CASE OF PÁLKA AND OTHERS v. THE CZECH REPUBLIC - [Croatian Translation] summary by the Office of the representative of the Republic of Croatia

Permisia de a republica acest rezumat a fost acordată numai în scopul includerii sale în baza de date a Curții HUDOC. © Office of the Representative of the Republic of Croatia before the European Court of Human Rights. All rights reserved. Permisia de a republica acest rezumat a fost acordată numai în scopul includerii sale în baza de date a Curții HUDOC. © Office de l'Agent de la Republica Croația before the European Court of Human Rights. © All rights reserved. Lautorisation de republier ce résumé a été accordée dans le seul but de son inclusion dans la base de date a Curții HUDOC. © ČEZUŽENO PRESENTAȚIONAREA REPRODUCTIVĂ PRESENTE PRODUCTIVĂ PRESENTE DE DREPTURI DE PRESENTE de la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. © ČEZUŽENO PRESENTE DE PRESENTE PRODUCTIVĂ PRESENTE DE DREPTURI DE PRESENTE DE PRESENTE DE PRESENTE DE PRESENTE DE PRESENTE DE PRENTE DE PRENTE DE PRENTE DE PRENTE DE PRENTE DE PRENTE DE PRENTE DE PRENTE DE PRENTE DE PRENTE DE PRENTE DE PRENTE DE PRENTE DE PRENTE DE PRENTE DE PRENTE DE PRENTE DE PRENTE DE PRENTE DE PRENTE DE PRENTE DE PRENTE DE PRENTE DE PRENTE DE PRENTE DE PRENTE DE PRENTE DE PRENTE DE PRENTE DE PRENTE DE PRENTE DE PRENTE DE PRENTE DE PRENTE DE PRENTE DE PRENTE DE PRENTE DE PRENTE DE PRENTE DE PRENTE DE PRENTE DE PRENTE DE PRENTE DE PRENTE DE PRENTE DE PRENTE DE PRENTE DE PRENTE DE PRENTE DE PRENTE DE PRENTE DE PRENTE DE PRENTE. © 2022.

Reclamanții au depus o plângere în fața instanței competente din Cehia, cerând o hotărâre că plata pentru terenul care le-a fost confiscat ar fi trebuit să fie stabilită în funcție de prețul de piață, și că nu ar fi trebuit să fie calculată diferența dintre suma care a fost plătită și valoarea de piață a terenului. Curtea de Apel din Praga a respins o astfel de cerere, ignorând recursul reclamantului că suma a fost plătită în funcție de prețul de piață semnificativ mai mic decât prețul de piață al terenului. Reclamanții au depus o plângere în fața instanței competente din Cehia, cerând o hotărâre că suma plătită pentru terenul care le-a fost confiscat ar fi trebuit să fie stabilită în funcție de prețul de piață, și că nu ar fi trebuit să fie calculată diferența dintre suma plătită și valoarea de piață a terenului. Curtea de Apel din Praga a respins o astfel de cerere, aplicând o decizie retroactivă în momentul în care a fost decisă o astfel de cerere.

PRIGOVORI Conform practicii judiciare a Curții Europene a Afacerilor Externe, orice cedare de proprietate trebuie să fie: - legală, - în interes public - în proporție legitimă (Jahn i posturi legate de Germania [1] [VV], p. 81.-94.).Desi, în ceea ce privește cererea de plată, Curtea Europeană a Afacerilor Externe trebuie să se stabilească un echilibru între interesele publice și protecția drepturilor sale de proprietate pe baza drepturilor sale de proprietate.Conform practicii Curții Europene a Afacerilor Externe, orice cedare de proprietate trebuie să fie: - legală, - în interes public - în proporție legitimă (Jahn i posturi legate de Germania [1] [VV], p. 81.-94.).Dacă în ceea ce privește cererea de plată, Curtea Europeană a Afacerilor Externe trebuie să se stabilească un echilibru între interesele publice și protecția drepturilor sale de proprietate pe baza drepturilor sale de proprietate.În conformitate cu art. 9 din Convenție, orice cedare de proprietate trebuie să fie: - legală, - în interes public - în proporție legitimă (Jahn i posturi legate împotriva Germaniei [1] [VVVV], p. 81.-94.).În ciuda fapt, în ceea ce privește cererea de plată, Curtea Europeană a Afacerilor Externe nu consideră că este un mijloc legitim, dar trebuie să se stabilească un echilibru între interesul juridic public și dreptul juridic, în scopul de protecție al drepturilor sale.În baza drepturilor sale este să se stabilească o diferență între interesele juridice între interesele publice și cele juridice.În cazul în care se aplică în cauză, se aplică o cedare de drepturi de proprietate pe baza drepturile de proprietate (VV.

În ceea ce privește stabilirea dacă cererile au fost îndeplinite, statele se bucură de o largă libertate de exprimare, iar Curtea Europeană a Procurării are obligația de a verifica dacă a fost stabilit un echilibru necesar între interesul public și dreptul individului de a se bucura liniștit de proprietatea sa. O decizie privind exproprierea terenului reclamantului fără restricții de proprietate a avut loc întreruperi în dreptul său de a se bucura liniștit de proprietate care au condus la "transferarea" dreptului de proprietate în sensul celeilalte dispoziții ale articolului 1 din Protocolul nr. 1.

În lumina jurisprudenței Curții Europene a Justiției în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, legislația internă care prevede un sistem rigid de determinare a remunerațiilor pentru executare și ignoră orice alți factori în afară de cei stabiliți în mod fix în această lege, afectează justul echilibru dintre interesul public și cel privat cerut de dispoziția Convenției (Papachelas împotriva Greciei, [VV], punctele 48.-49. i 53.-55). În cazul reclamantului, legea în temeiul căreia se calculează remunerațiile pentru executare este strict legată de taxele stabilite prin lege, iar autoritățile administrative au avut o foarte mare discreție în acest sens.

În cazul în care o procedură în cauza reclamantului, care a fost încheiată înainte de a avea loc modificarea menționată în practica Curții Constituționale a Cehiei, instanțele naționale nu s-au bazat pe practica relevantă a Curții Europene a Justiției și nu au stabilit dacă plata pentru executare a fost acordată reclamantelor fără a fi proporțională și corectă, ci au ținut la sine tarifele stabilite de regulamentul de calcul al costurilor. Deși nu se poate spune că sistemul de compensare care utilizează tabele și stopează problemele de proprietate în conformitate cu Protocolul nr. 1 la Convenție, în acest caz, atunci când legislația valabilă nu prevedea o astfel de procedură, atunci instanța națională a judecătorilor asigură executarea totală a procesului prin concluziile sale (în cazul în care instanța națională a judecătorilor din SUA a recunoscut că nu există o astfel de procedură în conformitate cu art. 1 la Convenție, atunci nu există o astfel de procedură în cazul în care nu există o astfel de procedură, în cazul în care instanța națională a judecătorilor din SUA a recunoscut că nu a stabilit o astfel de procedură în conformitate cu art. 1 la Convenția Europene a Justiției, atunci nu există o astfel de procedură în cazul în care nu există o astfel de procedură în care nu este necesară, în cazul în care nu există o astfel de procedură, atunci când instanța națională nu poate fi înlocuvizată în cazul în care nu este în cazul în care nu este cazul în care nu există o astfel de procedură, în cazul în care nu este cazul în care nu există o astfel de procedură, în cazul în care nu există o procedură în care nu există o procedură în care nu există o procedură în care nu există o procedură în conformitate cu art. 1 la Convenția națională națională, în care nu există o astfel de procedură, în cazul în care nu există o procedură în care nu există o procedură în care nu există o procedură în care nu există o procedură în care nu există o procedură în cazul în care nu există o procedură în care nu există o procedură în care nu există o procedură în care nu există o procedură în care nu există

În plus față de cele de mai sus, abordarea rigidă aplicată de instanțele naționale în procedura de determinare a despăgubirii pentru executare nu era în conformitate cu cerințele procedurale stabilite în practica judiciară relevantă a CEDO în temeiul articolului 1.Protocolul nr. 1 prin care a fost tulburat echilibrul dintre interesul public și dreptul reclamantului la utilizarea liniștită a proprietății lor. Prin urmare, a avut loc o încălcare a dreptului.Cererile reclamantului de a stabili o încălcare nu au fost examinate de CEDO, considerând că stabilirea unei încălcări reprezintă o permisiune de a compensa drept pentru prejudiciul imobiliar pe care îl solicită.[1] Precedenta în cauză este în limba croată.[2] Reclamantul a susținut că documentul de despăgubiri a fost întocmit în valoare de 13% din piața de vânzare a terenurilor, fără a fi fost acordată o subvenție de stat.

© Ured zastupnika Republike Hrvatske pred Europskim sudom za ljudska prava. Sva prava pridržana. Dopuštenje za ponovno objavljivanje ovog sažetka dano je isključivo u svrhu uključivanja u HUDOC bazu podataka Suda.

© Office of the Representative of the Republic of Croatia before the European Court of Human Rights. All rights reserved. Permission to re-publish this summary has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.

© Bureau de l’Agent de la République de Croatie devant la Cour européenne des droits de l’homme. Tous droits réservés. L’autorisation de republier ce résumé a été accordée dans le seul but de son inclusion dans la base de données HUDOC de la Cour.

SAŽETAK PRESUDE

PÁLKA I DRUGI PROTIV ČEŠKE

PRESUDA VIJEĆA OD 24. OŽUJKA 2022.

ZAHTJEV BR. 30262/13

Rigidnim pristupom pri određivanju naknade za izvlaštenje

narušena je ravnoteža između javnog interesa i prava podnositelja zahtjeva na mirno uživanje njihova vlasništva

ČINJENICE

Podnositelji zahtjeva bili su vlasnici zemljišta koja su im oduzeta u postupku izvlaštenja. Naknada koja im je dodijeljena za izvlaštena zemljišta bila je određena prema propisu koji je tada bio na snazi, zanemarujući prigovor podnositelja da je ta naknada bila znatno niža od tržišne cijene zemljišta. Podnositelji su stoga podnijeli tužbu pred nadležnim češkim sudom tražeći da presudi da je naknada za izvlaštena zemljišta trebala biti utvrđena prema tržišnoj cijeni, te da naloži isplatu razlike između naknade koju su primili i procijenjene tržišne vrijednosti zemljišta. Općinski sud u Pragu odbio je njihovu tužbu uz obrazloženje da je u trenutku donošenja odluke o izvlaštenju zemljišta na snazi bio Zakon o gradnji prema kojem se iznos naknade za izvlaštenu nekretninu određivao u skladu s opće obvezujućim propisom, ne ostavljajući diskreciju nadležnom upravnom tijelu u određivanju te naknade. Nakon odluke o izvlaštenju podnositeljevih zemljišta, stupila je na snagu izmjena Zakona o gradnji prema kojoj su se upravna tijela pri određivanju naknade za izvlaštenu nekretninu morala pozvati na uobičajenu (tržišnu) cijenu. Međutim, taj izmijenjeni zakon nije se mogao primijeniti u slučaju podnositelja zahtjeva, nego zakon koji je bio na snazi u trenutku donošenja odluke o izvlaštenju, a prema kojem se izračun naknade vršio u skladu s općeobvezujućim propisom o cijenama, a ne prema uobičajenoj cijeni. Stoga su upravna tijela koja su odlučivala o izvlaštenju postupila u skladu s važećim zakonom. Sudovi viših instanci odbili su žalbe podnositelja zahtjeva ističući da nije bila moguća retroaktivna primjena zakona.

PRIGOVORI

Pozivajući se na članak 1. Protokola br. 1 uz Konvenciju, podnositelji zahtjeva su se žalili da im je povrijeđeno pravo na mirno uživanje vlasništva jer je naknada koja im je isplaćena za izvlašteno zemljište određena prema pretjerano formalističkom pristupu i iznosila je samo 13% tržišne cijene izvlaštene imovine.

OCJENA ESLJP-a

Prema sudskoj praksi ESLJP-a,

svako lišavanje vlasništva mora biti:

- zakonito,

- u javnom interesu i

- razmjerno legitimnom cilju

(

Jahn i drugi protiv Njemačke

[1]

[VV], st. 81.-94.).

U odnosu na

zahtjev razmjernosti, ESLJP je ponovio da se mora uspostaviti „pravedna ravnoteža“ između javnog interesa i interesa pojedinca da zaštiti svoja temeljna prava

.

U ocjeni je li uspostavljena pravedna ravnoteža u slučaju oduzimanja nekretnine radi izvlaštenja i je li zbog toga podnositeljima zahtjeva nametnut prekomjerni teret, bitno je utvrditi kakvi su uvjeti naknade za izvlaštenje prema mjerodavnom zakonodavstvu (

Vistinš i Perepjolkins protiv Latvije

[VV], st. 110.). Iako se u mnogim slučajevima izvlaštenja samo naknada pune tržišne vrijednosti može smatrati pravednom, članak 1. Protokola br. 1 uz Konvenciju ne jamči pravo na punu naknadu u svim slučajevima. Mjere kojima se nastoje postići legitimni ciljevi u "javnom interesu", kao što su mjere ekonomske reforme ili mjere za postizanje veće socijalne pravde, mogu opravdati naknadu koja je manja od pune tržišne vrijednosti (

Scordino protiv Italije

(br. 1)

[VV], st. 95.

‑

98.).

Važno je da postoji postupak koji osigurava sveukupnu procjenu posljedica izvlaštenja i razuman odnos između naknade za izvlaštenu imovinu i vrijednosti te imovine (

Alfa Glass Anonymi Emboriki Etairia Yalopinakon protiv Grčke

, st. 36.). Prilikom utvrđivanja jesu li ti zahtjevi ispunjeni, države uživaju široku slobodu procjene, ali ESLJP ima ovlast provjeriti je li uspostavljena potrebna ravnoteža između javnog interesa i prava pojedinca na mirno uživanje njegova vlasništva.

Odlukom o izvlaštenju zemljišta podnositelja zahtjeva došlo je do miješanja u njihovo pravo na mirno uživanje vlasništva koje je dovelo do "lišavanja" vlasništva u smislu druge rečenice prvog stavka članka 1. Protokola br. 1.

U pogledu pitanja je li to miješanje bilo zakonito, ESLJP je naveo da nacionalno zakonodavstvo nije bilo potpuno jasno u pogledu pitanja koji propis je bilo potrebno primijeniti na iznos naknade za izvlaštenje. Međutim, kako su odluke domaćih sudova o mjerodavnom pravu u predmetu podnositelja zahtjeva bile propisno obrazložene i dovoljno potkrijepljene relevantnom sudskom praksom, ESLJP je zaključio da ograničenje prava vlasništva podnositelja zahtjeva nije bilo nepredvidivo niti proizvoljno i stoga je bilo zakonito.

Što se tiče legitimnog cilja, miješanje je bilo u javnom interesu o čemu su se tužena država i podnositelji zahtjeva složili. Preostalo je ispitati je li mjera bila razmjerna tom legitimnom cilju.

U svjetlu sudske prakse ESLJP-a prema članku 1. Protokola br. 1 uz Konvenciju, domaći zakon koji propisuje rigidan sustav određivanja naknade za izvlaštenje i zanemaruje bilo koje druge čimbenike osim fiksno propisanih cijena, narušava pravednu ravnotežu između javnog i privatnog interesa koju zahtijeva ta odredba Konvencije (

Papachelas protiv Grčke

, [VV], st. 48.-49. i 53.-55.).

U predmetu podnositelja zahtjeva primijenjen je zakon prema kojem se izračun naknade za izvlaštenje strogo vezao za cijene utvrđene propisom, a upravna tijela su imala vrlo malu ili nikakvu diskreciju u tom izračunu. Zakonske izmjene koje su stupile na snagu nedugo nakon toga, predviđale su da se pri izračunu uzme u obzir i materijalna šteta nastala kao rezultat izvlaštenja.

Češki Ustavni sud je kasnije promijenio svoju sudsku praksu te je, primjenjujući nacionalno pravo, Konvenciju i druge instrumente međunarodnog prava, utvrdio da je iznos naknade za izvlaštenje određen prema starom propisu mogao imati posljedice koje su u suprotnosti s „međunarodnim pravom koje obvezuje Češku Republiku“.

U postupku u predmetu podnositelja zahtjeva, koji je završio prije nego se dogodila spomenuta promjena u sudskoj praksi češkog Ustavnog suda, domaći sudovi se nisu oslonili na relevantnu sudsku praksu ESLJP-a i nisu ispitali je li naknada za izvlaštenje dodijeljena podnositeljima zahtjeva bila razmjerna i pravedna, nego su se čvrsto držali stava da su samo cijene utvrđene propisom mjerodavne za izračun te naknade. Iako se ne može reći da je sustav dodjeljivanja naknade koji koristi tablice i stope sam po sebi problematičan prema članku 1. Protokola br. 1 uz Konvenciju, u ovom slučaju

tada važeće zakonodavstvo nije predviđalo “postupak koji osigurava sveukupnu procjenu posljedica izvlaštenja”

(

Efstathiou i Michailidis & Co. Motel Amerika protiv Grčke

, st. 29.). Konkretno, domaći sudovi nisu ispitali druge dokaze koji se odnose na izvlaštena zemljišta.

U nedostatku odgovarajuće procjene nacionalnih sudova, ESLJP ne može nagađati je li naknada za izvlaštenje bila proporcionalna

[2]

. To u konkretnom slučaju i nije ključni problem, već je problem u relevantnom zakonodavstvu i njegovom tumačenju od strane nacionalnih sudova. U tom smislu, ESLJP je utvrdio da domaći sudovi u predmetu podnositelja zahtjeva nisu osigurali sveobuhvatnu procjenu posljedica izvlaštenja. Češki Ustavni sud je kasnije priznao da je takav pristup nespojiv s člankom 1. Protokola br. 1 uz Konvenciju s kojim zaključkom se ESLJP slaže.

Slijedom navedenog, rigidni pristup koji su primjenjivali domaći sudovi u postupku određivanja naknade za izvlaštenje, nije bio u skladu s postupovnim zahtjevima utvrđenim relevantnom sudskom praksom ESLJP-a prema članku 1. Protokola br. 1 čime je narušena ravnoteža između javnog interesa i prava podnositelja zahtjeva na mirno uživanje njihova vlasništva. Stoga je došlo do povrede tog prava.

ESLJP podnositeljima zahtjeva za utvrđenu povredu nije dosudio novčanu naknadu smatrajući da utvrđenje povrede predstavlja dovoljnu pravednu naknadnu za neimovinsku štetu koju su pretrpjeli.

[1]

Sažetak presude dostupan je na

hrvatskom jeziku

.

[2]

Podnositelji zahtjeva su tvrdili da im je isplaćena naknada u iznosu od 13% tržišne cijene izvlaštenog zemljišta, dok je tužena država tvrdila da je dodijeljena naknada bila razmjerna.