SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE Cerere nr. 30024/20 Mehmet Sirin TEKMENÜRAY împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 29 martie 2022 într-un comitet compus din Branko Lubarda, președinte, Jovan Ilievski, Diana Sârcu, judecători, și de Hasan Bak 30024/20 împotriva Turciei și al cărui resortisant al acestui stat, dl Mehmet Șirin Tekmenüray ( A se vedea, de asemenea, hotărârea Curții a Uniunii Europene în cauzele conexate C-182/03 și C-182/03, ECLI:EU:C:2006:318, punctul 66. sancțiunea pentru privarea de muncă plătită timp de o lună, impusă de administrația guvernamentală a reclamantului, deținută într-o închisoare, pe motiv că a făcut grevă foamei cu alți doi deținuți pentru a protesta împotriva anumitor practici ale administrației . În perioada în care au avut loc faptele, reclamantul a fost reținut în centrul . Începând cu 17 martie 2017 și timp de trei zile, el a condus o grevă a foamei împreună cu alți doi deținuți pentru a-și manifesta nemulțumirea față de anumite practici penale. La 30 martie 2017, administrația a aplicat reclamantului pedeapsa pentru privarea de muncă plătită timp de o lună din cauza grevei foamei. Judecătorul de executare și instanța de judecată din Karșiyaka au respins opozițiile formulate de reclamant împotriva deciziei de administraie a UE, considerând că greva foamei în centrele penitenciare a fost considerată de lege drept o încălcare disciplinară. Curtea Constituțională, pe de altă parte, a respins acțiunea individuală a reclamantului pentru lipsa vădită a temeiului. Reclamantul, invocând art. 10 din Convenție, se plânge că a fost sancționat pentru un act care corespunde, în opinia sa, unui exercițiu al libertății sale de exprimare. Guvernul susține că reclamantul nu a suferit un prejudiciu important din cauza sancțiunii impuse și că respectarea drepturilor omului garantate prin Convenție și a protocoalelor sale nu necesită o examinare a cererii pe fond. Recurentul susține că, prin impunerea sancțiunii în litigiu, autoritățile nu își au în mod arbitrar dreptul de a lucra în centrul penitenciarelor. Curtea amintește principiile dezvoltate în jurisprudența sa privind criteriul prejudiciului important (Korolev c. Rusia (dec.), nr. 25551/05, CEDH 2010 și Giusti c. Italia, n 13175/03, § 24-36, 18 octombrie 2011). În ceea ce privește întrebarea dacă reclamantul a suferit un prejudiciu important, Curtea constată că, în speță, reclamantului i s-a aplicat o sancțiune de privare de activitatea plătită timp de o lună. Reclamantul nu a precizat că a continuat deja o muncă plătită în cadrul centrului de judecată sau că a prevăzut efectuarea unei activități profesionale în perioada respectivă. De asemenea, acesta nu declară că a suferit o pierdere financiară semnificativă sau alte dezavantaje prin aplicarea sancțiunii în cauză. În plus, guvernul este expus, fără a fi contestat de solicitant, că acesta din urmă a putut greva foamei de trei zile sub supravegherea medicală a administrației, fără a fi existat o alimentație forțată sau alte intervenții nedorite. Prin urmare, trebuie să se constate că, în circumstanțele prezentei cauze, faptele denunțate de reclamant nu au avut consecințe asupra situației sale personale, astfel încât să poată să se prevaleze de un prejudiciu important cauzat de presupusa încălcare (a se vedea, mutatis mutandis, Kaya și Balc. Turcia (dec.), nr. 6992/18 și alte 3 cereri, 19 ianuarie 2021 și Ahmet Akkurt c. Turcia (dec), n 41726/20, § 11, 17 martie 2022). 10. În ceea ce privește întrebarea dacă respectarea drepturilor omului garantate prin convenție și a protocoalelor sale necesită o examinare a cererii în fond, Curtea amintește că a examinat deja obiecții similare și a expus principiile care decurg din jurisprudența sa în materie de libertate de exprimare în cadrul centrelor de detenție, în special în ceea ce privește grevele de foame ( Atilla și alții (dec.), nr. 18137/07 și 56 alte cereri, 11 mai 2010 și Octombrie 2021). O examinare pe fond a prezentei cauze n mai aduce nici un element nou în această privință. Trebuie concluzionat că respectarea drepturilor omului garantate prin convenție și a protocoalelor sale nu necesită o examinare a cererilor în fond. 11. În lumina celor de mai sus, Curtea soluționează excepția guvernului și consideră că această cerere trebuie declarată inadmisibilă pentru lipsa unui prejudiciu important în temeiul articolului 35 alineatul (3) litera (b) din convenție, astfel cum a fost modificat prin Protocolul nr. 14 și 15. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Adoptată în limba franceză și comunicată în scris la 5 mai 2022. Hasan Bak
Requête n
o
30024/20
Mehmet Șirin TEKMENÜRAY
contre la Turquie
La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant le 29 mars 2022 en un comité composé de
:
Branko Lubarda,
président,
Jovan Ilievski,
Diana Sârcu,
juges,
et de Hasan Bakırcı,
greffier adjoint
de section
,
Vu
:
la requête n
o
30024/20 contre la Turquie et dont un ressortissant de cet État, M. Mehmet Șirin Tekmenüray («
le requérant
») né en 1970 et détenu à İzmir, a saisi la Cour le 26 juin 2020
en vertu de l’article
34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales («
la
Convention
»),
la décision de porter à la connaissance du gouvernement turc («
le
Gouvernement
»), représenté par son agent, M. Hacı Ali Açıkgül, Chef du service des droits de l’homme au ministère de la Justice de Turquie, le grief concernant l’atteinte alléguée portée au droit du requérant à la liberté d’expression et de déclarer irrecevable la requête pour le surplus,
les observations des parties,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
OBJET DE l’AFFAIRE
1.
La requête concerne
la sanction de privation des travaux payés pendant un mois, infligée par l’administration pénitentiaire au requérant, détenu dans une prison, au motif qu’il avait fait une grève de la faim avec deux autres détenus pour protester contre certaines pratiques de l’administration pénitentiaire.
2.
À l’époque des faits, le requérant était détenu dans le centre pénitentiaire d’İzmir. À partir du 17 mars 2017 et pendant trois jours, il mena une grève de la faim avec deux autres détenus pour manifester son mécontentement à l’égard de certaines pratiques pénitentiaires.
3.
Le 30 mars 2017, l’administration pénitentiaire infligea au requérant la sanction de privation des travaux payés pendant un mois en raison de cette grève de la faim.
4.
Le juge de l’exécution et la cour d’assises de Karșıyaka rejetèrent les oppositions formées par le requérant contre la décision de l’administration pénitentiaire en considérant que la grève de la faim dans les centres pénitentiaires était considérée par la loi comme une infraction disciplinaire. La Cour constitutionnelle, quant à elle, rejeta le recours individuel du requérant pour défaut manifeste de fondement.
5.
Le requérant, invoquant l’article 10 de la Convention, se plaint d’avoir été sanctionné pour un acte qui correspond selon lui à un exercice de sa liberté d’expression.
6.
Le Gouvernement soulève une exception d’irrecevabilité. Il soutient que le requérant n’a pas subi de préjudice important à raison de la sanction infligée et que le respect des droits de l’homme garantis par la Convention et ses Protocoles n’exige pas un examen de la requête au fond. Il considère que la requête doit être déclarée irrecevable en application de l’Article
35 § 3
b) de la Convention.
7.
Le requérant soutient que, en infligeant la sanction litigieuse, les autorités l’ont arbitrairement privé de son droit de travailler dans le centre pénitentiaire.
8.
La Cour rappelle les principes développés dans sa jurisprudence concernant le critère de préjudice important (
Korolev c. Russie
(déc.), n
o
25551/05, CEDH 2010, et
Giusti c. Italie
, n
o
13175/03, §§
24-36, 18
octobre 2011).
9.
En ce qui concerne la question de savoir si le requérant a subi un préjudice important, la Cour note qu’en l’espèce il a été infligé au requérant une sanction de privation des travaux payés pendant un mois. Le requérant n’indique pas qu’il poursuivait déjà un travail payé au sein du centre pénitentiaire ou qu’il prévoyait d’effectuer une activité professionnelle pendant la période concernée. Il n’allègue pas non plus avoir subi une perte financière importante ou d’autres inconvénients par l’application de la sanction en question. Il est en outre exposé par le Gouvernement, sans être contesté par le requérant, que ce dernier a pu faire sa grève de la faim de trois jours sous la surveillance médicale de l’administration, sans qu’il y ait eu une alimentation forcée ou autre intervention indésirable. Il convient de constater dès lors que, dans les circonstances de la présente affaire, les faits dénoncés par le requérant n’ont pas eu de conséquences sur sa situation personnelle telles qu’il puisse se prévaloir d’un préjudice important du fait de la violation alléguée (voir,
mutatis mutandis
,
Kaya et Bal c. Turquie
(déc.), n
o
6992/18 et 3 autres requêtes, 19 Janvier 2021, et
Ahmet
Akkurt c. Turquie
(déc), n
o
41726/20, § 11, 17 mars 2022).
10.
Quant à la question de savoir si le respect des droits de l’homme garantis par la Convention et ses Protocoles exige un examen de la requête au fond, la Cour rappelle qu’elle a déjà examiné des griefs similaires et exposé les principes découlant de sa jurisprudence en matière de liberté d’expression au sein des centres pénitentiaire, particulièrement en ce qui concerne les grèves de faim (
Atilla et autre c. Turquie
(déc.), n
o
18137/07
et 56 autres requêtes, 11
mai 2010 et
İncedere et Yıldız c. Turquie
(déc.) [comité], n
o
65227/19 et 6465/20, 12
Octobre 2021). Un examen au fond de la présente affaire n’apporterait pas de nouvel élément à ce sujet. Il convient de conclure que le respect des droits de l’homme garantis par la Convention et ses Protocoles n’exige pas un examen des requêtes au fond.
11.
À la lumière de ce qui précède, la Cour accueille l’exception du Gouvernement et considère que cette requête doit être déclarée irrecevable pour absence de préjudice important en application de l’article 35 § 3 b) de la Convention, tel qu’amendé par les Protocoles n
o
14 et 15.
Par ces motifs, la Cour,
à l’unanimité,
Déclare
la requête irrecevable.
Fait en français puis communiqué par écrit le 5 mai 2022.
Hasan Bakırcı
Branko Lubarda
Greffier adjoint
Président