TCACENCO c. RÉPUBLIQUE DE MOLDOVA

SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE Cerere nr. 18693/10 Ghenadie TCAENCO împotriva Republicii Moldova Curtea Europeană a Drepturilor Omului Secțiunea a doua, din 22 februarie 2022, într-un comitet compus din Branko Lubarda, președinte, Jovan Ilievski, Diana Sârcu, judecători, și Hasan Bak 18693/10) împotriva Republicii Moldova și al cărei resortisant al acestui stat, dl Ghenadie Tcacenco ( O. Rotari, reprezentat de agentul său, Tribunalul, Tribunalul, Tribunalul de Primă Instanță, Tribunalul de Primă Instanță, Tribunalul de Primă Instanță, Tribunalul de Primă Instanță, Tribunalul de Primă Instanță, Tribunalul de Primă Instanță, Tribunalul de Primă Instanță, Tribunalul de Primă Instanță, Tribunalul de Primă Instanță, Tribunalul de Primă Instanță, Tribunalul de Primă Instanță, Tribunalul de Primă Instanță, Tribunalul de Primă Instanță, Tribunalul de Primă Instanță, Tribunalul de Primă Instanță, Tribunalul de Primă Instanță, Tribunalul de Primă Instanță, Tribunalul de Primă Instanță, Tribunalul de Primă Instanță, Tribunalul de Primă Instanță, Tribunalul de Primă Instanță, Tribunalul de Primă Instanță, Tribunalul de Primă Instanță, Tribunalul de Primă Instanță, Tribunalul de Primă Instanță, Tribunalul de Primă Instanță, Tribunalul de Primă Instanță, Tribunalul de Primă Instanță, Tribunalul de Primă Instanță,

Tribunalul de Primă Instanță Cererea se referă la o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție pe motiv că instanțele interne ar fi refuzat să ia în considerare fondul uneia dintre acțiunile reclamantului. Acesta din urmă a căutat să obțină proprietatea unui teren de 458 de metri la casa sa. O primă acțiune a reclamantului îndreptată împotriva Primăriei din Chișinău a fost respinsă ca inadmisibilă prin decizia definitivă a Curții Supreme de Justiție din 12 decembrie 2007. O a doua acțiune a reclamantului împotriva Consiliului Municipal din Chișinău a fost respinsă ca nefondată prin decizia definitivă a Curții Supreme de Justiție din 25 iunie 2008. În special, judecătorii au considerat că reclamantul nu a demonstrat că a avut un drept de utilizare pe teren în litigiu.

În cadrul unei a treia proceduri și printr-o hotărâre din 23 februarie 2009, Tribunalul din Rișcani (Chișinău) a recunoscut dreptul de utilizare a acestuia pe terenul în cauză. În cererea sa, reclamantul susținea că această hotărâre a trecut în forță de lucru judecat. Ulterior, el a inițiat o nouă acțiune împotriva consiliului municipal și a primăriei din Chișinău în scopul de a obține proprietatea asupra terenului menționat anterior. El ar fi întemeiat această acțiune pe judecata menționată anterior. Printr-o hotărâre definitivă a Curții Supreme de Justiție din 30 septembrie 2009, această procedură a fost încheiată pe motiv că cele două hotărâri anterioare ale Înaltei Instanțe au avut autoritatea de lucru judecat.

În fața Curții, reclamantul se plângea de o încălcare a articolului 1 din convenție din cauza refuzului instanțelor interne de a examina în esență această ultimă acțiune. Printr-o scrisoare din 20 mai 2010, Curtea l-a informat pe reclamant cu privire la obligaia sa de a aduce la cunoștința sa orice dezvoltare importantă în cazul său. După comunicarea cauzei, guvernul a informat că, la 3 În decembrie 2009, Curtea de Apel din Chișinău a infirmat hotărârea Tribunalului din Rișcani (Chișinău) din 23 februarie 2009 (punctul 3 de mai sus) și cauza a fost pronunțată în fața instanței din Rișcani (Chișinău) din 23 februarie 2009 (punctul 3 de mai sus). De asemenea, acesta a indicat că, printr-o hotărâre din 4 mai 2012 care a fost pronunțată în forță de lucru judecat, Tribunalul din Rișcani (Chișinău) a acordat din nou reclamantului dreptul de utilizare pe teren în litigiu.

În cele din urmă, guvernul a informat Curtea că, pe baza acestei din urmă hotărâri, recurentul a inițiat o nouă acțiune împotriva Consiliului municipal din Chișinău în scopul de a primi dreptul de proprietate asupra terenului. El a precizat că această acțiune fusese examinată pe fond și că a fost respinsă ca fiind nefondată prin decizia definitivă a Curții Supreme de Justiție din 5 decembrie 2018. În conformitate cu informațiile furnizate de guvern, se constată totuși că această hotărâre a fost infirmată chiar înainte de introducerea prezentei cereri. Cu toate acestea, Curtea consideră că nu este necesar să se examineze dacă acest punct (s) analizează în mod abuziv dreptul individual de atac, deoarece cererea este oricum abuzivă din motivele expuse mai jos.

Criteriile pentru luarea în considerare a unei cereri abuzive au fost rezumate, de exemplu, în cauzele Gros c. Elveția ([GC], nr. 67810/10, § 27-28, CEDH 2014) și Șevcenco și Timoșin c. Republica Moldova ((dec.), n 35215/06 și 43414/08, § 22, 23 și 25, 21 aprilie 2020). Curtea arată că a comunicat f un c ț i o n are a reclamantului cu privire la o lipsă de acces la un tribunal din guvern fără a fi conștient de noile evoluții la nivel național. Acest lucru este numai din observațiile de que que que a învățat că: după ce a depus cererea, reclamantul a inițiat o nouă acțiune în scopul de a obține proprietatea de teren … Curtea constată că această nouă acțiune este similară celei care este la originea ă r ii ridicate de reclamant în faa acesteia.

11. Curtea consideră că informaiile furnizate de guvern privesc un aspect esenial al cauzei.

Întradevăr, t ă ț ii reclamantului privește refuzul tribunalelor de a examina fondul uneia dintre a c ț i uni le sale în j u s t i ț i e. Or, faptul că judecătorii interni au încheiat în cele din urmă fondul unei alte acțiuni similare are implicații unele asupra problemei dacă litigiul a fost soluționat în sensul articolului 37 alineatul (1) litera (b) din convenție (a se vedea rechemarea principiilor relevante din Șahin c. Turcia (dec.), nr. 2074/11, § 22, 26 noiembrie 2019). Prin urmare, noile evoluții la nivel național se referă chiar la fondul cauzei invocate de reclamant în cererea sa, iar Curtea trebuia să fie informată cu privire la aceasta pentru a-i permite să examineze cauza în lumina tuturor faptelor relevante care se referă la aceasta (compararea cu Spinu c. Republica Moldova (dec.), nr. 18589/11, 30 iunie 2015 și Șevcenco și Timoșin (dec.), citată anterior, § 27, și cauzele menționate mai sus.

12. În al doilea rând, Curtea consideră că reclamantul nu a furnizat nicio explicație cu privire la omisiunea sa de a informa cu privire la evoluțiile în cauză. Chiar înainte de apariție, acesta a fost informat cu privire la obligaia care decurge din art. 47 Õ 7 din Regulamentul de procedură al Curii (punctul 6 de mai sus. Prin urmare, Curtea consideră că dispune de suficiente elemente pentru a stabili că, prin faptul că nu i-a furnizat aceste informații, reclamantul a împiedicat în mod intenționat să aibă deplina cunoaștere a circumstanțelor cauzei (comparați cu Șevcenco și Timoșin (dec.), citată anterior, § 28, și cauzele menționate în aceasta). 13. Prin urmare, prezenta cerere trebuie respinsă pentru abuz de dreptul la o cale de atac individuală, în temeiul articolului 35 alineatul (3) litera (a) și al articolului 4 din Convenție.

Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă.

DEUXIÈME SECTION

DÉCISION Requête n o 18693/10 Ghenadie TCACENCO contre la République de Moldova La Cour européenne des droits de l’homme deuxième section, siégeant le 22 février 2022 en un comité composé de : Branko Lubarda, président, Jovan Ilievski, Diana Sârcu, juges, et de Hasan Bakırcı, greffier adjoint de section , Vu : la requête (n o 18693/10) contre la République de Moldova et dont un ressortissant de cet État, M. Ghenadie Tcacenco (« le requérant »), né en 1939 et résidant à Chișinău, a saisi la Cour le 27 mars 2010 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales (« la Convention »), la décision de porter à la connaissance du gouvernement moldave (« le Gouvernement »), représenté par son agent, M. O. Rotari, le grief tiré de l’article 6 § 1 de la Convention concernant la violation alléguée du droit d’accès à un tribunal et de déclarer la requête irrecevable pour le surplus, les observations des parties, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : OBJET DE l’AFFAIRE

L’APPRÉCIATION DE LA COUR

8. La Cour note d’emblée que, dans sa requête, le requérant a affirmé que le jugement du tribunal de Rîșcani (Chișinău) du 23 février 2009 avait acquis force de chose jugée. Selon l’information fournie par le Gouvernement, il s’avère toutefois que ce jugement avait été infirmé avant même l’introduction de la présente requête. Cela étant, la Cour estime qu’il n’est pas nécessaire d’examiner si ce point s’analyse en un abus du droit de recours individuel, car la requête est de toute façon abusive pour les raisons exposées ci-dessous.