Postat pe 30 ianuarie 2023 Prima Secțiune Cerere nr. 2316/16 Santo ASCIUTTO împotriva Italiei și alte 3 cereri (a se vedea lista din anexă) comunicate la 11 ianuarie 2023 DE L 77633/16, § 137, 13 iunie 2019), Curtea a statuat că reținerea pe viață a reclamantului, în conformitate cu art. 4a din Legea privind administrația (Legea 354 din 1975), nu putea fi calificată drept compresibilă în sensul articolului 3 din Convenție. De asemenea, în temeiul articolului 46 din Convenție, Comisia a afirmat că existența unei probleme structurale și natura încălcării găsite, și anume prezumția ireproșabilă de pericol care rezultă din lipsa cooperării cu autoritatea judiciară, au indicat cerința unei reforme a reglementărilor în vigoare, de preferință prin inițiativă legislativă (ibidem, §§ 140-144). În Ordonanța nr. 97 din 12 mai 2021, Curtea Constituțională, chemată să răspundă la întrebarea privind constituționalitatea articolului 4a , a afirmat că prezumția ireproșabilă de pericol este în contrast cu parametrii constituționali; totuși, aceasta a amânat procedura în fața instanței din 10 mai 2022 și, ulterior, la ședința din 8 noiembrie 2022, pentru a permite Parlamentului să modifice articolul menționat anterior. octombrie 2022, guvernul italian a adoptat măsuri urgente de modificare a reglementării privind beneficiile penitenciare pentru deținuții care nu cooperează cu justiția (articolele 1, 2 și 3 din Decretul-lege 162 din 31 octombrie 2022). În plus, reclamanții se plâng și de aplicarea retroactivă a articolului 4a din Legea privind administrația Õ, astfel cum a fost modificată prin Decretul-lege nr. 306 din 8 iunie 1992, care a intrat în vigoare la 9 iunie 1992 (și a fost convertită în lege cu Legea de conversie nr 356 din 7 august 1992). În aceste decizii nr. 32 din 12 februarie 2020 și nr. 193 din 31 iulie 2020, Curtea Constituțională a declarat că aplicarea în continuare a articolului 4a a fost în contrast cu parametrii constituționali. RĂSPUNSURI CU PĂRȚILE Având în vedere principiile Curții în această privință (Marello Viola c. Italia (n, nr. 77633/16, 13 iunie 2019), reținerea pe viață reală ( mai exact) a reclamanților poate fi considerată o pedeapsă de facto compresibilă, în sensul articolului 3 din Convenție? Având în vedere hotărârea pronunțată în temeiul articolului 7 din convenție, având în vedere hotărârile nr. 32 din 12 februarie 2020 și nr. 193 din 31 iulie 2020 ale Curții Constituționale, precum și evoluția jurisprudenței interne, reclamanții au epuizat căile de atac interne, astfel cum prevede art. 35 alin. (1) din Convenție? Au avut reclamanții dreptul la o acțiune efectivă în sensul acestei dispoziții pentru a se plânge de încălcarea dispozițiilor art. 7 din Convenție? Cu încălcarea articolului 7 din Convenție, reclamanților li s-a aplicat o pedeapsă mai puternică decât cea aplicabilă în momentul în care a fost comisă încălcarea, ca urmare a modificării condițiilor de acces la eliberarea condiționată și, mai general, la beneficiile penale (a se vedea, pentru principiile generale, Del Río Prada c. Spania [GC], n 42750/09, §§ 83-90, CEDH 2013 și Kafkaris c. Cipru [GC], n 21906/04, § 142, CEDH 2008, a contrario Devriendt c. Belgia (dec.), n 35567/19, § 28, 31 august 2021)? Anexă nr. Cerere N Numele cauzei Introduse Reclamantul Anul nașterii Anul nașterii Locul nașterii: 2369/16 Asciutto c. Italia 20/04/2016 Santo ASCIUTTO 1964 Napoli Italian 23834/18 Araniti c. Italia 11/05/2018 Santo ARANITI 1947 Regio de Calabre Italian Giovanna Beatrice ARANITI 37683/19 Cavallo c. Italia 09/07/2019 Aurelio CAVALLO 1956 Parme Italian 17937/20 Conte c. Italia 20/04/20 Claudio CONTE 1970 Parme Italian Veronica MANCA
Publié le 30 janvier 2023
Requête n
o
23169/16
Santo ASCIUTTO contre l’Italie
et 3 autres requêtes
(voir liste en annexe)
communiquées le 11 janvier 2023
Les requêtes concernent la réclusion à perpétuité des requérants sans aucune possibilité de remise de peine (dite «
ergastolo ostativo
»).
Dans l’arrêt
Marcello Viola c. Italie (n
o
2)
(n
o
77633/16, § 137, 13 juin 2019), la Cour a jugé que la réclusion à perpétuité infligée au requérant, en application de l’article 4
bis
de la loi sur l’administration pénitentiaire (loi
n
o
354 de 1975), ne pouvait pas être qualifiée de compressible aux fins de l’article 3 de la Convention. Elle a également dit, en vertu de l’article 46 de la Convention, que l’existence d’un problème structurel et la nature de la violation trouvée, à savoir la présomption irréfragable de dangerosité découlant de l’absence de collaboration avec l’autorité judiciaire, indiquaient l’exigence d’une réforme de la réglementation en vigueur, de préférence par initiative législative (
ibidem
, §§
140-144).
Dans son ordonnance n
o
97 du 12 mai 2021, la Cour constitutionnelle, appelée à répondre à la question de constitutionnalité de l’article 4
bis
, a affirmé que la présomption irréfragable de dangerosité est en contraste avec les paramètres constitutionnels. Elle a toutefois ajourné la procédure à l’audience du 10 mai 2022 et, par la suite, à l’audience du 8 novembre 2022, afin de permettre au Parlement de modifier l’article susmentionné. Le 31
octobre 2022, le Gouvernement italien a adopté des mesures urgentes modifiant la règlementation relative aux bénéfices pénitentiaires pour les détenus qui ne collaborent pas avec la justice (articles 1, 2 et 3 de décret-loi
n
o
162 de 31 octobre 2022).
De plus, les requérants se plaignent aussi de l’application rétroactive de l’article 4
bis
de la loi sur l’administration pénitentiaire, comme modifié par le décret-loi n
o
306 du 8 juin 1992, entré en vigueur le 9 juin 1992 (puis converti en loi avec la loi de conversion n
o
356 du 7 août 1992). Dans ces décisions n
o
32 du 12 février 2020 et n
o
193 du 31 juillet 2020, la Cour constitutionnelle a affirmé que l’application rétroactive de l’article 4
bis
était en contraste avec les paramètres constitutionnels.
1.
Compte tenu des principes élaborés par la Cour en la matière (
Marcello
Viola c. Italie (n
o
2)
, n
o
77633/16, 13 juin 2019), la réclusion à perpétuité réelle («
ergastolo ostativo
») des requérants peut-elle passer pour une peine
de jure
et
de facto
compressible, aux sens de l’article 3 de la Convention ?
2.
Eu égard au grief tiré de l’article 7 de la Convention, compte tenu des arrêts n
o
32 du 12 février 2020 et n
o
193 du 31 juillet 2020 de la Cour constitutionnelle ainsi que de l’évolution de la jurisprudence interne, les requérants ont-ils épuisé les voies de recours internes, comme l’exige l’article
35 § 1 de la Convention ? Les requérants disposaient-ils d’un recours effectif au sens de cette disposition afin de se plaindre de la violation alléguée de l’article 7 de la Convention ?
3.
Les requérants se sont-ils vu infliger, en violation de l’article 7 de la Convention, une « peine » plus forte que celle qui était applicable au moment où l’infraction a été commise, en raison de la modification entretemps intervenue des conditions d’accès à la libération conditionnelle et, plus en général, aux bénéfices pénitentiaires (voir, pour les principes généraux,
Del
Río Prada c. Espagne
[GC], n
o
42750/09, §§ 83-90, CEDH 2013 et
Kafkaris c.
Chypre
[GC], n
o
a contrario Devriendt c.
Belgique
(dec.), n
o
35567/19, § 28, 31 août 2021) ?
No.
Requête N
o
Nom de l’affaire
Introduite le
Requérant
Année de naissance
Lieu de résidence
Nationalité
Représenté par
1.
23169/16
Asciutto c. Italie
20/04/2016
Santo ASCIUTTO
1964
Naples
italien
2.
23834/18
Araniti c.
Italie
11/05/2018
Santo ARANITI
1947
Reggio de Calabre
italien
Giovanna Beatrice ARANITI
3.
37683/19
Cavallo c. Italie
09/07/2019
Aurelio CAVALLO
1956
Parme
italien
4.
17937/20
Conte c.
Italie
20/04/2020
Claudio CONTE
1970
Parme
italien
Veronica MANCA