CASE OF MADAM v. THE REPUBLIC OF MOLDOVA

SEGUNDA SECȚIUNE CAUZĂ DE MADAM c. REPUBLICA MOLDOVA (Depunerea nr. 42715/19) HOTĂRÂREA STRASBOURG 6 septembrie 2022 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul doamnei c. Republica Moldova, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care stă în calitate de comitet compus din: Branko Lubarda, președinte, Jovan Ilievski, Diana Sârcu, judecători, și Hasan Bakırcı, grefierul secțiunii, având în vedere: cererea (nu. 42715/19) împotriva Republicii Moldova a depus Curtea în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) la 1 august 2019 de către un național moldovenesc, dl Nicolae Doamnă, născut în 1977 și care locuiește în Peresecina („reclamantul”), reprezentat de dl L. Luca, un avocat practicant în Chișinău; hotărârea de a anunța cererea către Guvernul Moldovei („ Guvernul”), reprezentată de agentul lor, dl O. Rotari; observațiile părților; având deliberat în particular la 28 iunie 2022, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: Cazul se referă la anularea unei hotărâri a unei instanțe de primă instanță prin care reclamantul a fost achitat și la condamnarea sa în recurs fără a auzi martori din nou. Reclamantul a fost acuzat de încălcare gravă a normelor de trafic a avut ca rezultat un accident în care două persoane au fost rănite. Cu toate acestea, el a fost achitat în primă instanță pe baza, printre altele, a mai multor declarații de martor. Curtea de Apel din Chișinău a anulat hotărârea de mai sus și a considerat că reclamantul este vinovat în calitate de acuzat. În acest sens, nu a auzit din nou niciunul dintre martori, ci doar a citit declarațiile lor din dosarul. Reclamantul a depus un recurs asupra punctelor de drept care argumentează, printre altele, Curtea de Apel nu a efectuat o audiere deplină și nu a mai auzit martorii conform Codului de procedură penală. Curtea Supremă de Justiție a respins apelul reclamantului asupra punctelor de drept și a susținut hotărârea de mai sus. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție că procedura penală împotriva acestuia era nedreaptă deoarece Curtea de Apel l-a condamnat fără a efectua o audiere corectă și pentru că nu a auzit din nou martorii. Curtea constată că această plângere nu este vădit nefondată în sensul art. 35 § 3 lit. (a) din Convenție sau inadmisibilă pe orice alt motiv. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Principiile generale privind echitatea procedurilor penale de recurs după achitarea reclamantului în primă instanță au fost rezumate în Dan v. Moldova (n. 8999/07, § 30, 5 iulie 2011) Covalenco c. Republica Moldova (n. 72164/14, § 19-24, 16 iunie 2020) și Dan c. Republica Moldova (n. 2) (n. 57575/14, § 47-56, 10 noiembrie 2020). Guvernul a susținut că reclamantul nu a solicitat audierea martorilor de către Curtea de Apel Chișinău. Prin urmare, el a fost împiedicat să se bazeze pe acest argument în fața Curții. Curtea consideră că, în cazul în care Curtea de Apel a fost de a asigura un proces echitabil, a fost obligată să ia măsuri pozitive pentru a reexamina martorii absenți, în ciuda faptului că reclamantul nu a solicitat o recerere (a se vedea Dan v. Republica Moldova (n. 2), citat mai sus, § 57, și Sigurþórsson Arnarsson v. Islanda , nr. 44671/98, § 38, 15 iulie 2003). În cazul în cauză, nu se pare că reclamantul a exprimat în mod neechilibrat intenția sa de a renunța la dreptul de a examina martorii de către Curtea de Apel. Se pare mai degrabă că, fiind mulțumit de rezultatul cauzei în primă instanță și fiind conștient de dispozițiile articolului 419 din Codul de Procedință Penală, reclamantul nu s-a simțit obligat să solicite o nouă ședință a martorilor. Prin urmare, Curtea nu este dispusă să accepte argumentul guvernului potrivit căruia reclamantul nu este împiedicat să se bazeze pe acest argument în fața Curții. În cele din urmă, Guvernul nu a furnizat Curții nici o dovadă pentru a dovedi că toate eforturile rezonabile, dacă este vreuna, au fost făcute pentru a asigura participarea martorilor la Curtea de Apel. 10. Având în vedere circumstanțele cauzei și materialele dosarului, Curtea consideră că chestiunile care trebuie stabilite de Curtea de Apel în momentul condamnării și condamnării reclamantului - și, în acest sens, anularea deciziei instanței de primă instanță prin care a fost achitat - nu au putut fi examinate în mod corespunzător, ca o chestiune de proces echitabil, fără o evaluare directă a dovezii furnizate de martori și de experți. 11. În consecință, a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEI 12. Reclamantul a solicitat 2.300 euro (EUR) în ceea ce privește prejudiciu material, 3.000 EUR în ceea ce privește prejudiciile morale și 1.000 EUR în ceea ce privește costurile și cheltuielile. 13. Guvernul a contestat sumele susținute de către solicitant, susținând că acestea au fost excesive. Curtea nu poate specula dacă reclamantul ar fi suferit vreo prejudiciu material în cazul în care nu a avut loc încălcarea articolului 6 alineatul (1); de aceea respinge această cerere. Cu toate acestea, Curtea condamnă reclamantul întregul sume solicitate pentru prejudiciu moral. În ceea ce privește costurile și cheltuielile, Curtea constată că reclamantul nu a prezentat nici o dovadă care să susțină afirmațiile sale. Prin urmare, decide să nu acorde nici o sumă în temeiul acestui șef. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL, UNANIMOUS, declară cererea admisibilă; susține că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție; Deține (a) că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni, 3000 EUR (3 mii de euro) plus orice impozit care poate fi taxabil, în ceea ce privește prejudiciile morale, care urmează să fie convertit în moneda statului interesat la rata aplicabilă la data decontare (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe suma de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 6 septembrie 2022, în conformitate cu articolele 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Hasan Bakırcı Branko Lubarda Președintele grefierului

SECOND SECTION

CASE OF

MADAM v. THE REPUBLIC OF MOLDOVA

(Application no. 42715/19)

JUDGMENT

STRASBOURG

6 September 2022

This judgment is final but it may be subject to editorial revision.

In the case of Madam v. the Republic of Moldova,

The European Court of Human Rights (Second Section), sitting as a Committee composed of:

Branko Lubarda,

President,

Jovan Ilievski,

Diana Sârcu,

judges,

and Hasan Bakırcı,

Section Registrar,

Having regard to:

the application (no.

42715/19) against the Republic of Moldova lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) on 1 August 2019 by a Moldovan national, Mr Nicolae Madam, born in 1977 and living in Peresecina (“the applicant”) who was represented by Mr L. Luca, a lawyer practising in Chișinău;

the decision to give notice of the application to the Moldovan Government (“the Government”), represented by their Agent, Mr O. Rotari;

the parties’ observations;

Having deliberated in private on 28 June 2022,

Delivers the following judgment, which was adopted on that date:

SUBJECT MATTER OF THE CASE

1.

The case concerns the reversal of a judgment of a first instance court by which the applicant was acquitted and his conviction on appeal without hearing witnesses anew.

2.

The applicant was accused of a serious breach of traffic rules resulted in an accident in which two persons were injured. However, he was acquitted at first instance on the basis,

inter alia

, of several witness statements.

3.

The Chișinău Court of Appeal reversed the above judgment and found the applicant guilty as charged. In so doing, it did not hear anew any of the witnesses but merely read out their statements from the case-file. The applicant lodged an appeal on points of law arguing

inter alia

that in reversing his acquittal, the Court of Appeal had failed to conduct a fully-fledged hearing and had not heard anew the witnesses as required by the Code of Criminal Procedure.

4.

The Supreme Court of Justice dismissed the applicant’s appeal on points of law and upheld the above judgment.

5.

The applicant complained under Article 6 § 1 of the Convention that the criminal proceedings against him had been unfair because the Court of Appeal had convicted him without conducting a proper hearing and because it had not heard anew the witnesses.

THE COURT’S ASSESSMENT

ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 6 § 1 OF THE CONVENTION

6.

The

Court notes that this complaint is not manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 (a) of the Convention or inadmissible on any other ground. It must therefore be declared admissible.

7.

The general principles concerning the fairness of criminal proceedings on appeal after the applicant’s acquittal at first instance have been summarized in

Dan v.

Moldova

(no. 8999/07, § 30, 5 July 2011)

,

Covalenco v.

the Republic of Moldova

(no. 72164/14, §§ 19-24, 16 June 2020) and

Dan v.

the Republic of Moldova (no. 2)

(no. 57575/14, §§ 47-56, 10 November 2020).

8.

The Government submitted that the applicant did not seek the hearing of the witnesses by the Chișinău Court of Appeal. Therefore, he was prevented from relying on this argument before the Court.

9.

The Court considers that if the Court of Appeal was to ensure a fair trial, it was under a duty to take positive measures in order to rehear the absent witnesses, notwithstanding the fact that the applicant did not ask for a rehearing (see

Dan v.

the Republic of Moldova (no. 2)

, cited above, § 57, and

Sigurþórsson Arnarsson v. Iceland

, no. 44671/98, § 38, 15 July 2003). In the present case, it does not appear that the applicant expressed in an unequivocal manner his intention to waive the right to have the witnesses examined by the Court of Appeal. It rather appears that, being satisfied with the outcome of the case at first instance and being aware of the provisions of Article 419 of the Code of Criminal Procedure, the applicant did not feel compelled to request a new hearing of the witnesses. Therefore, the Court is not prepared to accept the Government’s argument that the applicant is prevented from relying on this argument before the Court. Finally, the Government did not provide the Court with any evidence to prove that all reasonable efforts, if any, were made to secure those witnesses’ attendance before the Court of Appeal.

10.

Having regard to the circumstances of the case and to the materials of the case-file, the Court considers that the issues to be determined by the Court of Appeal when convicting and sentencing the applicant - and, in doing so, overturning the decision of the first-instance court by which he was acquitted – could not, as a matter of fair trial, have been properly examined without a direct assessment of the evidence given by the witnesses and the experts.

11.

There has accordingly been a violation of Article

6 § 1 of the Convention.

APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION

12.

The applicant claimed 2,300 euros (EUR) in respect of pecuniary damage, EUR 3,000 in respect of non-pecuniary damage and EUR 1,000 for costs and expenses.

13.

The Government contested the above amounts claimed by the applicant, alleging that they were excessive.

14

The Court cannot speculate as to whether the applicant would have suffered any pecuniary damage had the breach of Article 6 § 1 not taken place; it therefore rejects that claim. However, the Court awards the applicant the entire amount sought for non-pecuniary damage. In so far as the costs and expenses are concerned, the Court notes that the applicant has not produced any evidence in support of his claims. Therefore, it decides not to award any sum under this head.

FOR THESE REASONS, THE COURT, UNANIMOUSLY,

Declares

the application admissible;

Holds

that there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention;

Holds

(a)

that the respondent State is to pay the applicant, within three months, EUR 3,000 (three thousand euros) plus any tax that maybe chargeable, in respect of non-pecuniary damage, to be converted into the currency of the respondent State at the rate applicable at the date of settlement

(b)

that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amount at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points;

Dismisses

the remainder of the applicant’s claim for just satisfaction.

Done in English, and notified in writing on 6 September 2022, pursuant to Rule

77

§§

2 and 3 of the Rules of Court.

Hasan Bakırcı

Branko Lubarda

Registrar

President