este supusă unui tratament terapeutic adecvat, al cărui scop este să își îmbunătățească starea de sănătate și comportamentul, pentru a-i permite să funcționeze în societate fără a pune în pericol viața, sănătatea sau libertatea sexuală a altor persoane.
Directorul Centrului elaborează un plan de terapie individual pentru fiecare persoană reținută (secțiunea 25). Persoana deținută poate, în orice moment, să se ceară instanței pentru a determina necesitatea continuării plasării sale în centru. O decizie de respingere a cererii poate fi apelată dacă au trecut cel puțin șase luni de la decizia privind cererea anterioară (punctul 32 alineatul (1)). 15. Cel puțin o dată la șase luni, instanța decide dacă continuarea deținerii persoanei în centru este necesară, având în vedere un raport psihiatric și rezultatele tratamentului terapeutic.
La fiecare șase luni, directorul Centrului prezintă instanței un raport psihiatric privind persoana deținută și rezultatele tratamentului său (secțiunea 46). 16. La o cerere de la persoana deținută, directorul Centrului sau, de propunerea sa, instanța poate, în orice moment, să descarce persoana deținută din Centru dacă rezultatele tratamentului terapeutic și comportamentul său justifică o concluzie că noua sa închidere nu mai este necesară (art. 47 alineatul (1)). Hotărârea Curții Constituționale din 23 noiembrie 2016, Hotărârea nr. K 6/14 17. Președintele Republicii și Ombudsmanul au contestat compatibilitatea diferitelor dispoziții din Legea 2013 cu Constituția și Convenția. În plus, două instanțe au adresat întrebări juridice cu privire la constituționalitatea Actului.
În hotărârea sa de conducere din 23 noiembrie 2016 (nr. K 6/14), Curtea Constituțională care a stat ca bancă a cinci judecători deținuți, cu o majoritate de patru până la unu, că practic toate dispozițiile atacate (secțiunea 1, 2 alineatele (3), 9, 11, 14(1-3), 15(1), 19(3) și 25) au fost compatibile cu Constituția și cu Convenția. Se bazează în mare măsură pe jurisprudența Curții și materiale comparative. Singura dispoziție declarată parțial neconstituțională a fost art. 46 alineatul (1) din Legea 2013. A fost considerată incompatibilă cu art. 41 § 1 coroborat cu art. 31 § 3 din Constituție, în măsura în care prevedea un raport privind necesitatea unei detenții suplimentare în Centru pentru a fi elaborat de doar un psihiatru.
Curtea Constituțională a susținut că, pentru a asigura garanțiile procedurale adecvate persoanei în cauză, atunci când decide cu privire la problema prelungirii detenției preventive, instanța ar trebui să aibă la dispoziție un raport cu același număr și tip de experți aplicabil unei decizii privind plasarea în centru, astfel cum se specifică la art. 11 din Legea 2013. Normele interne adoptate de directorul Centrului Gostynului au specificat că nu se poate acorda concediu persoanelor deținute în centru. Scrisoarea Ombudsmanului către Ministrul Justiției 18. În scrisoarea sa din 31 iulie 2018, Ombudsmanul a solicitat Ministrului Justiției să ia în considerare anumite modificări la Legea 2013 în vederea îmbunătățirii situației persoanelor deținute în centru.
Ombudsmanul a subliniat, printre altele, lipsa de bază juridică în Legea 2013 pentru acordarea concediului de compasiune pentru a participa la înmormântare a unei rude apropiate. 19. Reclamantul se plânge în temeiul articolului 8 din Convenție cu privire la refuzul de a-l concedia pentru a participa la înmormântarea mamei sale. Cererea nr. 9173/21 20. Reclamantul se plâng în temeiul articolului 8 din Convenție cu privire la refuzul de a-l concedia pentru a participa la înmormântarea tatălui său. El se referă la hotărârea Curții în cazul Solcan v. România (nr. 32074/14, 8 octombrie 2019). 21. Reclamantul susține că interzicerea acordării concediului persoanelor deținute în centrul Gostynin a fost reglementată numai în normele interne ale Centrului, dar nu a avut o bază legală, conform prevederilor Constituției.
În consecință, interferența în cazul său a fost ilegală. 22. Reclamantul se plânge în continuare că refuzul de concediu nu a fost necesar într-o societate democratică. În acest sens, susține că instanța internă nu a evaluat situația sa individuală sau a explorat moduri alternative de a asigura participarea la înmormântare, cum ar fi concediul escortat. A existat o ingerință în dreptul reclamantului de a respecta viața sa de familie în sensul articolului 8 § 1 din Convenție din cauza refuzului de a-l acorda permisiunea de a participa la înmormântarea părintelui său? În cazul în care a fost această interferență în conformitate cu legea în sensul articolului 8 §§ 2? Se face referire la faptul că interdicția de acordare a concediului nu are o bază juridică în statut și este prevăzută exclusiv de normele interne ale Centrului.
Are această interferență urmărită unul dintre obiectivele legitime menționate la art. 8 § 2? A fost această interferență „necesară într-o societate democratică” în termeni de art. 8 § 2? Se face referire la faptul că instanța internă nu a evaluat cererea reclamantului cu privire la fondul și nu a explorat moduri alternative de a asigura participarea la înmormântare (a se vedea Solcan v. România , nr. 32074/14, 8 octombrie 2019)
Published on 7 February 2022
FIRST SECTION
Applications nos. 43691/18 and 9173/21 A.W. against Poland and W against Poland lodged on 3 September 2018 and 29 January 2021 respectively communicated on 17 January 2022
STATEMENT OF FACTS
1. The applicant in the first case (no. 43691/18), Mr A.W., is a Polish national, who was born in 1985.
The applicant in the second case (no. 9173/21), Mr W, is a Polish national, who was born in 1981. He is represented before the Court by Mr P. Kładoczny, a lawyer from the Helsinki Foundation of Human Rights, a non ‑ governmental organisation based in Warsaw.
Both applicants are currently detained in the National Centre for the Prevention of Dissocial Behaviour in Gostynin (“the Gostynin Centre”) on the basis of the Act of 22 November 2013 on Procedure regarding Mentally Disturbed Persons Representing a Threat to Life, Health or Sexual Freedom of Others ( Ustawa o postępowaniu wobec osób z zaburzeniami psychicznymi stwarzających zagrożenie życia, zdrowia lub wolności seksualnej innych osób ; “the 2013 Act”). The circumstances of the case The facts of the case, as submitted by the applicants, may be summarised as follows. Application no. 43691/18
On 22 June 2018 the applicant’s mother died. On the same day the applicant requested the Director of the Centre to grant him leave to attend his mother’s funeral. On 26 June 2018 the Director of the Centre replied that he was not competent in this matter and that all decisions concerning the applicant’s release from the Centre, including on compassionate grounds, were to be taken by the Płock Regional Court.
On 26 June 2018 the applicant lodged an application with the court for leave to attend a funeral which was to take place on 30 June 2018. On 27 June 2018 the Płock Regional Court (civil division) rejected his application for lack of jurisdiction. It found that the provisions of the 2013 Act did not confer on the court the competence to decide on the temporary release of a person confined in the Gostynin Centre. Nor was that competence conferred on it by the Code of Civil Procedure. Accordingly, the court held that it had no jurisdiction to rule on the applicant’s request. Application no. 9173/21
On 18 December 2015 the applicant was detained in the Gostynin Centre. The facts related to his detention are set out in his first application no. 43562/17.
On 3 August 2020 the applicant requested the Director of the Centre to grant him compassionate leave to attend the funeral of his father which was due to take place on 5 August 2020. On the same day the Director replied that all matters concerning the applicant’s confinement in the Centre fell within the competence of the Płock Regional Court and forwarded his request to the court.
On 4 August 2020 the Regional Court dismissed the applicant’s request for compassionate leave. The court found that there was no provision in the 2013 Act granting it the competence to decide on temporary release from the Centre. In the absence of a legal basis for the applicant’s request it had to be rejected.
The applicant lodged an appeal. On 25 November 2020 the Łódź Court of Appeal discontinued the proceedings. It found that the appellate proceedings became devoid of purpose since the funeral of the applicant’s father had already taken place. Relevant domestic law and practice The 2013 Act
The Act of 22 November 2013 on Procedure regarding Mentally Disturbed Persons Representing a Threat to Life, Health or Sexual Freedom of Others ( Ustawa o postępowaniu wobec osób z zaburzeniami psychicznymi stwarzających zagrożenie życia, zdrowia lub wolności seksualnej innych osób ; “the 2013 Act”) entered into force on 22 January 2014.
The 2013 Act regulates the procedure applicable to “persons representing a threat” ( osoby stwarzające zagrożenie ). Under section 1 of the 2013 Act such persons must fulfil the following requirements: 1) they are (were) serving a sentence of imprisonment or a sentence of twenty-five years’ imprisonment executed in a therapeutic system; 2) during the execution of their sentence they suffered from mental impairment, personality disorder or sexual preference disorder; and 3) their mental disorders are of such a nature or intensity that there is at least a high likelihood of them committing a prohibited violent act against life, health or sexual freedom, punishable by imprisonment of up to at least ten years. Measures provided by the 2013 Act are applied by the civil sections of the regional courts.
A prison Director may file an application with the court declaring an individual to be a person representing a threat within the meaning of the 2013 Act (section 9). In order to determine whether an individual suffers from a mental disorder the court appoints two experts in psychiatry and, in certain cases, additionally an expert in psychology and sexology (section 11). The person concerned must be represented by a lawyer of his choice or appointed by the court. Having regard to the expert reports, results of the therapeutic treatment provided so far and the possibility of undergoing treatment at liberty, the court may subject a person representing a threat to preventive supervision ( nadzór prewencyjny ) if there is a high risk that the person would commit a prohibited act referred to in section 1(3) of the 2013 Act (section 14(2)). If such risk is very high, the court may order the person’s placement in the National Centre for Prevention of Dissocial Behaviour (“the Centre”; section 14(3)). Those measures are applied without maximum duration.
A person detained in the Centre undergoes appropriate therapeutic treatment whose aim is to improve his state of health and behaviour in order to enable him to function in society without posing a threat to the life, health or sexual freedom of others. The Director of the Centre draws up an individual therapy plan for each detained person (section 25).
The detained person may, at any time, apply to the court to determine the need for his continued placement in the Centre. A decision rejecting the application may be appealed against if at least six months have passed since the decision on the previous application was made (section 32(1)).
At least once every six months the court decides whether the continuation of the person’s detention in the Centre is necessary, having regard to a psychiatric report and the results of therapeutic treatment. Every six months the Director of the Centre submits to the court a psychiatric report on the detained person and the results of his treatment (section 46).
On an application from the detained person the Director of the Centre or, of its own motion, the court, may at any time discharge the detained person from the Centre if the results of his therapeutic treatment and his behaviour justify a conclusion that his further confinement is no longer necessary (section 47 (1)). The Constitutional Court’s judgment of 23 November 2016, case no. K 6/14
The President of the Republic and the Ombudsman challenged the compatibility of various provisions of the 2013 Act with the Constitution and the Convention. Furthermore, two courts referred legal questions on the constitutionality of the Act. In its leading judgment of 23 November 2016 (no. K 6/14), the Constitutional Court sitting as a bench of five judges held, by a majority of four to one, that practically all of the contested provisions (sections 1, 2(3), 9, 11, 14(1-3), 15(1), 19(3) and 25) were compatible with the Constitution and the Convention. It relied extensively on the Court’s case-law and comparative material. The only provision declared partly unconstitutional was section 46(1) of the 2013 Act. It was found incompatible with Article 41 § 1 in conjunction with Article 31 § 3 of the Constitution in so far as it provided for a report on the necessity of further detention in the Centre to be prepared by only one psychiatrist. The Constitutional Court held that in order to ensure proper procedural safeguards to the person concerned, when deciding on the issue of extension of preventive detention, the court should have at its disposal a report of the same number and type of experts as applicable to a decision on placement in the Centre as specified in section 11 of the 2013 Act. Internal rules of the Centre The internal rules adopted by the Director of the Gostynin Centre specified that no leave may be granted to persons detained in the Centre. The Ombudsman’s letter to the Minister of Justice
In his letter of 31 July 2018, the Ombudsman requested the Minister of Justice to consider certain amendments to the 2013 Act with a view to improving the situation of the persons detained in the Centre. The Ombudsman pointed, among others, to the lack of legal basis in the 2013 Act for the grant of compassionate leave to attend the funeral of a close relative. COMPLAINTS Application no. 43691/18
The applicant complains under Article 8 of the Convention about the refusal to grant him leave to attend his mother’s funeral. Application no. 9173/21
The applicant complains under Article 8 of the Convention about the refusal to grant him leave to attend his father’s funeral. He refers to the Court’s judgment in the case Solcan v. Romania (no. 32074/14, 8 October 2019).
The applicant asserts that the prohibition to grant leave to persons detained in the Gostynin Centre was solely regulated in the internal rules of the Centre, but did not have a statutory basis as required by the Constitution. Accordingly, the interference in his case was unlawful.
The applicant further complains that the refusal to grant him leave was not necessary in a democratic society. In this connection, he argues that the domestic courts did not assess his individual situation or explore alternative ways of ensuring his attendance at the funeral, such as escorted leave. QUESTIONS TO THE PARTIES [for both cases] 1. Has there been an interference with the applicant’s right to respect for his family life within the meaning of Article 8 § 1 of the Convention on account of the refusal to grant him leave to attend his parent’s funeral? 2. If so, was that interference in accordance with the law in terms of Article 8 § 2? Reference is made to the fact that the prohibition to grant leave does not have legal basis in the statute and is solely provided for by the internal rules of the Centre. 3. Did that interference pursue one of the legitimate aims referred to in Article 8 § 2? 4. Was that interference “necessary in a democratic society” in terms of Article 8 § 2? Reference is made to the fact that the domestic courts did not assess the applicant’s request on the merits and did not explore alternative ways of ensuring his attendance at the funeral (see, Solcan v. Romania , no. 32074/14, 8 October 2019)