Decizie nr. 152 din 24.10.2025

La originea cauzei se află sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a articolului 266 din Codul penal, în redactarea anterioară Legii nr. 35 din 2 martie 2023, ridicată de dna avocat Aliona Ciocanu, în interesele dlui Iurii Petelca, în dosarul nr.1-276/2022, pendinte la Judecătoria Bălți, sediul Glodeni.

Sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a fost trimisă la Curtea Constituțională de dl Vasile Nogai, judecător de la Judecătoria Bălți, sediul Glodeni, pe baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție.

Circumstanțele cauzei, așa cum au fost formulate de autorul sesizării, pot fi rezumate după cum urmează.

Pe rolul Judecătoriei Bălți, sediul Glodeni, se află cauza penală de acuzare a dlui Iurii Petelca de comiterea infracțiunilor prevăzute de articolele 264 alin. (4) (

În procesul de examinare a cauzei, dna avocat Aliona Ciocanu a ridicat, în interesele dlui Iurii Petelca, excepția de neconstituționalitate a articolului 266 din Codul penal, în redactarea anterioară Legii nr. 35 din 2 martie 2023.

Printr-o încheiere din 22 mai 2025, judecătorul a admis cererea de ridicare a excepției de neconstituționalitate și a dispus trimiterea sesizării la Curtea Constituțională, în vederea soluționării acesteia.

Prevederile relevante ale Constituției sunt următoarele:

Prevederile relevante ale Codului penal, adoptat prin Legea nr. 985 din 18 aprilie 2002, sunt următoarele:

Prevederile relevante ale Codului de procedură penală, adoptat prin Legea nr. 122 din 14 martie 2003, sunt următoarele:

Prevederile relevante ale Convenției nr. 87 din 8 noiembrie 1968 cu privire la circulația rutieră, în vigoare pentru Republica Moldova din 26 mai 1994, sunt următoarele:

Autorul sesizării afirmă că norma contestată nu corespunde criteriilor de claritate, accesibilitate și previzibilitate a legii penale. În special, acesta susține că omisiunea legislatorului de a defini în Codul penal termenii „locul", „accident rutier" și „părăsire", utilizați în norma contestată, determină interpretarea și aplicarea prin analogie a legii penale.

Totodată, autorul excepției susține că prevederea criticată îl obligă pe conducătorul auto să rămână la locul producerii accidentului rutier, iar acest fapt îl constrânge în mod indirect să coopereze cu organele de urmărire penală, contrar dreptului de a nu se autoincrimina și dreptului la tăcere. Potrivit acestuia, o asemenea obligație aduce atingere prezumției de nevinovăție și dreptului la apărare.

Suplimentar, autorul sesizării susține că norma contestată în raport cu infracțiunile prevăzute de articolul 264 alin. (3) și (5) din Codul penal sancționează de două ori aceeași faptă, contrar principiului

În opinia autorului sesizării, prevederile contestate contravin articolelor 1, 4, 7, 21, 23, 26 și 54 din Constituție, articolelor 6, 7 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și articolului 14 din Pactul internațional privind drepturile civile și politice.

Examinând admisibilitatea sesizării privind excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele.

În conformitate cu articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituție, controlul constituționalității legilor, în prezenta cauză a unor prevederi din Codul penal, ține de competența Curții Constituționale.

Curtea constată că excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de avocatul unei părți în proces. Astfel, excepția este formulată de un subiect abilitat cu acest drept, pe baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie articolul 266 din Codul penal, în redactarea anterioară Legii nr. 35 din 2 martie 2023, care nu a făcut anterior obiect al controlului de constituționalitate.

În acest context, pornind de la natura sa, excepția de neconstituționalitate, poate fi ridicată atât în privința actelor în vigoare, cuprinse la articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituție, cât și în privința actelor care nu mai sunt în vigoare, dacă sub imperiul acestora s-au născut raporturi juridice care continuă să producă efecte, iar norma este aplicabilă raporturilor juridice litigioase și este determinantă în soluționarea cauzei (DCC nr.151 din 17 noiembrie 2022, § 22).

Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată într-o cauză penală în care persoana este acuzată, printre altele, de părăsirea locului accidentului rutier. Curtea admite că instanța de judecată va ține cont de prevederile contestate în cauza în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate.

Curtea reține că o altă condiție obligatorie pentru ca excepția de neconstituționalitate să poată fi examinată în fond este incidența unui drept fundamental. Astfel, Curtea va analiza, prin prisma argumentelor autorului sesizării, dacă prevederile contestate reprezintă o ingerință într-un drept fundamental (a se vedea DCC nr. 87 din 25 iulie 2024, § 15).

Autorul excepției susține că prevederile contestate sunt contrare articolelor 1 (

În jurisprudența sa, Curtea a subliniat că articolele 1, 4, 7, 23 și 54 din Constituție nu au o aplicabilitate de sine stătătoare. Pentru a fi aplicabile, autorul excepției trebuie să demonstreze, în mod argumentat, existența unei ingerințe în drepturile garantate de Constituție (a se vedea DCC nr. 73 din 20 iunie 2024, § 23).

Curtea reține că, potrivit articolului 21 din Constituție, orice persoană acuzată de un delict este prezumată nevinovată până când vinovăția sa va fi dovedită în mod legal, în cursul unui proces judiciar public, în cadrul căruia i s-au asigurat toate garanțiile necesare apărării sale. Curtea menționează că dreptul la tăcere constituie un element al dreptului la apărare ca parte a unui proces echitabil (a se vedea,

Privită ca o garanție procedurală în contextul unui proces penal, prezumția de nevinovăție impune exigențe în privința sarcinii probei (

Pentru a stabili dacă esența dreptului la tăcere și a privilegiului de a nu se autoincrimina a fost încălcată, instanța trebuie să țină cont de natura și de gradul de constrângere utilizat pentru a obține mărturia, de existența oricăror garanții de procedură corespunzătoare, precum și de scopul utilizării materialelor dobândite în acest mod (a se vedea cauza

Curtea constată că situația-premisă a infracțiunii prevăzute de articolul 266 din Codul penal constă în părăsirea locului accidentului rutier de către persoana care conducea mijlocul de transport și care a încălcat regulile de securitate a circulației sau de exploatare a mijloacelor de transport, dacă aceasta a provocat urmările indicate la articolul 264 alin. (3) și (5) din Cod.

Cu privire la criticile care pretind omisiunea legislatorului de a defini în Codul penal termenii „locul" și „părăsire" utilizați în norma contestată, Curtea menționează că legea penală nu poate să exceleze în texte explicative. Oricât de clar ar fi redactată o normă juridică, în orice sistem de drept există un element inevitabil de interpretare judiciară, inclusiv într-o normă de drept penal. Astfel, rolul decizional acordat instanțelor de judecată urmărește tocmai înlăturarea dubiilor care persistă cu ocazia interpretării normelor (a se vedea DCC nr.87 din 25 iulie 2024, § 22; DCC nr.28 din 13 februarie 2025, § 24).

În acest context, Curtea notează că destinatarul legii poate stabili sensul textului de lege criticat, inclusiv prin recurgerea la consiliere juridică sau prin aplicarea simplă a regulilor de interpretare lingvistică, pornind de la sensul textului criticat, în conformitate cu esența infracțiunii incriminate (a se vedea DCC nr. 68 din 24 iunie 2025, § 29).

Noțiunea de „accident în trafic rutier" este definită atât în articolul 2 din Legea nr. 131 din 7 iunie 2007 privind siguranța traficului rutier, cât și în pct. 7 din Regulamentul circulației rutiere, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 357 din 13 mai 2009. Astfel, accidentul în trafic rutier reprezintă un eveniment produs ca urmare a încălcării normelor de siguranță a traficului rutier, în care au fost implicate unul sau mai multe vehicule aflate în circulație pe drum public, în urma căruia a rezultat vătămarea sănătății, a integrității corporale, decesul uneia sau al mai multor persoane ori a fost cauzat un prejudiciu material.

Prevederile Legii privind siguranța traficului rutier și ale Regulamentului circulației rutiere sunt armonizate cu dispozițiile Convenției asupra circulației rutiere, semnată la Viena la 8 noiembrie 1968, în vigoare pentru Republica Moldova din 26 mai 1994. Prin acest instrument internațional, statele părți și-au propus să faciliteze circulația rutieră internațională și să sporească nivelul de siguranță rutieră, prin instituirea unui cadru normativ unitar și predictibil.

Articolul 31 al Convenției stabilește comportamentul obligatoriu al conducătorilor auto implicați într-un accident rutier, prevăzând, pe lângă obligația de a asigura securitatea traficului și de a acorda primul ajutor victimelor, și interdicția de a părăsi locul accidentului până la sosirea autorităților competente, precum și interdicția de a altera urmele esențiale pentru stabilirea responsabilității.

Curtea reține că obligația de a nu părăsi locul accidentului are natura unei obligații privind conduita conducătorului auto, nu privind exprimarea sau recunoașterea vinovăției. Aceasta nu afectează dreptul persoanei de a nu contribui la propria acuzare, pentru că nu presupune oferirea de declarații ori probe împotriva sa. Organele de drept rămân responsabile să-i probeze vinovăția, în conformitate cu exigențele unui proces echitabil.

Incriminarea părăsirii locului accidentului rutier este strâns legată de obligațiile stabilite prin Regulamentul circulației rutiere, care,

Curtea remarcă faptul că dispozițiile Codului de procedură penală oferă suficiente garanții pentru respectarea prezumției de nevinovăție. Astfel, nicio persoană nu poate fi constrânsă să facă declarații împotriva propriei sa. Persoana față de care organul de urmărire penală solicită declarații are dreptul de a refuza să le ofere, fără a putea fi trasă la răspundere pentru acest refuz (a se vedea articolul 21 din Codul de procedură penală).

Curtea evidențiază că prin incriminarea părăsirii locului accidentului de către persoana care conducea mijlocul de transport și care a încălcat regulile de securitate a circulației sau de exploatare a mijloacelor de transport, dacă persoana a provocat vătămări corporale grave sau decesul unei sau mai multor persoane, statul își îndeplinește obligația constituțională de a proteja viața, sănătatea și demnitatea umană, precum și de a garanta drepturile victimelor infracțiunilor și repararea prejudiciilor cauzate acestora.

Referindu-se la corelația dintre obligația statului și obligația conducătorilor mijloacelor de transport în domeniul securității traficului rutier, Curtea a reținut că securitatea traficului rutier prezintă un interes public major, prin urmare asigurarea securității este o obligație pozitivă a statului. Unitatea de transport, ca participant la trafic, reprezintă o sursă de pericol sporit, conducătorul auto având obligația de a respecta anumite reglementări impuse de autorități în evitarea riscurilor rezultate din utilizarea autovehiculelor (a se vedea HCC nr. 28 din 18 noiembrie 2014, §45; HCC nr. 18 din 18 iulie 2016, § 54-56).

Curtea Europeană a subliniat că, în temeiul articolului 2 din Convenție, autoritățile statale sunt obligate să instituie și să aplice efectiv măsuri legislative și administrative apte să protejeze viața și sănătatea persoanelor, inclusiv în contextul siguranței rutiere. Această obligație implică prevenirea riscurilor inerente traficului printr-un cadru coerent, funcțional și eficient (a se vedea cauza

Într-o cauză în care reclamantul a invocat dreptul de a nu se autoincrimina, motivând că rămânerea la fața locului și obligația de a-și comunica numele și adresa după un accident rutier soldat cu daune materiale ar fi contrară acestui drept, Curtea Supremă a Statelor Unite ale Americii a reținut că o asemenea obligație nu constituie o constrângere de natură testimonială și nu aduce atingere dreptului de a nu contribui la propria acuzare. Această obligație servește unor scopuri legitime precum identificarea părților implicate și investigarea circumstanțelor accidentului, fără a impune furnizarea de declarații sau de probe autoincriminatoare din partea conducătorului auto (

Având în vedere cele enunțate

Referitor la criticile avansate de autor cu privire la pretinsa încălcare a principiului

Curtea a reținut în jurisprudența sa, cu referire la practica Curții Europene, că regula generală stabilită de elementul

În această cauză, Curtea reține că faptele incriminate de articolele 264 alin. (3) și (5) și 266 din Codul penal au conținuturi distincte. Astfel, nu este întrunită condiția identității faptelor necesară pentru incidența principiului

Referitor la articolul 26 din Constituție, Curtea observă că autorul sesizării nu a argumentat caracterul contradictoriu al normei contestate cu Constituția. Simpla trimitere la prevederile constituționale nu poate fi considerată o critică de neconstituționalitate.

Totodată, Curtea observă că problema abordată de autorul excepției de neconstituționalitate își are sursa în aplicarea legii, nu în neclaritatea acesteia. În acest sens, Curtea reamintește că nu analizează cazuri concrete și chestiuni de interpretare și de aplicare a legii, dar poate efectua doar un control abstract al constituționalității legii contestate (a se vedea DCC nr. 181 din 14 decembrie 2023, § 26; DCC nr. 71 din 18 iunie 2024, § 24). De altfel, chestiunile legate de interpretarea și de aplicarea legii nu țin de competența Curții Constituționale. Această competență le revine, prin definiție, instanțelor de judecată (a se vedea DCC nr. 172 din 7 decembrie 2023, § 22).

Pentru că nu s-a demonstrat incidența unui drept fundamental garantat de Constituție, Curtea notează că nici articolele 1, 4, 7, 23 și 54 din Constituție nu sunt aplicabile.

Astfel, Curtea constată că sesizarea privind excepția de neconstituționalitate nu întrunește condițiile de admisibilitate și nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.

Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.