4s-4/15 — Cu privire la demersul Judecatoriei Riscani, mun. Chisinau, în vederea sesizării Curtii Constitutionale asupra necesitatii supunerii controlului constitutionalitatii prevederilor alin. 4 art. 4 al Legii nr. 333 din 10.11.2006, privind statutul ofiterului de urmarire penala

Plenul Curții Supreme de Justiție

a Republicii Moldova

H O T Ă R Î R E

Cu privire la adoptarea sesizării privind ridicarea excepției de neconstituționalitate a

prevederilor art. 4 alin. (4) din Legea nr. 333 din 10.11.2006 privind statutul ofițerului

de urmărire penală.

Conform art. 7 alin. (3) Cod de procedură penală, art. 24, 25 lit. d) din Legea cu privire

la Curtea Constituțională, art. 30 lit. d), 39 din Codul jurisdicției constituționale, art. 2 lit. b), 16

lit. b), 17 din Legea cu privire la Curtea Supremă de Justiție, Plenul

H O T Ă R Ă Ș T E :

art. 4 alin. (4) din Legea nr. 333 din 10.11.2006 privind statutul ofițerului de urmărire penală.

Președintele ședinței Plenului

Curții Supreme de Justiție Petru Ursache

Chișinău,

19 octombrie 2015

Nr. 9

Curtea Constituțională a Republicii Moldova

Subiectul sesizării: Curtea Supremă de Justiție

a Republicii Moldova

mun. Chișinău, str. M. Kogălniceanu 70

S E S I Z A R E

Cu privire la ridicarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 alin.

(4) din Legea nr. 333 din 10.11.2006 privind statutul ofițerului de urmărire penală

Onorată Curte,

La 29.05.2015, în Judecătoria Rîșcani, mun. Chișinău a parvenit spre examinare

plîngerea avocatului Gheorghe Nogai, în numele petiționarului Andrei Gavrilov, în ordinea art.

313 Cod de procedură penală, prin care se solicită anularea ordonanței de formare a grupului de

urmărire penală din 26.11.2014, adoptate de Procurorul General în cadrul urmăririi penale în

cauza penală nr. 2014600018.

În argumentarea plîngerii înaintate, reprezentantul petiționarului a invocat faptul că prin

ordonanța Procurorului General emisă la 26 noiembrie 2014, în cauza penală nr. 2014600018 s-

a dispus efectuarea urmăririi penale unui grup de procurori și ofițeri de urmărire penală.

Conform pct. 2 al ordonanței menționate, ofițerii de investigații Ruslan Sîrbu,

Constantin Gîrjev, Stanislav Moiseenco, Dumitru Cernica, Dorin Cătănoi, Vladislav Carțan,

Alexandru Sorocean, Dorin Babin, Tudor Mogîldea, Sergiu Ciobanu, Vitalie Roșca, Nicolae

Macarciuc și Vitalie Albu au fost desemnați cu atribuții de ofițer de urmărire penală.

Ordonanța dată contravine legislației naționale, Convenției Europene pentru Apărarea

Drepturilor și Libertăților Fundamentale ale Omului, Jurisprudenței Curții Europene a

Drepturilor Omului, Hotărîrii Curții Constituționale a Republicii Moldova și doctrinei dreptului

penal.

Potrivit art. 1 Cod de procedură penală, procesul penal reprezintă activitatea organelor

de urmărire penală și a instanțelor judecătorești cu participarea părților în proces și a altor

persoane, desfășurată în conformitate cu prezentul cod.

Astfel, procesul penal are ca scop protejarea persoanei, societății și a statului de

infracțiuni, precum și protejarea persoanei și societății de faptele ilegale ale persoanelor cu

funcții de răspundere în activitatea lor legată de cercetarea infracțiunilor presupuse sau

săvîrșite.

În conformitate cu art. 1 alin. (3) din Constituție, Republica Moldova este un stat de

drept.

O condiție esențială a existenței unui stat de drept este proclamarea și aplicarea cu

strictețe a principiului legalității - principiul general de drept al supremației și respectării

necondiționate a dreptului, garantat de art. 1 din CEDO în coroborare cu preambulul

Constituției.

Potrivit art. 7 alin. (1) Cod de procedură penală, legalitatea procesului penal se asigură

prin desfășurarea acestuia în strictă conformitate cu principiile și normele unanim recunoscute

ale dreptului internațional, cu tratatele internaționale la care Republica Moldova este parte, cu

prevederile Constituției Republicii Moldova și ale prezentului cod. Or, orice acțiune sau măsură

procedurală efectuată cu încălcarea normelor enunțate sunt din start ilegale și conform art. 251

Cod de procedură penală sunt lovite de nulitate.

Aceasta se răsfrînge și asupra ordonanței Procurorului General din 26 noiembrie 2014

emisă în cauza penală nr. 2014600018 în partea ce ține de desemnarea ofițerilor de investigații

cu atribuții de ofițer de urmărire penală și includerea lor în grupul de urmărire penală.

Codul de procedură penală al Republicii Moldova nu a investit procurorul, inclusiv și pe

Procurorul General, cu competență de a atribui ofițerilor de investigații statut de ofițer de

urmărire penală.

Atribuțiile procurorului în cadrul urmăririi penale sunt limitativ enumerate în art. 52

Cod de procedură penală, dar așa un drept, de a atribui statut de ofițer de urmărire penală altor

ofițeri care nu dețin acest statut, procurorului nu îi este dat.

Art. 52 alin. (5) Cod de procedură penală stipulează că în cadrul urmăririi penale,

procurorul dispune și de alte drepturi și obligațiuni prevăzute de prezentul cod.

Dar nici un articol din Codul de procedură penală al Republicii Moldova nu prevede

desemnarea cu atribuții de ofițer de urmărire penală nici ca drept, nici ca obligațiune a

procurorului.

Prevederile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 333 din 10.11.2006, privind statutul ofițerului

de urmărire penală, care stipulează că angajații unor alte subdiviziuni din instituțiile menționate

la alin. (1) (MAI, SV, CNA) pot avea atribuții de ofițer de urmărire penală numai în cazul

desemnării lor prin ordonanță a procurorului, la propunerea ofițerului de urmărire penală, sunt

inaplicabile în procesul penal în Republica Moldova, din motiv că aceste prevederi nu sunt

introduse în Codul de procedură penală. Or, art. 2 alin. (4) Cod de procedură penală, expres și

univoc prevede că normele juridice cu caracter procesual din alte legi naționale pot fi aplicate

numai cu condiția includerii lor în prezentul cod.

Aceste prevederi nici la momentul emiterii ordonanței de către Procurorul General, nici

la momentul actual, în Codul de procedură penală nu sunt incluse.

În Hotărîrea nr. 1 din 22.01.2008, Curtea Constituțională a declarat constituționale

prevederile art. 2 alin. (1) și alin. (4) Cod de procedură penală și a reținut următoarele: art. 72

din Legea Supremă statuează că Parlamentul adoptă legi constituționale, legi organice și legi

ordinare, și indică raporturile sociale reglementate de acestea.

Potrivit art. 52 din Legea privind actele legislative nr. 780-XV din 27 decembrie 2012,

codul este un act legislativ, care cuprinde o sistematizare complexă, într-o concepție unitară, a

normelor juridice aparținînd unei ramuri distincte a dreptului. În vederea unificării cadrului

legal procesual și excluderii prevederilor confuze și contradictorii, în scopul respectării

drepturilor și libertăților fundamentale ale tuturor persoanelor implicate în procesul penal,

legiuitorul a stipulat că normele juridice cu caracter procesual din alte legi naționale pot fi

aplicate numai cu condiția că sunt incluse în Codul de procedură penală. O asemenea tehnică

legislativă este de natură să asigure eliminarea inadvertențelor între prevederile Codului de

procedură penală și normele procesuale penale cuprinse în alte legi, aplicarea coerentă, certă și

uniformă a normelor respective, astfel încît să se poată garanta respectarea deplină a drepturilor

și libertăților fundamentale ale omului.

Codul de procedură penală determină ordinea procesuală, limitele și modalitățile

activității organelor judiciare pe teritoriul republicii. Fiind o lege organică, din punct de vedere

al dispozițiilor constituționale generale statuate de art. 72, Codul de procedură penală nu are

prioritate față de alte legi organice, însă ca lege specială, după regulile generale ale dreptului,

indiferent de data adoptării, el dobîndește superioritate față de alte legi organice după principiul

lex specialis derogat generali.

Prin urmare, legiuitorul, în scopul realizării principiilor constituționale ale statului de

drept, asigurării legalității și protecției drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanei în

sfera justiției penale, codificînd normele care reglementează modul de desfășurare a urmăririi

penale și de judecare a cauzei penale în instanța de judecată, a fost în drept să legifereze

prioritatea Codului de procedură penală față de alte legi ce reglementează relații de aceeași

natură.

Dispozițiile privind primordialitatea Codului de procedură penală în instituirea normelor

cu caracter procesual penal, stipulate de art. 2 alin. (1) și (4), contestate în sesizare, corespund

maximal codificării dreptului penal, asigurînd realizarea acestuia ca drept material în cea mai

adecvată, formă procesuală.

În așa condiții, atribuirea prin ordonanța procurorului ofițerilor de investigații atribuții

de ofițer de urmărire penală este ilegală și contravine nu numai actelor legislative analizate, dar

și doctrinei dreptului procesual penal, or, nu poate avea în cadrul unui proces penal aceeași

persoană și statut de ofițer de urmărire penală și statut de ofițer de investigații.

Ba mai mult, conform art. 1 alin. (2) din Legea nr. 333 din 10.11.2006, privind statutul

ofițerului de urmărire penală, nu pot avea calitatea de ofițer de urmărire penală angajații

organelor de urmărire penală abilitați cu funcții de menținere a ordinii publice, de control sau

de exercitare a activității operative de investigații, care au statut de persoane investite cu funcții

de constatare a infracțiunilor stabilite prin lege.

Astfel, constatînd ilegalitatea și emiterea cu depășirea atribuțiilor acordate prin Lege a

ordonanței Procurorului General din 26 noiembrie 2014 în cauza penală nr. 2014600018 în

parte ce ține de desemnarea ofițerilor de investigații menționați în pct. 1 al ordonanței cu

atribuții de ofițer de urmărire penală și includerea lor în grupul de urmărire penală, în

conformitate cu art. 2 alin. (1) și (4), art. 7, art. 251 Cod de procedură penală, Hotărîrea CC nr.

1 din 22.01.2008 în coroborare cu art. 313 Cod de procedură penală, petiționarul a solicitat

declararea nulă a ordonanței Procurorului General din 26 noiembrie 2014 în cauza penală nr.

2014600018 în partea ce ține de desemnarea ofițerilor de investigații menționați în pct. 1 al

ordonanței cu atribuții de ofițer de urmărire penală și includerea lor în grupul de urmărire

penală.

În conformitate cu art. 7 și 41 Cod de procedură penală, Judecătoria Rîșcani, mun.

Chișinău, la 11 iunie 2015, prin încheiere motivată, a dispus informarea Curții Supreme de

Justiție, în vederea sesizării Curții Constituționale asupra necesității supunerii controlului

constituționalității a prevederilor art. 4 alin. (4) din Legea nr. 333 din 10.11.2006, privind

statutul ofițerului de urmărire penală, și suspendarea examinării procesului nr. 10-365/2015 la

plîngerea avocatului Gheorghe Nogai împotriva ordonanței de formare a grupului de urmărire

penală din 26.11.2014, adoptate de Procurorul General în cadrul urmăririi penale în cauza

penală nr. 2014600018, pînă la pronunțarea Curții Supreme de Justiție și, după caz, a Curții

Constituționale asupra cazului.

Din textul încheierii nominalizate rezultă că prin ordonanța Procurorului General din 26

noiembrie 2014, adoptată în cauza penală nr. 2014600018, a fost dispusă efectuarea urmăririi

penale unui grup de procurori și ofițeri de urmărire penală.

Conform pct. 2) al ordonanței, ofițerii de investigații Ruslan Sîrbu, Constantin Gîrjev,

Stanislav Moiseenco, Dumitru Cernica, Dorin Cătănoi, Vladislav Carțan, Alexandru Sorocean,

Dorin Babin, Tudor Mogîldea, Sergiu Ciobanu, Vitalie Roșca, Nicolae Macarciuc și Vitalie

Albu au fost desemnați cu atribuții de ofițeri de urmărire penală.

Partea apărării a invocat că prevederile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 333 din 10.11.2006,

privind statutul ofițerului de urmărire penală, sunt inaplicabile în procesul penal, din motiv că

aceste prevederi nu sunt introduse în Codul de procedură penală, or, art. 2 alin. (4) Cod de

procedură penală expres și univoc prevede că normele juridice cu caracter procesual din alte

legi naționale pot fi aplicate numai cu condiția includerii lor în prezentul cod.

Astfel, în opinia autorului sesizării, prevederile alin. (4) art. 253 Cod de procedură

penală sunt ambigue și ar putea veni în contradicție cu prevederile art. 23 din Constituție, care

statuează obligația statului de a garanta fiecărui om dreptul de a-și cunoaște drepturile, precum

și ale art. 25 alin. (2) din Constituție, conform căruia acțiunile procesuale care aduc atingere

drepturilor și libertăților fundamentale (percheziționarea, reținerea sau arestarea unei persoane)

sunt permise numai în cazurile și conform procedurii prevăzute de lege.

Este relevantă în acest sens jurisprudența CtEDO în cauza Guțu vs. Moldova (nr.

20289/02, din 7 iunie 2007, §66), în care Curtea a relatat că ,,...expresia ,,prevăzută de lege” nu

presupune doar corespunderea cu legislația națională, dar, de asemenea, se referă la calitatea

acelei legislații (a se vedea Halford vs. the United Kingdom, Reports 1997-III, p. 1017, §49).

...Legislația națională trebuie să indice cu o claritate rezonabilă scopul și modalitatea de

exercitare a discreției relevante acordate autorităților publice, pentru a asigura persoanelor

nivelul minim de protecție la care cetățenii au dreptul în virtutea principiului preeminenței

dreptului într-o societate democratică (a se vedea Domenichini vs. Italy, Reports 1996-V, p.

1800, §33)”.

Din esența celor expuse supra rezultă că norma de drept, a cărei constituționalitate se

solicită a fi verificată, urmează a fi aplicată la soluționarea plîngerii avocatului Gheorghe Nogai

înaintată, în numele învinuitului Andrei Gavrilov, în ordinea art. 313 Cod de procedură penală.

Astfel, potrivit art. 7 alin. (3) Cod de procedură penală, dacă în procesul judecării

cauzei, instanța constată că norma juridică ce urmează a fi aplicată contravine prevederilor

Constituției și este expusă într-un act juridic care poate fi supus controlului constituționalității,

judecarea cauzei se suspendă, se informează Curtea Supremă de Justiție care, la rîndul său,

sesizează Curtea Constituțională.

Excepția de neconstituționalitate constituie mijlocul procedural pentru realizarea

accesului cetățeanului, în calitate de titular al drepturilor și libertăților fundamentale, la

controlul constituționalității actelor normative. Și aceasta se poate realiza numai în cazul în care

norma prezumată a fi neconstituțională urmează să fie aplicată la litigiul judiciar în care este

implicată persoana respectivă.

Potrivit art.134 din Constituție, Curtea Constituțională este unica autoritate de jurisdicție

constituțională în Republica Moldova care garantează supremația Constituției, asigură

realizarea principiului separării puterii de stat în putere legislativă, putere executivă și putere

judecătorească și garantează responsabilitatea statului față de cetățean și a cetățeanului față de

stat.

O lege sau un alt act normativ, legitim adoptat de organele de resort, poate fi supus

controlului constituționalității conform art. 135 din Constituția Republicii Moldova, potrivit

căruia Curtea Constituțională exercită, la sesizare, controlul constituționalității legilor și

hotărîrilor Parlamentului, a decretelor Președintelui Republicii Moldova, a hotărîrilor și

ordonanțelor Guvernului, precum și a tratatelor internaționale la care Republica Moldova este

parte.

În baza celor expuse și în temeiul art. 135 alin. (1) lit. g) din Constituția Republicii

Moldova, art. 24 alin. (1), art. 25 lit. d) din Legea cu privire la Curtea Constituțională, art. 4

alin. (1) lit. g), art. 38 alin. (1) lit. d) din Codul jurisdicției constituționale, art. 7 alin. (3) Cod

de procedură penală, art. 2 și 16 din Legea nr. 789-XIII din 26.03.1996 cu privire la Curtea

Supremă de Justiție, Plenul Curții Supreme de Justiție

S O L I C I T Ă:

Verificarea constituționalității prevederilor art. 4 alin. (4) din Legea nr. 333 din

10.11.2006 privind statutul ofițerului de urmărire penală. Subsidiar, la prezenta sesizare se

remite și dosarul nr. 10-365/15.

Cu respect,

Președintele ședinței Plenului

Curții Supreme de Justiție Petru Ursache

Chișinău,

19 octombrie 2015

Nr. 9