AVÎNT S.A. ET DANREM-TRANS S.R.L. c. RÉPUBLIQUE DE MOLDOVA

Publicat la 21 martie 2022 A DOUA RĂSPUNSURARE N 60797/13 AVINT S.A. și DANREM-TRANS S.R.L. împotriva Republicii Moldova introdusă la 18 septembrie 2013 comunicată la 3 martie 2022 ÎN MATERIE DE LIMITARE Instanța se referă la lipsa de ștanțare în fața Curții Supreme de Justiție care ar fi acționat ca o primă instanță. Acțiunea internă se referea, pe de o parte, la dreptul de proprietate al primei părți reclamantă pe bunuri imobile și, pe de altă parte, pe garania instituită în favoarea celei de a doua reclamante cu privire la aceleași bunuri. În fața primelor două instane, societăile reclamante au câștigat în instană.

Fără a ține seama de încuviiincioasă și după examinarea diferitelor elemente de probă, Curtea Supremă de Justiie se pronună în favoarea părții pârâte, la 3 aprilie 2013. Invocând articolele 6 alineatul (1) și 13 din convenție, societățile reclamante se plâng că Curtea Supremă de Justiție a infirmat hotărârile organelor inferioare după examinarea noilor probe administrate de partea pârâtă și că, în lipsa unei hotărâri judecătorești în fața acestei înalte instanțe, acestea nu și-au putut apăra în mod echitabil cauza. A fost auzită în mod public contestația privind drepturile civile ale societăților reclamante, așa cum se prevede la art. 6 alin. (1) din Convenție?

În special, desfășurarea unei instanțe de către Curtea Supremă de Justiție și participarea societăților reclamante la această audiere au fost necesare în scopul echității procedurii urmate în speță (Helmers c. Suedia , 29 octombrie 1991, § 36, seria A n 212 A și Covalenco c. Republica Moldova, n 72164/14, § 19-23, 16 iunie 2020)

Publié le 21 mars 2022

DEUXIÈME SECTION

Requête n o 60797/13 AVÎNT S.A. et DANREM-TRANS S.R.L. contre la République de Moldova introduite le 18 septembre 2013 communiquée le 3 mars 2022

OBJET DE L’AFFAIRE

La requête concerne l’absence d’audience devant la Cour suprême de justice qui aurait agi comme une première instance. Le litige interne portait, d’une part, sur le droit de propriété de la première requérante sur des biens immeubles et, d’autre part, sur le gage institué au profit de la seconde requérante sur ces mêmes biens. Devant les deux premières instances, les sociétés requérantes eurent gain de cause. Sans tenir d’audience et après avoir examiné différents éléments de preuves, la Cour suprême de justice se prononça en faveur de la partie adverse, le 3 avril 2013. Invoquant les articles 6 § 1 et 13 de la Convention, les sociétés requérantes se plaignent que la Cour suprême de justice a infirmé les décisions des instances inférieures après avoir examiné de nouvelles preuves administrées par la partie adverse et que, en l’absence d’audience devant cette Haute juridiction, elles n’ont pas pu défendre équitablement leur cause.

QUESTION AUX PARTIES

La contestation sur les droits de caractère civil des sociétés requérantes a ‑ t-elle été entendue publiquement, comme l’exige l’article 6 § 1 de la Convention ? En particulier, la tenue d’une audience par la Cour suprême de justice ainsi que la participation des sociétés requérantes à cette audience étaient-elles nécessaires aux fins de l’équité de la procédure suivie en l’espèce ( Helmers c. Suède , 29 octobre 1991, § 36, série A n o 212 ‑ A, et Covalenco c. République de Moldova , n o 72164/14, §§ 19-23, 16 juin 2020) ?