Publicat la 12 iulie 2021 Prima secțiune Cerere nr. 43949/19 Danuta JEZIRSKA împotriva Poloniei, introdusă la 12 august 2019, comunicată la 24 iunie 2021 EXPOSAT DEFICIENȚĂ, domnul Danuta Jezierka, este un resortisant polonez născut în 1955 și rezident în Gorzów Wielkopolski. Aceaceasta este reprezentată în fața Curții de către domnul P. Kładoczny, rezident în Varșovia. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de reclamantă, pot fi rezumate după cum urmează. La momentul faptelor recurenta a deținut funcția de judecător al instanței judecătorești a Tribunalului de apel al Slovensk. La 1 octombrie 2017 a intrat în vigoare legea din 16 octombrie 2017 noiembrie 2016 de modificare a Legii privind pensiile și pensiile în temeiul fondului de asigurări sociale și al anumitor alte legi, Legea din 16 noiembrie 2016 precum și Legea din 12 iulie 2017 de modificare a Legii privind organizarea instanțelor de drept comun (Prawo o ustroju sądów powszechnych), (denumită în continuare "Legea din 12 iulie 2017"), (denumită în continuare "legea din 12 iulie 2017"). În consecință, de la intrarea în vigoare a noilor legi, vârsta de pensionare a judecătorilor a fost redusă la 60 de ani pentru femei și la 65 de ani pentru bărbați. Legislația aplicabilă înainte de această dată impunea ca judecătorii să se pensioneze la vârsta de 67 de ani. noiembrie 2016 (a se vedea, dreptul intern relevant de mai jos), recurenta prezintă ministrului justiției o declarație care indică dorința sa de a-și continua activitatea până la vârsta de 70 de ani. În același timp, ea nu a prezentat ministrului Justiției nici un certificat medical despre care se vorbea la articolul precedent din această lege, pe motiv că judecătorii bărbați în circumstanțe similare nu erau obligați să facă acest lucru și, prin urmare, o astfel de obligație părea discriminatorie în ceea ce o privește și contrar articolelor 32 și 33 din Constituție, la art. 113 din Codul de lucru, la art. 157 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene ( TFUE mai) și Directiva 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 privind crearea unui cadru general pentru egalitatea de tratament în ceea ce privește ocuparea forței de muncă și ocuparea forței de muncă (precum Directiva 2000/78/CE) (a se vedea dreptul intern de mai jos). La 23 martie 2018, ministrul justiției, hotărând în temeiul articolului 69 alineatul (1) și al articolului 1b din Legea Pusp (a se vedea, dreptul intern de mai jos), a informat reclamanta că, în consecință, lipsa sa de a prezenta certificatul medical de mai sus nu a consimțit la continuarea exercitării funcțiilor sale dincolo de vârsta legală de pensionare. Recurenta a atacat această decizie ministerială în fața Curții Supreme. În acțiunea sa, Comisia susține în mod special că aplicarea legislației care acționează diferențierile între femei și bărbați în ceea ce privește vârsta de pensionare a judecătorilor a dus la o încălcare a principiului egalității de gen în fața legii și a făcut-o să sufere o discriminare pe motive de sex. În opinia sa, ministrul Justiției nu avea competența de a decide dacă este sau nu necesar să li se permită să își desfășoare activitatea dincolo de o nouă eră de pensionare. În această privință, aceasta a indicat în special că art. 26 alineatul (1) din Legea din 16 noiembrie 2016 nu conținea nicio trimitere la aplicarea dispozițiilor articolului 69 alineatul (1) litera (b) din Legea Pusp în care ministrul justiției își exercita presupusa competență în acest domeniu. Prin scrisoarea din 11 aprilie 2018, ministrul justiției a informat reclamanta cu privire la pensionarea sa la 1 aprilie 2018. Prin decizia din 27 februarie 2019, Camera de control extraordinară și de afaceri publice (Izba kontroli nadzwyczajnej i spraw publicznych) a declarat acțiunea recurentei inadmisibile. În motivele deciziei sale, Înalta Instanță națională a indicat următoarele: - aceaceasta a fost numai în cazul în care judecătorul interesat a declarat ministrului Justiției dorința sa de a continua să locuiască dincolo de vârsta legală de pensionare și i-a prezentat în același timp un certificat de sănătate care să ateste că starea sa de sănătate îi permitea să își ia locul, că judecătorul în cauză putea continua să își desfășoare activitatea dincolo de vârsta legală de pensionare - din scrisoarea din 16 noiembrie 2016, coroborată cu art. 69 alineatul (1) și art. 1b din Legea Pusp, reiese în mod clar că consecințele juridice menționate în prima dispoziție legislativă au intervenit de drept fără ca ministrul justiției să fie obligat sau chiar să poată interveni. Ministrul Justiției a intervenit în această procedură specială în calitate de simplu destinatar al declarației însoțite de un certificat medical corespunzător al instanței în cauză. Prin urmare, argumentul recurentei cu privire la lipsa unei legături între: art. 26 alineatul (1) din Legea din 16 noiembrie 2016 și art. 69 alineatul (1b) din Legea Pusp era întemeiat - prin urmare, în conformitate cu aceste dispoziții legislative, ministrul justiției nu avea dreptul să decidă dacă este cazul sau nu să permită reclamantei să își petreacă timpul dincolo de vârsta legală de pensionare, decizia ministerială pusă în discuție în fața sa nu a dat naștere la niciun litigiu între persoana în cauză și ministrul justiției. Prin urmare, recursul recurentei împotriva acestei decizii nu era relevant - în măsura în care recurenta nu a prezentat ministrului justiției un certificat medical indicat la art. 26 alineatul (1) din Legea din 16 noiembrie 2016, efectul prevăzut în această dispoziție legislativă, și anume, menținerea unei persoane fizice în funcțiile sale dincolo de vârsta legală de pensionare, nu a fost produs în măsura în care o privește; - scrisoarea [citată] a ministrului justiției din 23 martie 2018 a comunicat doar reclamantei retragerea sa de la pensie care a intervenit de drept, dar nu a închis nicio decizie ministerială aferentă care ar fi putut face obiectul unei căi de atac judiciare; - ea însăși nu putea să cunoască primul aspect al celor două obiecții ale recurentei. Din moment ce retragerea de la pensie a celui din urmă a avut loc de drept fără ca ministrul justiției să fi trebuit să intervină, să se pronunțe cu privire la cauza în cauză ar însemna să se controleze in abstruct legislația aplicabilă. Or, numai Curtea Constituțională se putea pronunța în această privință. Dreptul intern și dreptul Uniunii Europene relevante Legea din 16 noiembrie 2016 de modificare a Legii privind pensiile și pensiile în cadrul fondului de asigurări sociale și al anumitor alte legi Conform dispoziției tranzitorii din art. 26 alin. (1) din această lege, judecătorul care, la data intrării în vigoare a legii în cauză, a atins vârsta de 60 de ani pentru femei și 65 de ani pentru bărbați sau care va fi atins o astfel de vârstă în mai puțin de 6 luni de la aceeași dată, are dreptul la pensie în prima zi de la expirarea acestui termen, cu excepția cazului în care, în prealabil, efectuează sau a efectuat o declarație [recentă] și prezintă un certificat medical despre care se vorbește în art. 69 alin. (1) din legea la care se face trimitere la art. 7 [Legea Pusp]. Celelalte dispoziții relevante ale legislației naționale și a legislației Uniunii Europene Celelalte dispoziții relevante ale legislației naționale și ale Uniunii Europene sunt prezentate în raportul de comunicare în cauza Lucyna Pajak și în alte cazuri, precum Polonia, 25226/18. GRIFS Invocând art. 6 din Convenție, reclamanta se plânge de absența sa în privința unei acțiuni prin care ar fi putut înainta instanței un litigiu cu privire la continuarea exercitării funcțiilor sale de judecător. Invocând art. 8 din Convenție singur și combinat cu art. 13 și 14 din aceasta, recurenta se plânge că pensia sa a intervenit în condițiile în care era contrară dreptului său la respectarea vieții sale private și constituie o discriminare pe motive de sex în ceea ce o privește și că nu a avut la dispoziție nicio cale de atac prin care să fi putut supune organismelor naționale dreptul menționat anterior cu privire la art. 8. RĂSPUNSURI LA ARTICOLUL 6 DIN Convenție, în partea sa, se aplică în speță? (a se vedea în special Hotărârea Vilho Eskelinen și alții c. Finlanda [GC], nr. 63235/00, CEDH 2007 II, Baka c. Ungaria [GC], n 20261/12, CEDH 2016, Denisov c. Ucraina [GC], n 76639/11, 25 septembrie 2018). În acest sens, a avut recurenta acces la o instanță judecătorească, așa cum se prevede în art. 6 alin. (1) din Convenție? Art. 14 din Convenția combinată cu art. 8 din Convenție se aplică în cazul în care reclamanta se opune obligației care i-a fost impusă de a se pensiona la vârsta de 60 de ani? În acest sens, obligaia în cauză întemeiată pe legislaia naională de stabilire a diferenelor dintre magistraii feminini și magistraii masculini în materie de pensionare a judecătorilor a adus atingere dreptului recurentei de a nu fi discriminat, garantat prin art. 14 combinat, în speță, cu art. 8 din Convenie A avut recurenta la dispoziția sa, conform dispozițiilor art. 13 din Convenție, o acțiune internă efectivă prin intermediul căreia ar fi putut să-și exprime vinovăția de necunoaștere a art. 8 din Convenție?
Publié le 12 juillet 2021
Requête n
o
43949/19
Danuta JEZIERSKA
contre la Pologne
introduite le 12 août 2019
communiquée le 24 juin 2021
La requérante, M
me
Danuta Jezierska, est une ressortissante polonaise née en 1955 et résidant à Gorzów Wielkopolski. Elle est représentée devant la Cour par M. P. Kładoczny, résidant à Varsovie.
Les circonstances de l’espèce
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par la requérante, peuvent se résumer comme suit.
À l’époque des faits la requérante exerçait la fonction de juge de la cour d’appel de Szczecin.
Le 1er octobre 2017 entrèrent en vigueur respectivement
la loi du 16
novembre 2016 portant modification de la loi sur les retraites et les pensions au titre du fonds d’assurances sociales et de certaines autres lois
(«
la loi du 16 novembre 2016 ») et la loi du 12
juillet
2017 portant modification de la loi sur l’organisation des juridictions de droit commun (
Prawo o ustroju sądów powszechnych
, «
la loi Pusp
»), (ci-après «
la loi du 12 juillet 2017
»). En conséquence d’entrée en vigueur de ces nouvelles lois, l’âge de départ à la retraite des juges fut abaissé à 60 ans pour les femmes et à 65 pour les hommes. La législation applicable avant cette date stipulait que les juges – sans aucune différenciation fondée sur le sexe – partaient à la retraite à l’âge de 67 ans.
Le 14 mars 2018, en se fondant sur l’article 26 alinéa 1 de la loi du 16
novembre 2016 (voir, le droit interne pertinent ci-dessous), la requérante adressa au ministre de la Justice une déclaration indiquant son souhait de continuer à exercer sa fonction jusqu’à l’âge de 70
ans. Elle déclara en même temps qu’elle ne soumettrait au ministre de la Justice aucun certificat médical dont il était question à l’article précitée de cette loi, au motif que les juges hommes dans les circonstances analogues n’étaient pas tenus de le faire et que, par conséquent, pareille obligation lui paraissait discriminatoire à son égard et contraire aux articles 32 et 33 de la Constitution, à l’article 113 du code de travail, à l’article 157 du Traité sur le fonctionnement de l’Union européenne («
le TFUE
») et à la directive 2000/78/ CE du Conseil du 27
novembre 2000,
portant création d’un cadre général en faveur de l’égalité de traitement en matière d’emploi et de travail («
la directive 2000/78/ CE ») (voir, le droit interne ci-dessous).
Le 23 mars 2018, le ministre de la Justice statuant en application de l’article 69 §§ 1 et 1b de la loi Pusp (voir, le droit interne ci-dessous) informa la requérante qu’en conséquence de son défaut de lui soumettre le certificat médical ci-dessus lui-même ne consentait pas à la continuation de l’exercice de ses fonctions au-delà de l’âge légal de départ à la retraite.
La requérante attaqua cette décision ministérielle devant la Cour suprême. Dans son recours elle soutint tout particulièrement, que l’application à son encontre de la législation opérant les différenciations entre les femmes et hommes en ce qui concernait l’âge de départ à la retraite des juges avait emporté une violation à son égard du principe d’égalité d’individus devant la loi et lui avait fait subir une discrimination fondée sur le sexe. Elle indiqua que, selon elle, le ministre de la Justice n’était pas habilité à décider s’il y avait lieu ou non de l’autoriser à siéger au-delà d’un nouvel âge de départ à la retraite. Sur ce point, elle indiqua tout particulièrement, que l’article 26 alinéa 1 de la loi du 16
novembre 2016 ne contenait aucun renvoi à l’application des dispositions de l’article 69 § 1 b) de la loi Pusp desquelles le ministre de la Justice tirait sa supposée compétence en la matière.
Par une lettre du 11 avril 2018, le ministre de la Justice informa la requérante de son départ à la retraite intervenu le 1
er
avril 2018.
Par une décision du 27 février 2019, la chambre de contrôle extraordinaire et d’affaires publiques (
Izba kontroli nadzwyczajnej i spraw publicznych
) de la Cour suprême déclara le recours de la requérante irrecevable. Dans les motifs de sa décision la haute juridiction nationale indiqua ce qui suit
:
- ce n’était que si le juge intéressé déclarait au ministre de la Justice son souhait de continuer à siéger au-delà de l’âge légal de départ à la retraite et lui soumettait en même temps un certificat de santé attestant que son état de santé lui permettait de siéger, que le juge concerné pouvait continuer à siéger au-delà de l’âge légal de départ à la retraite
;
- il ressortait clairement de la lettre de l’article 26 alinéa 1 de la loi du 16
novembre 2016 combiné à l’article 69 §§ 1 et 1b de la loi Pusp, que les conséquences légales dont il était question dans cette première disposition législative intervenaient de droit sans que le ministre de la Justice doive ou même puisse intervenir. Le ministre de la Justice intervenait dans cette procédure particulière en tant que simple destinataire de la déclaration assortie d’un certificat médical approprié du juge intéressé. Par conséquent, l’argument de la requérante à propos de l’absence d’un quelconque lien entre l’article 26
alinéa 1 de la loi du 16 novembre 2016
et l’article 69 § 1b de la loi Pusp était fondé
;
- dès lors qu’en application de ces dispositions législatives, le ministre de la Justice n’était pas habilité à décider s’il y avait lieu ou non d’autoriser la requérante à siéger au-delà de l’âge légal de départ à la retraite, la décision ministérielle mise en cause devant elle-même n’avait donné lieu à aucun litige entre l’intéressée et le ministre de la Justice. Par conséquent, le recours de la requérante contre cette décision était sans objet
;
- dès lors que la requérante n’avait pas soumis au ministre de la Justice de certificat médical indiqué à l’article 26 alinéa 1 de la loi du 16 novembre 2016, l’effet stipulé dans cette disposition législative, à savoir, le maintien de l’intéressée dans ses fonctions au-delà de l’âge légal de départ à la retraite, ne s’était pas produit
dans la mesure la concernant ;
- le courrier [précité] du ministre de la Justice du 23 mars 2018 communiquait simplement à la requérante son départ à la retraite lequel était intervenu de droit mais ne refermait aucune décision ministérielle y afférente laquelle aurait été susceptible de recours juridictionnel ;
- elle-même ne pouvait connaître du premier sur les deux griefs de la requérante. Dès lors que le départ à la retraite de l’intéressé était intervenu de droit sans que le ministre de la Justice eût dû intervenir, statuer sur le grief en question reviendrait à contrôler
in abstracto
la législation applicable. Or, seule Cour constitutionnelle pouvait se prononcer à ce propos.
Le droit interne et celui de l’Union européenne pertinents
La loi du 16 novembre 2016 portant modification de la loi sur les retraites et les pensions au titre du fonds d’assurances sociales et de certaines autres lois
Selon la disposition transitoire de l’article 26 alinéa 1 de cette loi, le juge qui, à la date de l’entrée en vigueur de la loi en question, a atteint l’âge de 60 ans pour les femmes et 65 ans pour les hommes ou bien aura atteint l’un de ces âges précités respectifs dans moins de 6 mois à compter de la même date, part à la retraite le premier jour suivant l’expiration de ce délai, sauf si préalablement il effectue ou a effectué une déclaration [appropriée] et présente un certificat médical dont il est question à l’article 69 § 1 de la loi à laquelle il est fait référence à l’article 7 [de la loi Pusp].
Les autres dispositions pertinentes du droit national et de celui de l’Union européenne
Les autres dispositions pertinentes du droit national et de celui de l’Union européenne sont présentées dans le rapport de communication dans l’affaire
Lucyna Pajak et autres c. Pologne,
n
o
25226/18.
Invoquant l’article 6 de la Convention, la requérante se plaint de l’absence dans son chef d’un recours au moyen duquel elle aurait pu soumettre au tribunal pour décision son litige relatif à la continuation de l’exercice de ses fonctions de juge.
Invoquant l’article 8 de la Convention seul et combiné aux articles 13 et
14 de celle-ci, la requérante se plaint que son départ à la retraite est intervenu dans les conditions lesquelles étaient contraires à son droit au respect de sa vie privée et constitutives d’une discrimination fondée sur le sexe à son égard, et qu’elle-même n’a eu à sa disposition aucun recours au moyen duquel elle aurait pu soumettre aux instances nationales le grief précité concernant l’article 8.
1.
L’article 6 de la Convention dans son volet « civil » s’applique-t-il en l’espèce ? (voir, en particulier, les arrêts
Vilho Eskelinen et autres c.
Finlande
[GC], n
o
Baka c. Hongrie
[GC], n
o
Denisov c. Ukraine
[GC], n
o
76639/11, 25
septembre 2018).
2.
Dans l’affirmative, la requérante a-t-elle eu accès à un « tribunal » tel que prévu par l’article 6 § 1 de la Convention ?
3.
L’article 14 de la Convention combiné à l’article 8 de celle-ci s’applique-t-il aux doléances formulées par la requérante relativement à l’obligation qui lui a été faite de prendre sa retraite à l’âge de 60 ans ?
4.
Dans l’affirmative, l’obligation en question fondée sur la législation nationale établissant les différences entre magistrats féminins et magistrats masculins en matière d’âge de départ à la retraite des juges a-t-elle porté atteinte au droit de la requérante de ne pas subir de discrimination, garanti par l’article 14 combiné, en l’espèce, avec l’article 8 de la Convention
?
5.
La requérante avait-elle à sa disposition, comme l’exige l’article 13 de la Convention, un recours interne effectif par le biais duquel elle aurait pu formuler son grief de méconnaissance de l’article 8 de la Convention ?