M.T. v. IRELAND

Publicat la 28 februarie 2022 CINTIMEA SECȚIUNE Cerere nr. 54387/20 M.T. împotriva Irlandei depusă la 9 decembrie 2020 comunicată la 7 februarie 2022 OBIECTUL CAUZEI Reclamantul este un național camerunian care a sosit în Irlanda în 2006 și a fost acordată protecție subsidiară în 2014. În 2017, el a solicitat reunificarea familiei în ceea ce privește doi copii din Camerun, oferind, în primul rând, certificate de naștere care îl numesc tată și, ulterior, o ordonanță judecătorească ca tutore legal. El a refuzat să consimțească testarea ADN pentru a confirma paternitatea sa, deoarece a susținut că cererea sa se bazează pe poziția sa ca singurul lor tutore legal. Cererea sa a fost respinsă, deoarece art. 56 din Legea privind protecția internațională 2015 permite doar o astfel de cerere de către un părinte biologic sau adoptiv. El se plânge numai în temeiul articolului 8 și coroborat cu art. 14, că această decizie nu a recunoscut de facto a sa legăturile familiale cu copiii sau pentru a da efect la o relație recunoscută legal în Camerun, și că aceasta a discriminat împotriva lui prin faptul că nu a reușit să-și trateze relația în același mod ca cea a unui părinte biologic sau adoptiv. El se plânge, de asemenea, în conformitate cu art. 8 că cererea de a fi testat de ADN nu a avut o bază legislativă și că aceaceasta a fost o interferență inutilă și disproporționată cu dreptul său la confidențialitate. Reclamantul a epuizat toate măsurile de remediere interne în ceea ce privește plângerile sale în temeiul articolului 8 și al articolului 14? În special, reclamantul a ridicat în substanță în fața Curții Supreme afirmația de discriminare pe care a susținut-o acum în fața Curții? A existat o încălcare a dreptului reclamantului de a respecta viața sa de familie contrar articolului 8, singur și/sau coroborat cu art. 14, ca urmare a interpretării și aplicării legislației interne care limitează dreptul la reunificarea familială a beneficiarilor de protecție subsidiară la copiii biologici sau adoptivi? A existat o bază legislativă sau administrativă pentru cererea conform căreia reclamantul va fi testat ADN-ul, și a fost o astfel de cerere adecvată, având în vedere dreptul reclamantului la respectarea vieții sale private în temeiul articolului 8? În măsura în care definiția „fiilor” în temeiul articolului 56 alineatul (9) litera (d) din Actul 2015 poate transpune dispozițiile legislației UE (a se vedea, de exemplu, art. 2 litera (h) din Directiva 2004/83/CE a Consiliului din 29 aprilie 2004, la care legea 2015 a dat mai mult efect și art. 2 litera (j) din Directiva 2011/95/UE), guvernul contestat este invitat să furnizeze informații concise cu privire la modul în care aceeași noțiune a fost definită în legislația de transpunere corespunzătoare în alte state membre ale UE.

Published on 28 February 2022

FIFTH SECTION

Application no. 54387/20

M.T.

against Ireland

lodged on 9 December 2020

communicated on 7 February 2022

SUBJECT MATTER OF THE CASE

The applicant is a Cameroonian national who arrived in Ireland in 2006 and was granted subsidiary protection in 2014. In 2017, he applied for family reunification in respect of two children in Cameroon, providing, first, birth certificates naming him as their father and, subsequently, a Cameroonian court order naming him as their legal guardian. He refused to consent to DNA testing to confirm his paternity, as he contended that his application was based on his position as their sole legal guardian. His application was rejected, as section 56 of the International Protection Act 2015 only allows such an application to be made by a biological or adoptive parent. He complains under Article 8, alone and in conjunction with Article 14, that this decision failed to recognise his

de facto

family ties with the children or to give effect to a relationship legally recognised in Cameroon, and that it discriminated against him by failing to treat his relationship in the same manner as that of a biological or adoptive parent. He also complains under Article 8 that the request that he undergo DNA testing lacked a legislative basis and that it was an unnecessary and disproportionate interference with his right to privacy.

QUESTIONS TO THE PARTIES

1.

Has the applicant exhausted all domestic remedies with regard to his complaints under Article 8 and Article 14? In particular, did the applicant raise in substance before the Supreme Court the discrimination claim which he now raises before this Court?

2.

Has there been a violation of the applicant’s right to respect for his family life contrary to Article 8, alone and/or in conjunction with Article 14, as a result of the interpretation and application of domestic legislation which limits the right to family reunification of beneficiaries of subsidiary protection to biological or adoptive children?

3.

Was there a legislative or administrative basis for the request that the applicant undergo DNA testing, and was such a request appropriate, having regard to the applicant’s right to respect for his private life under Article 8?

4.

To the extent that the definition of “child” under section 56(9)(d) of the 2015 Act may transpose provisions of EU law (see, for example, Article 2(h) of Council Directive 2004/83/EC of 29 April 2004, to which the 2015 Act gave further effect and Article 2(j) of Directive 2011/95/EU), the respondent Government is invited to provide concise information on how that same notion has been defined in the corresponding transposing legislation in other EU Member States.