WÓJCIK c. POLOGNE

Publicat pe 11 aprilie 2022 Prima secțiune Cerere nr 111000/21 Cezary WÓJCIK împotriva Poloniei introdusă la 12 februarie 2021, comunicată la 25 martie 2022, ÎNTÂMPLAREA se referă la decizia privind excluderea reclamantului de a controla de către o instanță în sensul articolului 6 alineatul (1) din convenție Rezoluția Consiliului Național al Magistraturii (CMN) mai mult de 65 de ani. [1] La momentul faptelor, reclamantul a solicitat funcția de judecător al instanței judecătorești din cadrul Tribunalului de apel din L. Potrivit legislației aplicabile la momentul respectiv, judecătorul se pensiona în ziua celei de-a 65-a aniversări a sa, cu excepția cazului în care aceaceasta a fost efectuată la CNM (...) o declarație care să indice dorința sa de a continua să-și exercite funcția și să prezinte un certificat (...) care să ateste că starea sa de sănătate îi permitea să își ocupe locul.

CNM l-ar fi putut autoriza pe judecătorul interesat să continue să-și exercite funcțiile, în cazul în care acest lucru ar fi fost justificat de imperativele de interes de justiție sau de interes general (...). Rezoluția [în acest sens] a CNM era definitivă. În cazul în care CNM a emis autorizația în acest sens, judecătorul în cauză putea continua să își asume funcția până la vârsta de 70 de ani. La 7 februarie 2020, reclamantul a prezentat CNM o declarație prin care își exprima dorința de a-și continua activitatea după 65 de ani. Această declarație a fost însoțită de certificate medicale care să ateste că starea de sănătate a reclamantului îi permitea să își desfășoare activitatea. În iunie 2020, CNM a refuzat să-l autorizeze pe reclamant să se alăture.

În temeiul rezoluției sale, CNM a remarcat că pensionarea reclamantului, deși a putut să se încheie printr-o creștere a sarcinii de muncă a câtorva judecători din instanta de apel a lui L., nu a riscat să împiedice în mod semnificativ activitatea acestei instanțe. Reclamantul a atacat rezoluția CNM în fața Curții Supreme. În recursul său, el s-a plâns în mod special, de la lait, în opinia sa, redundantă și arbitrară a dosarului său și a elementelor în sprijinul CNM. Prin decizia din 12 august 2020, camera de control extraordinar și de afaceri publice a Curții Supreme a declarat acțiunea reclamantului inadmisibilă. În motivele deciziei sale, Înalta Instanță națională a observat că întrebarea dacă rezoluția CNM privind refuzul de a autoriza un judecător să își petreacă timpul dincolo de vârsta legală de pensionare era susceptibilă de a face recurs în fața ei însăși la divergențe de jurisprudență în cadrul acesteia.

Curtea Supremă a menționat în mod special că unele dintre formațiunile sale de judecată au răspuns la această întrebare prin la: … Se aplică în speță (a se vedea în special Hotărârile Vilho Eskelinen și alții c. Finlanda [GC], n 63235/00, CEDH 2007 II, Baka c. Ungaria [GC], n 20261/12, CEDH 2016, Denisov c. Ucraina [GC], n 76639/2004/, 25 septembrie 2018) În Camera de control extraordinară și de afaceri publice a Curții Supreme, care a examinat dosarul reclamantului, poate fi considerată o instanță independentă și imparțială instituită prin lege, în sensul articolului 6 alineatul (1) din convenție?

Se face trimitere aici la cauzele Dolińska Ficek și Ozimek c. Polonia, 49868/19 și 57511/19, 8 noiembrie 2021 și Guðmundur Andri Ástráðsson c. Islanda [GC], n 26374/18, § 205 290, 1 decembrie 2020 Reclamantul a avut la dispoziție, astfel cum se prevede la art. 13 din Convenție, o acțiune internă efectivă prin intermediul căreia ar fi putut controla de către o instanță rezoluția CNM din 2 iunie 2020 [1] Vârsta legală de pensionare

Publié le 11 avril 2022

PREMIÈRE SECTION

Requête n o 11000/21 Cezary WÓJCIK contre la Pologne introduite le 12 février 2021 communiquée le 25 mars 2022

OBJET DE L’AFFAIRE

La requête concerne l’alléguée exclusion de la possibilité pour le requérant de faire contrôler par un tribunal au sens de l’article 6 § 1 de la Convention la résolution du Conseil national de la magistrature (le « CNM ») portant refus du CNM de l’autoriser de continuer à exercer sa fonction de juge au ‑ delà de 65 ans. [1] À l’époque des faits le requérant exerçait la fonction de juge de la cour d’appel de L. Selon la législation applicable à l’époque concernée, le juge partait à la retraite le jour de son 65e anniversaire, sauf s’il adressait au CNM (...) une déclaration indiquant son souhait de continuer à exercer sa fonction et présentait un certificat (...) attestant que son état de santé lui permettait de siéger.

Le CNM pouvait autoriser le juge intéressé à continuer d’exercer ses fonctions, si cela était justifié par les impératifs d’intérêt de la justice ou d’intérêt général (...). La résolution [y afférente] du CNM était définitive. En cas de délivrance par le CNM de l’autorisation en ce sens, le juge concerné pouvait continuer à siéger jusqu’à l’âge de 70 ans révolus. Le 7 février 2020, le requérant adressa au CNM une déclaration indiquant son souhait de continuer à exercer sa fonction au-delà de 65 ans. Cette déclaration fut accompagnée de certificats médicaux attestant que l’état de santé du requérant lui permettait de siéger. Par une résolution du 9 juin 2020, le CNM refusa d’autoriser le requérant de siéger.

Dans les motifs de sa résolution le CNM observa que le départ à la retraite du requérant, bien qu’il pût se solder par une augmentation de la charge du travail de quelques ‑ uns de l’ensemble des juges de la cour d’appel de L., ne risquait pas de considérablement entraver le travail de cette cour. Le requérant attaqua la résolution du CNM devant la Cour suprême. Dans son recours il se plaignit tout particulièrement, de l’appréciation, selon lui, superflue et arbitraire de son dossier et des éléments à l’appui du CNM. Par une décision du 12 août 2020, la chambre de contrôle extraordinaire et d’affaires publiques de la Cour suprême déclara le recours du requérant irrecevable.

Dans les motifs de sa décision la haute juridiction nationale observa que la question de savoir si la résolution du CNM portant refus d’autoriser un juge de siéger au-delà de l’âge légal de départ à la retraite était susceptible de recours devant elle-même faisait objet de divergences de jurisprudence au sein d’elle-même. La Cour suprême nota tout particulièrement, que quelques-unes de ses formations de jugement avaient répondu à cette question par l’affirmative et que d’autres avaient statué sur cette question dans le sens contraire. En l’espèce, elle-même se ralliait à la deuxième de ses approches jurisprudentielles susmentionnées.

QUESTIONS AUX PARTIES

1. L’article 6 de la Convention dans son volet « civil » s’applique-t-il en l’espèce ? (voir, en particulier, les arrêts Vilho Eskelinen et autres c. Finlande [GC], n o 63235/00, CEDH 2007 II, Baka c. Hongrie [GC], n o 20261/12, CEDH 2016, Denisov c. Ukraine [GC], n o 76639/11, 25 septembre 2018) ? 2. Dans l’affirmative, le requérant a-t-il eu accès à un « tribunal » au sens de l’article 6 § 1 de la Convention ? 3. La chambre de contrôle extraordinaire et d’affaires publiques de la Cour suprême, qui a examiné le dossier du requérant, peut-elle être considérée comme un « tribunal indépendant et impartial établi par la loi », au sens de l’article 6 § 1 de la Convention ? Il est fait référence ici aux affaires Dolińska ‑ Ficek et Ozimek c. Pologne, n o 49868/19 et 57511/19, 8 novembre 2021, et Guðmundur Andri Ástráðsson c. Islande [GC], n o 26374/18, §§ 205 ‑ 290, 1er décembre 2020 ? 4. Le requérant a-t-il eu à sa disposition, comme l’exige l’article 13 de la Convention, un recours interne effectif par le biais duquel il aurait pu faire contrôler par un tribunal la résolution du CNM du 2 juin 2020 ? [1] L’âge légal de départ à la retraite