Decizie nr. 7 din 22.01.2026

La originea cauzei se află sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a articolului 72 alin. (1) din Legea insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012, ridicată de dl avocat Tudor Buhnaci, în interesele dlui Nicolae Bostan, administrator al insolvabilității al Întreprinderii interraionale de stat „Acva-Nord", parte în dosarul nr. 2i-2/1/2025, pendinte la Judecătoria Soroca, sediul central.

Sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a fost trimisă la Curtea Constituțională de dna judecătoare Olga Jamba, pe baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție.

Printr-o hotărâre din 5 februarie 2016, Curtea de Apel Bălți a constatat insolvabilitatea debitorului

Printr-o hotărâre din 19 septembrie 2018, Judecătoria Soroca a confirmat planul procedurii de restructurare a debitorului

La 14 februarie 2025, Serviciul Fiscal de Stat a depus, potrivit articolului 68 alin. (10) din Legea insolvabilității, o contestație împotriva măsurilor întreprinse de administratorului insolvabilității

În cadrul ședinței de judecată, dl avocat Tudor Buhnaci a ridicat, în interesele dlui Nicolae Bostan, administrator al insolvabilității

Printr-o încheiere din 5 mai 2025, Judecătoria Soroca a admis ridicarea excepției de neconstituționalitate și a trimis sesizarea la Curtea Constituțională, în vederea soluționării acesteia.

Prevederile relevante ale Constituției sunt următoarele:

Prevederile relevante ale Legii insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012 sunt următoarele:

Autorul sesizării reclamă neclarități ale prevederilor contestate care se referă la frecvența raportării de către administrator/lichidator către instanța de insolvabilitate despre modul în care și-a îndeplinit atribuțiile.

În acest sens, autorul excepției susține că dispozițiile atacate îi impun administratorului insolvabilității/lichidatorului o obligație de raportare fără a delimita exact durata, conținutul și frecvența acesteia, fapt care îl situează într-o poziție de incertitudine procedurală în care nu poate anticipa în mod rezonabil reacția instanței sau a creditorilor. În consecință, dreptul la apărare este golit de conținut, iar principiul contradictorialității devine iluzoriu, încălcându-se exigențele articolului 26 din Constituție, precum și ale articolelor 6 și 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

De asemenea, în opinia autorului, obligația de raportare nu este previzibilă și nu este proporțională, deoarece produce efecte procesuale și patrimoniale semnificative fără un cadru legal clar definit.

Prin urmare, autorul sesizării consideră că dispozițiile contestate contravin articolelor 20, 26 și 54 din Constituție.

Examinând admisibilitatea sesizării privind excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele.

În conformitate cu articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituție, controlul constituționalității legilor, în prezenta cauză a unor prevederi din Legea insolvabilității, ține de competența Curții Constituționale.

Sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de o parte în proces. Astfel, Curtea constată că excepția este formulată de subiectul căruia i s-a acordat acest drept, pe baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie articolul 72 alin. (1) din Legea insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012. Curtea constată că norma contestată nu a făcut anterior obiect al controlului constituționalității.

Având în vedere că excepția de neconstituționalitate a fost ridicată în cadrul examinării unei contestații împotriva măsurilor întreprinse de administratorul insolvabilității, Curtea admite că instanța ar putea aplica prevederile criticate în cauza în care a fost ridicată excepția.

Curtea notează că o altă condiție obligatorie pentru ca excepția de neconstituționalitate să poată fi examinată în fond este incidența unui drept fundamental. Astfel, Curtea va analiza, prin prisma argumentelor autorului sesizării, dacă prevederile contestate reprezintă o ingerință într-un drept fundamental (a se vedea DCC nr. 58 din 6 iunie 2024, § 25).

Autorul excepției susține că prevederile contestate contravin articolelor 20 (

În jurisprudența sa, Curtea a menționat că articolul 54 din Constituție nu poate fi invocat de sine stătător. Pentru a fi incident, autorul trebuie să demonstreze existența unor ingerințe în drepturile fundamentale garantate de Constituție. Abia în cadrul analizei caracterului justificat al ingerinței, Curtea poate aplica prevederile acestui articol (a se vedea DCC nr. 50 din 2 mai 2023, § 21; DCC nr. 90 din 25 iulie 2023, § 19).

Referitor la incidența articolelor 20 și 26 din Constituție, autorul sesizării a susținut că prevederile contestate îi impun administratorului insolvabilității/lichidatorului o obligație de raportare fără a delimita exact durata, conținutul și frecvența acesteia, fapt care îl plasează într-o situație de incertitudine procedurală în care nu poate anticipa în mod rezonabil reacția instanței sau a creditorilor.

Din analiza coroborată a legislației, Curtea observă că, deținând prerogativa constituțională de a reglementa prin lege organică competența instanțelor de judecată și procedura de judecare a cauzelor (a se vedea articolul 115 alin. (4) din Constituție), legislatorul a prevăzut: (i) pe de o parte, competența administratorului insolvabilității de a întreprinde acțiunile necesare pentru a păstra, majora și valorifica cât mai eficient masa debitoare pentru executarea cât mai deplină a creanțelor creditorilor (articolul 68 alin. (2) din Legea insolvabilității); (ii) iar, pe de altă parte, competența instanței de insolvabilitate de a supraveghea îndeplinirea atribuțiilor de către administratorul insolvabilității și de a-i solicita oricând explicații sau un raport despre starea de lucruri și despre administrarea masei debitoare (articolul 67 alin. (1)). Concomitent, legislatorul a instituit o obligație periodică (o dată în trimestru) a administratorului insolvabilității de raportare a modului în care și-a îndeplinit atribuțiile, cum își justifică cheltuielile de administrare a procedurii și patrimoniului debitorului, precum și, după caz, de a prezenta rapoarte asupra situației financiare, a tabloului patrimonial al debitorului și perspectivele de realizare a planului procedurii de restructurare (a se vedea articolele 72 alin. (1) și 211 alin. (4) din Legea insolvabilității).

Având în vedere prevederile contestate, dar și alte prevederi relevante menționate

Curtea notează că legislatorul a instituit obligația profesională a administratorului insolvabilității de raportare în scopul asigurării unei bune administrări a procesului de insolvabilitate în ansamblu, precum și în scopul responsabilizării acestuia, care, în virtutea statutului său, trebuie să acționeze cu diligența unui bun profesionist (a se vedea articolul 68 alin. (1) din Lege). Îndeplinirea necorespunzătoare a atribuțiilor profesionale, precum și producerea unor repercusiuni negative pentru creditori și/sau pentru debitorul insolvabil, pot conduce la angajarea răspunderii administratorului insolvabilității/lichidatorului pentru prejudiciul cauzat (a se vedea articolul 73 din Lege).

Din argumentele sesizării Curtea nu a putut identifica în ce măsură dispozițiile atacate afectează drepturile fundamentale ale autorului de acces liber la justiție și la apărare. Prin urmare, articolele 20 și 26 din Constituție nu sunt incidente.

De altfel, Curtea constată că în sesizarea formulată autorul excepției abordează, în esență, aspecte referitoare la interpretarea și aplicarea prevederilor legale, nu la constituționalitatea acestora. Curtea reiterează că aspectele legate de interpretarea și de aplicarea legii nu țin de competența Curții Constituționale (a se vedea DCC nr. 78 din 4 iulie 2024, § 38; DCC nr. 34 din 13 martie 2025, § 23). Această competență le revine, prin definiție, instanțelor de judecată.

Pentru că nu s-a demonstrat incidența unui drept fundamental prevăzut de Constituție, Curtea notează că nici articolul 54 din Constituție nu devine incident.

Pe baza celor menționate, Curtea constată că sesizarea privind excepția de neconstituționalitate nu întrunește condițiile de admisibilitate și nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.

Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.