CASE OF REGIONAL AIR SERVICES S.R.L. v. ROMANIA

Cererea are ca obiect, în raport cu art. 8 din Convenție, respingerea acțiunii civile introduse de reclamanți, în scopul protejării reputației acestora, împotriva mai multor jurnaliști, ca urmare a afirmațiilor făcute de aceștia din urmă în cadrul mai multor emisiuni televizate și într - un articol de presă. ÎN FAPT

Societatea reclamantă este o societate comercială de drept român cu sediul în Tuzla. Reclamantul s- a născut în 1954 și are domiciliul în București. Sunt reprezentați de C.C. Vasile, avocat în București.

Guvernul a fost reprezentat de agentul guvernamental, doamna O.F. Ezer, reprezentantă permanentă a României la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. 1

La momentul faptelor, postul de televiziune Realitatea TV difuza emisiunea Jocuri de putere , moderată de B.R., unde invitații discutau subiecte de actualitate.

La 22 iuli e, 5, 7, 11 și 21 august, 15 și 16 decembrie 2014, jurnaliștii S.N., A.C. și O.M. au purtat discuții, printre altele, cu privire la reclamanți. Aceștia au dezbătut probleme legate de crearea unui punct de trecere a frontierei pe Aeroportul Tuzla și de împrejurările în care s - au produs două accidente aviatice, precum și de eventualele legături între reclamanți și aceste accidente. Reclamantul a fost etichetat în mod repetat ca „ securist ” în legătură cu Securitatea , fosta poliție politică activă în timpul reg imului comunist. Afirmațiile, astfel cum au fost rezumate de instanțele naționale (a se vedea infra , pct. 11- 23), au fost, printre altele, următoarele: „A.C.: Astăzi, avem următoarea situație, nu s - a dat hotărârea de Guvern pentru crearea acestui punct de trecere a frontierei, în schimb, printr- o șmecherie făcută la Inspectoratul General al Poliției de Frontieră se permite controlul indivizilor care vor să treacă, să lucreze pe platformele maritime, controlul de frontieră pe Aeroportul Tuzla. [...] S.N.: Există un securist, pe numele lui Dorin Ivașcu da ... al cărui nume este vehiculat... [...] B.R.: Și cine este acest Dorin Ivașcu și ce fac e el? S.N.: Și omul asta are... are... controlează firma asta care are punctul de vamă, de trecere a frontierei priva t, sau vrea să - și facă... B.R.: Acesta ilegal, acesta priv at? S.N.: Da, la Tuzla da. Omul ăsta controlează... controlează tot ceea ce reprezintă Autoritatea Aeronautică Civilă din România, prin interpuși sau dire ct... A.C.: Este în consiliul de administrație al Autorității... S.N.: Și... plus că e și în consiliul de administrație... și are toate firmele de handling, pe toate aeroporturile din România, are un cvasi-monopol... A.C.: A căpușat.. . l - aș descrie... l - aș mai descrie în tr - un fel: a căpușat toate do meniil e ce țin de aviație din România : firmă de... are școală de pilotaj, punct de instrucție pentru... sau firmă care se ocupă de instrucția. .. B.R.: Dar de ce nu se știe? De ce e o persoană atât de enigmatică ? O.M.: Aș încerca să... eu nu știu cine este Dorin Ivașcu și nu mă interesea ză... 2

La 23 iulie 2014, jurnalistul S.N. (a se vedea supra , pct. 6) a publicat pe site-ul Voxpublica un articol intitulat „ Cum își face un securist cu ajutorul autorităților un punct vamal privat de trecere a frontierei la Tuzla la 150 d e kilometri de conflictul din Ucraina. Suntem încă prizonieri ai foștilor securiști ai lui Ceaușescu! ”.

Articolul conținea, printre altele, următoarele pasaje relevante: „Unul dintre aceștia este și Dorin Ivașcu, un securist al cărui nume fusese vehicul at î n legătură cu afacerea Țigareta II, și care -i patronul companiei Romanian Airport Services (RAS) [...] Este frapant cum Ivașcu, care a reușit să pună mâna și pe aerop ortul Tuzla, insistă să - și facă un punct vamal privat fix în acest aeroport și, deși a fost respins de câteva ori de foștii miniștri ai transporturilor, a găsit în cele din urmă înțelegere la actualul șef al Inspectoratului General al Poliției de Frontier ă (IGPF) [...] Dar cum e posibil ca după 25 de ani, securistul Dorin Ivașcu (a fost director la Tarom în perioad a 1981- 1988, dar cred că va susține cu tupeu senin că el a fost doar un angajat și nicidecum securist) să - și creeze un imperiu, care nu numai că deține m onopolul pe operațiunile de handling pe toate aeroporturile din România, dar care pune presiune pe diferite guverne pentru a- și face un punct vamal de trecere a frontierei la aeroportul lui din Tuzla unde în urmă cu patru ani s -a întâmplat un tragic eveniment care a dus la moartea a 12 soldați [...] Tot procesul în care securistul Dorin Ivașcu și - a tras cu complicitatea autorităților statului un punct vamal privat la aeroportul de la Tuzla e atât de putred și găunos că îți ridică părul pe spate de oroare. « Suspiciunile noastre au fost trezite în primul rând de rapiditatea și lipsa totală de transparență prin care s - a propus această lege în toamna anului 2012. Nu a avut loc nicio dezbatere publică. Chiar mai grav ni se pare faptul că inițiatorii acestei legi doresc să evite prenotificarea Comisiei Europene. În proiectul de Hotărâre de Guvern nu se amintește nimic de notificarea partenerilor europeni, ceea ce înseamnă că nici nu vor fi notificați, deși această notificare este obligatorie conform prevederilor art. 34 din Regulamentul CE nr. 562/2006 al Parlamentului Eur opean», se specifica într- o scrisoare a unui ONG despre mișculațiile lui Ivașcu. Asta nu i -a oprit visul fostului securist. Toți miniștrii transporturilor de până acum, liberali ce -i drept, i- au refuzat acestuia posibilitatea de a- și face punct vamal privat la aeroportul lui însă Ivașcu i - a înmuiat inima actualului șef al I GPF [...] 5

Tribunalul a audiat părțile și martorii, inclusiv M.R., care a declarat că reclamantul a fost persecutat de Securitate. Părților li s - a încuviințat proba cu interogatoriul. La dosar s- a depus și un certificat din 4 iulie 2013 emis de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității („CNSAS”). S -a constatat că : „Nu există date ori documente din care să rezulte calitatea de lucrător sau c olaborator al securității cu privire la Ivașcu Dorin [...], în sensul legii [...] . ” A. Judecata pe fond

Printr- o încheiere din 23 iunie 2016, tribunalul a respins acțiunea reclamanților. Instanța a constatat că subiectul principal al afirmațiilor în litigiu îl constituiau procedurile referitoare la crearea unui nou punct vamal pe Aeroportul Tuzla, administrat de societatea reclamantă, iar problemele referitoare la relațiile reclamantului cu Securitatea și la serviciile de mentenanță ale celor două aeronave implicate în accidentele aviatice făceau parte integrantă din subiectul principal. Potrivit instanței, crearea unui punct 6

Tribunalul a amintit apoi dispozițiile legislative și mecanismele juridice care protejează viața privată, reputația și libertatea de exprimare, precum și dispozițiile relevante ale Convenției și principiile care decurg din jurisprudența Curții, în special în ceea ce privește limitele libertății de exprimare. În acest sens, instanța a menționat câteva criterii de avut în vedere: rolul sau funcția persoanei în cauză și notorietatea sa, subiectul dezbătut, interesul public pentru acest subiect și disocierea aspectelor legate de viața privată. În final, instanța a reamintit că este necesară o evaluare comparativă a diferitelor interese care decurg din art. 8 și 10 din Convenție.

Instanța a aplicat aceste principii în speță și a considerat că afirmația potrivit căreia reclamantul putea fi etichetat ca „securist” reprezenta opinia jurnaliștilor în cauză și că problemele referitoare la crearea unui pu nct vamal și la prestarea serviciilor de mentenanță aeronautică reprezintă elemente de fapt.

În continuare, tribunalul a constatat că articolul și emisiunile în litigiu abordau subiecte de interes general și deosebit de actuale pentru societatea române ască. A observat, de asemenea, că subiectele abordate nu se refereau la aspecte din viața privată a reclamantului, ci la acțiunile sale în domeniile în care a activat sau activează. Instanța a considerat că nu poate fi ignorat faptul că reclamantul a inițiat procedura obținerii aprobărilor în vederea deschiderii unui punct de frontieră cu Ucraina – chestiune ce se află în strânsă legătură cu securitatea națională, astfel încât s -a expus unui nivel al criticii mult mai ridicat. Tribunalul a apreciat că jurnaliștii au acționat cu bună - credință și că afirmațiile lor se înscriu în doza de exagerare și de provocare acceptabilă.

În ceea ce privește, printre altele, utilizarea termenului „securist”, instanța a precizat următoarele: „Este adevărat că potrivit răspunsului CNSAS nu există date ori documente din care să rezulte calitatea de lucrător sau de colaborator al securității cu privire la recl amantul Dorin Ivașcu. Însă, având în vedere calitatea pe care reclamantul a deținut -o anterior anului 1989 - direct or Tarom în diferite țări precum Singapore, Libia, Anglia, Statele Unite ale Americii, în contextul în care este de notorietate că majoritatea covârș itoare a persoanelor care au reprezentat interesele naționale în afara granițelor țării, prin exercitarea u nor funcții de conducere în cadrul reprezentanțelor externe ale companiilor de stat precum TAROM, au avut legătură cu Securitatea, Tribunalul consideră că opinia critică a pârâților poate fi justificată. De asemenea apreciază că prezintă o deosebită releva nță contextul în care s - au făcut afirmațiile, subiectul supus dezbaterii fiind unul de interes național, respectiv – întreprinderea demersurilor în vederea deschiderii unui punct de frontieră pe Aeroportul din Tuzla, eventuala implicare a membrilor Guvernu lui în această procedură [...]”

În plus, instanța a constatat că afirmațiile factuale s -au bazat pe probe. Pasajele relevante ale încheierii sunt redactate după cum urmează: 7

Tribunalul a concluzionat că afirmațiile în litigiu, chiar dacă au avut un conținut „relativ agresiv”, nu erau de natură a cauza reclamanților un prejudiciu. B. Apelul declarat de reclamanți

Recl amanții au declarat apel. În motivele de apel, reclamantul a contestat existența unei legături cu Securitatea și a susținut, printre altele, că tribunalul a ignorat un document oficial emis de CNSAS și că s -a bazat pe elemente, disponibile pe internet sau de pretinsă notorietate, care nu fusese ră discutate în conformitate cu respectarea principiului contradictorialității. Potrivit susținerilor acestuia, calitatea de colaborator al Securității trebuie să fie stabilită prin hotărâre judecătorească, în cadrul unei proceduri specifice prevăzute de lege, și că nu s - a procedat astfel în speță. În continuare, reclamanții au susținut că existența unui pretins interes public nu exonerează jurnaliștii de responsabilitatea lor profesională, în special aceea de a verifi ca informațiile lor, și că jurnaliștii menționați în procedură au depășit limitele libertății de exprimare. În final, aceștia au susținut că au suferit un prejudiciu deoarece imaginea și reputația lor profesională au fost compromise. C. Decizia curții de apel

Printr- o decizie civilă din 20 aprilie 2017, Curtea de Apel București („curtea de apel”) a respins apelul acestora. Instanța a apreciat că nu a fost încălcat principiul contradictorialității în primă instanță în măsura în care reclamanții au avut acce s la toate probele existente la dosar, notorietatea reținută de tribunal fiind doar o concluzie pe care instanța de fond a dedus -o din probele administrate în cauză. În plus, curtea de apel a considerat că tribunalul a analizat cauza fără a exceda limitele investirii, a analizat acțiunea așa cum a fost formulată de reclamanți și a sistematizat argumentele invocate de părți, pronunțând o hotărâre motivată și logică.

Instanța a opinat că reclamantul avea calitatea de persoană publică întrucât făcea parte din Consiliul de Administrație al Regiei Autonome Autoritatea Aeronautică Civilă Română, regie autonomă de interes public național. Instanța de apel a confirmat că chestiunea aprobării deschiderii unui punct vamal la Aeroportul Tuzla și circumstanțele acci dentelor aviatice menționate sunt probleme de interes general. Instanța a apreciat că importanța 8

În ceea ce pr ivește în special întrebarea referitoare la legăturile reclamantului cu Securitatea, curtea de apel a admis că răspunsul CNSAS nu demonstra existența unor astfel de legături. Instanța s - a referit apoi la funcțiile publice importante pe care reclamantul le exercitase în trecut, astfel cum rezultă din curriculum vitae - ul său depus la dosar, precum și la informațiile care fuseseră deja difuzate în m ass -media înainte de difuzarea sau publica rea afirmațiilor în litigiu și pe care reclamantul nu le contestase în fața instanțelor. În acest context, instanța reamintește că o persoană publică se expune unui control atent din partea publicului și că jurnaliștii ar trebui să aibă grijă să nu prezinte informații nereale, chiar și atunci când discută chestiuni de interes general. De asemenea, aceasta a făcut trimitere la jurisprudența relevantă a Curții.

În continuare, curtea de apel s- a pronunțat astfel: „[...] Astfel, se poate aprecia că, în fapt, conotația cu care a fost folosit termenul de securist, în emisiunile avute în vedere nu a fost una voit jignitoare, în aceste emisiuni reluându - se supozițiile, bănuielile făcute și prin publicațiile anterioare, începând chiar cu anul 1998, așa cum reiese și din interogatoriul luat reclamantului, conform înt rebării și răspun sului nr. 5 [.. .] Astfel, în articolul «agentura Tarom din august 1998» se menționează că toți reprezentanții Tarom din străinătate erau informatori, afirmații care nu au fost contestate niciodată și care au fost reluate în emisiunile vizate în dosarul de față. Sub acest aspect, trebuie avut în vedere faptul că prin preluarea unor asemenea supoziții, remarci nereale, nu s - a făcut dovada că pârâții au adus reclamanților prejudicii suplimentare față de cele aduse de publicațiile ce se exprimaseră în același sens.”

Curtea de apel consideră că reclamanții nu au făcut dovada producerii vreunui prejudiciu .

Legea nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea poliției politice comuniste definește noțiunile de „agent” și „colaborator” al acesteia (în acest sens, a se vedea Catalan împotriva României , nr. 13003/04, pct. 29, 9 ianuarie 2018) . Legea nu definește termenul „securist”. ÎN DREPT

Având în vedere similitudinea obiectului cererilor, Curtea consideră potrivit să dispună conexarea lor (conform art. 42 § 1 din Regulamentul Curții). 10

Reclamanții reproșează autorităților naționale că nu și -au respectat obligațiile pozitive de a garanta dreptul la respectarea vieții lor private și consideră că imaginea lor a fost afectată de campania din m ass -media. Aceștia invocă art. 8 din Convenție, care, în părțile sale relevante, prevede următoarele: „1. Orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private [...] . 2. Nu este admis amestecul unei autorități publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege și dacă constituie o măsură care, într - o societate democratică, este necesară pentru securitatea națională, siguranța publică, bunăstarea economică a țării, apărarea ordinii și prevenirea faptelor penale, protejarea s ănătății sau a moralei, ori protejarea drepturilor și libertăților altora.”

Curtea va examina mai întâi capătul de cerere formulat de reclamant și apoi pe cel formulat de societatea reclamantă. A. Cu privire la capătul de cerere formulat de reclamant (cererea nr. 76756/17) 1. Cu privire la admisibilitate

Curtea reamintește că dreptul la protecția reputației este un drept care, ca element al vieții private, intră sub incidența art. 8 din Convenție [ Axel Springer AG împotriva Germaniei (MC), nr. 39954/08, pct. 83, 7 februarie 2012; și Polanco Torres și Movilla Polanco împotriva Spaniei , nr. 34147/06, pct. 40, 21 septembrie 2010]. Pentru ca această dispoziție să devină aplicabilă, prejudicierea reputației persoanei trebuie să aibă un anumit nivel de gravitate și să fi fost realizată astfel încât să aducă atingere exercitării personale a dreptului la respectarea vieții private. Această condiție se aplică reputației sociale în general și reputației profesionale în special [ Axel Springer AG , citată anterior, pct. 83; și Denisov împotriva Ucrainei (MC), nr. 76639/11, pct. 112, 25 septembrie 2018, cu trimiterile citate acolo].

Curtea constată că aplicabilitatea art. 8 din Convenție în speță nu este contestată de părți. Consideră că emisiunile televizate și artic olul în litigiu sugerau că reclamantul a obținut, prin intermediul relațiilor sale, autorizația de a deschide un punct vamal pe Aeroportul Tuzla și că a fost colaborator al Securității. Afirmațiile făcute erau suficient de grave pentru a determina aplicare a art. 8 din Convenție (a se vedea, de exemplu și mutatis mutandis , Kaboğlu și Oran împotriva Turciei , nr. 1759/08 și alte 2, pct. 72, 30 octombrie 2018).

Constatând că acest capăt de cerere nu este în mod vădit nefondat și că nu prezintă niciun alt motiv de inadmisibilitate în sensul art. 35 din Convenție , Curtea îl declarată admisibil. 11

Reclamantul susține că reputația sa a fost compromisă și că instanțele naționale nu au reușit să asigure un echi libru just între libertatea de exprimare a jurnaliștilor și protecția reputației sale. Susține că instanțele nu i -au cenzurat pe jurnaliști pentru neverificarea informațiilor și că, în schimb, și -au asumat responsabilitățile lor solicitând de la alte autorități informații referitoare la presupusele sale legături cu Securitatea. Acesta critică instanțele naționale pentru faptul că au privilegiat în mod nedrept libertatea de exprimare a jurnaliștilor, încălcând astfel protecția recunoscută de art. 8 din Convenție și, în consecință, obligațiile pozitive care decurg de aici .

Reclamantul arată că jurnaliștii au depășit în prezenta cauză limitele libertății de exprimare și că instanțele naționale nu au recunoscut acest fapt. Susține că informațiile în litigiu, în special legăturile pe care le -ar fi avut cu Securitatea, nu erau de interes public întrucât societatea reclamantă era administratorul unui aeroport privat. Astfel, nici reclamantul, nici societatea reclamantă nu puteau fi considerate persoane publice. Reclamantul admite că circumstanțele legate de cele două accidente aviatice pot avea un anumit interes general, dar arată că aceste circumstanțe au fost legate cu rea - credință de persoana sa.

În continuare, reclamantul explică faptul că termenul „securist” are o conotație negativă și expune persoana vizată disprețului publicului. Documentul emis de CNSAS a dovedit că nu a avut nicio legătură cu Securitatea. Dar jurnaliștii nu au verificat informațiile lor și au făcut publice simple supoziții folosind un limbaj calomnios. Reclamantul susține că astfel a suferit un prejudiciu semnificativ, chiar dacă mass -media publicase anterior informații similare. ii. Guvernul

Guvernul arată că instanțele naționale au examinat circumstanțele cauzei în conformitate cu criteriile care decurg din jurisprudența Curții. Consideră că ingerința a avut temei legal în dreptul intern și a urmărit un scop legitim. În ceea ce privește necesitatea acesteia, Guvernul susține că instanțele naționale au realizat un echilibru just între libertatea de exprimare a jurnaliștilor și dreptul la respectarea vieții private a reclamantului. Acesta subliniază că instanțele au concluzionat că informațiile prezentate în mass - media, în special cele referitoare la crearea unui punct vamal în Tuz la și la circumstanțele a două accidente aviatice, erau de interesul național și că era sarcina presei, în temeiul libertății sale de exprimare, să informeze publicul în acest sens.

În ceea ce privește, în special, folosirea noțiunii de „securist”, Guvernul a luat în considerare documentul emis de CNSAS (a se ve dea supra , 12

Guvernul concluzionează că instanțele naționale au acționat în limitele marjei de apreciere pe care Curtea le-a recunoscut-o în materi e. b) Motivarea Curții i. Principii general e

Curtea amintește că, în cauzele de același tip cu cea examinată acum, problema nu o constituie vreun act al statului, ci pretinsa insuficie nță a protecției acordate de instanțele naționale vieții private a reclamanților. Deși art. 8 are, în principal, scopul de a proteja persoana împotriva unor ingerințe arbitrare din partea autorităților publice, acesta nu se limitează la a impune statului s ă se abțină de la astfel de ingerințe: acestui angajament negativ i se adaugă obligații pozitive inerente respectării efective a vieții private sau de familie. Acestea pot implica adoptarea de măsuri care vizează respectarea vieții private chiar și în relaț iile dintre persoane ( Von Hannover împotriva Germaniei , nr. 59320/00, pct. 98, CEDO 2004- VI). Granița dintre obligațiil e pozitive și obligațiile negative ale statului în raport cu art. 8 nu se pretează unei definiri precise; principiile aplicabile sunt to tuși comparabile. În special, în ambele cazuri, este necesar să se țină seama de echilibrul just între interesele concurente aflate în joc ( ibidem , pct. 99).

În cazul în care capătul de cerere cu care este sesizată Curtea se referă la o încălcare a drepturilor protejate de art. 8 din Convenție ca urmare a exercitării de către alții a dreptului lor la libertatea de exprimare, este necesar să se țină seama în mod corespunzător, la aplicarea art. 8, de cerințele art. 10 din Convenție (a se vedea, de exemplu și mutatis mutandis , Von Hannover , citată anterior, pct. 58). Astfel, în aceste cazuri, Curtea va trebui să realizeze o evaluare comparativă a dreptului la respectarea vieții sale private și a interesului public pentru protejarea libertății de exprimare, având în vedere că nu există o ierarhie a drepturilor garantate de cele două articole ( Sousa Goucha împotriva Portugaliei , nr. 70434/12, pct. 42, 22 martie 2016).

În această privință, Curtea amintește că a avut deja ocazia să enunțe principiile releva nte care trebuie să ghideze aprecierea sa în acest domeniu [ Couderc și Hachette Filipacchi Associés împotriva Franței (MC), nr. 40454/07, pct. 90- 93, CEDO 2015 (extrase); și Von Hannover (nr. 2) , citată anterior, pct. 95-99]. Astfel, Curtea a stabilit o serie de criterii în cadrul 13

În acest context, Curtea amintește că, deși presa nu trebuie să depășească anumite limite, în special în ceea ce privește protecția reputației și a drepturilor altora, îi revine totuși sarcina de a comunica, cu respectarea îndatoririlor și a responsabilităților sale, informații și idei cu privire la toate problemele de interes general. Funcția sa de difuzare a informațiilor și a ideilor cu privire la astfel de probleme se completează cu dreptul publ icului de a primi astfel de informații și idei. În caz contrar, presa nu ar putea juca rolul său indispensabil de „câine de pază” ( Axel Springer AG , citată anterior, pct. 79).

Curtea a subliniat totodată că contribuția presei la o dezbatere de interes general nu se poate limita numai la fapte de actualitate sau dezbateri preexistente. Desigur, presa este un mijloc de difuzare a dezbaterilor de interes general, dar are totodată rolul de a dezvălui și de a comunica publicului informații care ar putea să stârnească interesul și să ducă la astfel de dezbateri în cadrul societății ( Couderc și Hachette Filipacchi Associés , citată anterior, pct. 114).

În exercitarea competenței sale de control, Curtea nu are sarcina de a înlocui instanțele naționale, ci trebuie să verifice, având în vedere cauza în ansamblu, dacă hotărârile pe care acestea le - au pronunțat în temeiul competenței lor de apreciere sunt în concordanță cu dispozițiile Convenției ( Axel Springer AG , citată anterior, pct. 86). Deși evaluarea comparativă, de către autoritățile naționale, a drepturilor garantate de art. 8 și 10 din Convenție s- a făcut cu respectarea criteriilor stabilite în jurisprudența Curții, este necesar să existe motive întemeiate pentru ca Curtea să substituie opinia instanțelor naționale cu opinia sa ( ibidem , pct. 87-88, cu trimiterile citate acolo).

În plus, Curtea reamintește distincția care se face între declarațiile factuale și judecățile de valoare. Materialitatea declarațiilor factuale se poate dovedi; în schimb, judecăț ile de valoare nu- și pot demonstra exactitatea, obligația probării lor este irealizabilă și aduce atingere înseși libertății de opinie, element fundamental al dreptului garantat de art. 10 ( Mika împotriva Greciei , nr. 10347/10, pct. 31, 19 decembrie 2013 ) . Totuși, în cazul judecății de valoare, proporționalitatea ingerinței depinde de existența unei „baze factuale” suficiente pe care se bazează afirmațiile în litigiu: în caz contrar, această judecată de valoare s - ar putea dovedi excesivă. Pentru a face distincție între o imputație factuală și o judecată de valoare, este necesar să se țină seama de circumstanțele speței și de tonul general al afirmațiilor, fiind înțeles că susținerile privind probleme de interes public pot constitui judecăți de 14

Curtea constată că reclamantul nu critică statul pentru o acțiune, ci pentru o neînde plinire a obligației de protejare a reputației sale împotriva atingerilor aduse de unii jurnaliști în timpul emisiunilor televizate și în articolul în litigiu. În speță, Curtea trebuie așadar să verifice dacă instanțele naționale nu și -au îndeplinit obliga ț ia de protejare a reclamantului împotriva ingerințelor a căror victimă se consideră acesta în cadrul obligațiilor lor pozitive inerente respectării efective a vieții private în relațiile interpersonale.

Curtea va trebui să verifice, între altele și mai ales, dacă instanțele naționale, ale căror hotărâri sunt contestate de reclamant, au realizat o justă evaluare comparativă a drepturilor în litigiu, pronunțându -se în raport cu criteriile pe care le-a definit în acest scop (a se vede a supra , pct. 38-40). α) Cu privire la problema contribuției la o dezbatere de interes g eneral

Curtea observă că instanțele naționale au apreciat că problemele discutate în cadrul emisiunilor televizate și în articolul în litigiu erau de interes general (a se vedea supra , pct . 11 și 20), care intrau chiar în sfera securității naționale în ceea ce privește crearea unui punct vamal pe Aeroportul Tuzla, instanțele naționale referindu - se în această privință la apropierea de frontiera cu Ucraina și la situația tensionată din zonă ( ibidem ).

În special, Curtea constată că tribunalul a stabilit cadrul acțiunii civile introduse de reclamant, considerând că subiectul principal al emisiunilor și al articolului în litigiu privea crearea unui nou punct vamal pe Aeroportul Tuzla și că împrejurările accidentelor aviatice în discuție și legăturile reclamantului cu Securitatea făceau parte din subiectul principal (a se vedea supra , pct. 11).

Curtea consideră că afirmația curții de apel potrivit căreia importanța națională a subiectului dezbătut are o consecință majoră pentru identificarea limitelor permise în exercitarea dreptului la liberă exprimare (a se vedea supra , pct. 20) este în concordanță cu principiile care rezultă din jurisprudența sa [a se vedea, mutatis mutandis , Bladet Tromsø și Stensaas împotriva Norvegiei (MC), nr. 21980/93, pct. 63 in fine , CEDO 1999- III; și Stoll împotriva Elveției (MC), nr. 69698/01, pct. 117-124, CEDO 2007-V, în ce ea ce privește limitele libertății de exprimare a jurnaliștilor în materie de interes național sau chiar internațional] . β) Cu privire la notorietatea persoanei vizate și subiectul articolului

Curtea ia în considerare argumentul reclamantului potrivit căruia acesta nu era o persoană publică și că societatea reclamantă era administrator al unui aeroport privat, ceea ce era de natură să excludă, în opinia sa, existența unui interes public în speță (a se vedea supra , pct. 33). Totuși, Curtea constată 15

În ceea ce privește subiectul articolului, Curtea constată, la fel ca tribunalul, că jurnaliștii în cauză nu au pus în discuție aspecte intime sau personale legate de viața privată a reclamantului și că s -au referit doar la activitatea sa profesională (a se vede a supra , pct. 14). γ) Cu privire la comportamentul anterior al persoanei viz ate

Curtea constată că instanțele naționale nu s - au pronunțat în mod expres cu privire la comportamentul anterior al reclaman tului în relațiile sale cu mass- media. Totuși, curtea de apel a luat act de informațiile care fuseseră deja difuzate în mass- media înainte de difuzarea sau publicarea afirmațiilor în litigiu (a se vedea supra , pct. 21). În această privință, curtea de apel a arătat că reclamantul nu a contestat aceste informații în fața instanțelor ( ibidem ).

În aceste condiții, Curtea consideră că, deși reclamantul nu s -a proiectat el însuși în lumina reflectoarelor, făcând publice aspecte ale vieții sale private (a se vedea, a contrario , Axel Springer , citată anterior, pct. 101), instanțele naționale aveau posibilitatea de a lua în considerare, în evaluarea comparativă a drepturilor concurente, faptul că informații similare circulaseră deja în mass-media înainte de difuz area sau publicarea afirmațiilor în litigiu (a se vedea, mutatis mutandis , Verlagsgruppe News GmbH împotriva Austriei , nr. 60818/10, pct. 34 in fine , 25 octombrie 2016). δ) Cu privire la conținutul, forma și consecințele articolului

În ceea ce privește conținutul și forma publicațiilor în litigiu, Curtea constată în special că jurnaliștii au afirmat că reclamantul avusese legături cu Securitatea, fosta poliție politică activă în timpul regimului comunist, precum și că au folosit termenul „securist” în acest scop (a se vedea supra , pct. 6-8). Consideră, de altfel, că folosirea acestui termen constituie esența capătului de cerere formulat de reclamant. Reamintește că a statuat deja că o acuzație privind apartenența la Securitate este gravă, în contextul specific al României, și că era sarcina instanțelor naționale să cerceteze dacă o astfel de afirmație avea o bază factuală ( Petrina împotriva României , nr. 78060/01, pct. 49-50, 14 octombrie 2008).

Prin urmare, este necesar să se examineze dacă analiza efectuată de instanțele naționale se încadrează în această jurisprudență. Curtea observă c ă tribunalul a calificat termenul „securist” ca opinie a jurnaliștilor în cauză (a se vedea supra , pct. 13). Acest lucru nu este în sine decisiv, întrucât atât tribunalul, cât și curtea de apel au examinat dacă afirmația că reclamantul avusese legături cu Securitatea avea o bază factuală suficientă (a se vedea supra , pct. 15 și 21 - 22). Prin urmare, prezenta cauza este diferită de Petrina 16

Curtea constată că, pentru a ajunge la concluzia lor, instanțele naționale s- au bazat pe notorietatea, în societatea românească, a informațiilor referitoare la le găturile cu Securitatea ale persoanelor care deținuseră funcții în străinătate în timpul regimului comunist (a se vedea supra , pct. 15 și 21). Nu poate să repună în discuție această concluzie întrucât instanțele naționale sunt, în principiu, mai bine plasa te decât instanța internațională pentru a se pronunța asupra nevoilor și contextelor locale [ Correia de Matos împotriva Portugaliei (MC), nr. 56402/12, pct. 116, 4 aprilie 2018].

Același lucru este valabil și pentru certificatul emis de CNSAS, în care s- a precizat că nu există date ori documente din care să rezulte calitatea de lucrător sau colaborator al Securității (a se vedea supra , pct. 10). Curtea constată că instanțele naționale au luat în considerare acest document pe car e reclamantul l-a prezent at în cursul procedurii judiciare, dar că l -au examinat în raport cu celelalte acte aflate la dosar și că și - au bazat hotărârile mai degrabă pe elementele care decurg din activitatea reclamantului în timpul regimului comunist și pe informațiile deja puse la dispoziția publicului (a se vedea supra , pct. 21- 22). Aceasta consideră că, efectuând o examinare detaliată a probelor și prezentând o explicație detaliată a concluziei lor potrivit căreia afirmația că reclamantul avusese legături cu Securitatea avea o b ază factuală suficientă, instanțele naționale au acționat în cadrul marjei lor de apreciere (a se vedea, a contrario , Petrina , citată anterior, pct. 50 și 52).

În fine, în ceea ce privește consecințele afirmațiilor jurnaliștilor, Curtea constată că atât tribunalul, cât și curtea de apel au considerat că reclamantul nu a suferit niciun prejudiciu, în special din cauza dezbaterilor publice privind legăturile sale cu Securitatea, care avuseseră loc înaintea faptelor (a se vedea supra , pct. 17 și 23). ε) Concluzie

Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că instanțele naționale au realizat o evaluare comparativă corespunzătoare a dreptului reclamantului la respectarea vieții sale private și a dreptului jurnaliștilor la libertatea de exprimare, apreciindu-le în raport cu criteriile stabilite în 17

Prin urmare, nu a fost încălcat art. 8 din Convenție. B. Cu privire la capătul de cerere formulat de societatea reclamantă (cererea nr. 76549/17) 1. Argumentele părților

Guvernul susține că societatea reclamantă nu este victima unei încălcări a Convenției și că nu poate să susțină că s - a adus atingere demnității sale. Acesta arată că, până în prezent, jurisprudența Curții, nu a soluționat în mod definitiv chestiunea dacă o persoană juridică poate să susțină că are dreptul la respectarea vieții sale private și a reputației sale în sensul art. 8 din Convenție. Cu titlu subsidiar, acesta consideră că orice ingerință suferită de societatea reclamantă a fost în conformitate cu Convenția.

Societatea reclamantă arată că are calitatea de victimă în speță întrucât reputația sa a fost pusă în discuție de articolul și emisiunile televizate î n litigiu. Aceasta susține că jurisprudența Curții a recunoscut deja persoanelor juridice protecția conferită de art. 8 din Convenție. Pe fond, aceasta invocă aceleași argumente ca cele invocate de reclamant (a se vedea supra , pct. 29- 34). În special, acea sta susține că a pierdut mai multe contracte și clienți și consideră că a suferit un prejudiciu semnificativ ca urmare a campaniei mediatice. 2. Motivarea Curții

Curtea nu consideră că este necesar să examineze dacă reputația unei societăți comerciale intră în sfera noțiunii de „viață privată” în sensul art. 8 § 1 din Convenție ( Petro Carbo Chem S.E. împotriva României , nr. 21768/12, pct. 63, 30 iunie 2020) și dacă, în speță, societatea reclamantă a făcut obiectul unei atingeri aduse reputației sale care a atins pragul de gravitate necesar pentru aplicarea art. 8 (a se vedea jurisprudența citată la pct. 29 supra ). Astfel, chiar dacă această dispoziție ar fi aplicabilă, capătul de cerere formulat de societatea reclamantă este oricum inadmisibil întrucât este în mod vădit neîntemeiată pentru motivele expuse mai jos.

Curtea face trimitere la principiile enunțate la pct. 38 -44 supra , în special la criteriile stabilite pentru evaluarea comparativă a dreptului la 18

În prezenta cauză, Curtea constată că societatea reclamantă este administratorul Aeroportului Tuzla. Curtea consideră că obiectul activități i sale este un element care trebuie luat în consid erare în măsura în care sectorul transporturilor aeriene impune, prin natura sa, reglementări detaliate din partea statului [a se vedea, mutatis mutandis , Hatton și alții împotriva Regatului Unit (MC), nr. 36022/97, pct. 126-128, CEDO 2003-VIII privind reg lementările referitoare la zborurile de noapte și impactul acestora asupra mediului și a vieții private a persoanelor]. În consecință, obiectul activității sale expune societatea reclamantă într - o măsură mai mare controlului publicului.

În continuare, Curtea constată că din conținutul emisiunilor televizate și al articolului în litigiu, precum și din hotărârile instanțelor naționale reiese că societatea reclamantă era vizată în special de afirmațiile referitoare la crearea unui punct vamal pe Aeroportul Tuzla și la prestarea serviciilor de mentenanță aeronautică a două aeronave implicate ulterior în accidente aviatice (a se vedea supra , pct. 11). În continuare, constată că instanțele naționale au examinat conținutul emisiunilor televizate și al articolul ui în litigiu în lumina criteriilor care decurg din jurisprudența sa relevantă (a se vedea supra , pct. 12 - 17 și 20).

Astfel, Curtea observă că instanțele naționale au considerat că articolul ș i emisiunile în litigiu se refereau la subiecte de interes g eneral și erau deosebit de actuale pentru societatea românească și că instanțele au considerat că problema creării unui punct vamal în Tuzla era chiar o chestiune de securitate națională din cauza apropierii de frontiera cu Ucraina (a se vedea supra , pct. 14). Curtea consideră că nu există niciun motiv pentru a pune în discuție concluzia la care au ajuns instanțele naționale.

În continuare, Curtea constată că instanțele naționale au considerat că afirmațiile în litigiu erau de natură factuală și puteau fi probate din moment ce elementele relevante erau disponibile în mod public (a se vedea supra , pct. 16). Aceasta ia act de argumentul prezentat de societatea reclamantă în fața instanțelor naționale, potrivit căruia concluzia tribunalului s -a bazat pe pro be care nu fuseseră examinate cu respectarea principiului contradictorialității întrucât tribunalul s- a bazat pe informații disponibile pe internet (a se vedea supra , pct. 18). Curtea de apel a răspuns la acest argument și a considerat că principiul contra dictorialității a fost respectat în primă instanță în măsura în care reclamanții au avut acces la toate probele existente la dosar și că tribunalul doar a dedus concluzia sa din probele administrate în cauză (a se vedea supra , pct. 19). Curtea consideră că raționamentul curții de apel nu impune critici din partea sa. Observă că argumentul formulat de societatea reclamantă în fața instanțelor naționale are un caracter mai degrabă formalist. Astfel, societatea reclamantă nu a susținut că nu a putut avea acces la aceste informații ori că nu le - a putut verifica. Dimpotrivă, argumentul său în fața 19

Or, Curtea constată că instanțele naționale au stabilit că societatea reclamantă nu a suferit niciun prejudiciu (a se vedea supra , pct. 17 și 23). În această privință, subliniază că a făcut o distincție între o atingere adusă reputației comerciale a unei întreprinderi, care nu are o dimensiune morală, și o atingere adusă reputației unei persoane, care privește statutul său și implicit demnitatea sa ( Uj împotriva Ungariei , nr. 23954/10, pct. 22, 19 iulie 2011, ș i Magyar Tartalomszolgáltatók Egyesülete și Index.hu Zrt împotriva Ungariei , nr. 22947/13, p ct. 84, 2 februarie 2016). În speță, în lipsa unor elemente suficiente pentru a dovedi impactul direct al afirmațiilor făcute în cadrul emisiunilor în litigiu sau conținute în articolul în litigiu cu privire la activitatea comercială a societății reclamante, Curtea nu poate face speculații privind eventualul prejudiciu suferit în această privință ( Petro Carbo Chem S.E. , citată anterior, pct. 73).

Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că autoritățile naționale nu au depășit marja de apreciere de care dispun și nu și - au încălcat obligația pozitivă de a garanta societății reclamante dreptul la respectarea efectivă a reputației sale.

Prin urmare, Curtea concluzionează că acest capăt de cerere este în mod vădit nefondat și trebuie să fie respi ns în temeiul art. 35 § 3 lit. a) și § 4 din Convenție.