Kurtcu împotriva Turciei

Publicat la 20 octombrie 2025 A DOUA RĂSPUNSURI: 26922/22 Halil Enes KurtCU și alții împotriva Türkiye introdusă la 27 aprilie 2022, comunicat la 30 septembrie 2025 EXPOSAT DE FAPTE Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitanți, se pot rezuma după cum urmează. La 25 decembrie 2020, apropiatul reclamanților, dl Seyfettin Kurtcu, în vârstă de cincizeci și unu de ani, a murit de un atac de cord în timp ce el se afla în închisoare. Un examen extern al corpului a fost efectuat sub supravegherea Procurorului General al Republicii.

Medicul legist, care se referă la hipertensiunea cronică de care suferea la piuliță, precum și la rezultatele electrocardiogramei din 25 În decembrie 2020, s-a ajuns la concluzia că decesul a fost cauzat de un infarct miocardic și că nu era necesar să se efectueze o autopsie completă; reclamanții au depus o plângere la procurorul republicii, susținând că rudele lor fuseseră într-o stare de inconștiență în jurul orei 10:00, dar că transferul său la spital nu a avut loc decât la 1145. La 2 septembrie 2021, în timp ce judecata penală era încă în curs de desfășurare în fața Parchetului din Tarsus, părțile interesate au introdus o acțiune individuală în fața Curții Constituționale. Ei au susținut că Printr-o decizie succintă din 23 decembrie 2021, o comisie a Curții Constituționale, formată din doi judecători, a respins acțiunea individuală a reclamanților.

Această decizie se citește după cum urmează Cererea se referă la o mențiune de încălcare a dreptului la viață. S-a stabilit că, în măsura în care cererea intră în competența Curții Constituționale și având în vedere documentele prezentate, nu s-a constatat nicio încălcare a obligațiilor ce revin statului în temeiul art. 17 din Constituție. Din motivele prezentate, s-a considerat definitiv că cererea este inadmisibilă pentru lipsa vădită de temei, fără a fi necesar să se examineze celelalte condiții de admisibilitate și că cheltuielile de procedură vor rămâne suportate de solicitanți. Decizia Curții Constituționale a fost notificată reclamanților la 30 decembrie 2021. Reclamanții susțin că circumstanțele cauzei au încălcat art. 2 din convenție sub aspectul său procedural și consideră, de asemenea, că decizia Curții Constituționale nu a fost suficient motivată în raport cu cerințele articolului 6 din convenție.

Au epuizat reclamanții căile de atac interne în conformitate cu art. 35 alineatul (1) din convenție (Vučković și alții c. Serbia (excepție preliminară) [GC], nr 17153/11 și 29 altele, §§ 69-77, 25 martie 2014) În special, calea penală poate fi considerată epuizată în sensul articolului 35 alineatul (1) din convenție?

Calea de atac în despăgubire în fața instanțelor administrative părea, în speță, cea mai adecvată și adecvată pentru a susține afirmația reclamanților potrivit căreia rudele lor fuseseră transferate la spital cu întârziere (etoșelav c. Turcia, nr. 1413/07, § 78, 9 octombrie 2012, Karakoca c. Turcia (dec.), nr. 46156/11, 21 mai 2013 și Bilsen Tamer și alții c. Turcia (dec.), nr. 60108/10, § 45, 26 august 2014) Au existat motive decisive de natură să deroge din oficiu instanțele care au recurs la despăgubiri în temeiul alineatelor (1) și (7) din art. 125 din Constituție, precum și al articolelor 11-13 din Legea nr. 2577 privind procedura administrativă (Brusco c. Italia (dec.), nr. 69789/01, CEDH 2001-IX, Alberto Eugenio da Conceicao c. Portugalia (dec.), n 74044/11, 29 mai 2012 și Gülay çetin , Turcia , n 44084/10, § 91, 5 martie 2013) În … Mahharadze și Sikharulidze c. Georgia, nr 35254/07, § 71 și 73, 22 noiembrie 2011, Naoumenko c. Ucraina, nr 42023/98, § 112, 10 februarie 2004, Dzieciak c. Polonia, n 77766/01, § 91, 9 decembrie 2008, Huylu c. Turcia, n 52955/99, § 57-58, 16 noiembrie 2006, Tais c. Franța, n 39922/03, § 96 și 98, 1 iunie 2006, Anguelova c. Bulgaria, n 38361/97, § 130, CEDH 2002 IV sau Tararieva c. Rusia , nr. 4353/03, 74, 85 și 87, CEDO 2006 XV (extrași)),

care impune instituirea unui sistem judiciar eficient și independent care să permită stabilirea cauzei decesului persoanelor aflate sub responsabilitatea profesioniștilor din domeniul sănătății, și anume să supună faptele cauzei unui control public și, dacă este cazul, să îi oblige pe acești profesioniști să răspundă pentru acțiunile lor (a se vedea, de exemplu, Powell, decizia menționată anterior și, mutatis mutandis Dodov c. Bulgaria, n 59548/00, § 80, 17 ianuarie 2008, Vo c. France [GC], n 53924/00, § 89, CEDO 2004 VIII, și Calvelli și Ciglio c. Italia [GC], n 32967/96, § 49, CEDO 2002-I, cu referințele incluse în aceasta), se poate spune că, în speță, circumstanțele cauzei dezvăluie o încălcare a articolului 2 din convenție sub aspectul său procedural În această privință, autoritățile au efectuat, din proprie inițiativă și fără întârziere, o anchetă oficială, independentă, imparțială și efectivă pentru a stabili dacă o neglijență ar putea fi la originea decesului lui Seyfettin Kurtcu (Keklashvili c. Georgia (dec.), nr 35861/11, § 41-44, 17 noiembrie 2020, Tararieva, citată anterior, § 74-75, Gagiu c. România, n 63258/00, § 68, 24 februarie 2009, Kats și alții c. Ucraina, nr 29971/04, § 116 și 120, 18 decembrie 2008, Mastromatteo c. Italia [GC], n 37703/97, § 90, CEDH 2002-VIII, și Makharradze și Sikharulidze , citată anterior,

§ 87) Lista reclamanților Prenumele Numelui Anul nașterii Anul nașterii: Locul nașterii: Halil Enes KurtCU 1994 turc Mercin Beyza KurtCU 2000 turcesc Mersin Feride KurtCU 1971 turcă Mersin

Publié le 20 octobre 2025

DEUXIÈME SECTION

Requête n o 26922/22 Halil Enes KURTCU et autres contre la Türkiye introduite le 27 avril 2022 communiquée le 30 septembre 2025

EXPOSÉ DES FAITS

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les requérants, peuvent se résumer comme suit. Le 25 décembre 2020, le proche des requérants, M. Seyfettin Kurtcu, âgé de cinquante et un ans, succomba à une crise cardiaque alors qu’il se trouvait en détention en prison. Un examen externe du corps fut pratiqué sous la supervision du procureur de la République. Le médecin légiste, se référant à l’hypertension chronique dont souffrait l’intéressé ainsi qu’aux résultats de l’électrocardiogramme du 25 décembre 2020, conclut que le décès résultait d’un infarctus du myocarde et estima qu’il n’était pas nécessaire de procéder à une autopsie complète.

Les requérants déposèrent plainte auprès du procureur de la République, alléguant que leur proche avait été pris d’un malaise vers 10 heures mais que son transfert à l’hôpital n’avait eu lieu qu’à 11 h 45. Le 2 septembre 2021, alors que l’instruction pénale était toujours pendante devant le parquet de Tarsus, les intéressés introduisirent un recours individuel devant la Cour constitutionnelle. Ils soutenaient qu’aucune autopsie n’avait été réalisée et qu’aucune investigation suffisante n’avait été menée sur leur allégation de retard dans la prise en charge du défunt. Par une décision succincte du 23 décembre 2021, une commission de la Cour constitutionnelle, formée de deux juges, rejeta le recours individuel des requérants.

Cette décision se lit comme suit : « La requête porte sur une allégation de violation du droit à la vie. Il a été établi, dans la mesure où la requête relève de la compétence de la Cour constitutionnelle et au vu des documents présentés, qu’aucune violation des obligations incombant à l’État au titre de l’article 17 de la Constitution n’a été constatée. Pour les motifs exposés, il a été définitivement jugé que la requête est irrecevable pour défaut manifeste de fondement, sans qu’il soit nécessaire d’examiner les autres conditions de recevabilité, et que les frais de procédure resteront à la charge des requérants. » La décision de la Cour constitutionnelle fut notifiée aux requérants le 30 décembre 2021. GRIEFS Les requérants soutiennent que les circonstances de la cause ont emporté violation de l’article 2 de la Convention sous son volet procédural.

Ils estiment également que la décision de la Cour constitutionnelle n’était pas suffisamment motivée au regard des exigences de l’article 6 de la Convention.

QUESTIONS AUX PARTIES

1. Les requérants ont-ils épuisé les voies de recours internes conformément à l’article 35 § 1 de la Convention ( Vučković et autres c. Serbie (exception préliminaire) [GC], n os 17153/11 et 29 autres, §§ 69-77, 25 mars 2014) ? 2. En particulier, la voie pénale peut-elle être considérée comme épuisée au sens de l’article 35 § 1 de la Convention ? 3. La voie de recours en indemnisation devant les juridictions administratives apparaissait-elle, en l’espèce, comme la plus appropriée et adéquate pour faire valoir l’allégation des requérants selon laquelle leur proche avait été transféré à l’hôpital tardivement ( Çoșelav c. Turquie , n o 1413/07, § 78, 9 octobre 2012, Karakoca c. Turquie (déc.), n o 46156/11, 21 mai 2013, et Bilsen Tamer et autres c. Turquie (déc.), n o 60108/10, § 45, 26 août 2014) ? 4. Y avait-il des raisons déterminantes de nature à dispenser d’office les requérants d’exercer la voie de recours en indemnisation fondée sur les paragraphes 1 et 7 de l’article 125 de la Constitution ainsi que sur les articles 11 à 13 de la loi n o 2577 relative à la procédure administrative ( Brusco c. Italie (déc.), n o 69789/01, CEDH 2001-IX, Alberto Eugénio da Conceicao c. Portugal (déc.), n o 74044/11, 29 mai 2012, et Gülay Çetin c. Turquie , n o 44084/10, § 91, 5 mars 2013) ? 5. Dans l’affirmative,

en se référant aux principes relatifs à l’obligation faite aux États de protéger la vie et la santé des personnes privées de leur liberté (voir, entre autres, Powell c. Royaume-Uni (déc.), n o 45305/99, CEDH 2000 ‑ V, Makharadze et Sikharulidze c. Géorgie , n o 35254/07, §§ 71 et 73, 22 novembre 2011, Naoumenko c. Ukraine , n o 42023/98, § 112, 10 février 2004, Dzieciak c. Pologne , n o 77766/01, § 91, 9 décembre 2008, Huylu c. Turquie , n o 52955/99, §§ 57-58, 16 novembre 2006, Taïs c. France , n o 39922/03, §§ 96 et 98, 1 er juin 2006, Anguelova c. Bulgarie , n o 38361/97, § 130, CEDH 2002 ‑ IV, ou encore Tararieva c. Russie , n o 4353/03, §§ 74, 85 et 87, CEDH 2006 ‑ XV (extraits)), obligation qui impose d’instaurer un système judiciaire efficace et indépendant qui permet d’établir la cause du décès des individus se trouvant sous la responsabilité de professionnels pénitentiaires de la santé – c’est-à-dire de soumettre les faits de la cause à un contrôle public – et, le cas échéant, d’obliger ces professionnels à répondre de leurs actes (voir, par exemple, Powell , décision précitée, et, mutatis mutandis , Dodov c. Bulgarie , n o 59548/00, § 80, 17 janvier 2008, Vo c. France [GC], n o 53924/00, § 89, CEDH 2004 ‑ VIII, et Calvelli et Ciglio c. Italie [GC], n o 32967/96, § 49, CEDH 2002-I, avec les références qui y figurent),

peut-on dire qu’en l’espèce les circonstances de la cause révèlent une violation de l’article 2 de la Convention sous son volet procédural ? 6. À cet égard, les autorités ont-elles, de leur propre initiative et sans délai, diligenté une enquête officielle, indépendante, impartiale et effective afin de déterminer si une négligence pouvait être à l’origine du décès de Seyfettin Kurtcu ( Kekelashvili c. Géorgie (déc.), n o 35861/11, §§ 41-44, 17 novembre 2020, Tarariyeva , précité, §§ 74-75, Gagiu c. Roumanie , n o 63258/00, § 68, 24 février 2009, Kats et autres c. Ukraine , n o 29971/04, §§ 116 et 120, 18 décembre 2008, Mastromatteo c. Italie [GC], n o 37703/97, § 90, CEDH 2002-VIII, et Makharadze et Sikharulidze , précité, § 87) ? Liste des requérants N o Prénom NOM Année de naissance Nationalité Lieu de résidence 1. Halil Enes KURTCU 1994 turc Mersin 2. Beyza KURTCU 2000 turque Mersin 3. Feride KURTCU 1971 turc Mersin