ELIT-FITNESS S.R.L. c. RÉPUBLIQUE DE MOLDOVA

Publicat la 14 februarie 2022 A DOUA SECȚIUNE Cerere nr. 21829/13 ELIT-FITNESS S.R.L. împotriva Republicii Moldova introdusă la 5 martie 2013 comunicată la 25 ianuarie 2022 ÎN CEEA CE PRIVEȘTE Cererea se referă la expulzarea societății reclamante de la un bun pe care îl închiria și la anularea acesteia de către instanțele de închiriere. Aceasta ridică întrebări sub unghiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. Societatea reclamantă este un club de fitness. În temeiul unui contract de închiriere semnat cu societatea C, ea a exploatat o sală de sport în centrul orașului Chișinău. În timpul validității acestui contract, dreptul de proprietate al societății C. cu privire la localul în cauză a fost anulat în instanță, iar noul proprietar al unei instituții publice a exmatriculat societatea reclamantă, în lipsa unei hotărâri judecătorești a statului în cauză.

Sala de sport a fost ulterior închiriată unei societăți concurente. La acțiunea societății reclamante care intenționa să oblige noul proprietar să nu-l împiedice să ocupe localul și să semneze un nou contract de închiriere a fost respinsă ca nefondată. Judecătorii au acceptat, în schimb, acțiunea reconvențională a părții adverse și au declarat nul contractul de închiriere semnat de societatea reclamantă cu societatea C. Hotărârea definitivă este cea a Curții Supreme de Justiție din 17 octombrie 2012. Societatea reclamantă se plângea că expulzarea sa din localul în litigiu, asociată cu pierderea clientelei sale și anularea prin intermediul justiției a contractului său de închiriere nu respectau garanțiile prevăzute la art. 1 din Protocolul nr. (1) De asemenea, Comisia susține că nu a dispus de o acțiune internă efectivă în sensul art. 13 din Convenție, pentru a-și exercita dreptul la respectarea proprietăților sale.

În acest sens, Comisia consideră că măsura în cauză constituie ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) din TFUE, în sensul articolului 107 alineatul (1) din tratat. A avut societatea reclamantă la dispoziția sa, conform dispozițiilor art. 13 din Convenție, o acțiune internă efectivă prin intermediul căreia ar fi putut să-și exprime vinovăția de necunoaștere a art. 1 din protocol?

Publié le 14 février 2022

DEUXIÈME SECTION

Requête n o 21829/13

ELIT-FITNESS S.R.L.

contre la République de Moldova introduite le 5 mars 2013 communiquée le 25 janvier 2022

OBJET DE L’AFFAIRE

La requête concerne l’expulsion de la société requérante d’un bien qu’elle louait et l’annulation subséquente par les tribunaux de son bail. Elle soulève des questions sous l’angle de l’article 1 du Protocole n o 1 à la Convention. La société requérante est un club de fitness. En vertu d’un contrat de bail signé avec la société C., elle exploitait une salle de sport au centre-ville de Chișinău. Pendant la validité de ce contrat, le droit de propriété de la société C. sur le local en question fut annulé en justice et le nouveau propriétaire – un établissement public – expulsa la société requérante, en l’absence d’une décision de justice ordonnant l’expulsion. La salle de sport fut par la suite louée à une société concurrente.

L’action de la société requérante tendant à obliger le nouveau propriétaire à ne pas l’empêcher d’occuper le local et à signer un nouveau contrat de bail fut rejetée comme mal fondée. Les juges accueillirent en revanche l’action reconventionnelle de la partie adverse et déclarèrent nul le contrat de bail signé par la société requérante avec la société C. La décision définitive est celle de la Cour suprême de justice du 17 octobre 2012. La société requérante se plaint que son expulsion du local litigieux, associée à la perte de sa clientèle et l’annulation par la justice de son bail ne respectaient pas les garanties offertes par l’article 1 du Protocole n o 1. Elle allègue également ne pas avoir disposé d’un recours interne effectif au sens de l’article 13 de la Convention, pour faire valoir son droit au respect de ses biens.

QUESTIONS AUX PARTIES

1. Y a-t-il eu atteinte au droit de la société requérante au respect de ses biens, au sens de l’article 1 du Protocole n o 1 ? Dans l’affirmative, cette ingérence procédait-elle de l’application d’une loi jugée nécessaire pour réglementer l’usage des biens conformément à l’intérêt général ? En particulier, cette ingérence a-t-elle imposé à la société requérante une charge excessive (voir l’arrêt Immobiliare Saffi c. Italie , [GC], n o 22774/93, CEDH 1999-V, 28.7.1999, § 59) ? 2. La société requérante avait-elle à sa disposition, comme l’exige l’article 13 de la Convention, un recours interne effectif au travers duquel elle aurait pu formuler son grief de méconnaissance de l’article 1 du Protocole n o 1 ?