LIZZIO c. ITALIE

Publicat pe 7 februarie 2022 Prima secțiune Cerere nr 9944/20 Rosario LIZZIO împotriva Italiei introdus la 6 februarie 2020 comunicat la 20 ianuarie 2022 DE L 77633/16, § 137, 13 iunie 2019), Curtea a statuat că reținerea pe viață a reclamantului în temeiul articolului 4a din Legea privind administrația (Legea nr 354 din 1975) nu putea fi calificată drept compresibilă în sensul articolului 3 din Convenție. De asemenea, în temeiul articolului 46 din Convenție, Comisia a afirmat că existența unei probleme structurale și natura încălcării găsite, și anume prezumția ireproșabilă de pericol care decurge din lipsa de cooperare cu justiția, indică cerința unei reforme, de preferință prin inițiativă legislativă (ibidem, §§ 140-144).

97 din 12 mai 2021, Curtea Constituțională, chemată să răspundă la întrebarea de constituționalitate a articolului 4a, a afirmat că prezumția ireproșabilă de pericol este în contrast cu parametrii constituționali, însă a amânat procedura în instanță din 10 mai 2022 pentru a permite Parlamentului să modifice articolul Având în vedere principiile elaborate de Curte în această privință (Marello Viola c. Italia (n, nr. 77633/16, 13 iunie 2019), rechiziția pe termen lung ( mai exact) a reclamantului poate fi considerată drept o pedeapsă de facto compresibilă, în sensul articolului 3 din convenție? Curtea ia notă de faptul că au fost prezentate trei propuneri de lege, referitoare la reforma articolului bis din Legea nr 354 din 1975, în fața Camerei deputaților.

Guvernul este invitat să informeze Curtea cu privire la progresele înregistrate în ceea ce privește aceste propuneri și alte intervenții, în special cele de natură legislativă, care vizează modificarea mai ales a ergastolo ostativo

Publié le 7 février 2022

PREMIÈRE SECTION

Requête n o 9944/20 Rosario LIZZIO contre l’Italie introduite le 6 février 2020 communiquée le 20 janvier 2022

OBJET DE L’AFFAIRE

La requête concerne la réclusion à perpétuité du requérant, sans aucune possibilité de remise de peine (dite « ergastolo ostativo »). Dans l’arrêt Marcello Viola c. Italie (n o 2) (n o 77633/16, § 137, 13 juin 2019), la Cour a jugé que la réclusion à perpétuité infligée au requérant en application de l’article 4 bis de la loi sur l’administration pénitentiaire (loi n o 354 de 1975) ne pouvait pas être qualifiée de compressible aux fins de l’article 3 de la Convention. Elle a également dit, en vertu de l’article 46 de la Convention, que l’existence d’un problème structurel et la nature de la violation trouvée, à savoir la présomption irréfragable de dangerosité découlant de l’absence de collaboration avec la justice, indiquaient l’exigence d’une réforme, de préférence par initiative législative ( ibidem , §§ 140-144).

Dans son ordonnance n o 97 du 12 mai 2021, la Cour constitutionnelle, appelée à répondre à la question de constitutionnalité de l’article 4 bis , a affirmé que la présomption irréfragable de dangerosité est en contraste avec les paramètres constitutionnels. Elle a toutefois ajourné la procédure à l’audience du 10 mai 2022 afin de permettre au Parlement de modifier l’article susmentionné.

QUESTION AUX PARTIES

Compte tenu des principes élaborés par la Cour en la matière ( Marcello Viola c. Italie (n o 2) , n o 77633/16, 13 juin 2019), la réclusion à perpétuité réelle (« ergastolo ostativo ») du requérant peut-elle passer pour une peine de jure et de facto compressible, aux sens de l’article 3 de la Convention ?

DEMANDE DE RENSEIGNEMENT

La Cour note que trois propositions de loi, relatives à la réforme de l’article 4 bis de la loi n o 354 de 1975, ont été présentées devant la Chambre des députés. Le Gouvernement est invité à informer la Cour des progrès de ces propositions et des autres interventions, en particulier celles de nature législative, visant à modifier l’ ergastolo ostativo .