A.W. v. POLAND and 1 other application
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Communicated
A.W. v. POLAND and 1 other application (CtEDO, 2022)
Publicat la 7 februarie 2022 PRIMEA SECȚIUNE Cereri nr. 43691/18 și 9173/21 A.W. împotriva Poloniei și W. împotriva Poloniei depuse la 3 septembrie 2018 și, respectiv, 29 ianuarie 2021 comunicat la 17 ianuarie 2022 DECLARAREA FACTELOR Reclamantul în primul caz (nr. 43691/18), dl A.W. este un național polonez, care s-a născut în 1985. Reclamantul din al doilea caz (nr. 9173/21) este un național polonez, născut în 1981. El este reprezentat în fața Curții de către dl Kładoczny, avocat al Fundației pentru Drepturile Omului din Helsinki, o organizație neguvernamentală care se află la Varșovia. Ambele solicitanți sunt în prezent reținuți în cadrul Centrului Național pentru Prevenirea Comportamentului Dissocial din Gostynin („Centrul Gostynin”), pe baza Legii din 22 noiembrie 2013 privind Procedură privind Persoanele mintale care reprezintă o amenințare asupra vieții, sănătății sau libertatea sexuală a altor persoane ( Ustawa o postępowaniu wobec osób z zaburzeniami psichicznymi stwarzajęcych zagrożenie życia, zdrowia lub wolności seksualnej innych osób ; „Legea 2013”. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de solicitanți, pot fi rezumate după cum urmează. Aplicația nr. 43691/18 La 22 iunie 2018 mama reclamantului a murit. În aceeași zi, reclamantul a solicitat directorului Centrului să-i acorde permisiunea de a participa la înmormântarea mamei sale. La 26 iunie 2018, directorul Centrului a răspuns că nu este competent în această chestiune și că toate deciziile privind eliberarea reclamantului din Centre, inclusiv din motive compasive, ar trebui luate de Curtea Regională Płock. La 26 iunie 2018, reclamantul a depus o cerere de concediu la instanța de judecată pentru a participa la o înmormântare care urma să aibă loc la 30 iunie 2018. La 27 iunie 2018, Curtea Regională Płock (divizia civilă) a respins cererea de lipsă de competență. Acesta a constatat că dispozițiile Legii 2013 nu conferă instanței competența de a decide privind eliberarea temporară a unei persoane confinate în Centrul Gostynin, nici competența conferită de Codul de Procedură Civilă. În consecință, instanța a susținut că nu are competența de a se pronunța pe cererea reclamantului. La 18 decembrie 2015, reclamantul a fost reținut în centrul Gostynin. Faptele legate de detenția sa sunt prezentate în prima sa cerere nr. 43562/17. La 3 august 2020, reclamantul a solicitat directorului Centrului să-i acorde concediu compasiune pentru a participa la înmormântarea tatălui său care trebuia să aibă loc la 5 august 2020. În aceeași zi, directorul a răspuns că toate chestiunile legate de închiderea reclamantului în centru au intrat în competența Curții Regionale Płock și-au transmis cererea instanței. La 4 august 2020, Curtea Regională a respins cererea reclamantului de concediu compasiune. Curtea a constatat că în Legea de 2013 nu exista nicio dispoziție care să îi conferă competența de a decide liberarea temporară de la Centru. În absența unei baze juridice pentru cererea reclamantului, aceasta trebuie respinsă. La 25 noiembrie 2020, Curtea de Apel a întrerupt procesul și a constatat că procedurile de apelare nu au avut scop de la înmormântarea tatălui reclamantului. Legea internă relevantă și practică Legea 2013 10. Actul din 22 noiembrie 2013 privind Procedură privind persoanele tulburate mintal reprezentând o amenințare pentru viața, sănătatea sau libertatea sexuală a altor persoane (Ustawa o postępowaniu wobec osób z zaburzeniami psychicznymi stwarzajācych zagrożenenie życia, zdrowia lub wolności seksualnej innych osób ; „Legea 2013” a intrat în vigoare la 22 ianuarie 2014. 11. Legea de 2013 reglementează procedura aplicabilă persoanelor care reprezintă o amenințare (osoby stwarzajāce zagrożenie ). În temeiul articolului 1 din Legea de 2013, astfel de persoane trebuie să îndeplinească următoarele cerințe: 1) acestea sunt (au fost) care îndeplinesc o condamnare de închisoare sau o condamnare de 25 de ani de închisoare executată într-un sistem terapeutic; 2) în timpul executării condamnării lor au suferit de afectare mentală, tulburări de personalitate sau tulburări de preferință sexuală; și 3) Tulburările psihice sunt de o astfel de natură sau de intensitate că există cel puțin o mare probabilitate de a comite un act violent interzis împotriva vieții, sănătatei sau libertății sexuale, pedepsite cu închisoarea de cel puțin zece ani. Măsurile prevăzute de Legea 2013 sunt aplicate de secțiunile civile ale instanțelor regionale. 12. Un director de închisoare poate depune o cerere la instanță declarând o persoană care reprezintă o amenințare în sensul Lectului 2013 (secțiunea 9). Pentru a determina dacă un individ suferă de o tulburare mentală, instanța numește doi experți în psihiatrie și, în anumite cazuri, în plus, un expert în psihologie și sexologie (secțiunea) 11). Persoana în cauză trebuie să fie reprezentată de un avocat de alegere sau numit de instanță. Având în vedere rapoartele experților, rezultatele tratamentului terapeutic furnizat până în prezent și posibilitatea de a fi tratate în libertate, instanța poate supune o persoană reprezentând o amenințare la supravegherea preventivă (nadzór preventivejny ) dacă există un risc ridicat că persoana ar comite un act interzis menționat la secțiunea 1 alineatul (3) din Legea 2013 (secțiunea 14 alineatul (2)). Dacă acest risc este foarte ridicat, instanța poate ordona plasarea persoanei în Centrul Național pentru Prevenirea Comportamentului Dissocial („Centrul”; secțiunea 14 alineatul (3)). Aceste măsuri se aplică fără durată maximă. 13. O persoană reținută în Centru este supusă unui tratament terapeutic adecvat, al cărui scop este să își îmbunătățească starea de sănătate și comportamentul, pentru a-i permite să funcționeze în societate fără a pune în pericol viața, sănătatea sau libertatea sexuală a altor persoane. Directorul Centrului elaborează un plan de terapie individual pentru fiecare persoană reținută (secțiunea 25). Persoana deținută poate, în orice moment, să se ceară instanței pentru a determina necesitatea continuării plasării sale în centru. O decizie de respingere a cererii poate fi apelată dacă au trecut cel puțin șase luni de la decizia privind cererea anterioară (punctul 32 alineatul (1)). 15. Cel puțin o dată la șase luni, instanța decide dacă continuarea deținerii persoanei în centru este necesară, având în vedere un raport psihiatric și rezultatele tratamentului terapeutic. La fiecare șase luni, directorul Centrului prezintă instanței un raport psihiatric privind persoana deținută și rezultatele tratamentului său (secțiunea 46). 16. La o cerere de la persoana deținută, directorul Centrului sau, de propunerea sa, instanța poate, în orice moment, să descarce persoana deținută din Centru dacă rezultatele tratamentului terapeutic și comportamentul său justifică o concluzie că noua sa închidere nu mai este necesară (art. 47 alineatul (1)). Hotărârea Curții Constituționale din 23 noiembrie 2016, Hotărârea nr. K 6/14 17. Președintele Republicii și Ombudsmanul au contestat compatibilitatea diferitelor dispoziții din Legea 2013 cu Constituția și Convenția. În plus, două instanțe au adresat întrebări juridice cu privire la constituționalitatea Actului. În hotărârea sa de conducere din 23 noiembrie 2016 (nr. K 6/14), Curtea Constituțională care a stat ca bancă a cinci judecători deținuți, cu o majoritate de patru până la unu, că practic toate dispozițiile atacate (secțiunea 1, 2 alineatele (3), 9, 11, 14(1-3), 15(1), 19(3) și 25) au fost compatibile cu Constituția și cu Convenția. Se bazează în mare măsură pe jurisprudența Curții și materiale comparative. Singura dispoziție declarată parțial neconstituțională a fost art. 46 alineatul (1) din Legea 2013. A fost considerată incompatibilă cu art. 41 § 1 coroborat cu art. 31 § 3 din Constituție, în măsura în care prevedea un raport privind necesitatea unei detenții suplimentare în Centru pentru a fi elaborat de doar un psihiatru. Curtea Constituțională a susținut că, pentru a asigura garanțiile procedurale adecvate persoanei în cauză, atunci când decide cu privire la problema prelungirii detenției preventive, instanța ar trebui să aibă la dispoziție un raport cu același număr și tip de experți aplicabil unei decizii privind plasarea în centru, astfel cum se specifică la art. 11 din Legea 2013. Normele interne adoptate de directorul Centrului Gostynului au specificat că nu se poate acorda concediu persoanelor deținute în centru. Scrisoarea Ombudsmanului către Ministrul Justiției 18. În scrisoarea sa din 31 iulie 2018, Ombudsmanul a solicitat Ministrului Justiției să ia în considerare anumite modificări la Legea 2013 în vederea îmbunătățirii situației persoanelor deținute în centru. Ombudsmanul a subliniat, printre altele, lipsa de bază juridică în Legea 2013 pentru acordarea concediului de compasiune pentru a participa la înmormântare a unei rude apropiate. 19. Reclamantul se plânge în temeiul articolului 8 din Convenție cu privire la refuzul de a-l concedia pentru a participa la înmormântarea mamei sale. Cererea nr. 9173/21 20. Reclamantul se plâng în temeiul articolului 8 din Convenție cu privire la refuzul de a-l concedia pentru a participa la înmormântarea tatălui său. El se referă la hotărârea Curții în cazul Solcan v. România (nr. 32074/14, 8 octombrie 2019). 21. Reclamantul susține că interzicerea acordării concediului persoanelor deținute în centrul Gostynin a fost reglementată numai în normele interne ale Centrului, dar nu a avut o bază legală, conform prevederilor Constituției. În consecință, interferența în cazul său a fost ilegală. 22. Reclamantul se plânge în continuare că refuzul de concediu nu a fost necesar într-o societate democratică. În acest sens, susține că instanța internă nu a evaluat situația sa individuală sau a explorat moduri alternative de a asigura participarea la înmormântare, cum ar fi concediul escortat. A existat o ingerință în dreptul reclamantului de a respecta viața sa de familie în sensul articolului 8 § 1 din Convenție din cauza refuzului de a-l acorda permisiunea de a participa la înmormântarea părintelui său? În cazul în care a fost această interferență în conformitate cu legea în sensul articolului 8 §§ 2? Se face referire la faptul că interdicția de acordare a concediului nu are o bază juridică în statut și este prevăzută exclusiv de normele interne ale Centrului. Are această interferență urmărită unul dintre obiectivele legitime menționate la art. 8 § 2? A fost această interferență „necesară într-o societate democratică” în termeni de art. 8 § 2? Se face referire la faptul că instanța internă nu a evaluat cererea reclamantului cu privire la fondul și nu a explorat moduri alternative de a asigura participarea la înmormântare (a se vedea Solcan v. România , nr. 32074/14, 8 octombrie 2019)