SECȚIUNEA A CINCEA DECIZIE Cerere nr 32286/18 Pascal LECOT împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor Omului Secțiunea a cincea, care are loc la 10 februarie 2022 într-un comitet compus din Ganna Yudkivska, președinte, Ivana JEIć, Arnfinn Bårdsen, judecători, și Martina Keller, asistentă de secțiune a cererii sus-menționate, formulată la 7 iulie 2018, După ce a intenționat acest lucru, face ca decizia următoare să fie luată sub aspectul art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamantul se plânge de scurtarea termenului de recurs în casație prevăzut la art. 59 din Legea din 29 iulie 1881 privind libertatea presei. În timpul unui proces, reclamantul a constatat că G.J. a întocmit un certificat care îl viza, ale cărui termeni îi lipseau. Ca răspuns, el l-a dat în judecată pe G.J. de la șeful calomniei non-publice. Curtea de Poliție din Bordeaux l-a eliberat pe acuzat și l-a condamnat pe reclamant să plătească 1 500 EUR pentru cheltuielile irepetabile. La cererea reclamantului, tribunalul de poliție din Bordeaux l-a invitat la audiere la 2 septembrie 2016. Cele două părți au fost înfățișate, asistate de avocații lor. Acestea au fost informate că o hotărâre va fi pronunțată la 7 octombrie 2016. În ziua respectivă, instanța a confirmat în toate punctele hotărârea atacată într-o hotărâre pronunțată într-o ședință publică. La diligența grefei, hotărârea a fost transmisă prin fax avocatului reclamantului vineri, 7 octombrie 2016, ora 19:38. Reclamantul a formulat un recurs în casație marți, 11 octombrie 2016. printr-o decizie din 9 octombrie 2016. În ianuarie 2018, recursul său a fost declarat neacceptat din cauza întârzierii sale. Reclamantul susține că a fost săvârșită o încălcare disproporționată a dreptului său de acces la instanța de Casație, în măsura în care a fost sancționat prin procedură pentru că nu a formulat un recurs în termen de trei zile de la pronunțarea hotărârii, în timp ce acesta fusese trimis prin fax avocatului său în afara orelor Principiile generale privind accesul la o instanță superioară au fost rezumate de Curte în cauza Zubac c. Croația ([GC], n 40160/12, 5 aprilie 2018, §§ 80-99 11. Reglementarea privind formalitățile și termenele de depunere a unei căi de atac vizează asigurarea bunei administrări a justiției și a respectării principiului securității juridice. Cu toate acestea, normele în cauză sau aplicarea acestora nu ar trebui să împiedice justițiabilul să utilizeze o cale de atac disponibilă (a se vedea, printre altele, Gruais și Bouschet c. Franța, nr. 67881/01, 10 ianuarie 2006, §§ 28-30, Viard c. Franța, n 71658/10, 9 ianuarie 2014, § 36 și Lachaux c. Franța (dec.) [comitet], nr 20635/17, 8 iulie 2021. Acesta nu este implicat în Curtea a Uniunii Europene în abstract legislația relevantă, ci de a verifica dacă modul în care a afectat reclamantul a încălcat Convenția (a se vedea, printre multe altele, N.C. Italia [GC], nr. 24952/94, 56, CEDH 2002 X). În dreptul intern, legea din 29 iulie 2021. iulie 1881 privind libertatea presei tinde să se pronunțe asupra urmăririi penale a infracțiunilor de presă pe termen scurt. Astfel, în temeiul articolului 59, recursul la Casație trebuie formulat în termen de trei zile la grefa instanței care a pronunțat hotărârea criticată. În conformitate cu art. 801 din Codul de procedură penală, acest termen expiră în ultima zi a zilei de 24 de ore. Un termen care expiră într-o sâmbătă, într-o duminică, într-o zi de sărbătoare sau într-o zi ocupată se prelungește de drept până în prima zi lucrătoare următoare (Crim. 27 ianuarie 1992, n 91-86.6.458, Bull. Crim. n. 30. În cazul în care părțile au fost informate cu privire la data la care se va pronunța această decizie, termenul de recurs începe de la data la care este pronunțată în ședință publică (Crim. 4 ianuarie 1983, Bull. Crim. n 5 și 2 martie 1999, n 86.354). Legea impune doar ca recursul să fie declarat în termenul menționat anterior. :Partea civilă își poate dezvolta ulterior mijloacele de casare în temeiul articolelor 584, 585 și 588 din Codul de procedură penală și al articolului 58 din Legea din 29 iulie 1881. 13. Curtea consideră că normele privind compilarea termenului de recurs în casație aplicabil în speță sunt definite în mod clar și previzibil (a se vedea mutatis mutandis) Lachaux c. Franța, decizia menționată anterior, punctul 26 și jurisprudența citată). În speță, Curtea constată că scurtarea termenului de recurs în cassation este justificată de cerința de celeritate a procedurii penale în materie de t ă ț i le n a t ă ț i le și de specificitatea căii de atac în casare. Curtea constată că reclamantul și avocatul său au fost informate cu privire la data la care instanța de apel ar da hotărârea sa începând cu 2 septembrie 2016 (punctul 4 de mai sus. La pronunțarea hotărârii a fost într-adevăr pronunțată la data anunțată. În plus, hotărârea a fost trimisă prin fax în aceeași zi avocatului său (punctul 6 de mai sus). Curtea ia notă, în cele din urmă, de faptul că a solicitat reclamantului doar să facă cunoscut dorința sa de a se prezenta în casare prin declarație de grefă înainte de luni, 10 octombrie 2016, ora 2400 (punctul 12 de mai sus). În această privință, Comisia observă că reclamantul a fost responsabil de un serviciu juridic cu titlu profesional și că a beneficiat de asistență juridică pe tot parcursul procedurii. În timpul deliberării, acesta a beneficiat de un termen de o lună pentru a lua în considerare un eventual recurs și pentru a se organiza pentru a-l forma în timp util, dacă este necesar cu titlu conservator, cu sprijinul consiliului său. Prin urmare, Curtea nu poate decât să constate eșecul său în acest sens. 15. Având în vedere cele de mai sus, având în vedere circumstanțele din speță și lipsa de diligență a reclamantului, Curtea consideră că dreptul său de a avea acces la o instanță nu a fost atins în însăși substanța sa. Astfel, rezultă că cererea este în mod vădit greșit întemeiată și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (2) litera (a) și al articolului 4 din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară că cererea inadmisibilă. În limba franceză și apoi comunicat în scris la 3 martie 2022. Martina Keller Ganna Yudkivska Grefier Adjunct Președinte
Requête n
o
32286/18
Pascal LECOT
contre la France
La Cour européenne des droits de l’homme cinquième section, siégeant le 10
février 2022 en un comité composé de
:
Ganna Yudkivska,
présidente,
Ivana Jelić,
Arnfinn Bårdsen,
juges,
et de Martina Keller,
greffière adjointe
de section
,
Vu
la requête susmentionnée, introduite le 7
juillet 2018,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
OBJET DE l’AFFAIRE
1.
Sous l’angle de l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaint de la brièveté du délai du délai de pourvoi en cassation prévu par l’article
59 de la loi du 29
juillet 1881 sur la liberté de la presse.
2.
Au cours d’un procès, le requérant constata que G.J. avait établi une attestation le concernant, dont les termes lui déplurent.
3.
En réaction, il poursuivit G.J. du chef de diffamation non publique –
une contravention punie de 38
euros (EUR) d’amende – et demanda une indemnisation de 10
000
EUR en réparation de son préjudice moral. Le tribunal de police de Bordeaux relaxa le prévenu et condamna le requérant à lui verser 1
500
EUR au titre des frais irrépétibles.
4
.
Sur l’appel du requérant, la cour d’appel tint audience le 2
septembre 2016. Les deux parties comparurent, assistées de leurs avocats. Elles furent informées qu’un délibéré serait rendu le 7
octobre 2016.
5.
Le jour dit, la cour d’appel confirma en tous points le jugement attaqué dans un arrêt prononcé en audience publique.
6
.
À la diligence du greffe, l’arrêt fut transmis par télécopie à l’avocate du requérant le vendredi 7
octobre 2016 à 19h38.
7.
Le requérant forma un pourvoi en cassation le mardi 11
octobre 2016.
8.
Par une décision du 9
janvier 2018, son pourvoi fut déclaré non admis en raison de sa tardiveté. Il fut condamné à verser 800
EUR à G.
9.
Le requérant soutient qu’il a été porté une atteinte disproportionnée à son droit d’accès au juge de cassation, dans la mesure où il a été sanctionné procéduralement pour n’avoir pas formé un pourvoi dans les trois jours suivants l’arrêt, alors que celui-ci avait été faxé à son avocate hors des heures ouvrées.
10.
Les principes généraux relatifs à l’accès à une juridiction supérieure ont été résumés par la Cour dans l’affaire
Zubac c. Croatie
([GC], n
o
40160/12, 5
avril 2018, §§
80-99).
11.
La réglementation relative aux formalités et aux délais à respecter pour former un recours vise à assurer la bonne administration de la justice et le respect du principe de la sécurité juridique. Les intéressés doivent pouvoir s’attendre à ce que ces règles soient appliquées. Toutefois, les règles en question, ou l’application qui en est faite, ne devraient pas empêcher le justiciable d’utiliser une voie de recours disponible (voir, parmi d’autres,
Gruais et Bousquet c.
France
, n
o
67881/01, 10
janvier 2006, §§ 28-30,
Viard c.
France
, n
o
71658/10, 9
janvier 2014, §
36, et
Lachaux c.
France
(déc.) [comité], n
o
20635/17, 8
juillet 2021). Il n’incombe pas à la Cour d’examiner
in abstracto
la législation pertinente, mais de rechercher si la manière dont elle a touché le requérant a enfreint la Convention (voir, parmi beaucoup d’autres,
N.C.
c.
Italie
[GC], n
o
24952/94,
§
‑
X).
12
.
En droit interne, la loi du 29
juillet 1881 sur la liberté de la presse tend à ce qu’il soit statué sur les poursuites relatives à des infractions de presse à bref délai. À ce titre, en vertu de son article
59, le pourvoi en cassation doit être formé dans les trois jours au greffe de la juridiction qui a rendu la décision critiquée. Conformément à l’article 801 du code de procédure pénale, ce délai expire le dernier jour à vingt-quatre heures. Un délai qui expirerait un samedi, un dimanche, un jour férié ou un jour chômé, est prorogé de plein droit jusqu’au premier jour ouvrable suivant (Crim. 27 janv. 1992, n
o
91-86.458 , Bull.
crim. n
o
30). Si les parties ont été avisées à l’audience de la date à laquelle cette décision serait rendue, le délai de pourvoi court à compter de la date où elle est prononcée en audience publique (Crim. 4 janv. 1983, Bull. crim. n
o
5, et 2
mars 1999, n
o
97
‑
86.354). La loi exige seulement que le pourvoi soit déclaré dans le délai précité
: la partie civile peut développer ses moyens de cassation ultérieurement en application des articles
584, 585 et 588 du code de procédure pénale et de l’article
58 de la loi du 29
juillet 1881.
13.
La Cour considère que les règles relatives à la computation du délai de pourvoi en cassation applicables en l’espèce sont définies de manière claire et prévisible (voir,
mutatis mutandis
,
Lachaux c. France
, décision précitée, § 26, et la jurisprudence citée).
14.
En l’espèce, la Cour observe que la brièveté du délai de pourvoi en cassation est justifiée par l’exigence de célérité de la procédure pénale en matière d’atteintes à l’honneur et par la spécificité du recours en cassation. Elle constate que le requérant et son avocate ont été informés de la date à laquelle la cour d’appel rendrait son arrêt dès le 2
septembre 2016 (paragraphe
4 ci-dessus). L’arrêt a effectivement été prononcé à la date annoncée. De plus, l’arrêt a été faxé le jour même à son avocate (paragraphe
6 ci-dessus). La Cour note enfin qu’il incombait seulement au requérant de faire connaitre sa volonté de se pourvoir en cassation par voie de déclaration au greffe avant le lundi 10 octobre 2016 à 24h00 (paragraphe
12 ci-dessus). Or il ne le fit que le lendemain. À cet égard, elle observe que le requérant était responsable d’un service juridique à titre professionnel et qu’il a bénéficié de l’assistance d’une avocate tout au long de la procédure. Pendant le temps du délibéré, il a bénéficié d’un délai d’un mois afin d’envisager un éventuel pourvoi et de s’organiser pour le former en temps utile, au besoin à titre conservatoire, avec l’aide de son conseil. Dès lors, la Cour ne peut que constater sa défaillance à ce titre.
15.
Compte tenu de ce qui précède, au vu des circonstances de l’espèce et du manque de diligence du requérant, la Cour considère que son droit d’accès à un tribunal n’a pas été atteint dans sa substance même. Il s’ensuit que la requête est manifestement mal fondée et doit être rejetée en application de l’article
35 §§
3
a) et 4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour,
à l’unanimité,
Déclare
la requête irrecevable.
Fait en français puis communiqué par écrit le 3 mars 2022.
Martina Keller
Ganna Yudkivska
Greffière adjointe
Présidente