Decizie nr. 150 din 03.10.2025

La originea cauzei se află sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a articolului 70 alin. (4) din Codul de procedură penală, în redactarea anterioară Legii nr. 128 din 29 mai 2025, ridicată de dl avocat Sergiu Prodan, în interesele dlui Constantin Bucur, în dosarul nr. 1-660/2023, pendinte la Judecătoria Bălți, sediul central.

Sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a fost trimisă la Curtea Constituțională de dl Andrei Guțu, judecător de la Judecătoria Bălți, sediul central, pe baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție.

Circumstanțele litigiului principal, așa cum au fost formulate de autorul sesizării, pot fi rezumate după cum urmează.

Pe rolul Judecătoriei Bălți, sediul central, se află cauza penală privind acuzare a dlui Constantin Bucur de comiterea infracțiunii prevăzute de articolul 264

Prin încheierea din 26 mai 2025, pe baza articolului 70 alin. (4) din Codul de procedură penală, în redactarea anterioară Legii nr. 128 din 29 mai 2025, pentru că dl avocat Sergiu Prodan nu s-a prezentat la ședință, instanța de judecată a dispus înlocuirea acestuia cu un avocat din oficiu.

În procesul de examinare a cauzei, dl avocat Sergiu Prodan a ridicat, în interesele dlui Constantin Bucur, excepția de neconstituționalitate a articolului 70 alin. (4) din Codul de procedură penală, în redactarea anterioară Legii nr. 128 din 29 mai 2025.

Printr-o încheiere din 2 iulie 2025, judecătorul cazului a admis cererea de ridicare a excepției de neconstituționalitate și a dispus trimiterea sesizării la Curtea Constituțională, în vederea soluționării acesteia.

Prevederile relevante ale Constituției sunt următoarele:

Prevederile relevante ale Codului de procedură penală, adoptat prin Legea nr. 122 din 14 martie 2003, sunt următoarele:

Autorul sesizării susține că norma contestată omite să stabilească criterii clare și previzibile care ar admite înlocuirea apărătorului în procesul penal. Acesta consideră că omisiunea respectivă afectează în mod direct exercitarea eficientă a dreptului la apărare, întrucât îi permite instanței de judecată să îl înlocuiască pe apărătorul ales fără respectarea unor condiții obiective, stabilite prin lege.

Autorul sesizării menționează că sintagma „termen suficient pentru pregătirea apărării" utilizat de legislator în norma contestată este neclar și de cele mai dese ori este insuficient pentru pregătirea apărării.

Mai mult, autorul sesizării susține că norma contestată îi oferă procurorului competența de a dispune înlocuirea apărătorului în proces, iar acest aspect contravine principiului contradictorialității și egalității părților în proces.

Totodată, autorul sesizării afirmă că norma contestată contravine prevederilor articolului 322 din Codul de procedură penală.

În opinia autorului sesizării, prevederile contestate contravin articolelor 1, 4, 20, 23, 26 și 54 din Constituție.

Examinând admisibilitatea sesizării privind excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele.

În conformitate cu articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituție, controlul constituționalității legilor, în prezenta cauză a unor prevederi din Codul de procedură penală, ține de competența Curții Constituționale.

Curtea constată că excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de avocatul unei părți în proces. Astfel, excepția este formulată de un subiect abilitat cu acest drept, pe baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie articolul 70 alin. (4) din Codul de procedură penală, în redactarea anterioară Legii nr. 128 din 29 mai 2025, care nu a făcut anterior obiect al controlului de constituționalitate.

Curtea reține că, deși articolul 70 alin. (4) din Codul de procedură penală, în redactarea anterioară Legii nr. 128 din 29 mai 2025, a fost modificat, acesta continuă să producă efecte în cauza în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate, deoarece acesta era în vigoare la data când instanța de judecată a dispus înlocuirea acestuia cu un avocat din oficiu. Curtea admite că instanța de judecată va ține cont de prevederile contestate în cauza în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate.

În jurisprudența sa, Curtea a reținut că omisiunea legislativă poate face obiectul de examinare al Curții dacă prin aceasta este afectat un drept fundamental (a se vedea HCC nr.23 din 5 august 2021, § 30).

Curtea reține că o altă condiție obligatorie pentru ca excepția de neconstituționalitate să poată fi examinată în fond este incidența unui drept fundamental. Astfel, Curtea va analiza, prin prisma argumentelor autorului sesizării, dacă prevederile contestate reprezintă o ingerință într-un drept fundamental (a se vedea DCC nr. 87 din 25 iulie 2024, § 15).

Autorul excepției susține că prevederile contestate sunt contrare articolelor

În jurisprudența sa, Curtea a subliniat că articolele 1, 4 și 54 din Constituție nu au o aplicabilitate de sine stătătoare. Pentru a fi aplicabile, autorul excepției de neconstituționalitate trebuie să demonstreze, în mod argumentat, existența unei ingerințe în drepturile garantate de Constituție (DCC nr. 73 din 20 iunie 2024, § 23).

Referitor la articolul 20 din Constituție, Curtea reține că autorul excepției nu a motivat în ce măsură prevederile contestate afectează norma constituțională menționată. Astfel, Curtea subliniază că simpla enumerare a unor articole din Constituție, precum și citarea unor considerente din jurisprudența Curții Constituționale și a Curții Europene a Drepturilor Omului, în lipsa unei argumentări proprii, nu reprezintă critici veritabile de neconstituționalitate (a se vedea DCC nr. 114 din 26 septembrie 2023, § 16). Anterior, Curtea a subliniat că nu-l poate substitui pe autorul excepției la formularea argumentelor de neconstituționalitate, pentru că ar efectua un control din oficiu (a se vedea DCC nr. 93 din 1 august 2023, § 23; DCC nr. 46 din 14 mai 2024, § 20).

Referitor la incidența articolului 23 din Constituție, Curtea consideră că nu este nici posibil, nici rezonabil ca legislatorul să stabilească în Codul de procedură penală o listă exhaustivă a motivelor care ar determina înlocuirea apărătorului în proces. De altfel, o asemenea listă ar putea omite reglementarea unor situații care ar justifica, în mod rezonabil, înlocuirea acestuia. Aprecierea motivelor care determină înlocuirea apărătorului în proces reprezintă prerogativa instanțelor de judecată, care au latitudinea de a decide în funcție de circumstanțele concrete ale cauzei.

Curtea Europeană a constatat că o lege poate îndeplini totuși condiția previzibilității chiar dacă persoana în cauză trebuie să recurgă la o consiliere juridică adecvată sau prin interpretarea acesteia de către instanțe, pentru a evalua, într-o măsură rezonabilă, consecințele pe care le poate avea o anumită acțiune (a se vedea

Cu privire la articolul 26 din Constituție, Curtea reține că dreptul la apărare reprezintă totalitatea prerogativelor și a posibilităților pe care persoanele le au, potrivit legii, în vederea apărării intereselor lor (a se vedea HCC nr. 22 din 6 august 2020, § 29).

În jurisprudența sa, Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a statuat că o persoană acuzată de o infracțiune care nu dorește să se apere personal trebuie să poată recurge la asistență juridică aleasă de ea. Echitatea procedurilor impune ca un acuzat să poată obține întreaga gamă de servicii asociate în mod specific cu asistența juridică. Articolul 6 § 3 litera c) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu impune un anumit mod de exercitare a dreptului la apărare, lăsând statelor părți o marjă de apreciere în alegerea mijloacelor adecvate pentru garantarea acestui drept în cadrul sistemelor lor judiciare naționale (a se vedea

Potrivit articolului 26 alin. (3) din Constituție, în tot cursul procesului, părțile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu. De asemenea, potrivit articolului 17 din Codul de procedură penală, în procesul penal, părțile au dreptul să fie asistate sau, după caz, reprezentate de un apărător ales ori de un avocat care acordă asistență juridică garantată de stat; instanța judecătorească este obligată să le asigure deplina exercitare a drepturilor lor procesuale, în condițiile Codului. Mai mult, articolele 70 alin. (4) și 322 alin. (5) din Codul de procedură penală le oferă instanțelor de judecată posibilitatea de a-l înlocui pe apărătorul din proces atunci când acesta lipsește nejustificat sau refuză să exercite apărarea.

Referitor la criticile avansate de autor, Curtea reține că înlocuirea apărătorului reprezintă o situație excepțională, care se aplică în mod temporar, exclusiv în interesul justiției. Dispoziția contestată are ca scop asigurarea desfășurării continue și eficiente a procesului penal, în condițiile în care apărătorul lipsește în mod nejustificat sau refuză să-și exercite obligațiile procesuale. În asemenea cazuri, pentru a evita amânările repetate și riscul tergiversării procesului, legea oferă posibilitatea desemnării unui apărător, inclusiv din cadrul sistemului de asistență juridică garantată de stat.

Curtea observă că Codul de procedură penală conține suficiente garanții menite să asigure exercitarea efectivă a dreptului la apărare atunci când se dispune înlocuirea apărătorului: (i) consimțământul inculpatului de a înlocui apărătorul; (ii) posibilitatea inculpatului de a-și alege un alt apărător; (iii) înlocuirea apărătorului ales se aplică pe durata absenței nejustificate a apărătorului ales (a se vedea articolele 70 alin. (4

De asemenea, Curtea evidențiază că legislația procesual-penală îi impune instanței de judecată obligația de a-i acorda noului apărător un termen suficient pentru pregătirea apărării. Durata acestui termen variază în funcție de specificul fiecărui caz, instanțele având o marjă de apreciere discreționară în această privință ( a se vedea articolul 322 alin. (6) din Codul de procedură penală).

Referitor la obiecțiile formulate de autorul sesizării, potrivit cărora norma contestată, prin prerogativa oferită procurorului de a dispune înlocuirea apărătorului în proces, ar contraveni principiilor contradictorialității și egalității armelor, Curtea constată că, în această parte, sesizarea în discuție este o

Referitor la criticile autorului sesizării că norma contestată contravine prevederilor articolului 322 din Codul de procedură penală, Curtea reiterează că o pretinsă incompatibilitate sau neconcordanță între două sau mai multe norme infraconstituționale cuprinse în acte normative distincte sau în același act normativ nu constituie o problemă de constituționalitate, ci una de interpretare și aplicare a legii. În acest sens, Curtea reiterează că interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale în situații concrete reprezintă o competență a instanțelor judecătorești (a se vedea,

Pentru că nu s-a demonstrat incidența unui drept fundamental prevăzut de Constituție, Curtea notează că nici articolele 1, 4, 23 și 54 din Constituție nu sunt incidente.

Astfel, Curtea constată că sesizarea privind excepția de neconstituționalitate nu întrunește condițiile de admisibilitate și nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.

Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.